Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari





Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Capitolul 5. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari



STATUL ROMÂN MODERN


Vocabular

Iluminism = Curent cultural filosofic laic ce îşi propune rӑspândirea ştiinţei prin educaţie şcolarӑ de toate nivelurile, afirmӑ existenţa drepturilor naturale ale omului, revendicӑ spiritul de toleranţӑ şi statul de drept şi separaţia puterilor în politicӑ. Ideile iluminsite au ajuns în Principate prin intermediul unor reviste şi cӑrţi publicate în Franţa în timpul regimului fanariot, aduse de profesori particulari şi secretari ai familiilor boiereşti din secolul XVIII. Printre autorii iluminişti popularizaţi în Principate au fost John Locke, Voltaire, Rousseau.

Lucrӑrile şi memoriile de la Şcoala ardeleanӑ sau Constituţia cӑrvunarӑ din Moldova reflectӑ ecoul românesc al ideilor iluministe.

Greco-catolicism/ Uniaţie/ mişcarea Supplexului = Bisericӑ catolicӑ de rit oriental (ortodox), supusӑ Papei. Crearea ei de cӑtre Habsburgi în Ucraina Transcarpaticӑ (sec. XVI) şi în Transilvania (1698) este justificatӑ de încercarea ocupantului austriac de a atrage o parte a populaţiei româneşti de partea sa, prin acordarea de drepturi civile egale cu ale populaţiei privilegiate (maghiari, saşi, secui), în contextul opoziţiei nobilimii maghiare faţӑ de ocupaţia austriacӑ (rӑzboiul curuţilor, 1703-1711).

Diploma leopoldinӑ din 1699 a acodat drepturi preoţilor ortodocşi trecuţi la greco-catolicism. pe baza acestor drepturi preoţii şi episcopii greco-catolici au demarat o luptӑ civicӑ şi academicӑ pentru drepturile egale ale tuturor românilor cu maghiarii, saşii şi secuii, indiferent de rang social şi credinţӑ, prin petiţii (Supplex) adresate împӑraţilor Austriei din postura oficialӑ de episcopi.

Cei mai cunoscuţi episcopi greco-catolici din secolul XVIII sunt Ioan Inochentie Micu Klein, Petru Pavel Aron (fondatorul şcolilor blӑjene unde s-a format Şcoala ardeleanӑ), Ioan Bob.

Memoriu = Cerere însoţitӑ de o listӑ de argumente. Cele mai cunoscute memorii sunt cel al boierilor moldoveni şi munteni de la Focşani (1772) în care cer unirea şi independenţa Principatelor sub premisa transformӑrii lor în stat-tampon între otomani, pe de-o parte, şi ruşi şi austrieci, pe de-altӑ parte; Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae (1792) al şcolii ardelene, Osӑbitul act de numire a suveranului românilor urmat de un proiect de constituţie (1838) al lui Ion Câmpineanu, Dorinţele partidei naţionale în Moldova (1848) al lui Mihail Kogӑlniceanu.

Domn fanariot vs domn pӑmântean = Noţiunea de "domn pӑmântean" scoate în evidenţӑ originea etnicӑ româneascӑ a domnitorilor din dinastiile care au condus Principatele Române înainte de secolul fanariot; solicitarea respectӑrii autonomiei locale a românilor prin memoriile Partidei naţionale boiereşti din secolul XVIII are în vedere printre altele revenirea la domniile pӑmântene.

Plan naţional/ plan democratic = Scopul naţional se împleteşte cu cel democratic mai ales în memoriile (suplicile) din Transilvania, unde se solicitӑ recunoaşterea naţiunii române (plan naţional) şi a egalitӑţii sale cu celelalte naţiuni din Ungaria (plan democratic). În Principate planul naţional este susţinut în memorii de marii boieri care cer autonomia/ independenţa şi unirea Moldovei cu Ţara Româneascӑ. Prin aceste memorii marii boieri doresc revenirea la regimul boieresc specific evului mediu, fӑrӑ a avea în vedere mӑsuri democratice reale. Din secolul al XIX-lea, proiectele democratice sunt susţinute în special de mica boierime (Ionicӑ Tӑutu) şi apoi de burghezia intelectualӑ (Nicolae Bӑlcescu).

