Tot ce trebuie sa stii la Proba orala BAC Romana Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Aspecte teoretice si Modele de subiecte Solutii si Rezolvari

 

 

Competențe vizate

În cadrul probei A, se evaluează următoarele competențe:

• • • Înțelegerea textului;
    • Exprimarea și argumentarea unui punct de vedere;
    • Organizarea discursului;
    • Adaptarea la situația de comunicare;
    • Utilizarea limbii literare.

Nivelurile de competență sunt descrise în grilă (tabelul de mai sus), prin descriptori calitativi, organizații în mod progresiv, care permit evaluarea globală, adecvată scopului evaluării competențelor lingvistice.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Aspecte teoretice

Subiectul I

a) Înțelegerea unui text la prima vedere vizează abordarea textului din punctul de vedere al conținutului 

CONȚINUT:

• Tema textului;
• Idei principale care pot fi fapte, opinii, argumente;
• Instanțele comunicării: autor/narator/personaj/cititor/lector;
• Registrul stilistic dominant: cult/colocvial/popular/regional/arhaic.

 FORMĂ:

În funcție de raportul realitate-ficțiune, textul poate fi:

• Literar
• Nonliterar
• De frontieră (memorialistic).

 

În funcție de structură:

• Narativ (prezența verbelor )
• Descriptiv (prezența grupului nominal substantiv+adjectiv)
• Argumentativ (prezența conectorilor și a structurii specifice)
• Epistolar (prezența formulelor de adresare, încheiere specifice).

În funcție de scopul comunicării:

• Informativ
• Educativ
• Confesiv (jurnal, memorii etc.)
• Persuasiv (de convingere, eseu argumentativ)
• Comercial (texte publicitare: reclame, anunțuri etc.)

În funcție de stilul funcțional:

• beletristic
• științific
• publicist
• oficial-administrativ
• colocvial

Atenție! Un text se poate încadra având în vedere, același timp, mai multe dintre criteriile menționate mai sus. Așadar, un text poate fi, spre exemplu, în același timp informativ, descriptiv, științific sau narativ, confesiv și de frontieră etc.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

b) Stilurile funcționale ale limbii române 

 

A. Textul nonliterar

1. STILUL ȘTIINȚIFIC

Se utilizează în lucrările care conțin informații asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigații, cercetări, caractere tehnice etc., cu alte cuvinte, în lucrările științifice; comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă; accentul cade pe comunicare de noțiuni, cunoștințe, idei etc., astfel încât funcția limbajului este cognitivă;

Cuprinde: articole științifice, lucrări de specialitate scrise de cercetători, savanți, persoane creditabile în domeniul științific. Textele științifice urmăresc să exploreze, să explice, să argumenteze cunoștințe factuale, să informeze și să educe.

Calități particulare:

• Transmite informații științifice, tehnice, utilizate pe baza unor raționamente logice, deductive, argumentate;
• Respectă proprietatea termenilor;
• Utilizează cuvinte strict cu sensul denotativ;
• Se folosesc multe neologisme, cuvinte derivate, cuvinte compuse cu sufixe și prefixe (de ex. geologie, contraofertă, biologie, microitreprindere );
• Folosirea cuvintelor monosemantice;
• Utilizarea unor termeni tehnici, științifici, de specialitate, conform domeniului vizat;
• Absența figurilor de stil.

Textele științifice se caracterizează:

• Conform tipului de discurs: nonficțional, argumentativ, descriptiv, expicativ;
• Conform relației E-R (emițător-receptor). Emițătorul poate fi specializat (chimist, sociolog, psiholog, medic etc.). Receptorul este specializat sau nespecializat;
• Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, publicitar (funcție colaterală întâlnită în textele de tip prefețe, cuvânt înainte);
• Conform încărcăturii emoționale a mesajului: critic, polemic, neutru.

Calități generale:

• Claritatea exprimării;
• Precizie;
• Corectitudine;

 

Atenție! Informațiile din stilul științific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ)

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

2. STILUL OFICIAL-ADMINISTRATIV (JURIDIC-ADMINISTRATIV)

Cuprinde: domeniu legislativ (articole de lege, Constituția, Codul penal, Codul muncii etc.), textele elaborate de organul judiciar.

Calități particulare:

• Enunțuri cu formă impersonală;
• Conținut normativ;
• Enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;
• Folosirea cuvintelor cu sens denotativ;
• Folosirea clișeelor formale (aliniat, articol, conform, etc.);
• Utilizarea unor clișee care indică atitudinea necesară (se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se scrie cu litere de tipar etc.);
• Folosește terminologia de specialitatea;
• Folosește neologisme;
• Absența figurilor de stil și a degresiunilor.

Textele oficial-administrative se caratizează:

• Conform relație E-R (emițător-receptor)beneficiar. Emițător- specializat, adică organul legislativ; în acest tip de text, emițătorul dă receptorului instrucțiuni în legătură cu modul în care trebuie înțeles textul. Instrucțiunile sunt realizate prin mijloace lexicale specifice (trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este, de obicei, specializat-cel care trebuie să aplice legea, dar și nespecializat- cel care vrea să cunoască legea.
• Conform funcției mesajului: informare, educare.
• Conform încărcăturii emoționale a mesajului: neutru, prohibitiv.

Calități generale:

• Claritatea exprimării;
• Precizie;
• Corectitudine;

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

3. STILUL PUBLICISTIC (JURNALISTIC)

Cuprinde: ziare și reviste destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influențat și mobilizat într-o anumită direcție în legătură cu evenimentele sociale și politice, economice, artistice etc.  Se regăsește în: ARTICOLE, CRONICI, REPORTAJE, FOILETOANE, INTERVIURI, MESE ROTUNDE, ȘTIRI, ANUNȚURI PUBLICITARE.

Calități particulare:

• Are funcție de mediatizare a evenimentelor;
• Datorită diferitelor domenii la care se face referire în mass-media, se întâlnesc termeni științifici de specialitate, juridici etc.;
• Conține informații economice, politice, sociale;
• Influențează opinia publică (discurs persuasiv);
• Strategia persuasivă se bazează pe argumente care vizează, fie rațiunea, fie afectivitatea;
• Exprimă atitudini;
• Limbaj simplu, accesibil și actual;
• Utilizarea limbii literare dar și a unor formulări tipice limbajului cotidian;
• Receptivitate la termenii ce denumesc noțiuni noi (neologisme), preocuparea pentru inovația lingvistică (creații lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a stârni curiozitatea cititorilor; titlul eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvânt, construcții retorice (repetiții, interogații, enumerații, exclamații etc.), utilizarea largă a sinonimelor;
• Utilizarea unor mijloace menite să atragă publicul (exclamații, grafice, interogații, imagini etc.);
• Pot fi întâlnite și figuri de stil.

Textele publiciste se caracterizează:

• conform relației E-R (emițător-receptor) beneficia. Emițător-specializat, de exemplu, reporter, ziarist, moderator etc.; Receptorul este nespecializat, în persoana publicului larg;
• conform funcției mesajului: informare, educare, persuasiune, manipulare;
• conform încărcăturii emoționale a mesajului: subiectiv, neutru.

Calități generale:

• Claritatea exprimării;
• Corectitudine;

 

Atenție!

• Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau științific, prin faptul că îmbină informația cu o prezentare/comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune și o anumită implicare subiectivă a autorului.
• Conținutul reflectă realitatea imediată și este completat cu mijloace extra-lingvistice de tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

4. STILUL COLOCVIAL

Cuprinde: ( sfera de utilizare)- relații interpersonale în planul vieții cotidiane. Stilul colocvial (familiar) se utilizează în sfera relațiilor de familie, în viața de zi cu zi.

Calități particulare

• Recurge la elemente nonverbale, paraverbale (ton, gestică, mimică);
• Are o mare încărcătură afectivă;
• Regulile gramaticale pot fi încălcate;
• Pot fi folosite elemente de argon sau jargon;
• Pot fi întâlnite regionalisme, termeni specifici socio-profesionali;
• Folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultătorului;
• Se întrebuințează clișee lingvistice, abrevieri;
• Apare elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum și mijloace extralingvistice (mimică, gestică);
• Abundența în exprimare este materializată prin repetiție, prin utilizarea zicalelor, a proverbelor, a locuțiunilor și a expresiilor;
• Folosirea diminutivelor, argumentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor la imperativ;
• Simplitate, degajare și naturalețe.

Textele colocviale se caracterizează:

• Conform specificului discursului: discurs ficțional/stil artistic, discurs nonficțional/ stil științific;
• Conform relației E-R (beneficiar) Emițătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi și el specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil, relația emițător-receptor poate fi și de rudenie.
• Conform efectului mesajului: acord, identificare, internalizare;
• Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, divertisment, publicitar;
• Conform încărcării emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, manipulant, prohibitiv, critic, polemic.

Calități generale:

• Claritatea exprimării;
• Precizie;
• Corectitudine;

 

Atenție! Stilul colocvial apare atât în texte literare/ artistice (beletristice), cât și nonliterare (științifice, publicistice).

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

B. Textul literar

STILUL ARTISTIC (BELETRISTIC)

Stilul beletristic are drept caracteristică fundamentală funcția poetică a limbajului (expresivă, sugestivă).

Cuprinde operele literare în proză, versuri și operele dramatice.

Calități particulare:

• Libertatea pe care autorul și-o poate lua, în raport cu normele limbii literare;
• Contrastul dintre sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobișnuit în care se folosesc cuvintele);
• Caracterul individualizat al stilului;
• Unicitatea și inovarea expresiei;
• Bogăție lexicală-din punct de vedere stilistic;
• Sensuri multiple ale aceluiași cuvânt;
• Înglobează elemente din toate stilurile funcționale, dar și din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
• Mesajul are funcție poetică, centrat asupra lui însuși, asigurându-i acestuia o structură care îl face perceptibil la nivelul formei și adesea ușor de fixat în memorie. Prin funcția poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informație, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos, obsedat, amuzant etc. Pregnanța mesajului este produsă de simetrii, repetiții, rime, ritm, sensuri figurate etc.
• O mare complexitate, dată fiind diversitatea operelor literare, dar și faptul că fiecare autor își are propriul stil;
• Cuvintele sunt utilizate cu funcția lor conotativă.

 

Textele beletristice se caracterizează:

• Conform specificului discursului: discurs funcțional/ stil artistic;
• Conform relației E-R (beneficiar): Emițătorul este pe de o parte, autorul (cel care imaginează și scrie opera literară), iar, pe de altă parte, naratorul, eul liric (în textele poetice), instanțe regăsite la nivelul textului. Receptorul poate fi specializat sau nespecializat, publicul larg, cititorii iubitori de beletristică.
• Conform funcției mesajului (scop): informare, educare, divertisment;
• Conform încărcăturii emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, manipulant, critic, polemic.

Calități generale:

• Claritate: exprimarea clară a gândurilor și a sentimentelor.
• Proprietăți: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor și a sentimentelor.
• Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.
• Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunțurilor.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

C. Textul de frontieră (memorialistic)

Textul memorialistic se încadrează în genurile literare marginale, ce se plasează la limita dintre ficțional și nonficțional, și ce caracterizează, pe de o parte, prin interiorizarea mesajului (subiectivitate, raportare la evenimente personale), pe de altă parte, prin exteriorizarea acestuia (raportarea la evenimente obiective, istorice, reale).

Cuprinde: memorii, jurnale, amintiri, autobiografii, corespondență literară.

Calități particulare: Dat fiind specificul acestui tip de text, întâlnim elemente specifice stilului artistic, dar și colocvial sau chiar științific.

• Libertatea pe care autorul și-o poate lua în raport cu normele limbii literare;
• Caracterul individualizat al stilului;
• O mare complexitate, dată fiind diversitatea operelor literare, dar și faptul că fiecare autor își are propriul stil;
• Cuvintele sunt utilizate cu funcția lor conotativă/ denotativă;
• Prezența figurilor de stil;
• Pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
• Pot fi întâlnite regionalisme, termeni specifici socio-profesionali;
• Folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor în vocativ sau a verbelor la imperativ;
• Simplitatea, degajare și naturalețe.
•  

Textele memorialistice se caracterizează:

• Conform specificul discursului : discurs ficțional/ stil artistic, discurs nonficțional/ stil științific;
• Conform relației E-R (beneficiar). Emițătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi și el specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil, relația emițător-receptor poate fi și de rudenie;
• Conform funcției mesajului (scop): confesiune, informare, educare;
• Conform încărcăturii emoționale a mesajului: emoțional, persuasiv, critic, polemic.

 

Calități generale

• Claritatea exprimării;
• Precizie;
• Corectitudine;

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Situația de comunicare

Atenție! Având în vedere faptul că textul se constituie într-un mesaj, cerințele vizează identificarea și definirea elementelor componente ale situației de comunicare, în funcție de textul dat și de caracteristicile acestuia enunțate anterior.

 

Elementele situației de comunicare

Orice proces de comunicare presupune existența a șase elemente de bază care prezintă factori constitutivi ai limbajului: emițător, receptor, mesaj, cod, context și canal.

