Omul Fiinta Culturala





Cuprins:

 

OMUL – FIINȚĂ CULTURALĂ

 

Potrivit unuia dintre miturile lui Platon (în dialogul Protagoras), după crearea lumii, zeii 1-au însărcinat pe Epimetheu să atribuie fiecăreia dintre specii calităţi specifice. E1 a oferit „unora forţă fără viteză, altora, viteză fără forţă" şi tuturor mijloacele necesare supravieţuirii. Prometeu, fratele său, venind să cerceteze ceea ce a realizat, constată că dintre toate fiinţele vii a fost uitat omul. În ab­senţa unei alte soluţii, Prometeu fură focul şi cunoaşterea, oferindu-le omului, astfel incât acesta să poată supravieţui.

Ce dovedeşte acest mit? Că omul, originar, este lipsit de orice facilitate relativ la existenţa sa în această lume şi că el, pentru a continua să fie, a recurs la unelte şi la politică (existenţa alături de semenii săi). Nuditatea primitivă a fost acoperită de cultură (achiziţii ale unui grup de indivizi ce constituie o comunitate şi transmise prin educaţie).

Jean-Jacques Rousseau arăta deja în secolul XVIII că nu se poate preciza la propriu conceptul de „natură umană", atât de invocat în lumea în care trăim. Este implicată chiar o anume contradicţie, evidentă în măsura în care precizăm că „natura umană este de ordin culturar. A vorbi despre „natură", cu atât mai mult în cazul celei umane, nu se poate face decât din orizontul propriu omului, anume cultura. in această măsură se poate susţine însă că nu mai există în cazul omului ceva de ordinul „naturii", argumente în acest sens existând suficiente. Un bun exemplu îl constituie cazul „copiilor sălbaticr. Aceşti copii, privaţi de contactul cu alţi oameni, în afara socialului şi culturalului, nu mai prezintă la propriu o „natură", cu atât mai puţin una umană primitivă.

 

OMUL – FIINȚĂ CULTURALĂ

 
LUCIAN BLAGA
(1897–1964)


A fost filosof, scriitor, profesor universitar, diplomat, personalitate majoră a culturii române interbelice.
În 1937, a devenit membru titular al Aca de miei Române; cu această ocazie, a ținut un discurs de recepție, intitu lat Elogiul satului românesc. După Dictatul de la Viena, s-a refugiat la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj. A avut un rol major în formarea tinerilor care făceau parte din
„Cercul literar de la Sibiu”.

Lucrări filosofice:
- Filosofia stilului
- Trilogia cunoașterii
- Trilogia culturii
- Trilogia valorilor
- Ființa istorică
- Despre conștiința filosofică.

 

Modul de existență specific uman și destinul creator al omului

 

Dacă abordările tradiționale s-au raportat îndeosebi la natura umană în genere sau la om ca ființă socială, filosofia culturii vizează în special omul ca ființă culturală — ca entitate care se definește în și prin cultură.


În viziunea lui Lucian Blaga, cultura are, în primul rând, o semnificație metafizică, fiind înțeleasă cu referire la mistere sau la profunzimile existenței, respectiv la Marele Anonim.

La rândul lui, prin raportare la orizontul misterului și la condiția lui de ființă culturală, omul se definește printr-un mod de ființare care îi aparține exclusiv: existența întru mister și pentru revelare. Nefiind doar ființă biologică, asemenea animalului, căruia îi este proprie existența întru imediat și pentru securitate, omul este definit atât prin nevoia de a depăși imediatul, cât și prin destinul lui creator.
Respingând ideea că aceste manifestări ar putea fi privite ca fiind „un
simplu fenomen psihologic”, Blaga consideră că saltul ontologic de la animalitate la umanitate a fixat definitiv omul în orizontul misterului și al revelării.