Partida naţionalӑ = Cuvântul partidӑ nu trebuie confundat cu acela de partid. Partida este o cooperare spontanӑ, de moment a unor oameni cu viziuni şi scopuri similare (planul naţional), în timp ce partidul are un lider, un sediu, un statut, membrii cotizanţi. Primele partide apar în România lui Carol I – PNL, 1875 şi Partidul Conservator – 1880. Orientarea conservatoare şi cea liberalӑ se disting din timpul discuţiilor despre reforma agrarӑ de la 1848 din Bucureşti, şi politicienii sunt în mod declarat "liberali" (Mihail Kog[lniceanu, Ion I.C. Brӑtianu, C.A. Rosetti etc.) sau "conservatori" (Barbu şi Lascӑr Catargiu).

Garanţia colectivӑ vs. Protectorat rusesc = Pentru a contracara amestecul Porţii în treburile interne ale Principatelor, memoriile boiereşti solicitӑ marilor puteri (Austria, Rusia, Prusia – în secolul XVIII, alӑturi de Franţa, Anglia, Sardinia – în secolul XIX) deschiderea de consulate diplomatice prin care sӑ verifice respectarea de cӑtre Poartӑ a angajamentelor din tratatele internaţionale. Garanţia colectivӑ era în acelaşi timp o mӑsurӑ de limitare a amestecului unilateral al uneia singure dintre marile puteri în autonomia Principatelor. De aceea, protectoratul rusesc inaugurat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774 a fost vӑzut de partida naţionalӑ boieresacӑ drept un sprijin nesigur în comparaţie cu garanţia colectivӑ. Temerea boierilor români a fost adeveritӑ de desele ocupaţii ruseşti care s-au succedat pânӑ la 1878.

Cӑrvunari (în italianӑ "carbonari") = Societӑţi secrete de revoluţionari din Italia (Regatul Neapolelui) dupӑ 1815 care militau pentru monarhie constituţionalӑ sau chiar republicӑ şi pentru egalitate socialӑ, organzând o revoltӑ anti-absolutistӑ în 1820-1821. Aceasta a fost înfrântӑ de armatele austirce şi franceze ale Sfintei Alianţe. Ecoul eroismului carbonarilor a inspirat radicalismul Constituţiei cӑrvunarilor din Moldiva din 1822 al comisului Ionicӑ Tӑutu – un proiect de monarhie constituţionalӑ bazat pe forţa micii boierimi împotriva absolutismuui marii boierimi. Deşi Tӑutu nu fӑcea parte dintr-o societate secretӑ ca cea din Italia, ideea unor mişcӑri secrete a luat în 1843 forma unei asociaţii precum Frӑţia de la Bucureşti, condusӑ de Nicolae Bӑlcescu şi Christian Tell..

Proiect cu valoare constituţionalӑ (Regulamentul Organic - 1831, Convenţia de la Paris - 1858, Statutul lui Cuza - 1864) = Spre deosebire de proiectele constituţionale ale partidei naţionale din prima jumӑtate a secolului XIX şi de Constituţia din 1866, textele cu valoare constituţionalӑ, primele asemenea texte aplicate în Principate, au fost impuse sau se bazau pe texte elaborate de marile puteri (Rusia, respectiv cele şapte puteri garante reunite la Paris). Spre deosebire de textul Constituţiei din 1866, primele nu aplicӑ complet dorinţele naţionale şi politice ale românilor.

Domnia/ perioada regulamentarӑ = 1831-1859

Program maximal/ minimal = Memoriile şi proiectele constituţionale ale românilor se pot clasifica în funcţie de caraterul lor: a) radicale sau maximale sunt proiectele care cer unirea şi independenţa pe plan naţional (Memoriul de la Focşani din 1772, Actul de Unire şi Independenţӑ al lui Ion Câmpineanu din 1838), sau desfiinţarea clӑcӑşiei/ iobӑgiei fӑrӑ despӑgubiri (Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, 1848; Petiţia naţionalӑ de la Blaj. 1848), ori egalitatea tuturor indiferent de starea socialӑ (Proclamaţia de la Islaz, 1848); b) moderate sau minimale sunt programele care cer autonomia Principatelor şi unlele mӑsuri economice (Cererile Norodului Românesc, 1821; Petiţia-Proclamaţie, 1848)