1. Emițătorul-este sursa actului de comunicare reprezentată de o persoană, un grup sau o instituție. În cazul comunicării verbale, transmițătorul selectează semnele din codul lingvistic și le combină conform regulilor gramaticale. Astfel, limbajul folosit devine codul comunicării și reflectă sistemul cognitiv al locutorului, nivelului de cultură. Un bun emițător trebuie să fie bine informat pentru ca, la rândul lui, să-și împărtășească cunoștințele și altor persoane; apoi, trebuie să fie credibil, inteligibil, original. Fiecare individ care transmite un mesaj oral sau scris trebuie să aplice regulile de exprimare corectă, indiferent de contextul în care are loc comunicarea.

În funcție de tipul textului, distingem între emițător:

• Specializat (textul științific, publicistic, oficial-administrativ);
• Nespecializat (textul colocvial, epistolar etc.).

 

1. Emițătorul îl desemnează pe cel care produce un mesaj, folosind un cod pe care îl transmite prin intermediul unui canal. Adesea, emițătorul este asociat autorului (Cine comunică? Cui? Pentru cine comunică?). Într-un text științific, emițătorul este cercetătorul, savantul care transmite informații despre fenomene, obiecte, investigații, cercetări sau caracteristici tehnice. Într-un text aparținând stilului juridico-administrativ, emițătorul este o persoană juridică (instituție, organizație). În textele literare, autorul îndeplinește funcția de emițător al mesajului artistic. El realizează, prin procesul de creație, atât o comunicare, cât și o modalitate de cunoaștere a lumii, de îmbogățire a ei și de recreare a unui întreg univers, de această dată ficțional, dar care pornește de la un sâmbure de adevăr. De asemenea, în textul artistic, emițătorul este dublat de instanța regăsită la nivelul textului narator/eul liric.

 

2. Receptorul-este beneficiarul mesajului într-o situație de comunicare. El primește informația de la emițător și îl decodează. Pentru a înțelege într-un mod optim mesajul, acesta trebuie să fie receptiv la ceea ce i se comunică. În funcție de tipul de ascultare pe care îl adoptă, se pot delimita mai multe timpuri de receptori:

• Ascultarea pentru aflarea de informații;
• Ascultarea critică;
• Ascultarea reflexivă;
• Ascultarea pentru divertisment.

În funcție de tipul textului, distingem între receptor:

• Specializat (textul științific oficial-administrativ)
• Nespecializat (textul colocvial, epistolar, beletristic etc.)
• În curs de specializare (elevi, studenți etc. )

 

3. Mesajul-este elementul cheie al comunicării. Mesajul definește conținutul de idei, informații, sentimente, gânduri transmise oral sau în scris de către emițătorul unui receptor. Pentru a ajunge la destinatar, mesajul este codificat, adică transformat în semnale verbale și nonverbale, organizate într-un cod. Receptorul trebuie să facă operația inversă, decodarea, spre a înțelege informația primită. Nu în ultimul rând, emițătorul trebuie să îmbrace ideile în forma cea mai potrivită, pentru că un mesaj poate să fie transmis fără să fie receptat sau să fie primit eronat.

De astfel, mesajul trebuie gândit și formulat în directă proporție cu cel căruia îi este adresat, respectând așteptările, credințele și experiența de viață a receptorului. Unele mesaje sunt clare și permit o unică interpretare (de ex. testele aparținând stilului tehnico-științific sau juridic-administrativ). Alte mesaje ambigue și cunosc mai multe interpretări/variante (de pildă, textele literare). Este considerat mesaj ceea ce intenționează să transmită creatorul unei opere artistice. Pentru constituirea unui mesaj clar și coerent, cei doi parteneri ai actului comunicări sunt constrânși să folosească un repertoriu comun, un cod unic.

 

4. Codul – este un sistem convențional de semne prin care se produce comunicarea dintre emițător și receptor. În comunicarea interumană, codul este reprezentat, în principal, de toate limbile naturale care se vorbesc în univers. În planul secundar, sunt și alte modalități de difuzare a mesajului: semne grafice, de circulație, semnale luminoase sau acustice, impulsul morse.

 

5. Contextul – reprezintă ansamblul de informații cunoscută atât de emițător, cât și de receptor, și care ajută la înțelegerea informației de către cel din urmă. Dacă contextul (referentul) lipsește, mesajul poate deveni ambiguu ori obscur. Referentul se raportează la tema mesajului și la împrejurarea (situația) în care se desfășoară comunicarea.

Referentul este lucrul despre care se vorbește sau despre care se scrie, denumit și obiectul din realitatea extralingvistică. În procesul comunicării, contextul reprezintă cadrul fizic si psihopedagogic. Contextul fizic poate să permită, să faciliteze comunicarea sau să o îngreuneze. Celălalt context, psihopedagogic, depinde de actorii comunicaționali sau de condițiile sociale în care se produce comunicarea.

 

6. Canalul – element al situației de comunicare, canalul este suportul sau mediul prin care se difuzează informația. În cazul comunicării verbale orale, canalul se constituie prin aerul prin care se propagă undele sonore. În comunicarea scrisă, mijlocul prin care se informează oamenii este reprezentat de scrisori, telegrame, invitații, cereri etc. Pentru comunicarea la distanță se folosește poșta electronică, telefonia fixă și mobilă. Un mesaj își poate schimba forma în funcție de canalul prin care este transmis. De pildă, mesajul sonor (transmis prin cale orală) poate fi transformat în mesaj grafic (transmis prin intermediul scrisului).

 

După modelul formulat de lingvistul american de origine rusă, Roman Jacobson (1896-1982), factorii comunicării pot fi reprezentați schematic astfel:

 

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Situaţia de comunicare  2                             

Situaţia de comunicare este definită, în general, drept situaţia în care este prezentă o informaţie. După Roman Jakobson, componentele şi funcţiile actului de comunicare pot fi definite astfel: cel care se adresează ( transmiţătorul ) trimite un mesaj destinatarului ( receptorul ). Pentru ca mesajul să-şi îndeplinească funcţia, el are nevoie de un context la care se referă ( sau un referent), pe care destinatarul să-l poată înţelege şi care să fie verbal sau posibil de verbalizat. Mai este necesar un cod, întru totul sau parţial cunoscut vorbitorilor şi un contact ( legătura materială sau psihologică prin care cei doi au posibilitatea să comunice ).

Cu alte cuvinte, emiţătorul  este sursa de informaţie prezentă într-o situaţie de comunicare; receptorul este beneficiarul informaţiei; mesajul este vehiculul informaţiei; acesta se propagă printr-un canal fizic; codul este sistemul de comunicare pe baza căruia se construiesc mesajele; acesta trebuie să fie comun emiţătorului şi receptorului; în orice situaţie de comunicare, mesajul vehiculează informaţie despre un anumit referent.

În comunicare pot să apară anumite situaţii, cărora le corespund anumite funcţii ale actului de comunicare, în funcţie de componenta actului de comunicare asupra căreia se concentrează mesajul:

Comunicarea orientată asupra : emiţătorului  subliniază funcţia emotivă, expresivă a limbajului; predomină persoana I;

                                             destinatarului  subliniază funcţia interogativă sau de apel sau conativă ( în raport cu destinatarul ); adresarea este la persoana a doua; sunt prezente verbe la imperativ şi substantive în vocativ;

                                            contextului subliniază funcţia de reprezentare sau referenţială ( care stabileşte o relaţie între enunţ şi universul exterior, corespunzătoare referentului ); textul are aspect descriptiv, informativ, cognitiv; predomină persoana a III-a.

Interlocutorii controlează: condiţiile de receptare ( ton, intonaţie, atenţie ). Apar formule de tipul: mă auzi? Vorbeşte mai tare. Contactului între interlocutori îi corespunde funcţia fatică.

                                              codul, adică limbajul folosit. Codului îi corespunde funcţia metalingvistică.

Mesajul centrat asupra lui însuşi face posibilă manifestarea funcţiei sale poetice. Această funcţie este prezentă în poezie, dar şi în proză, şi presupune utilizarea unor elemente prozodice, gramaticale şi semantice specifice.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

REGULI ALE COMUNICĂRII ORALE

Reguli ale emiţătorului

1. Emiţătorul trebuie să comunice în aşa fel încât să se facă înţeles
2. Pentru a se face înţeles, emiţătorul trebuie: să ştie el însuşi ce vrea să comunice; să aplice regulile de exprimare corectă.

Reguli ale receptorului

1. Receptorul trebuie să fie atent la ceea ce îi comunică emiţătorul.
2. Receptorul şi emiţătorul trebuie să înţeleagă aceleaşi lucruri prin cuvintele pe carele folosesc.

Comunicarea orală are câteva trăsături specifice. Acestea pot fi: lingvistice, nonlingvistice şi paralingvistice.

Trăsăturile lingvistice ale comunicării orale sunt de două tipuri: unele constituie greşeli, deci trebuie evitate, altele nu sunt greşeli, dar sunt elemente specifice oralităţii. Elementele specifice oralităţii care nu sunt greşeli pot fi fonetice, lexicale, morfologice şi sintactice. Interesează în principal elementele fonetice şi sintactice.

Principala trăsătură fonetică a limbii vorbite este deformarea  cuvintelor. În comunicarea orală, cuvintele nu îşi păstrează întotdeauna forma pe care o au în scris. Deformările sunt provocate  de ritmul vorbirii. Emiţătorul nu are neapărat intenţia de deforma pronunţia cuvintelor.

Din punct de vedere sintactic, comunicarea orală este caracterizată de prezenţa construcţiilor eliptice, care înseamnă suprimarea dintr-un enunţ a unuia sau a mai multor constituenţi. Elipsele pot fi admise în măsura în care enunţurile rămân inteligibile. Tautologia este o formă specială de repetiţie care constă în folosirea aceluiaşi cuvânt ( sau a formelor aceluiaşi cuvânt ) într-o structură sintactică fixă: „Prostul tot prost; nu se învoia cu nici un chip”.

Trăsăturile nonlingvistice sunt cele care nu au legătură cu limba şi se referă la : sursa mesajului oral; canalul de transmitere a acestuia şi la simţul căruia mesajul oral i se adresează; elementele care însoţesc mesajul oral; tendinţele participanţilor.

Sursa mesajului: orice act de comunicare orală se bazează pe vocea omenească.

Canalul de transmitere a mesajului oral este natural sau artificial. Importantă este accesibilitatea.

Elemente care însoţesc  mesajul oral: mimica, gesturile, poziţia corpului.

Trăsăturile paralingvistice ale comunicării orale se referă la felul în care comunică emiţătorul: pauze, accentuări ale cuvintelor, intonaţie.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

FORME ALE COMUNICĂRII ORALE

 

DIALOGUL

Este o situaţie de comunicare orală în care protagoniştii sunt alternativ emiţători şi receptori. Este forma cea mai generală de comunicare orală.

Caracteristici:

1. Este un ansamblu de interacţiuni verbale susţinute de elemente paraverbale şi nonverbale.
2. Este structurat.
3. Este dependent de context ( contextul fiind reprezentat de împrejurarea în care se desfăşoară dialogul; măsura în care colocutorii se cunosc; raporturile sociale şi afective dintre ei ).

 

Structură:

Dialogul are două componente principale: un ansamblu de interacţiuni între cel puţin doi colocutori; un ansamblu de strategii prin care vorbitorul urmăreşte ca acţiunile sale asupra receptorului să fie eficiente.

Interacţiunile se produc în toate părţile dialogului, adică : în partea introductivă (care cuprinde formule introductive ); în partea centrală  ( care conţine oferta de dialog şi consecinţele ei sau consecinţele ofertei de dialog, dacă oferta a fost sugerată deja în partea introductivă ); în partea finală ( care cuprinde formulele de retragere ). Oferta exprimă intenţia vorbitorului care deschide un dialog.

Strategiile vorbitorului: acesta încearcă să câştige bunăvoinţa receptorului; periodic, el verifică dacă partenerul său de dialog este atent (Ştii, Ce crezi?, Ai înţeles? ) reliefează anumite elemente din mesaj.

Un participant la dialog trebuie să ţină seama de mai multe aspecte ale dialogului: de felul cum preia cuvântul, de durata intervenţiei sale, de adecvarea mesajului la context, la scopul urmărit, la direcţia de desfăşurare a dialogului. Rolul de emiţător se preia atunci când antevorbitorul şi-a încheiat intervenţia şi când nu există altcineva care să fi anunţat că doreşte să intervină. În cazul unui dialog între persoane care nu sunt cunoscute de cel care doreşte să intervină, acesta trebuie să ceară permisiunea de a participa la dialog. Intervenţia unui emiţător nu trebuie să fie lungă.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

FORME ale dialogului

 

Conversaţia este un dialog a cărui desfăşurare depinde de gradul în care participanţii cunosc regulile generale ale dialogului. Este mai puţin supusă regulilor decât alte forme ale dialogului.

Discuţia este un dialog a cărui desfăşurare depinde de o serie de reguli, acceptate în prealabil de toţi participanţii. Ca formă de dialog, discuţia poate să apară în diferite situaţii, cum ar fi: examinarea orală, şedinţele de judecată, interviurile de angajare, dialogurile cu lucrătorii din serviciile publice etc.