Ca subiect creator, omul se plasează în mod explicit în orizontul misterului, iar revelarea acestuia devine una dintre acțiunile lui definitorii.
Imediatul și conservarea speciei sunt depășite prin raportarea la mister și prin actele creatoare, care nu sunt cunoaștere sau dezvăluire deplină a acestuia. Fără a se raporta însă la ceea ce depășește experiența, la ceea ce este dincolo de lumea lui, omul nu se poate împlini; mai mult, și-ar nega astfel destinul, natura proprie.

Definitorii pentru el devin astfel destinul creator și plăsmuirile creatoare, care nu sunt altceva decât „emisiunea complementară” a actului creator. Cu alte cuvinte, cum spune filosoful român, omenescul din om se manifestă odată ce „omul biologic s-a lansat în orizontul misterului și al unor virtuale revelări”. El distinge mutația ontologică de cea biologică, proprie și diferitelor specii de organisme; prin această caracteristică esențială, omul este singurul subiect creator în cosmos.
Modul eminamente uman de a fi este „condiția generală și necesară”, realizată printr-un salt ontologic, care radicalizează distanța dintre animal și om. Acesta din urmă se raportează deopotrivă la imediat și la mister.


Creația va prevala însă asupra grijii pentru propria securitate, nu numai prin faptul că ființa umană nu se poate împlini fără a lua o atitudine față de transcendență, de ceea ce este dincolo de imediat, de lumea concretă,
dar mai ales prin aceea că, uneori, individul, „capturat” de destinul lui crea tor, va lăsa deoparte propria viață, individuală, concretă, pentru viața spiritului.


Cele două determinări, misterul și revelarea, nu au conotație religioasă, ci filosofică. Destinul său creator îl pune pe om față în față cu misterul și îi cere imperativ să ia atitudine față de acesta. Nu este vorba de o simplă atitudine teoretică ori de o cunoaștere sau dezvăluire a misterului, ci mai degrabă de un act creator, de o „plăsmuire”, de o construcție a unei lumi în care subiectul devine și el un creator. Dacă nu al lumii, în genere, cel puțin al lumii sale. Dar astfel lumea însăși va fi culturală.

 

SEMNIFICAȚIA METAFIZICÃ A CULTURII

 

A exista ca om înseamnă din capul locului a găsi o distanță față de imediat, prin situarea în mister. Imediatul nu există pentru om decât spre a fi depășit.(…)
Dar situarea în mister, prin care se declară incendiul uman în lume, cere o completare; situației îi corespunde un destin înzestrat cu un permanent apetit: nevoia de a încerca revelarea misterului. Prin încercările sale revelatorii, omul devine însă creator, și anume creator de cultură în genere. Facem o deducție a condițiilor culturii, adâncind înseși dimensiunile existențiale ale omului. Cultura, în această perspectivă, nu este un lux, pe care și-l permite omul ca podoabă, care
poate să fie sau nu; cultura rezultă ca o emisiune complementară din specificitatea existenței umane ca atare, care este existența în mister și pentru revelare.
(...) Cultura ține deci mai strâns de definiția omului, decât conformația sa fizică sau cel puțin tot așa de strâns. (...) Cultura n-o privim aici neapărat în înțeles
umanist, ca mijloc de atenuare a animalității, sau ca reacțiune împotriva animalității ca atare. (...) Ea e împlinirea omului. (...) Fără o schimbare a modului, planului, orizontului existențial, cultura nu s-ar fi ivit niciodată, oricât geniu ar fi tresărit sub țeasta umană. În fundamentarea culturii nu se poate evita acest motiv ontologic, de desțelenire inițială a câmpului existențial. Existența `n mister și pentru revelare se găsește, ca miez implicat, în orice creațiune de cultură, cum faimosul cogito mocnește în orice judecată a cunoașterii umane. (...) „Omul” a fost produs printr-o mutațiune biologică numai cât privește conformația sa de specie vitală; cât privește modul său de a exista (în orizontul misterului și pentru revelare), omul s-a declarat, datorită unei mutațiuni ontologice, singular în Univers. (...)