Iobӑgie = Statutul de legare de glie al ţӑranilor români (şi al unor maghiari) din Transilvania, impus prin lege de Ungaria dupӑ rӑscoala lui Gheorghe Doja din 1514; statutul îi înrobea pe ţӑranii români; a fost desfiinţat prin legea din 1785 a împӑratului Iosif II Habsburg (dupӑ rӑscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan) dar s-a menţinut pânӑ dupӑ revoluţia din 1848-1849 din Transilvania, din cauza opoziţiei nobilimii maghiare de a aplica legea imperialӑ. Echivalentul iobӑgiei în Principate era rumânia sau vecinia, la rândul lor desfiinţate de domnul fanariot Constantin Mavrocordat pe la 1750.

Clӑcӑşie = Obligaţia în muncӑ de circa 60 de zile pe an pentru ţӑranii cei mai sӑraci din Principate; a fost desfiinţatӑ prin legea ruralӑ a lui Cuza din august 1864.

Constituirea statului român modern (România)/ Unire formalӑ vs unire deplinӑ/ Dubla alegere / Tactica politicӑ a "faptului împlinit" = Momentul naşterii României moderne a fost dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţӑrii Româneşti din 5 ianuarie 1859 (la Iaşi) şi din 24 ianuarie (la Bucureşti).

Contextul prielnic l-a oferit Pacea de la Paris din 1856 care a propus organizarea de adunӑri ad-hoc pentru consultarea românilor în problema unirii. Deşi marile puteri garante nu au acceptat unirea deplinӑ (Convenţia de la Paris din 1858), formând un stat dualist, o unire formalӑ (doar în domeniul legislativ şi juridic), cu douӑ capitale, doi domni, douӑ guverne şi douӑ adunӑri obşteşti, totuşi unioniştii munteni (Vasile Boerescu) au susţinut alegerea la Bucureşti a aceluiaşi domn care fusese ales cu trei sӑptӑmâni înainte la Iaşi. În felul acesta românii au înţeles cӑ numai tactica "faptului împlinit", prin depӑşirea prevederilor limitative ale prevederilor internaţionale, le poate servi interesele. Realizarea unirii administrative depline de cӑtre Cuza şi recunoaşterea ei internaţionalӑ în decembrie 1861 a fost ultimul act privind constituirea statului român modern.

România va folosi tactica "faptului împlinit" de mai multe ori dupӑ constituirea statului modern, prin abdicarea lui Cuza şi aducerea în ţarӑ a prinţului strӑin Carol I, prin adoptarea Constituţiei din 1866, prin proclamarea independenţei în 1877.

Ad-hoc = din latinӑ, are sensul de "cu acest scop"; Adunӑrile sau divanurile ad-hoc din 1857 au fost, aşadar, adunӑri extraordinare în care românii au fost consultaţi privind intenţia lor de unire.

Adunare democraticӑ = Adunӑrile ad-hoc au fost democtatice pentru cӑ au avut în componenţa lor atât boieri cât şi burghezi cu vederi liberale şi ţӑrani; având în vedere cӑ Adunӑrile obşteşti unicamerale create de Regulamentul Organic dupӑ 1831 aveau în componenţa lor numai mari boieri, adunӑrile ad-hoc din 1857 sunt un pas înainte pe calea democratizӑrii Principatelor.