Dezbaterea este una dintre cele mai structurate forme de dialog. În cadrul acesteia, se fixează o temă de interes larg, care priveşte grupuri sociale sau profesionale. Tema şi durata dezbaterii sunt anunţate din timp participanţilor.

Metoda dezbaterii propune abordarea unei teme din două perspective opuse. De aceea, în toate tipurile de dezbatere există două echipe: una dintre ele ( echipa afirmatoare ) trebuie să susţină moţiunea, iar cealaltă   ( echipa negatoare ) să o combată. Dezbaterea poate fi organizată în mai multe moduri.

Exemplu Dezbaterea tip Karl Popper:

• Iniţierea dezbaterii: se anunţă tema cu 2 - 4 săptămâni înainte de data desfăşurării dezbaterii în clasă şi se recomandă bibliografia. Moţiunea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie echilibrată, oferind posibilitatea de argumentare atât echipei afirmatoare, cât şi echipei negatoare; să fie clară; să existe suficiente surse de documentare pentru a susţine ambele poziţii .Sursele bibliografice recomandate vor oferi elevilor dovezile pe baza cărora îşi vor alcătui argumentarea. Aceste surse trebuie să fie cât mai variate, relevante, reprezentative şi accesibile.
• Pregătirea dezbaterii: documentarea, care presupune citirea activă de către toţi elevii a bibliografiei recomandate ( efectuarea de adnotări pe marginea textului, identificarea de întrebări pornind de la materialele citite, elaborarea unor fişe de idei ); identificarea posibilităţilor de interpretare a moţiunii prin analiza definiţiilor şi a termenilor-cheie ( clasificarea, analiza şi sistematizarea dovezilor în funcţie de argumentele şi contraargumentele pentru care pot fi valorificate ).

 

Etapele în construcţia unui argument:

• Afirmaţia: Noi susţinem că…;
• Explicaţia: bazându-ne pe următoarele argumente ( 1, 2, 3 );
• Dovezile: În sprijinul argumentelor,prezentăm următoarele dovezi…;
• Concluzia: Deci… ( se reia ideea enunţată în afirmaţie );

Etapele în construcţia unui contraargument:

• Identificare argumentului echipei oponente ( de exemplu: Echipa afirmatoare, la primul, al doilea etc. argument susţine că…→ enunţă afirmaţia respectivului argument );
• Enunţarea contraargumentului, cu aceleaşi etape ca şi la construcţia argumentului: explicaţia, dovada, concluzia. ( Noi, negatorii, nu suntem de acord cu această afirmaţie, deoarece considerăm că… );

Etapele în reconstrucţia unui argument contraargumentat anterior:

• Reenunţarea afirmaţiei argumentului iniţial;
• reenunţarea afirmaţiei contraargumentului echipei oponente;
• întărirea poziţiei echipei cu noi explicaţii şi cu noi dovezi.

 

Dialogul artistic este o modalitate de expunere, alături de naraţiune, descriere şi monolog, specifică genului dramatic ( în care constituie principalul mod de expunere ). Acest mod de expunere apare şi în textele epice şi lirice, presupunând conversaţia între două sau mai multe personaje. Are mai multe funcţii estetice: declanşează şi motivează o acţiune, defineşte relaţiile între personaje, exprimă reacţia lor mentală şi afectivă în raport cu o anumită situaţie, contribuie la caracterizarea personajelor, fie direct ( se notează tipul caracterial, gândurile, intenţiile ), fie indirect ( un erou foloseşte un anumit limbaj, care contribuie la încadrarea lui într-o anumită categorie socială sau ilustrează un anumit nivel de cultură ).

Replicile scurte, laconice sau, dimpotrivă, ceremonios-ample, alternarea timpurilor verbale, enunţurile exclamative, vocativele, interpelările, pauzele în rostire, reluarea unor cuvinte sau sintagme, punctele de suspensie sunt unele dintre cele mai frecvente mijloace de realizare a comentariului din perspectiva internă a celor direct implicaţi în desfăşurarea întâmplărilor. Există şi dialogul interior, diferenţiat de monolog, eul personajului diferenţiindu-se în două entităţi separate, pentru a da expresie unor contradicţii lăuntrice acute. Ex.: Hagi-Tudose, personajul eponim al unei nuvele de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, poartă un dialog interior care sugerează zgârcenia acestuia: „- Ba sunt opt mii… / - Ba sunt zece ! / - Ce fel zece? / - Atunci dincolo sunt opt! / - Aş, nu se poate, aseară i-am numărat!...”

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

MONOLOGUL

Este o situaţie de comunicare în care nu mai apare schimbul de replici între emiţător şi receptor. Rolul principal îi revine emiţătorului, monologul concretizându-se într-o replică de dimensiuni mari ( sau chiar ample, când este vorbe despre tiradă ) emisă de un locutor ( simplu vorbitor sau personaj ), care nu are obligatoriu un destinatar prezent sau precizat. Prin opoziţie cu dialogul, monologul se caracterizează prin trăsături specifice: accentul este pus pe locutor, se fac puţine referiri la situaţia de comunicare, are un cadru unic de referinţă, lipsesc elementele metalingvistice, se caracterizează, în general, prin prezenţa trăsăturilor retorice ( exclamaţii şi interogaţii retorice ).

Apare cel mai frecvent în textele dramatice, unde se defineşte, în general, drept o structură compoziţională echivalentă cu o amplă intervenţie în stil direct, formulată de un personaj-locutor în prezenţa sau în absenţa altui personaj ( eventual colectiv ), de care se poate face abstracţie sau cu care stabileşte o relaţie de comunicare univocă şi unilaterală. Rolurile de emiţător şi de receptor nu pot fi schimbate într-un monolog.

Monologul dramatic are mai multe forme de realizare:

• Solilocviul, monolog format în prezenţa / absenţa altui personaj, de care se face abstracţie; enunţul este centrat exclusiv asupra locutorului însuşi, cuprinzând transpunerea verbalizată a propriilor reflecţii, opinii sau intenţii; el corespunde, în oarecare măsură, monologului interior din textul narativ.
• monologul propriu-zis ( scenic ) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenţia clară de a fi receptat; el se poate realiza ca discurs, declaraţie, confesiune sau narare orală a unei întâmplări; din punct de vedere formal, prezintă toate caracteristicile structurii adresative. Indicii gramaticali ai acestei forme de monolog sunt comuni cu ai oricărui enunţ în stil direct, cu destinatar determinat ( cu excepţia introducerii sale printr-un verb „dicendi” – a spune, a zice, a rosti etc. )
• Tirada din operele dramatice constituie o lungă, monologală suită de fraze, în care un personaj dezvoltă retoric şi patetic o anumită idee, adresându-se altora prezente în scenă, spre deosebire de monologul propriu-zis, în cae personajul vorbeşte cu sine însuşi. Tirada conţine de obicei versuri memorabile, judecăţi morale sub formă de sentinţe, maxime. Tirada în proză mizează atât pe figurile retorice, cât şi pe cadenţa frazelor. Cultivate de clasicismul francez, de drama romantică şi de cea neoromantică şi respinse de teatrul realist şi naturalist, tiradele reprezintă pasaje de virtuozitate pentru autor şi actor. În literatura dramatică românească tirade cunoscute apar în piesele istorice ale lui Alexandru Davila şi Barbu Ştefănescu-Delavrancea.
• În sens peiorativ, tirada se confundă cu un lirism declamator, emfatic, fără adâncime ideatică ori profunzime afectivă.                    

     ^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Subiectul al II-lea

 

Realizarea unui discurs argumentativ pe o temă dată

A argumenta – a susține, a întării, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente (DEX, Univers Enciclopedic Gold, 2009).

Textul argumentativ – are scopul de a susține un punct de vedere, opunându-se celor care au o opinie contară. Acest tip de text are două funcții dominante:

• Funcția persuasivă
• Funcția polemică

Textul argumentativ se poate construi prin două raționament:

• Inductiv – se pleacă de la o situație particulară spre generalizarea acesteia;
• Deductiv – se pleacă de la o situație cu caracter general spre particularizarea acestea.

 

Structura textului argumentativ:

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre tema dată;
• Enunțarea tezei – stabilirea poziției personale, a opiniei în raport cu tema.

 

Argumentarea:

Enunțarea a minim două argumente distincte, întărit cu exemple elocvente, pertinente.

Observație! Te poți folosi de cunoștințele dobândite la istorie, limba și literatura română, filozofie, geografie etc. , pentru a găsi exemple convingătoare.

Concluzia:

Reluarea ipotezei într-un enunț sintetic, nuanțat, precum și reluarea parțială a argumentelor enunțate.

 
• Vezi și: Argumenteaza, demonstreaza, exemplifica un text

 

Atenție! Vei folosi structurile lingvistice specifice textului argumentativ: verbe de opinie, conectori, adverbe, locuțiuni adverbiale, timpul prezent etc.

Pentru a realiza un text argumentativ, te vei folosi de următorii indici ai argumentării:

• Termeni adecvați tezei;
• Verbe de opinii: a crede, a considera, a presupune;
• Adverbe sau locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative: probabil, posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranță etc.;
• Conjuncții, locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, folosite mai ales pentru a exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, conclusiv: deoarece, din cauză că, în cât, ca să, așadar, etc.;
• Formule ca: în primul rând, mai întâi, în al doilea rând, de exemplu, apoi, în concluzie, deoarece, prin urmare, pe de o parte… pe de altă parte, astfel etc.;
• Termeni sau expresii care exprimă direct o judecată de valoare(spre exemplu: cum cred unii), folosirea termenilor sau expresiilor care exprimă indirect, o judecată de valoare(spre exemplu: putem spune că…);
• Pronume și adjective pronominale demonstrative care fac legătura dintre idei: aceasta, acesteia legătura dintre idei se realizează și prin conectori: și, de asemenea, sau printr-un proces de opoziție: și nu.
• Alți conectori (spre exemplu, rezultă, de menționat faptul că, numai că, de altfel, de asemenea, deși, dar, de astfel, cu alte cuvinte, deci, și anume) se referă la realizarea de conexiuni secundare interne unui argument.
• Dispunerea textului în paragrafe distincte.
• Timpul verbelor este prezent, neutru, al înscrierii particularului în general.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

SUGESTII PENTRU UN RĂSPUNS ,,EXPERIMENTAT”

 

Subiectul I

1. Citește cu atenție textul și informațiile adiacente (autor, titlu, vocabular).
2. Recitește cu atenție textul pe paragrafe și stabilește ideile principale, tema și relațiile dintre titlu și text. De foarte mult ori, titlul comunică informații importante despre text!
3. Asigură-te că ai înțeles mesajul textului, și verifică-te prin întrebări de tipul: cine comunică? Ce comunică? Despre ce comunică? Cu cine comunică? În ce fel comunică?
4. Citește cu atenție cerințele, fiind atent la verbele de comandă (precizează, argumentează, rezumă, numește, ilustrează, explică, motivează etc.)
5. Identifică tipul de text (literar, nonliterar sau de frontieră).
6. Motivează încadrarea într-un tip de text, prin exemple.
7. Identifică stilul în care se încadrează textul, precizează câteva calități particulare/generale ale stilului respectiv și motivează-le cu exemple din text.
8. Identifică și caracterizează elementele situației de comunicare (emițător, receptor, mesaj, cod, canal, context).
9. Construiește un răspuns clar, coerent, logic, nuanțat. Dacă nu ești foarte sigur pe abilitățile tale oratorice, folosește propoziții scurte și asigură-te că știi sensul tuturor cuvintelor pe care le folosești în exprimarea ta.
10. Evită cacofoniile, pleonasmele, tautologiile! Încearcă să nu te repeți și înlocuiește cuvintele cu sinonime.

 

 

Subiectul al II-lea

 

1. Citește cu atenție cerința.
2. Stabilește conexiuni între tema dată și cunoștințele pe care le deții (lecturi, experiențe etc.)
3. Respectă structura textului argumentativ.
4. Asigură-te că nu te repeți în argumente și că ai exemple elocvente pentru fiecare dintre ele.
5. Verifică dacă ai utilizat conectori: verbele de opinie etc.
6. Construiește un răspuns clar, coerent, logic, nuanțat. Dacă nu ești foarte sigur pe abilitățile tale oratorice, folosește propoziții scurte și asigură-te că știi sensul tuturor cuvintelor pe care le folosești în exprimarea ta.

Atenție! Examenul pentru susținerea competențelor lingvistice se desfășoară oral, presupunând un dialog între examinat și examinator, așadar, fii atent la elementele de conduită, ținută, gestică, mimică și tonul vocii (elemente paraverbale și nonverbale).

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

MODELE DE TESTE PENTRU PROBA ORALĂ

 

Modelul nr. 1

,, Examenul de istorie cu profesorul Mayer a fost însa foarte obositor. Mă săturasem să-i tot răspund. Mai pe urmă am aflat ca el nu dădea niciodată nota zece si că mie a trebuit să mi-o dea fiindcă deși întrebările lui mă vârau adânc în istorie, scutu­ram capul si ieșeam ușor la suprafață. Am ieșit din clasă împleticindu-mă și seara în dormitor am simțit iar că de fapt nu adorm, ci îmi pierd cunoștința, așa cum mi se întâmplase la Câmpu-Lung. M-am trezit târziu cu o sen­zație apăsătoare de chin. Nu știam unde sunt și am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o și am sărit jos în strada. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parca m-a mai răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă și m-am întors în pat. Dimineața m-am uitat să vad de la ce distanță sărisem. Mi s-a părut că am visat, deși aveam bărbia vânată si mă dureau coate­le si genunchii. Nu înțeleg cum de n-am murit, sau nu mi-am rupt picioarele.