Omul tinde să-și reveleze sieși misterul.
Lucru posibil pe două căi: prin acte de cunoaștere sau prin acte plăsmuitoare.
Revelarea prin plăsmuiri duce în genere la creație de cultură. Repetăm, cultura e trupul și expresia unui anume mod de existență a omului. Pentru a fi creator de cultură, omul nu trebuie să fie decât om, adică o ființă care trage consecințele existenței sale specifice. (Lucian Blaga, Geneza metaforei și sensul culturii)

Animalul
El există exclusiv întru imediat și pentru securitate.
El cunoaște, în felul său, lumea concretă.
Animalului i se pot atribui anumite categorii cognitive în sens funcțional.
Animalul poate fi producător de civilizație, dar astilistică, stereotipă și atemporală.

Omul
Omul nu există exclusiv întru imediat și securitate, ci și în orizontul misterului și pentru revelare.
Omul e înzestrat cu un destin creator de cultură (metaforică și stilistică).
Omul e înzestrat nu numai cu categorii cognitive, ca animalul, ci și cu categorii abisale.
Omul are posibilitatea nu numai de a „produce”, ci și de a „crea” o civilizație, de aspect stilistic și istoric valabilă.
(Lucian Blaga, Geneza metaforei și sensul culturii)

Dicționar:
Imediat — nemijlocit, nemediat, concret.
Mister — ceea ce depășește experiența și este inaccesibil cunoașterii.
Revelare — arătare, punere în lumina conștiinței.
Mutație ontologică — salt din orizontul existenței biologice în cel al culturii; diferența specifică față de animalitate; se manifestă prin nevoia de a crea.

 

Diferenţa ontologică

 

Problema la care încearcă să răspundă Lucian Blaga este una decisivă: atunci când se poate enunţa despre animal o inteligenţă mai mult sau mai puţin evoluată (ceea ce înseamnă o diferenţă graduală între om şi animal), se mai poate vorbi despre o diferenţă de esenţă? Omul reprezintă doar o altă treaptă a evoluţiei naturale sau mai există în om ceva ce nu poate fi epuizat de aducerea în discuţie a inteligenţei şi chiar a capacităţii sale de a alege?

Răspunsul lui Blaga este unul care subliniază tranşant faptul că omul are o poziţie specială, o poziţie care nu poate fi atinsă indiferent cât de mult s-ar amplifica inteligenţa animală, deci o poziţie care nu mai este în niciun fel o altă treaptă, nefiind, pentru a spune aşa, ceva în ordinea „vieţii" (biologice). Diferenţa dintre om şi animal este una de ordin ontologic, altfel spus insurmontabilă, fiind vorba despre o cu totul altă stare de manifestare a fiinţei decât cea care se realizează sub forma vieţii.

Diferenţa ontologică prin care se poate recunoaşte adevărata deosebire între om şi animal este, în concepţia lui Blaga, cultura. Doar pornind de la cultură, apreciază el, putem să subliniem într-adevăr diferenţa între om şi animal.

 

 

Aplicații:

 


1. Evidențiază problema filosofică abordată în textul de mai sus și selectează conceptele utilizate.
2. Care sunt condițiile culturii și în ce mod influențează acestea comportamentul uman?
3. Analizează structura argumentativă a următorului punct de vedere, indicând premisele și consecințele sale: „Creația are pârjolul ei. Meșterul Manole și-a zidit soția sub pietre și var pentru ca să înalțe biserica” (Lucian Blaga). Identifică și alte referințe la actul creației în câteva opere literare studiate și analizează-le comparativ cu aceasta.
4. Reconstruiește demersul lui Lucian Blaga privind semnificația culturii, pornind de la următorii termeni: imediat, existență întru mister și pentru revelare, act de cunoaștere și act plăsmuitor.