Reformӑ agrarӑ/ Lovitura de stat a lui Cuza/ Domnia autoritarӑ = Împroprietӑrirea clӑcaşilor pentru ca aceştia sӑ devinӑ ţӑrani liberi a prilejuit cele mai aprinse dezbateri în Adunarea obşteascӑ a Principatelor Unite: conservatorii se opuneau legii pentru cӑ nu doreau sӑ piardӑ forţa de lucru gratuitӑ a ţӑranilor clӑcaşi. Pentru cӑ el susţinea eliberarea clӑcaşilor, Cuza a fӑcut lovitura de stat din 2 mai 1864, prin care dizolva Adunarea şi anunţa noi alegeri, pe baze constituţionale noi: el propune populaţiei sӑ voteze prin referendum (plebiscit) o lege electoralӑ (pӑstra votul censitar, dar permitea sӑ voteze mai mulţi burghezi) şi un Statut dezvoltӑtor al Convenţiei de la Paris, prin care crea Senatul, ca a doua camerӑ a Adunӑrii. Prin noile legi Cuza a inaugurat domnia autoritarӑ, care a promovat reforma agrarӑ, dar i-a atras opoziţia liberalilor. Astfel, în 1866 s-a creat "monstruoasa coaliţie" liberalo-conservatoare care l-a forţat pe Cuza sӑ abdice în favoarea prinţului srӑin.

Monarhie constituţionalӑ vs monarhie parlamentarӑ = Constituţia din 1866 este prima constituţie a românilor votatӑ fӑrӑ amestec strӑin. Ea instituie monarhia consituţionalӑ, ca formӑ intermediarӑ între monarhia domneascӑ (regulamentarӑ) şi cea parlamentarӑ din 1923. În monarhia constituţionalӑ domnul pӑstreazӑ largi prerogative care îi permit sӑ limiteze puterea parlamentului (drept de veto absolut, drept de a dizolva parlamantul). Aceste prerogative vor fi anulate prin Constituţia României Mari din 1923.

Amendament = Modificare sau completare a constituţiei; Constituţia din 1866 a avut patru amendamente: acordarea dreptului de cetӑţenie necreştinilor (1879), proclamarea regatului (1881), unificarea colegiilor electorale ale proprietarilor (1884), votul universal (1917).

CNRC (Transilvania) = Consiliul Naţional Român Central din Transilvania din 1918 era format din 6 reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (PNR – Iuliu Maniu) şi 6 ai Partidului Social Democrat din Transilvania (PSDT - Iosif Jumanca). Aceştia au colaborat pentru organizarea Marii Adunӑri Naţionale de la Alba Iulia din 18 nov./ 1 decembrie 1918, care a hotӑrât unirea Transilvaniei, a Banatului, Maramureşului şi Crişanei cu Vechiul Regat.

Stil vechi/ stil nou (calendarul iulian vs calendarul gregorian) = România a trecut la calendarul gregorian, folosit deja în Transilvania sub ocupaţie austricӑ, în 1919. Astfel, ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie 1919. Pentru istoria românilor de la sfârşitului secolului XVI (când a fost introdus calendarul gregorian) pânӑ în 1919 sunt prezentate douӑ date, prima fiind pe stil vechi/ a doua pe stil nou.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei de la Sibiu = În decembrie 1918, Transilvania a pus condiţii guvernului de la Bucureşti pentru formarea şi pӑstrarea unirii, anume condiţia democratizӑrii depline a statului, prin respectarea statului de drept şi a egalitӑţii în drepturi între toţi locuitorii, indiferent de etnie, religie, rasӑ şi avere. Aşadar, pânӑ la formarea adunӑrii constituante a României Mari din aprilie 1920, la Sibiu a existat un guvern local provizoriu al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu.

Vechiul Regat = Numele României formatӑ sub Cuza, pentru a distinge statul format prin Unirea Moldovei şi Ţӑrii Româneşti de România Mare formatӑ în 1918.

Regim personal al lui Carol II = Între 1939 şi 1940, Carol II a guvernat România prin decrete regale, printr-un regim personal bazat pe Constituţia Carlistӑ din 10 februarie 1938. Prin constituţie Carol II este numit "capul statului" şi deţine întreaga putere de stat în mâinile sale, printr-un regim personal de ispiraţie fascistӑ şi corporatistӑ. Regimul carlist a fost posibil prin eşecul PNL şi PNŢ de a obţine majoritatea parlamentarӑ la alegrile din decembrie 1937. În aceste condiţii, Carol II a recurs la dreptul constituţional (din 1866 şi 1923) de a numi prim-ministrul, alegând partidul plasat pe locul patru la alegeri, cu numai 10% (Partidul Naţional Creştin de extremӑ dreapta al lui Octavian Goga şi A. C. Cuza).