A doua zi spre prânz s-a afișat în hol lista celor reușiți la examenul de bursă. Eram în capul ei, pe toata școala, cu media generală zece. M-am întrebat nedumerit: atunci de ce ieșise așa de prost la Miroși? Fuseseră acolo examenele mai grele? Și dacă și la Câmpu-Lung as fi ieșit ca aici? Mai poate cineva să spună ca n-ar fi fost tot așa!?”

(Marin Preda ,,Viața ca o pradă”)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Ce elemente de conținut importante (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?

c. Ce tip de text este acesta (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ)? Argumentați-vă răspunsul!

2. Care este opinia ta despre rolul examenelor în viața unui adolescent? Susține, cu argumente, opinia prezentată.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 2

ARTICOLUL 7

Nicio pedeapsă fără lege

 

1. 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
   2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

ARTICOLUL 8

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
   2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

ARTICOLUL 9

Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie ; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
   2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

(Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Ce poți spune despre receptorul textului?

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/ de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute în care să-ți exprimi opinia despre unul dintre drepturile omului enunțate în textul dat.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr.3

Dacă opera de literatură este deseori ambiguă, critica trebuie să fie întotdeauna clară. Echivocurile, jocurile de cuvinte, "apele" pe care le face ironia nu ţin de esenţa morală a criticii; decât, poate, de arta ei; o colorează, îi conferă personalitate, dar n-o ajută prea mult să-şi atingă scopul. În orice caz, duşmanul cel mai mare, sub acest raport, al criticii este confuzia. Criticul n-are voie să nu ştie ce vrea să spună. Proverbul franţuzesc i se potriveşte perfect în raţionalitatea lui: ceea ce e bine gândit, se exprimă în mod clar.
           De aici decurge obligaţia unei anumite precizii. I-am auzit pe unii matematicieni sau, în general, oameni ai ştiinţelor pozitive observând că un critic literar poate pretinde doar să fie cît mai puţin vag; exactitatea n-ar fi în firea lucrurilor lui. Nimic mai neadevărat: precizia nu e pur şi simplu o datorie a criticii, este politeţea ei deopotrivă faţă de scriitor şi faţă de cititor. Menirea criticii este de a judeca, aşa dar de a discerne, lămuri, aprecia. Dar ce fel de apreciere este aceea care lasă loc dubiilor? Aproximaţia este întotdeauna dubioasă, prin urmare, contrară spiritului critic.
           În al treilea rând, e vorba de simplitate. Pe criticul prost îl recunoşti numaidecât după felul complicat în care se exprimă despre cele mai simple lucruri. Critic bun este acela care, dimpotrivă, ştie să spună simplu cele mai complicate lucruri. Simplitatea nu e în toate cazurile înnăscută. Aş aşeza-o mai degrabă printre însuşirile critice care se dobândesc prin experienţă. Dacă nu posezi de la început claritate şi spirit de precizie, e mai bine să nu te apuci de critică. Simplitatea nu este însă, ea, un atribut al tinereţii în critică. Mai degrabă, tinerii se simt ispitiţi să fie sofisticaţi în idei şi în limbaj. Îi dezvaţă exerciţiul critic repetat şi îndelung.

(Nicolae Manolescu , Posibil decalog pentru critica literară  în ,,România literară” nr.18/2003)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre rolul criticii în receptarea operei literare.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr.4

 Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, sa regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin
cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții si boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când sa facem si asta murim.

(Octavian Paler – Avem timp)

 

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care să îți exprimi opinia despre timp, având în vedere afirmația regăsită în text: ,,Avem timp pentru toate”.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 5

Un prieten de când lumea, așa-mi păruse deși înainte de anul acela - 1910 - nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. Se ivise in București cam o data cu întâile frunze. De atunci îl întâlnisem mereu și pretutindeni. De la început îmi făcuse plăcere să-l văd, cu timpul căutasem chiar prilejul. Sunt ființe cari prin câte ceva, uneori fără a ști ce anume, deșteaptă în noi o vie curiozitate, ațâțându-ne închipuirea sa făurească asupra-le mici romane. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea ființe; nu destul de scump era s-o plătesc în pățania cu sir Aubrey de Vere? De data asta, peste curiozitate se altoia covârșitor un simțământ nou: o apropiere sufletească mergând până la înduioșare. Să fi fost pentru că omul era așa de fermecător de trist? Cu putința, la dansul numai ochii spunând atâtea. Cam afundați sub bolta sprâncenelor și de un albastru rar, privirea lor, nespus de dulce, părea a urmări, înzăbrănită de nostalgie, amintirea unui vis. Ei întinereau straniu această făptură care nici altmintreli nu-și trăda vârsta, luminau fruntea senină, desăvârșeau înfățișarea nobilă ce-i întipărea mata paloare a feței smede si trase, prelungită de o țăcălie moale ca mătasea porumbului, a cărei coloare o avea chiar. Cam aceeași era si coloarea îmbrăcămintei ce purta de obicei, la dansul moi, molatece, mlădioase fiind toate, și port, și mișcări, și grai. Era un obosit, un sfios sau un mare mândru. Totdeauna singur el se strecura în viața aproape furișându-se, căutând a se pierde in gloată; era însă între aceasta și dansul așa nepotrivire, ca simplicitatea sa dinafară, vădit voită pentru a trece nebăgat în seamă, atingea tocmai scopul dimpotrivă, ajungea să fie bătătoare la ochi și-i da un aer și mai străin.

(Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche)

 

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5- 7 minute, în care să exprimi opinia despre rolul prieteniei în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 6

 Mașinile de cusut se înșirau bine aliniate pe trei rânduri, lăsând între ele două alei largi până în fund. Eugen avea grijă să stropească podeaua fiecare dimineață cu o cutie veche de conserve găurită în fund. Șuvița de apă care se scurgea era foarte subțire și Eugen o mânuia cu dexteritate desenând pe podea spirale și opturi savante. Câteodată se iscălea și scria data zilei. Zugrăveala de pe pereți reclama în mod evident asemenea delicateți. În fundul magazinului un paravan de scânduri despărțea un fel de cabină de restul încăperii; o perdea verde acoperea intrarea. Acolo stăteau tot timpul Eugen și Clara, acolo mâncau la prânz, pentru ca să nu părăsească prăvălia în timpul zilei. Ei o numeau „cabina artiștilor" și îl auzii pe Eugen într-o zi spunând: - E o adevărată „cabină de artist". Când ies în prăvălie și vorbesc jumătate de ceas pentru ca să vând o mașină de cusut, nu joc o comedie? Și adăugă pe un ton mai doct: - Viața, în general e teatru curat. În dosul cortinei Eugen cânta din vioară. Ținea notele pe masă, stătea îngheboșat asupra lor descifrând cu răbdare portativele încâlcite ca și cum ar fi descurcat un ghem de ațe cu multe noduri pentru a scoate din ele un fir unic și subțire, firul bucății muzicale. Toată după-amiaza ardea pe un cufăr o lampă mică de petrol umplând încăperea cu o lumii moartă și dezorganizând pe perete umbra enormă a violonistului.

Veneam atât de des acolo încât cu timpul devenii un fel de oaspete mobilă, o prelungire a canapelei vechi de mușama pe care stăteam imobil, un lucru de care nu se ocupa nimeni și nu stânjenea pe nimeni.

(Max Blecher - Întâmplări din irealitatea imediată)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care să îți exprimi opinia în legătură cu afirmația personajului Eugen: ,,Viața, în general, e teatru curat.”

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 7

În iarna aceea hotărârea tatălui meu de a nu mă mai lăsa să mă duc la școală a devenit, practic, un fapt, deși din gură nu mă oprise; nu aveam cu ce mă încălța. M-am dus doar când am pu­tut merge desculț; și atunci am trăit acele ore de spaimă despre care am pomenit al cărei motiv dacă s-ar fi dezvăluit s-ar fi pe­trecut o catastrofă. Conștiința măsură proporțiile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se știe ce-aș fi ajuns în viață dacă jocul întâmplării, al cărei erou eram, s-ar fi destră­mat și eu aș fi apărut în ochii învățătorului așa cum eram și nu cum, prin nu știu ce mister, credea el că sunt. Adică dintre cei mai buni... Se apropia sfârșitul anului și dascălul examina toată clasa, să vadă pe care trece, pe cine premiază și pe cine lasă re­petent. Scotea câte cinci sau șase la tabla și îi asculta. Jumătate din ei parcă învățaseră ceva, cealaltă jumătate însă parcă nici nu trecuse pe la școală și atunci învățătorul începea să-i bată la pal­mă cu o nuia de corn foarte ageră, de care tot unul dintre noi fă­cuse rost. Era atât de furios încât uneori îi bătea la palma pe toți cei care erau scoși odată, deși unii dintre ei protestau indignați ca ar fi răspuns bine la întrebările puse. Așteptam tremurând să-mi vie rândul. Nu știam nimic și ascultam înfiorat plânsetele care umpleau clasa. Băieții suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în bănci nu mai puteau, fluturau mâinile înroșite în aer, sau și le vârau deznădăjduiți între genunchi. Plân­geau cu înverșunare și obida nedefinită fiindcă nici unul nu știa să urască, durerea lor era pură și în ea puteai ghici cel mult pro­testul împotriva ei, a durerii în sine, fiindcă durea, și nu a învățătorului sau a școlii, cu cărțile și istoriile ei care trebuiau învățate cu silă. Prima zi a trecut fără să fiu scos și eu la examen. A doua zi, văzând cum stau lucrurile, în loc sa fug si îndărăt să nu mă mai uit, am venit totuși la școala, deși știam ce ar putea să mi se întâmple. Nu m-a scos nici în acea zi si nici în cele următoare. Și pentru că această întâmplare să fie dusă până la capăt, în nefirescul ei, la sfârșitul anului m-am pomenit printre premianți.

(Marin Preda ,Viața ca o pradă)

[ Citește cu atenție textul ]

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

1. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus?

c. Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre rolul școlii în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 8

Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie, întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să înceapă să fie? 

Tăcerea cărţilor şi rugămintea lor nerostită. Ele nu-şi pot cere "dreptul de a fi deschise". Cărţile nu fac grevă, pentru a fi citite. Tot ce pot face este să ceară îndurare din partea cititorului care nu este încă. 

Când privesc peretele unei biblioteci, îmi vine în minte scena balului din Război şi pace. Doamnele aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui. Spaima Nataşei că nimeni nu o va invita la dans. Expresia încremenită a chipului ei, "gata deopotrivă şi de deznădejde şi de extaz". Iar apoi, prinţul Andrei care se apropie şi îi propune un "rond de vals". "De când te aşteptam", pare că spune Nataşa, iar zâmbetul i se iveşte pe faţă "în locul lacrimilor ce stătuseră să o podidească". Şi, "speriată şi fericită", îşi sprijină mâna pe umărul prinţului Andrei. 

Splendid în scena aceasta este că prinţul Andrei o descoperă pe Nataşa din întâmplare, pentru că discuţia la care participă îl plictiseşte şi pentru că, în fond, Bezuhov e cel care-l roagă să o invite pe Nataşa. Ochii prinţului trecuseră înainte peste ea, fără ca el să o vadă. Ar fi putut tot atât de bine, hotărându-se să danseze, să o invite pe verişoara Nataşei, pe Sonia, sau pe cea mai frumoasă femeie a Petersburgului, pe contesa Bezuhova, care de altminteri deschide balul. Prinţul o alege deci din întâmplare pe Nataşa care aşteaptă tremurând. 

Dar alegând-o şi dansând cu ea, Bolkonski descoperă că, din toate femeile care luau parte la cel mai strălucitor bal al anului, Nataşa, o fetişcană încă, cu "braţele ei slabe şi urâte", era cea mai frumoasă. Ascunsă până atunci în mulţimea indistinctă a doamnelor din sala de bal, frumuseţea ei devine dintr-o dată, prin alegerea lui Bolkonski, vizibilă. Prinţul, care era, spune Tolstoi, "unul din cei mai buni dansatori ai timpului său", o ridică, prin alegerea lui, pe soclul propriei ei splendori. Abia aleasă şi abia dansând, Nataşa devine aparentă în frumuseţea ei.

                Cărţile aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui. Privirea distrată care trece peste ele, fără să se hotărască asupra uneia anume. Apoi mâna care se întinde, care scoate o carte din raft, care o deschide. Dansul poate începe. Dans cu o carte. 

(Gabriel Liiceanu, Dans cu o carte, în ,,România literară” nr.17,3 mai, 2000, publicat ulterior în volumul ,,Declarație de iubire”)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Prezintă elementele situației de comunicare în textul dat (emițător, receptor, mesaj, canal, cod).