 

 

 

Împlinirea omului prin cultură, ca spirit. Constantin Noica

 

CONSTANTIN NOICA
(1909–1987)


A fost elev al Liceului bucureștean „Spiru Haret”. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. În 1939, a obținut doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou”. În anii 1958-1964, a fost deținut politic. Din 1975, s-a retras la Păltiniș. A fost preocupat de toate marile domenii ale filosofiei. Este autorul uneia dintre cele mai importante lucrări de ontologie din secolul al XX-lea: Devenirea întru ființă (1981).

Lucrări principale:
- De dignitate Europae
- Devenirea întru ființă
- Mathesis sau bucuriile simple
- Rostirea filosofică românească
- Sentimentul românesc al ființei

 

Pentru Constantin Noica, „cultura e omenească, e adevărul nostru, e ordinea după chipul și asemănarea noastră” (Mathesis sau bucuriile simple).

El distinge, plecând de la „dualismul” geometrie-istorie, între două tipuri de cultură — una de tip matematic, cealaltă de tip istoric. Cultura de tip matematic se fundamentează pe ideile de ordine și de adevăr matematic, iar idealul ei este o maȚesis universalis, „un sistem care să dea socoteală de tot ce se întâmplă în univers”. Spre deosebire de aceasta, cultura de tip istoric se orientează spre subiect, spre „ceea ce se petrece acolo, înăuntru”. Ambele se raportează la idealul uman de ordine și, chiar dacă s-a crezut că ordinea aparține naturii, lumii exterioare, în modalități diferite, acestea relevă că „nu natura e ordine, nu lumile astronomice”, ci „spiritul e ordine și el ritmează realitățile”.


Potrivit filosofului român, pentru înțelegerea omului este necesară clarificarea raporturilor dintre individual și general, dintre om ca individualitate și om ca ființare autentică, împlinită, ca „instanțiere” individuală
a generalului, a Omului. Aceste raporturi sunt reinterpretate din perspectiva unor distincții fundamentale: situații statistice / fapte logice, logica lui Ares / logica lui Hermes.


Primul model cultural este acela în care întregul acaparează partea, în care „omul este asemenea ostașului în oaste”; pentru celălalt, omul, ca individualitate, nu mai este un fapt statistic, ci unul logic: partea reflectă întregul. Un individual exemplar, cum este Socrate, „rezumă întreaga umanitate”, este un individual-general, o parte „ridicată la puterea întregului”. Dacă, prin cel dintâi, Noica are în vedere cunoașterea de tip matematic, prin cel de-al doilea este vizată cealaltă, de tip istoric, și, ceea ce este mai important, însuși sensul existenței umane individuale: împlinirea, realizarea, revelarea a ceea ce este omul într-o viață exemplară.

Cultura, prin manifestările ei, relevă necesitatea întâlnirii celor două logici, dar și evaluarea superioară a logicii lui Hermes: numai individul care lasă în urma lui o operă sau care sădește măcar un pom, numai acela se împlinește, numai acela se ridică la puterea generalului, a umanului.

Mai mult decât atât, această putință îi aparține numai omului, care rămâne astfel „individualul cel mai uimitor”.
Cele două modalități de înțelegere a raportului parte-întreg — întregul explică partea, respectiv partea explică întregul — „se combat statornic în istoria culturii”.

Spiritul însă, iar omul trebuie să fie spirit, argumentează Noica, reprezintă doar unul dintre cele două sensuri: ai atins această treaptă a spiritului numai atunci când tu însuți, un individual, o parte, explici sau reprezinți întregul, umanitatea.

Modelul este, printre altele, acela al lui Socrate: „Omul este în Socrate, nu în uman”.

A ne realiza ca oameni presupune, în perspectiva gânditorului român, a trăi logic, a înfrunta viața cu ajutorul formelor spiritului. Pe de o parte, viața se relevă ca „devălmășie anarhică” (lipsă de ordine). Spiritul, pe de altă parte, se relevă ca ordine, luciditate, înstăpânire asupra vieții și dezordinii ei. A te lăsa în voia vieții, trăind „nedisciplinat și amorf” e totuna, spune Noica, cu „a te desființa ca individ”.

