TEXTUL DESCRIPTIV
Textul descriptiv este un text în care sunt prezentate trăsături particulare, informaţii despre personaje / persoane, obiecte, fenomene, locuri etc. Descrierea poate apărea atât în textele literare epice, lirice sau, mai rar, dramatice, cât şi în textele nonliterare. Descrierea literară este un mod de expunere care constă în prezentarea plastică, prin intermdiul limbajului artistic, a unor personaje, peisaje, locuri, interioare, fenomene, a unei perioade de timp sau a unei epoci. Descrierea literară poate fi făcută din perspectiva naratorului sau personajului în textul epic, eului liric în textul liric şi a autorului sau personajului în textul dramatic.
Tipurile descrierii literare sunt:
- portretul: descrierea unui personaj, fie prin trăsăturile exterioare ale acestuia (portret fizic), fie prin caracterul lui (portret moral), fie prin îmbinarea acestora
- tabloul:descrierea unei privelişti, a unui peisaj, a unor scene din viaţa socială, a unor aspecte din anumite medii.
Dacă naraţiunea urmăreşte cu precădere prezentarea dimensiunii temporale, descrierea se axează în special pe dimensiunea spaţială. Discursul descriptiv este organizat spaţial, cu numeroase atribute şi specificări, prezentate în simultaneitate, de unde impresia de static, de oprire a mişcării în contexte narative în care apare, având ca efect tendinţa cititorilor de a „sări” pasajele descriptive. Tiparele de structurare ale descrierii pot fi: planuri fundamentale, planuri spaţiale, planuri temporale, planuri comparative. O componentă a structurilor descriptive este cea lingvistică, cum ar fi aspectele lexicale: frecvenţa unui anumit tip de lexic, câmpuri lexicale şi aspectele stilistice: folosirea figurilor de stil (enumeraţia, epitetul, comparaţia, metafora, antiteza). Din punctul de vedere al timpurilor verbale, predomină prezentul sau imperfectul. Părţile de vorbire care apar cu cea mai mare frecvenţă sunt substantivele (desemnează obiectul descrierii şi părţile acestuia), adjectivele (au rolul de a indica felul în care sunt percepute proprietăţile obiectului descris) şi adverbele (precizează coordonatele spaţiale ale obiectului descris sau ale perspectivei din care acesta este descris).
Analiza unei descrieri diferă după tipul de text (literar / nonliterar) având în vedere: locul secvenţei descrise în text, instanţa narativă care percepe descrierea (autorul, naratorul, personajul sau eul liric în textul poetic), formularea temei (care este obiectul descrierii), descrierea propriu-zisă şi efectul asupra cititorului.
Elementele unei descrieri sunt:
- obiectul / personajul descris
- traiectoria descrierii (panoramică, focalizată, ascendentă, descendentă etc.) şi identificarea elementelor şi a relaţiilor prin care se conturează imaginea obiectului descris
- perspectiva privitorului (punctul de vedere al naratorului, al unui personaj, al eului liric) şi mărcile subiectivităţii (dacă descrierea este una subiectivă)
- tipul percepţiilor / al imaginilor artistice (vizuale, auditive etc.)
- particularităţile limbajului (timpurile verbale, adjectivele etc.)
- figurile de stil
- funcţiile descrierii
Funcţiile descrierii în proza epică sunt diversificate (decorativă, explicativă, simbolică), aceasta putând fi plasată oriunde în naraţiune. La începutul prozei narative, are rolul de a crea o anumită atmosferă, adecvată întâmplărilor, de a indica spaţiul şi timpul acţiunii, de a surprinde trăsături ale mediului sau ale unui personaj. Pe parcursul discursului narativ, poate apărea descrierea de tip portret a unor personaje, descrierea cu rol educativ şi pauza descriptivă, care au ca efect crearea suspansului printr-un moment de aşteptare înaintea punctului culminant sau schimbarea ritmului povestirii. La finalul unei naraţiuni, descrierea evidenţiază semnificaţia deznodămntului sau realizează simetria / circularitatea construcţiei epice.