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care să îți exprimi opinia despre rolul lecturii în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 9

            Mircea Eliade definește arta în termeni ce pot, azi, să surprindă, să pară excesiv ,,metafizici”. Nu trebuie să pierdem din vedere, totuși,coerența întregului sistem de gândire, perspectiva dominantă a fenomenului cultural-artistic, premisele esențiale. Toate au ca rezultantă definirea artei ca act și fenomen spiritual. Premisă inevitabilă, obiectivă, într-un plan de gândire care recunoaște sacralității elaborarea primelor sinteze și epifanii spirituale ale umanității. Din perspectiva istoriei spiritului, ca evoluție și degradare neîntreruptă de la sacru la profan, nici o altă concluzie nu este posibilă. Vom întâlni deci și la Mircea Eliade, încă de la primele considerații de ordin estetic definiția artei ca act magic: ,,Procesul de creație este un produs magic. A creației demiurgice”;de asemenea: ,,Bucuria că un om a creat, a imitat opera lui Dumnezeu”.

            ,,Arta nu e altceva decât o magică transcendere a obiectului, proiectarea lui în altă dimensiune, liberarea lui prin magică realizare, prin creare.”

(Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade)

Epifanie (gr> epiphania –apariție) – revelație a unei realități sacre, mitice; revelația unei lumi nevăzute. (cf. DEX)

Hermeneutică - știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale (cf. DEX)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care având în vedere textul dat, dar și propriile lecturi, să-ți exprimi opinia despre rolul creației literare în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 10

Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci să strig pretutindeni: știu să iubesc fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna! Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc, aș vrea să fiu iar mândru, ambițios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aș ști cânta din syrinx, te-aș duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește „a fi iubit”. Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oacheșă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea. Poezia, zic unii, a falsificat iubirea.

(Liviu Rebreanu, Mărturisiri)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Ce elemente de conținut importante (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?

c. Ce tip de text acesta (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ)?Argumentează-ți răspunsul.

2. Exprimă-ți opinia despre rolul iubirii în viața omului. Susține, cu argumente, opinia prezentată.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

Modelul nr. 11

De când se efectuează înregistrările moderne, calota glaciară din Oceanul Arctic a atins, anul acesta, un minim istoric al suprafeței sale, doborând recordul anterior cu 760.000 km².

Data de 16 septembrie, conform Institutului National Snow and Ice Data Center (NSIDC), este ziua în care calota își încheie „călătoria” de vară, care constă în topirea ghețarilor, și începe sezonul de iarnă, când apele îngheață din nou. Tot în aceeași zi, suprafața înghețată se întindea, în total, pe o suprafață de 3.410.000 km² – ceva mai mult de jumătate din suprafața minimă cuprinsă între anii 1979 și 2000. Părerea unanimă este că, în acest an, furtunile puternice care au lovit Oceanul Arctic în luna august, au accelerat, probabil, pierderea de gheață.

Aproape toată suprafața de gheață de pe țărmul Antarcticii se topește în fiecare vară, dar calota glaciară arctică deține un strat gros, acumulând gheață pe parcursul mai multor ani, care supraviețuiește topirilor  de-o vară și care se îngroașă în fiecare iarnă. Cu toate acestea, pe măsură ce temperaturile au crescut, acest strat s-a subțiat, și un strat nou de gheață nu a putut să se formeze.

Datorită încălzirii tot mai accentuate din ultimii ani, sunt destule voci din domeniul științei care consideră că este iminentă dispariția completă a gheții arctice din timpul verii. „Iar colapsul final… se petrece în prezent și, probabil, va fi complet până în anul 2015-2016” susține prof. Peter Wadhams de la Cambridge University. În schimb, alți experți sunt mult mai circumspecți în previziunile lor; Cecilia Bitz, de la Universitatea din Washington, de exemplu, susține că sunt „50% șanse” ca pe timpul verii gheața să dispară în întregime

(Va dispărea calota glaciară arctică până în anul 2015?, în revista ,Terra Magazin)

 

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre importanța protejării ecosistemului în societatea contemporană.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 12

Ştiinţa care studiază Limbajul în esenţa sa precum şi în aspectele sale generale, fără a se referi la o limbă anumită, se numeşte lingvistică generală,deseori identificată cu ceea ce cu mai multă precizie s-ar numi filosofia limbajului.

Avem de-a face totuşi cu o identificare pe care e mai bine să o evităm,întrucât aceste două discipline adoptă puncte de vedere diferite. Filosofia limbajului nu studiază limbajul în sine şi pentru sine, ci în raport cu alte activităţi umane - în primul rând în relaţie cu gândirea(motiv pentru care se ocupă în mod mai special de semantică sau ştiinţa despre semnificaţie) - încercând să stabilească esenţa şi locul limbajului între fenomenele care exprimă esenţa omului. Problema fundamentală a filosofiei limbajului este să răspundă la întrebarea „ce este limbajul?", pe când lingvistica cercetează nu atât ceea ce este limbajul în esenţa sa, cât mai curând modul cum se manifestă limbajul în formele sale istorice, care sunt limbile. Pentru amândouă aceste ştiinţe(lingvistica generală şi filosofia limbajului) limbile şi actele lingvistice constituie doar material de exemplificare, însă din puncte de vedere diferite. Filosofia limbajului se bazează pe o anumită concepţie filosofică și numai în relaţie cu această concepţie se referă la fenomenele lingvistice concrete; prin urmare, nu are nici o finalitate descriptivă sau de sistematizare a faptelor lingvistice constatate empiric. Lingvistica generală, în schimb, se orientează în direcţie18contrară, adică porneşte de la fenomene lingvistice concrete şi, după ce le-a sistematizat, încearcă să stabilească caracteristicile lor generale, bazându-se în special pe cercetarea deja realizată de lingvisticile particulare, adică de lingvisticile care studiază, în fiecare caz, o limbă determinată sau una numit grup de limbi.

(Eugen Coșeriu, Introducere în lingvistică)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre importanța nevoii de comunicare în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 13

Peste oraș domne o tăcere mirifică și arborii bătrâni dormeau încă în lumina soarelui blând al dimineții de primăvară. Ei își foșneau, abia simțit, frunzișul ce, ici-acolo, își arăta primele șuvițe galbene, încărunțite.

Maria pășea încet în umbra lor măreață și tăcută, ca printr-un templu, cu sufletul plin de lumină și speranță. a traversat grădina mitropoliei, apoi și-a îndreptat pașii spre casa prietenei sale. A urcat cele trei trepte și a sunat la ușă. De data aceasta i se deschise repede. Maria se fâstâci:

• • Tali e acasă?

Tali năvăli pe ușa odăii sale, agitată ca întotdeauna, frumoasă, cu o bogăție de păr blond, ce acuma, în vacanță, îi cădea pe umeri într-o cascadă de bucle aurii.

• • Mergem în oraș să vedem menageria,zise Tali, de parcă i-ar fi venit în vizită la Maria, și nu invers.

Abia în stradă Maria reuși, în sfârșit, să-i spună că ar două bilete la operă și că ar vrea să meargă cu ea. Tali se entuziasma la culme. ,,Dar ea s-ar fi entuziasmat de orice”, se gândi, puțin întristată, Maria.

• • Dar cine ar fi putut să-i poarte pică prietenei sau să rămână prea indispus în societatea ei?

Și, mai ales, în acele zile de început de primăvară, cu lumina lor de culoare a mierii, cu cerul acela albastru ca de peruzea*, înalt, senin, și curat ca lacrima.

Maria aștepta spectacolul acesta ca pe o mare sărbătoare, cu inima bătându-i de nerăbdare, cuprinsă de o înfrigurare vecină cu febra.

În sfârșit, cu aproape două ore înainte de începutul spectacolului, Maria, gătită, în minunata sa rochie, cu pantofii lustruiți până la disperare, sună la ușa prietenei sale. Ceasul petrecut în casa ei a trecut chinuitor. Și, în același timp, s-a scurs ca într-un vis ce a continuat la operă. Acolo, Maria uită de mama, de tata, de prezența prietenei care ședea lângă ea, Maria uitase chiar și de ea însăși, fiind frapată de vibrațiile muzici. În acele momente era singură, mică, ghemuită în scaun, stătea nemișcată, cu privirea ațintită lacom spre scenă și se gândea că muzica este tovarășul ei de zi și noapte, la durere și la fericire, este apă răcoritoare în pustiul vieții. Maria știa că muzica poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală.

Purtată pe aripile încântătoare ale muzicii, Maria urmărea cu încordare gesturile actorilor, expresia feței fiecăruia, ascultându-le vocile puternice și duioase, ce-i picurau o dulceață amețitoare în suflet. O fericire ușoară, trăită pentru prima oară, îi umplea toată ființa. Simțea cum muzica dă suflet universului, aripi gândirii, având închipuirii, farmec tinereții și viață tuturor lucrurilor.

(Vera Malaev, Recviem pentru Maria)

Peruzea, peruzele, s.f. – piatră semiprețioasă, opacă, de culoare albastră-deschisă sau verzuie; turcoaz 

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre rolul prieteniei în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 14

Cei patru prieteni legam nădejdi fără capăt de cea dintâi vacanţă mare de vară. Cum paza gâştelor nu mai era o treabă pentru vârsta noastră, şi cum alte treburi mai serioase ne ocoleau încă, am intrat în bucuriile verii, c-un simţământ de libertate, ce da zilelor noastre intensităţi de apogeu. Cât era ziulica de lungă, stăm goi, în nămol sau pe iarbă, lângă râul care-şi avea vadul la câţiva paşi de casă. Eram când în apă, când la soare. Ne lăsam negativul formelor în nămolul cald, unde descindeau uneori şi rândunicile ca să mai ia câte-o gură de pământ pentru cuiburile lor, şi gustam moliciunea ierbii mărunte cu goliciunea tălpilor. Iar cea mai aprigă plăcere a noastră era, să răpim pentru o jumătate de ceas câte-un cal din herghelia, ce păştea prin apropiere.

O luam la goană, călări, goi, până departe sub o pădurice de sălcii, unde, dacă am fi avut părul lung ca Avesalon, am fi putut rămânea spânzuraţi de crengi, caii scăpându-ne, de sub picioare, ca din praştie. În după-amiaza de Sânt-Ilie avea loc o petrecere în aer liber. Se da şi un spectacol pe-o scenă improvizată, din stâlpi şi scânduri camuflate cu verde de stejar. Feciori şi  fete  din  sat jucau  adică,  sub  supravegherea unuia din dascălii localnici, o piesă de teatru, localizată probabil după Kotzebue. Noi, copiii, aflând despre aceasta, ne-am abătut călări, într-acolo, ca să luăm parte la spectacol ca privitori. Ne-am oprit în dosul mulţimii, adunate, de bătrâni şi babe, de tineri şi fete, care-şi ocupau locurile pe băncile de scânduri, cu picioarele bătute în glie. Ne-am îngăduit,  noi,  cei patru prieteni,  să ne  facem apariţia, aşa cum ieşeam din râu, goi, complet goi, cu feţele acoperite cu nămol, pe mârţoagele deşelate,   ce  le   prinseserăm   din   herghelie.   Reprezentarea  începea.  Replicile  alternau   cu  râsetele, altercaţiile cu plânsetele.  Noi  stăm  călări în  dosul  norodului, şi priveam de la înălţime, ca din balcoane, spre scenă. Nu ne interesa ce se petrece, dar eram prezenţi cu feţe grave şi lungi. Adăstau şi caii liniştiţi, mişcând ritmic din cap, ca să gonească muştele,   ce-i   torturau.   Câte-o   mârţoagă da semne   de „suspin", mai ales când vreunul din personajele de pe   scenă   vorbea   „aparte".   Aşa   mi-a   fost   dat   să iau  întâia oară parte la reprezentarea unei piese de teatru.

(Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor)

[ Citește cu atenție textul ]

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

1. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus?

c. Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre vârsta copilăriei.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 15

                Cine vrea să explice totul prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege. Sufletul comunică direct cu lumea spirituală, cu lumea lumilor. Şi doar spiritul e esenţa, spiritul etern, infinit, cuprinzător a toate, însăşi lumea materială nu poate fi decât o faţă a esenţei divine. Veşnica materie e implicată de esenţa ei. De altfel materia şi toată lumea materială există numai în funcţie de percepţia omenească. Densitate, culoare, căldură, toate atributele materiei există numai pentru om. În fond nu e nici o deosebire între eterul sideral şi corpurile cereşti: toate sunt, în ultima analiză, o formă de manifestare a spiritului. Modificările aparente alcătuiesc şi întreţin atributele fără număr. Precum materia se transformă neîncetat, dobândind, prin aceasta, o existenţă efectivă, şi spiritul are să-şi asigure echilibrul atributelor printr-o perpetuă regenerare. Licăririle spirituale trebuie să se îmbine permanent cu schimbările din planul material. Regenerarea spiritului nu se poate săvârşi decât prin identificarea cu materia. Transformările materiei sunt astfel înfăţişări diverse ale spiritului animator, începând cu cele mecanice şi până la cele biologice. Deosebirea e mimai de grade, încât gradul suprem ar fi omul în care spiritul se recunoaşte pe sine însuşi dincolo de scoarţa materială. Dacă materia e aceeaşi în atomii ei, spiritul cuprinde virtual toată dumnezeirea, întreg şi parte sunt identice. Ca şi atomii materiali, miliardele de miliarde de atomi spirituali se află într-o mişcare eternă între lumea materială şi cea spirituală. Viaţa unui atom e însăşi viaţa universului. Unul e totul şi totul e unul.