Viața nu trebuie să copleșească individul, ci, dimpotrivă, acesta, prin spirit, prin cultură, printr-o atitudine logică, trebuie să ia în stăpânire șuvoiul vieții. În Jurnalul de la Păltiniș, Noica afirmă chiar că singura bucurie autentică este cea culturală, a spiritului, restul fiind desfătări sau chiar neîmpliniri.

 

SEMNIFICAȚIA LOGICĂ A CULTURII

 

Un om devine cu adevărat om și iese din statistică atunci când devine o lume. („În fiecare om o lume își face încercarea”, spunea Eminescu; ar trebui să-și facă încercarea). (...) Dar mai ales în comportarea și creația omului se vede aceasta.

Poetul adevărat este cel care devine la un moment dat Poezia; fizicianul, excedat la început de tot ce se știe, sfârșește prin a deveni el Fizica. (...) În situațiile logice, întregul este același în fiecare parte. Tautologia este, poate, de esența logicului, dar nu în sensul reflectării lui același în fiecare moment al ansamblului.

În acest sens, s-ar putea spune că și un destin sau o viață de om pot fi într-o situație logică, atunci anume când fiecare demers al vieții are justificările întregului. Înțeleptul trăiește „logic” pentru că are în fiecare clipă legea de om adevărat în el. (...)


În timp ce logica lui Ares era cea a războiului, logica lui Hermes ar fi cea a interpretării, să spunem. Prima logică așeza partea în întreg și de vreme ce întregul (clasa uneori, funcția altădată, relația abstractă în fine) reținea totul pentru el, partea devenea o simplă variabilă, disparentă sau oricând gata să fie sacrificată. În logica lui Hermes însă, partea — dacă este una a situațiilor logice, iar nu un simplu element statistic — nu mai este indiferentă și irevocabilă: ea este, de fiecare dată, interpretarea întregului. (...) Cu exemple întâmplătoare poate opera logica lui Ares, pentru care individualul este doar un fapt statistic, un buletin, o cifră, sau o constantă individuală.

Logica lui Hermes, respectuoasă față de parte, de vreme ce aceasta poate fi purtătoare de întreg, operează cu exemple privilegiate. (...) Am spune în termenii lui Hermes: universul logic trebuie să interpreteze orice alt univers (fizic, de cunoaștere, moral, artistic) și de aceea toate științele, de la fizică până la istorie, tind să devină o logică. (…) poate că întreaga cultură nu e altceva decât o meditație asupra individualului.
(Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes)

Problematizarea ființei culturale
Descrierea logică
- logica este o atitudine, nu o disciplină;
- logica reprezintă înstăpânirea spiritului;
- logica este singura bucurie autentică.

Câmp logic:
- este ansamblul în care întregul este în parte;
- omul este în Socrate, nu în uman;
- partea nu este în, ci întru intreg;
- întregul este același în fiecare parte.

Logica lui Ares:
- ține seama numai de situațiile statistice;
- individualul este în mulțime;
- soldații pot pieri, oastea să nu moară;
- este logica războiului.

Logica lui Hermes:
- ține seama de situațiile logice;
- se ocupă de indivizii care sunt întru întreg;
- este logica interpretării.
(Constantin Noica, Devenirea întru ființă)

 

Aplicații:
1. Caracterizează cele două tipuri de cultură, de tip matematic și de tip istoric, și elaborează un punct de vedere argumentat în legătură cu valoarea fiecăreia.
2. Ce consecințe asupra comportamentului uman s-ar putea deduce dacă acesta s-ar manifesta cultural doar în sensul logicii lui Ares, de pildă? Dar în cel de-al doilea tip?
3. Analizează structura argumentativă a următorului punct de vedere, indicând premisele și consecințele sale: „Dacă e vorba de o bibliotecă și nu de o grămadă de cărți, dintr-o simplă carte sau dintr-o submulți me a bibliotecii se poate vedea ce este întregul: bibliotecă de istoric, bibliotecă de medic sau de jurist” (Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes).

Alte Lectii din filosofie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]