(Liviu Rebreanu, Adam și Eva)

[ Citește cu atenție textul ]

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

1. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus?

c. Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5-7 minute, în care să-ți exprimi opinia despre valorile spirituale și rolul lor în viața unui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 16

Draga mea Veronică,

Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.

Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.

Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă și pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtașă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu - mă onorează ura lor și nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.

          Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuiești, tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.

         Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe mine.

        Scrie cu degetele pe care le sărut.

       (1880 Februar)

(Mihai Eminescu, Scrisori către Veronica Micle)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Ce poți să spui despre emițătorul acestui text? Dar despre receptor?

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care să îți exprimi opinia despre rolul iubirii în viața omului.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

Modelul nr. 17

            De la Aristotel încoace, imitația este considerată una dintre caracteristicile esențiale ale artei: ,,Arta imită natura”, ni se spune în ,,Fizică”. Cu toate acestea, însă, afirmația lui Aristotel ar fi excesiv simplificată dacă arta ar fi redusă doar la un singur aspect, și anume acela de copiere sau reproducere exclusivă a naturii. Deoarece, la o considerare mai atentă a problemei, se va vedea că, în fond, arta nu se limitează nicidecum la o reproducere, ci din potrivă ,,ea îmbogățește și perfecționează natura” (1). Acest studiu al mimesis-ului care reușește să ,,perfecționeze” realitatea este de natură poetică […].

            Schimbarea aceasta de orientare în ceea ce privește interpretarea mimesis-ului se datorează mai cu seamă modalității în car referința sa, în lumea modernă, este, din ce în ce mai mult, percepția; ea selectează și atribuie obiectului doar acele trăsături ale omologului real de care are nevoie pentru a obține efectul căutat.

(Rodica Grigore, Retorica măștilor în proza interbelică românească)

*mimesis (gr – imitație) – principiu estetic de origine platoniciană și aristoteliană, potrivit căruia arta este o rezultantă a imitării realității. (cf. DEX)

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

b. Ce elemente de conținut importante (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs, de 5-7 minute, în care, având în vedere textul dat, dar și propriile lecturi, să-ți exprimi opinia în legătură cu raportul dintre realitate și ficțiune.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 18

26. ARTICOLUL 10

Libertatea de exprimare

1. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
   2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

 

[ Citește cu atenție textul ]

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

a. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

b. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

c. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5- 7 minute, în care să exprimi opinia despre rolul mass-mediei în societatea contemporană.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

Modelul nr. 19

Dar să ne întoarcem asupra Moldovei, care cunoaşte în veacul al XV-lea cea mai însemnată figură din istoria ei: Ştefan cel Mare. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. însă, după obiceiul, deja pomenit, ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii.

(Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)

 

[ Citește cu atenție textul ]

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

1. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus?

c. Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5- 7 minute, în care să exprimi opinia despre importanța cunoașterii trecutului istoric național.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Modelul nr. 20

        Sunt însă împrejurări în care nici verticalitatea virtuţii, nici înălţimea inteligenţei nu sînt suficiente pentru a traversa corect un impas existenţial. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, în lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral. E acea calitate a cărei insuficienţă face ca „ireproşabilul“ să nu fie întotdeauna o categorie etică pozitivă. Poţi asculta de toate normele etice, poţi îndeplini — cu inteligenţă — ritualul cuminţeniei morale curente şi să rămâi totuşi la periferia eticului sau abia în zonele lui inferioare. Cultivarea virtuţilor are nevoie de har, de inspiraţie, de o înzestrare specifică, asemănătoare înzestrării artistice. Numai absenţa acestei înzestrări face posibilă — şi, de altfel, necesară — morala, de tip kantian, a datoriei. Morala datoriei e un schematism etic, de care au nevoie firile fără dotaţie etică pentru a funcţiona cât de cât onorabil. Când nu iubeşti în mod spontan binele, ţi se cere, măcar, să-­l respecţi. Când talentul nu te ajută să găseşti expresia optimală a conduitei într­-o situaţie dată, ţi se oferă reţetarul ei. Simţul datoriei e formula de minimă rezistenţă a faptei morale: te porţi cum trebuie nu pentru că ştii de ce, ci pentru că aşa se cade; pentru că „e de datoria ta să o faci“, conform unui cod pre­judecat, pe care nu reuşeşti să­-l interiorizezi decât pe calea supunerii.

(Andrei Pleșu, Minima moralia)

[ Citește cu atenție textul ]

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:

1. În ce tip de text (narativ, descriptiv, argumentativ etc.) poți încadra textul dat? Motivați alegerea prin două argumente.

a. Precizează tema și două idei pe care le consideri semnificative în textul dat.

b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus?

c. Menționează două caracteristici formale/de conținut.

2. Realizează un discurs de 5- 7 minute, în care să exprimi opinia despre necesitatea respectării unui cod moral în viața omului.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

Sugestii de rezolvare pentru proba orală

 

Sugestii de rezolvare pentru modelul 1 și 7

 

Subiectul 1

            Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Rememorarea unui eveniment legat de viața naratorului și anume un examen foarte important;
• Prezența profesorului de istorie și exigența acestuia îl determină pe naratorul-personaj să creadă că nu va promova examenul;
• Prezența verbelor și a pronumelor la persoana I singular indică o experiență personală;
• Lexemul ,,viață” din titlu induce ideea de amintire, memorie, jurnal.

Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor de frontieră, prin atitudinea subiectivă a naratorului, trimiterile la o realitate obiectivă (toponime: Câmpulung, Miroși), precum și prin evidențierea stărilor interioare ale naratorului, marcate de interogațiile retorice: fuseseră acolo examenele mai grele? Și dacă și la Câmpu-Lung aș fi ieșit ca aici? Mai poate cineva să spună că n-ar fi fost tot așa!? Nedumerirea tânărului, confruntat cu un examen dificil și important, este accentuată și de folosirea unor figuri de stil, precum: epitetul, senzație apăsătoare de chin, comparația Viața ca o pradă…, interogațiile retorice etc.

a. În acest caz, emițătorul textului este scriitorul Marin Preda, iar receptorul ar putea fi specializat, în persoana unui istoric literar, în curs de specializare (elev, student) sau nespecializat, publicul larg.

Scopul comunicării este specific textului memorialistic, pe de o parte, confesiv (prin prezența subiectivității, a interiorizării), iar pe de altă parte, informativ (prin prezența unor date obiective, reale).

b. La nivelul conținutului, textul se construiește pe o serie de fapte (examenul foarte dificil, exigența profesorului care nu dădea niciodată nota zece, reușita tânărului), de asemenea întâlnim și opinii (dificultatea examenului).

c. La nivelul formei, identificăm structura narativă, prin prezența unui număr mare de verbe: săturasem, a trebuit, ieșeam, am simțit, nu știam, am căzut, am visat etc.,precum si a structurilor (indici temporali), care permit trecerea de la o secvență narativă la cealaltă: a doua zi, spre prânz, atunci dat fiind tipul de text, și anume cel memorialistic, putem afirma că este, tot odată, și informativ, deoarece prezintă date din viața prozatorului Marin Preda.

 

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Subiectul 2 

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre educație, finalitățile acesteia, carieră și pregătire necesară formării ei.
• Enunțarea tezei: orice tânăr supus unui proces de formare trebuie să dovedească însușirea unor cunoștințe, dobândirea unor competențe, abilități care îi permit atingerea unor idealuri în cariera sa.

Argumente:

• Argument 1: rolul formativ al examenelor, importanța acestora în evaluare și autoevaluare. De exemplu, în textul dat, obținerea notei zece la un examen atât de dificil dovedește înclinația tânărului spre istorie și este o dovadă a justei alegeri în carieră.
• Argument 2: funcția de diagnosticare a examenelor, de ierarhizare care poate oferi tânărului o șansă de a se dezvolta și de a accede la un nivel superior. Spre exemplu, personajul Felix Sima, din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu își dovedește calitățile excepționale, ajungând un medic și un profesor celebru.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța examenelor din viața oricărui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modelele 2, 18

Subiectul 1

            Lectura atentă a texului comunică următoarele idei:

• La nivelul conținutului, textul dezvoltă idei legate de drepturile omului;
• La nivelul formei, se remarcă delimitarea textului în paragrafe cu titlul ,,Articol”;
• Primul paragraf dezvoltă ideea conform căreia nimeni nu poate fi sancționat înafara legii;
• Al doilea paragraf se referă la drepturile privind respectarea vieții private și de familie;
• Ultimul paragraf stipulează că orice om are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.
• Se remarcă verbele la timpul prezent, tonul obiectiv, neutru, impersonal;
• Titlul anticipează mesajul textului, prin referire la spațiul Uniunii Europene și la un text oficial, de tip convenție.

Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor nonliterare, prin folosirea cuvintelor cu sens propriu, de exemplu lege, pedeapsă, infracțiune, articol, siguranța, penale, convingerea, oficial. De asemenea, apar frecvent termeni de specialitate din domeniul juridic, precum: articol, dreptul, autorități, lege, judecări, pedepsiri.

a. În acest caz, emițătorul textului este o instituție oficială europeană, o comisie avizată, specializată în elaborarea textelor de lege emise de Uniunea Europeană, iar receptorul ar putea fi specializat în persoana unui avocat, judecător, jurist, notar, un receptor avizat, în curs de specializare (elev, student) sau nespecializat, publicul larg interesat de drepturile sale de cetățean european.

Scopul comunicării este specific textului oficial administrativ, pe de o parte informativ (prin prezența obiectivității și a informațiilor legate de drepturile omului), iar pe de altă parte, educativ (cunoașterea acestor drepturi implică și respectarea acestora).

b. La nivelul conținutului, textul are ca temă drepturile cetățeanului european. Din primul articol înțelegem că nimeni nu poate fi pedepsit în afara legii. Articolul 8 interzice amestecul autorităților publice viața privată și de familie, stipulând dreptul de a se respecta intimitatea domiciliului, a corespondenței, a vieții private. Cel de-al treilea articol atestă libertatea de gândire, conștiință și religie. Astfel, orice persoană își poate manifesta religia, convingerile, în condițiile prevăzute de lege, în contextul unei societăți democratice.

c. Textul aparține stilul oficial-administrativ (juridic-administrativ), fapt dovedit de prezența termenilor de specialitate (lege, drept, juridic), a folosirii cuvintelor cu sens denotativ ( pedeapsă, religie, libertate ). Se remarcă, totodată, enunțuri cu formă impersonală (nu se poate aplica o pedeapsă, nu este admis) și folosirea clișeelor formale (alineat, articol, conform etc.).

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Subiectul 2

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre drepturile omului, necesitatea acestora, obligația respectării și aplicării lor;
• Enunțarea tezei: într-o societate de tip democratic, oricărei persoane i se acordă anumite drepturi pe care atât instituțiile statului, cât și semeni lui trebuie să le respecte. În afara unei legi care să disciplineze atitudini, comportamente, instalarea anarhiei devine inevitabilă.

Argumente:

• Argument 1: legea ar rolul de a oferi un mecanism de funcționare optimă a unei societăți. Legea impune atât drepturile, cât și obligațiile cetățenilor pe de o parte, dar și a instituțiilor, pe de altă part. Legea devine o regulă generală, strictă, în afara căreia existența umană ar fi haotică.
• Argument 2: libertatea de gândire, conștiință și religie este fundamentală într-o societate democratică; oameni sunt diferiți între ei, fiecare are propriile convingeri care trebuie respectate atât timp cât se încadrează în limitele prevăzute de lege; nerespectarea acestor drepturi va avea un efect de halo și va duce implicit la distrugerea societății. De exemplu, sunt cunoscute în istorie câteva perioade în care drepturile, fie nu existau, fie nu erau respectat (evul mediu, comunism) și, ca atare, tot în aceste perioade au avut loc cele mai multe manifestări de revoltă, frământări sociale, politice, etc.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța legilor și a drepturilor omului în societate.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modele 3, 11

Subiectul 1

            Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Textul prezintă rolul, funcțiile criticii literare, modul în care ar trebui abordat un text literar din punct de vedere critic;
• Critica trebuie să fie clară, criticul trebuie să știe întotdeauna ce vrea să spună;
• Critica trebuie să fie precisă;
• Se remarcă verbele la prezent, impersonale, tonul neutru, prohibitiv, pe alocuri, dar și încercarea de persuasiune, prin susținerea ideilor cu argumente;
• Titlul anticipează caracterul ,,educativ” al textului, posibile sfaturi, în vederea unei critici constructive.

Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor nonliterare, apărând în revista România literară (nr. 18/2003), are un caracter științific, prin prezența cuvintelor cu sens denotativ (critică, precizie, știință, spirit critic etc.). Autorul, Nicolae Manolescu oferă câteva sugestii cu valoare de generalitate, care ar putea orienta actul critic.

a. Textul este informativ și argumentativ. Se oferă informații referitoare la rolul și funcțiile criticii literare. De asemenea, opiniile autorului sunt susținute prin argumente și exemple, respectând structura textului argumentativ. Astfel, autorul pornește de la ipoteza conform căreia critica literară trebuie să fie precisă, criticul nu are voie să fie vag în aprecierile sale, întrucât rolul criticii este important în receptarea operei, oferind, de multe ori, sugestii de interpretare precum și formarea unei viziuni asupra operei literare. Argumentele aduse în favoarea unei critici de bună calitate sunt simplitatea, precizia și claritatea. Se remarcă, de asemenea, prezența conectorilor specifici textului argumentativ, precum: așadar, în al treilea rând, dacă, în orice caz

b. Tema textului este critica literară. În opinia autorului, actul critic trebuie să fie bine gândit, precis, simplu, clar: Dacă nu posezi de l început, claritatea și spirit de precizie, e mai bine să nu te apuci de critică.

c. Textul se încadrează în stilul publicistic, datorită publicării sale în mass-media, dar, la nivelul conținutului, se remarcă elemente specifice stilului științific, folosirea cuvintelor cu sens denotativ, de exemplu: critică, știință, precizie, simplitate Așadar, textul devine un eseu pe tema criticii literare, a rolului acesteia, textul fiind un ,,îndrumător pentru oricine vrea să se specializeze în acest domeniu.

 

Subiectul 2 

Ipoteză:

• Raționamente, informații generale despre critica literară, rolul și funcțiile acesteia, condițiile unei critici adecvate.
• Enunțarea tezei: - orice act are în vedre conturarea unei direcții în receptarea operei literare, ca atare, există o responsabilitate a criticului literar, strâns legată de înțelegerea și interpretarea operei.

Argumente:

• Argument 1: critica literară orientează actul lecturii, oferind sugestii de interpretare a operei literare și facilitând înțelegerea mesajului acesteia. Spre exemplu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu, care oferă o perspectivă istorică și critică asupra literaturii române.
• Argument 2: critica literară are rolul d a formula principii estetice, folosite ca instrumente de evaluare a operei literare. Spre exemplu studiile critice ale lui Titu Maiorescu referitore la opera lui Ion Luca Caragiale, în car ni se prezintă relația artă-moralitate și judecățile de valoare cu privire la abordarea acestui raport.

Concluzie:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța critici în receptarea operei literare.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

 

Sugestii de rezolvare pentru modele 5, 6 și 15

Subiectul 1

      Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Naratorul-personaj evocă o întâmplare prin care a cunoscut un tânăr care i-a devenit ulterior prieten;
• Îl fascinează persoana acesteia de care se simte încă de la începu foarte atașat;
• Îi realizează din memorie un portret fizic, insistând pe imaginea ochilor;
• Tema fragmentului este prietenia, o temă des întâlnită în literatură;
• Se remarcă prezența verbelor la persoana I, singular, fapt care dovedește perspectiva subiectivă, prezența personajului narator. De asemenea,se remarcă prezența grupului nominal substantiv+adjectiv în portretizarea (descrierea)prietenului.

Așadar,fragmentul se încadrează în categoria textelor literare,este o operă ficțională,beletristică,prin atitudinea subiectiva a personajului narator,precum și prin evidențierea stărilor interioare ale acestuia,marcate de interogațiile retorice: nu destul de scump era s-o plătesc în pățania cu sir Aubrey de Vere? Să fi fost pentru că omul era așa de fermecător de trist? De asemenea,se remarcă limbajul figurat,exploatarea sensului conotativ al cuvintelor,spre exemplu:fermecător de trist ,ațâțând,închipuirea etc.  

a. Textul este descriptiv, având în centru portretul prietenului. În acest sens, se remarcă trăsăturile fizice ale personajului, accentuate de figuri de stil: epitete (fruntea senină, țăcălie moale, vie curiozitate etc.), comparații ( țăcălie moale ca mătasea porumbului), oximoron ( fermecător de trist) etc., De asemenea, prezența imaginilor artistice, vizuale (paloarea feței, boala sprâncenelor, ochii de un albastru rar), tactile (îmbrăcăminte moale, molatecă) motivează descrierea. Portretul moral dezvăluie un caracter simplu, sensibil, un om inteligent, trăsături accentuate de prezența metaforelor (privire înzăbrănită de nostalgie, amintirea unui vis).

b. Tema textului este prietenia, relația apropiată dintre personajul narator și tânărul a cărui imagine apare prin portretul realizat. Prietenia acestora s-a înfiripat repede datorită caracterului deosebit al tânărului. Personajul narator păstrează o amintire vie a acestuia, fapt susținut de multitudinea detaliilor care apar în portretizarea lui.

c. Textul aparține stilului beletristic, fapt dovedit de prezența naratorului personaj, de folosirea figurilor de stil (epitete, comparații, metafore), a imaginilor artistice. De asemenea, evocarea subiectivă a unui moment din trecut poate motiva apartenența textului la stilul beletristic.

 

Subiectul 2

Ipoteză:

• Raționamente, informații generale despre prietenie, rolul prietenie, condițiile acesteia;
• experimentează încă din copilărie, dată fiind dimensiunea socială a individului.

Argument:

• Argument 1: condițiile pe care se întemeiază prietenia, spre exemplu, interese comune, potrivirea caracterială, încredere, sinceritatea; cultivarea și întreținerea relației de prietenie; gradul de implicare reciprocă; De exemplu, Felix Sima și Weissman, personajele din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu.
• Argumentul 2: rolul prieteniei în viața unui adolescent, influența prietenilor (pozitivă sau negativă), avantajele și dezavantajele prieteniei; prietenia adevărată și falsa prietenie, prietenia interesată și dezinteresată. Ca un contraexemplu, menționăm falsa prietenie dintre Ion și George Bulbuc, personaje ale romanului Ion al lui Liviu Rebreanu.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța prieteniei în viața oricărui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modelele 8 și 11

Subiectul 1

            Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Între lector și carte trebuie să existe o relație specială, în care lectorul are un rol activ;
• Cartea nu se oferă și nici nu se citește în lipsa lectorului;
• Existența unei cărți este imposibilă în afara receptării mesajului ei – orice lector recreează universul ficțional participând activ la un proces de rescriere a cărții;
• Autorul consideră că legătura stabilită între carte și cititor se aseamănă dansului;
• Informațiile din paranteză (titlul și contextul publicării, locul ) sugerează aparența fragmentului la categoria textelor nonliterare;
• Pe de altă parte, metafora din titlu sugerează tangența fragmentului cu textul artistic, beletristic.

Așadar, fragmentul, deși se încadrează în categoria textelor nonliterare apărând în revista România literară (nr.17, 3 mai 2000), are și elemente specifice textelor beletristice (figuri de stil, cuvinte cu sens conotativ, subiectivitatea autorului). În fapt, Gabriel Liiceanu consideră că dansul este simbolul cel mai potrivit pentru legătura care se stabilește între cititor și carte. În acest sens, își susține ideile, prin relatarea unui episod din romanul Război și pace: Scena balului. La fel cum Natașa, între doamnele aliniate, așteaptă să fie aleasă la dans, cartea așteaptă în bibliotecă, să fie aleasă pentru a fi citită. Așa cum Natașa devine unică, cea mai frumoasă dintre femei, pentru că a ales-o la dans, și cartea aleasă de cititor își va dobândi unicitatea, valoarea, frumusețea, doar prin actul lecturi.

a. Tema textului este cartea și relația pe care lectorul o stabilește cu universul ficțional. Autorul consideră că această relație ar trebui să ia forma dansului care ar presupune apropiere, sincronizare, transfigurare, procese absolut necesar unei lecturi activ-participative.

b. Elementele situației de comunicare prezente în text sunt: emițătorul, receptorul, mesajul, codul și canalul. Emițătorul, Gabriel Liiceanu, este specializat, eseist, poet și prozator, autor al articolului-eseu Dans cu o carte. Receptorul poate fi specializat, în persoana unui alt scriitor, critic sau profesor de limba și literatura română, în curs de specializare (elev, student) sau chiar nespecializat, publicul larg, iubitor de lectură. Mesajul este unul subiectiv și conține părerea autorului referitoare la rolul cititorului raportat la lumea cărții. Canalul de transmitere este scrisul, textul fiind un articol publicat într-o revistă literară, codul fiind limba română.

c. Textul se încadrează în stilul publicistic datorită publicării sale în mass-media, dar, la nivelul conținutului, se remarcă elemente specifice stilului beletristic, folosirea cuvintelor cu sens figurat, de exemplu: tăcerea cărților încremenite, socrul, a figurilor de stil, precum: personificările cărțile sunt sfioase, rugămintea cărților nerostită, epitetele strălucitor bal, privirea distrată, cea mai frumoasă femeie sau metaforele dans cu o carte, ființa lor, așteptare pură. Așadar, textul devine un eseu literar pe tema cărții, al lecturii și, mai ales, a relației dintre instanțele comunicării în actul comunicării.

 

Subiectul 2 

Ipoteză:

• Raționamente, informații generale despre cărți, lectură, finalitățile acesteia, legătura dintre carte și cititor.
• Enunțarea tezei: o carte este un orizont de atașare pentru orice lector care vrea să pătrundă în universul ficțional. Doar actul lecturii oferă sens actului scrierii, lectorul fiind cel care ,,activează resorturile operei literare. Cititorul îmbogățește universul ficțional și, în același timp, se îmbogățește prin sensurile, experiențele, ideile, emoțiile oferite de lumea imaginară a cărții.

Argumente:

• Argument 1: rolul formativ, educativ al lecturii; îmbogățirea cunoștințelor; descoperirea unor noi experiențe. Spre exemplu, personajul din Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade, pentru care lectura devine un mod de viață.
• Argument 2: dezvoltarea imaginației, a abilităților de analiză și sinteză, de comunicare, necesare vieții zilnice; a alege un exemplu este o încercare dificilă, pentru că o dezvoltare personală și profesională presupune lectura, fie ea beletristică sau de alt tip, astfel că mă voi opri asupra propriei persoane; pentru mine, lectura înseamnă cunoaștere, dezvoltare, relaxare, evadare și mi-a oferit, nu de multe ori răspunsurile căutate.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța lecturii în viața oricărui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modelul 9, 12, 15, 20

 

Subiectul 1.

Lectura atentă a texului comunică următoarele idei:

• Tema textului este arta, creația (creația literară);
• Autorul fragmentului are în vedere opera lui Mircea Eliade;
• Titlul anticipează idea unei abordări științifice a operei lui Mircea Eliade;
• Verbele sunt la timpul prezent;
• Arta este văzută, în general, ca un act magic care imită actul creator divin.

Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor nonliterare, prin prezența unei atitudini obiective a autorului, a ideilor cu valoarea asertivă. Autorul prezintă aspecte teoretice legate de actul creației, în general și în mod particular, raportat la opera lui Mircea Eliade. Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu, de exemplu: termen, gândire, cultural-artistic, premise etc.

a. În acest caz, emițătorul textului este autorul Adrian Marino, din perspectiva unui teoretician literar sau critic literar, iar receptorul ar putea fi specializat în persoana unui istoric literar, critic literar, profesor de limba și literatura română, sau în curs de specializare (elev, student).

Scopul comunicări este specific textului științific, informativ (oferă informații legate de acul artistic), explicativ, dar și educativ, prin conținutul teoretic necesar unui elev, student. De asemenea se remarcă atitudinea persuasivă, textul având elemente argumentative: conectori (deci, totuși, de asemenea). Autorul pornește de la ipoteza, conform căreia arta este un fenomen spiritual, argumentează și explică această informație prin raportare la concepția lui Mircea Eliade despre artă/creație.

b. Tema textului este arta, creația artistică. Raportarea procesului de creație la opera lui Mircea Eliade dezvăluie ideile acestuia despre creația artistică, și anume procesul de creație este un produs magic semănat cu creația demiurgică.

c. Textul aparține stilului științific, fapt dovedit, la nivelul conținutului de temă și de ideile enunțate, iar la nivel lexical, de prezența termenilor de specialitate ( termen, metafizic, sacru, profan, estetic etc. ). De asemenea, utilizarea cuvintelor cu sens denotativ (termen, gândire, cultural-artistic, premise ) și a verbelor cu caracter impersonal, asertiv (este posibilă, trebuie etc.).

 

Subiectul 2 

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre artă, creația artistică, rolul creației artistice, legătura realitate-artă.
• Enunțarea tezei: orice creație artistică este o sursă de creație în viața individului, un model, o sursă de inspirație.

Argumente:

• Argument 1: opera literară ca reflectarea viziunii autorului despre lume, modul în care realitatea este transfigurată prin actul artistic, creator, creația artistică fiind o sursă de modele. De exemplu, personajul Felix, din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu poate fi un model de perseverență în fixarea și atingerea unor idealuri.
• Argument 2: creația artistică permite evadarea din cotidian, dezvoltarea imaginației, oferă răspunsuri la întrebările specifice vârstei, fiind, totodată, și un mod de sensibilizare.

Concluzie:

• Un enunț sintetic despre rolul creației în viața tânărului.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modelul 6 și modelele 13,15

Subiectul 1

            Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Personajul principal Maria, își invită o prietenă la un spectacol de operă;
• Maria este foarte entuziasmată, pentru ea muzica este ceva foarte deosebit;
• În timpul spectacolului, trăiește cu intensitate tot ceea ce se petrece pe scenă, evadând din realitate;
• Se remarcă prezența verbelor la persoana a III-a, a naratorului obiectiv, precum și prezența altor personaje, prietena Tali;
• Folosirea cuvintelor cu sens conotativ și a figurilor de stil.

Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor literare, este o operă ficțională, beletristică, prin folosirea cuvintelor cu sens conotativ, a figurilor de stil (epitetul – tăcere mirifică, personificările – arborii bătrâni dormeau, soarele blând, comparațiile – cerul înalt senin și curat ca lacrima, s-a scurs ca într-un vis, metafora – face dintr-un suflet răvășit o catedrală ). De asemenea, se remarcă prezența personajelor, Maria și Tali, a naratorului, a narațiunii la persoana a III-a și a indicilor de timp și spațiu ( oraș, mitropolie, primăvară, grădină, înainte etc. ).

a. Textul este narativ, fapt motivat de prezența verbelor, a naratorului, a personajelor și al acțiunii. Se remarcă și prezența descrierii prin care se fixează cadrul temporal și spațial.

b. Textul are în centru idea actului artistic, muzica în acest caz,ca modalitate de evadare din realitatea cotidiană. De asemenea, pentru personajul principal, Maria, muzica este mai mult decât o pasiune, este un mod de a-și găsi liniștea și pacea interioară că muzica este tovarășul ei de zi și noapte, la durere și la fericire, este apa răcoritoare în pustiul vieții. Maria știa că muzica poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală.

c. Textul aparține stilului beletristic, fapt dovedit de prezența naratorului, a personajelor, de folosirea figurilor de stil (epitete, comparații, metafore), a imaginilor artistice, a acțiunii.

 

Subiectul 2 

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre prietenie, rolul prieteniei, condițiile acesteia;
• Enunțarea tezei: prietenia este legătura sufletească pe care orice om o experimentează încă din copilărie dată fiind dimensiunea socială a individului.

Argumente:

• Argument 1: condițiile pe care se întemeiază prietenia, spre exemplu, interese comune, potrivirea caracterială, încredere, sinceritatea; cultivarea și întreținerea relației de prietenie; gradul de implicare reciprocă; De exemplu, Felix Sima și Weissman, personajele din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu.
• Argumentul 2: rolul prieteniei în viața unui adolescent, influența prietenilor (pozitivă sau negativă), avantajele și dezavantajele prieteniei; prietenia adevărată și falsa prietenie, prietenia interesată și dezinteresată. Ca un contraexemplu, menționăm falsa prietenie dintre Ion și George Bulbuc, personaje ale romanului Ion al lui Liviu Rebreanu.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, funcțiile și importanța prieteniei în viața oricărui tânăr.

^{↑ Înapoi la Cuprins} 

 

Sugestii de rezolvare pentru modelul 7 și modelul 14

Subiectul 1

               Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Naratorul prezintă o întâmplare din copilărie, momentul în care asistă la prima piesă de teatru din existența sa;
• Verbele sunt la timpul trecut, persoana I, fapt care marchează subiectivitatea și anticipează idea unei evocări (amintire);
• Copii sunt încântați de vacanța de vară, sunt liberi și se pot juca în voie;
• Una dintre activitățile preferate este ,,împrumutatul cailor” cu care colindau împrejurimile satului.

Așadar, fragmentul  se încadrează în categoria textelor de frontieră, prin atitudinea subiectivă a autorului, precum și evidențierea stărilor interioare ale autorului, marcată de cuvintele folosite cu sens conotativ (simțământ de libertate, bucuriile veri, aprigă plăcere ). Metafora din titlu sintetizează idea rememorării unor evenimente în ordinea cronologică a desfășurării lor, evenimente legate de ,, vârstele” naratorului.

a. La nivelul formei, identificăm structura narativă, prin prezența unui număr mare de verbe: legam, eram, lăsam, descindeau, jucau, am oprit, prinseserăm , precum și a structurilor care permit trecerea de la o secvență narativă la cealaltă: în după-amiaza, cât, când etc. De asemenea, se remarcă și prezența acțiunii (scăldatul, furtul cailor, sărbătoarea, reprezentația piesei de teatru etc.) Dat fiind tipul de text, anume memorialistic, putem afirma că este, tot odată, informativ, deoarece prezintă date din viața scriitorului Lucian Blaga.

b. La nivelul conținutului, textul se construiește pe o serie de fapte (scăldatul, furtul cailor, sărbătoarea, reprezentația piesei de teatru etc.). De asemenea, întâlnim si opinii: eram prezenți cu fețe grave și lungi, cu paza gâștelor nu mai era o treabă pentru vârsta noastră

c. Din punct de vedere al stilului, textul se află la granița dintre literar și nonliterar, aparține stilului memorialistic. Atitudinea subiectivă marcată de verbe la persoana I, de exemplu: legam, eram, lăsam, am oprit, prinserăm; tonul confesiv, evocarea, precum și interiorizarea mesajului permit încadrarea fragmentului în categoria textelor de frontieră. În plus, metafora din titlu,anticipează idea evocării unui episod din copilăria lui Lucian Blaga.

 

Subiectul 2

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale despre copilărie, vârsta inocenței, jocurile copilăriei, libertatea specifică, lipsa responsabilităților;
• Enunțarea tezei: copilăria este pentru orice om, vârsta cea mai fericită, pusă sub semnul inocenței, al creației, al imaginației.

Argumente:

• Argument 1: copilăria este perioada specifică jocului, prieteniei, năzbâtiilor, care conduc implicit la descoperirea lumii. Spre exemplu, personajul Nică din Amintiri din copilărie de Ion Creangă care descoperă, cu ajutorul familiei, realele principii și valori morale.
• Argument 2: este, tot odată, perioada cea mai importantă din viața omului, pentru că acum se pun bazele educației, ale caracterului și ale personalității.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre copilărie, importanța acesteia în formarea personalității, caracterul oricărui individ.

^{↑ Înapoi la Cuprins}

 

Sugestii de rezolvare pentru modelul 16

Subiectul 1

         Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Formulele de adresare și de încheiere indică apartenența textului la scrierea de interes personal-scrisoare;
• Se remarcă tonul confesiv, legătura sufletească dintre destinatar și expeditor, prin adjectivul ,,dragă”;
• Conținutul de idei dezvăluie sentimentele poetului Mihai Eminescu, autorul scrisorii;
• Poetul îi cere iubitei să îi scrie mai des, motivând, în același timp, că boala nu îi permite să îi scrie la rândul lui, așa cum ar merita ea.

a. Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor epistolare, de tip memorialistic, prezentând concomitent realități interioare, intime ale expeditorului, dar și informații obiective marcate istoric, social sau cultural. De exemplu, poetul se simte singur, abandonat, urât de toată lumea, singura lui speranță rămânând iubirea Veronicăi. În același timp, însă, este bine cunoscută corespondența dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu, consemnată de istoria literară. Trimiterile către o realitate obiectivă sunt marcate de indicii temporali: anul și data redactării scrisorii (1880 februarie).

b. Textul este o scrisoare de dragoste cu caracter confesiv, o lamentație pe tema nefericirii, singurătății. Poetul consideră că iubirea este singura care l-ar putea salva din această stare (tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume, nimeni nu mă iubește afară de tine. Sunt atât de trist și atât de deșartă viața mea de bucurii.).

c. În acest caz, emițătorul textului este Mihai Eminescu, iar receptorul destinatar al scrisorii este, pe de o parte, Veronica Micle, iar, de pe altă parte, ar putea fi un receptor specializat, în persoana unui istoric literar, în curs de specializare (elev, student) sau nespecializat, publicul larg.

Scopul comunicării este specific textului epistolar, memorialistic, pe de o parte, confesiv (prin prezența subiectivității, a interiorizării), iar, pe de altă parte, informativ (prin prezența unor date obiective, reale ).

 

Subiectul 2

Ipoteza:

• Raționamente, informații legate de iubire, informații generale despre iubire, reciprocitatea sentimentului, rolul iubirii în viața omului;
• Enunțarea tezei: iubirea este sentimentul care a stat la baza creației universului, totodată, ea întreține armonia lumii, fericirea și împlinirea sufletească. Orice om are nevoie de dragoste, viața fiind inutilă în lipsa acestui sentiment.

Argument:

• Argument 1: într-o relație de iubire este nevoie, în primul rând, de două persoane, iubirea fiind un sentiment care nu-ți poate îndeplini rolul în lipsa celuilalt. Ca exemplu, amintesc celebra poveste de dragoste dintre Romeo și Julieta, a căror iubire împărtășită a învins până și moartea.
• Argument 1: în altă ordine de idei, când spunem iubire, avem în vedere și alte forme de manifestare a acestui sentiment: iubirea-pasiunea, iubirea-obsesia, iubirea maternă, și chiar iubirea de semeni. Spre deosebire de iubirea-amor, aceste forme nu implică, în mod obligatoriu, o relație de reciprocitate. Spre exemplu,iubirea-obsesie este ilustrată in romanul Ion,prin obsesia Anei pentru Ion,acesta din urmă neîmpărtășindu-i sentimentele.

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre rolul, importanța și formele iubirii în viața oricărui om.

^{↑ Înapoi la Cuprins} 

 

Sugestii de rezolvare pentru 17 și modelele 9, 12, 19, 20

 

Subiectul 1

               Lectura atentă a textului comunică următoarele idei:

• Arta imită natura în concepția lui Aristotel;
• Autoarea este de părere însă că arta nu doar copiază natura, ci o transfigurează;
• Schimbarea perspectivei asupra artei se datorează concepției moderne;
• Tema fragmentului este arta, fapt identificat prin câmpul lexico-semantic ( imitația, copiere, reproducere)
• Se remarcă prezența verbelor la prezent, diateza reflexivă, tonul impersonal, general, asertiv;
• Titlul indică sfera de activitate în care se înscrie textul (literatură: proza interbelică românească).

                   Așadar, fragmentul se încadrează în categoria textelor nonliterare, prin prezența unei atitudini obiective a autoarei, a ideilor cu valoare asertivă, a exemplelor, și mai ales a trimiterilor la operele științifice (de pildă, tratatul Fizică).

a. În acest caz, emițătorul textului este autoarea Rodica Grigore, din perspectiva unui teoretician literar sau critic literar, iar receptorul ar putea fi specializat, în persoana unui istoric literar, critic literar, profesor de limba și literatura română sau în curs de specializare (elev, student).

Scopul comunicării este specific textului științific, informativ (oferă informații legate de relația artă-realitate-ficțiune), dar și educativ prin conținutul teoretic necesar unui elev, student.

b. La nivelul conținutului, textul se construiește pe o opinie care reprezintă ipoteza, premisa de la care pornește autoarea în demersul argumentativ (arta imită natura). Această opinie este combătută prin contraargumente (arta nu se limitează nicidecum la a reproduce, ci din potrivă, ea îmbogățește și perfecționează natura, ea selectează și atribuie obiectului doar acele trăsături ale omologului real de care are nevoie pentru a obține efectul căutat). Contraargumentele sunt susținute la nivel lingvistic de prezența conectorilor (cu toate acesta, deoarece, în ceea ce privește, din ce în ce ).

c. Textul aparține stilului științific, fapt dovedit, la nivelul conținutului, de temă și ideile enunțate, la nivel lexical, de prezența termenilor de specialitate (imitația,mimesis, retorică, poetică ). De asemenea, utilizarea cuvintelor cu sens denotativ (artă, natură, aspect,copiere, caracteristici etc.) și a verbelor cu caracter impersonal, asertiv (se spune, se va vedea, se limitează).

 

Subiectul 2

Ipoteza:

• Raționamente, informații generale atât despre realitate, cât și despre ficțiune, caracterul obiectiv al realității, caracterul imaginativ, subiectiv, care impune o viziune despre lume a ficțiunii;
• Enunțarea tezei: realitatea ca suport, sursă de idei, inspirație pentru ficțiune.

Argumente:

• Argument 1: opera literară ca reflectare a raportului realitate-ficțiune, modul în care realitatea este transfigurată prin actul artistic, creator. De exemplu, articolul ,,Cred” în care Liviu Rebreanu, autorul romanului realist Ion, afirmă: ,,Pentru mine Arta - zic <> , și mă gândesc mereu numai la Literatură – înseamnă creație de oameni și de viață.”
• Argument 2: raportul realitate-ficțiune este unul bivalent, realitatea ficțională îmbogățind-o pe cea din care s-a inspirat. Spre exemplu, părerea aceluiași autor ,,Realitatea a fost pentru mine numai un pretext, pentru a-mi putea crea o altă lume” (Liviu Rebreanu – Mărturisiri).

Concluzia:

• Un enunț sintetic despre legătura dintre realitatea și ficțiunea, precum și modul în care apare acest raport în opera de literatură.

 

 

Acuma că știi cum se rezolvă subiectele probei orale de competențe la limba română rezolvă singur(ă) biletele ⇒  75 exemple de Bilete Limba Romana Oral Proba A (document PDF)

 

⇒  Alte conținuturi în subcategoria: Proba orală

Te-ar putea interesa și:

• Structura probei scrise la Limba si Literatura Romana