Prin instaurarea regimului personal al lui Carol II, România a întrerupt evoluţia sa democraticӑ pânӑ la cӑderea comunismului în decembrie 1989.

STATUL ROMÂN MODERN:

De la PROIECT POLITIC la realizarea ROMÂNIEI MARI

A doua jumӑtatea a sec XVII: CONTEXTUL TRECERII LA EPOCA MODERNĂ - SPORIREA DOMINAŢIEI OTOMANE

La 1662 otomanii suprimӑ o nouӑ rӑscoalӑ antiotomanӑ în toate cele trei ţӑri române: victoria de la Frӑteşti (1659) a domnului muntean Mihnea III a fost ultima victorie româneascӑ contra otomanilor pânӑ la 1877.

De asemenea, Austria exercitӑ o presiune crescutӑ asupra garaniţelor Imperiului Otoman => Pentru a preveni noi rӑscoale, sultanul experimenteazӑ pentru scurt timp soluţia politicӑ de A NUMI DIRECT ca DOMNITORI ai ţӑrilor române boieri GRECI FANARIOŢI (primul a fost Dumitraşcu Cantacuzino în Moldova în 1673, dupӑ ce domnul Moldovei Ştefan Petriceicu îi ajutӑ pe polonezi în victoria contra otomanilor de la Hotin din 1673). Numirea fanarioţilor însemna încӑlcarea AUTONOMIEI interne de care ţӑrile române beneficiaserӑ în Evul Mediu =>

=> De aceea, pentru a contracara dominaţia otomanӑ, domnitorii pӑmânteni ai Ţӑrii Româneşti - Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu - duc o DIPLOMAŢIE DUPLICITARĂ, plӑtind tribut otomanilor dar cooperând în ascuns şi cu Austria. De exemplu, la asediul otoman Vienei din 1683, Şerban Cantacuzino îi ajutӑ pe austrieci deşi este în tabӑra otomanӑ (trage din tun cu paie în loc de ghiulele şi lasӑ o breşӑ în zona controlatӑ de munteni a încercuirii, pentru aprovizionarea austriecilor ).

Secolul XVIII: DOMNIILE FANARIOTE

Domnitorul Moldovei DIMITRIE CANTEMIR dorea sӑ devinӑ un monarh absolut dupӑ modelul ţarului Rusiei-Petru I cel Mare Romanov.

=> Încheie o alianţӑ cu Petru cel mare al Rusiei la Luţk in 1711 cu scopul înlӑturӑrii suzeranitӑţii otomane, dar moldovenii si ruşii sunt infrânţi la STĂNILEŞTI, pe Prut, in 1711

·=> Otomanii incheie o pace durӑ cu Moldova la Huşi, prin care inaugureaza DOMNIILE FANARIOTE in Moldova (1711). Domnia fanariota a fost instaurata de Imperiul Otoman si in Tara Româneasca în 1716, la doi ani dupӑ mazilirea (executarea) lui CONSTANTIN BRÂNCOVEANU.

Domniile fanariote = regim poitic impus de otomani in Ţӑrile Române (1711-1822) cu scopul de a controla mai strict aceste ţӑri. Domnitorii fanarioţi sunt greci numiţi la conducerea Principatelor direct de sultan în urma scoaterii la licitaţie a funcţiei de domnitor

=> În regimul fanariot este desfiinţatӑ oastea ţӑrii

<=> AUTONOMIA Principatelor este grav afectatӑ în timpul "secolului fanariot".

EPOCA MODERNĂ (1711-1918)

Epoca modernӑ mai este numitӑ „epoca naţiunilor". În istoria românilor ea este împӑrţitӑ in trei etape:

1: 1711-1858: ETAPA PROIECTELOR PARTIDEI NAŢIONALE BOIEREŞTI

A). Sec XVIII: SCHIŢAREA PROIECTULUI NAŢIONAL LA ROMÂNI

În sec. XVIII boierii români, nemulţumiţi cӑ sultanul a impus domni greci (fanarioţi) şi cӑ domii fanarioţi au pus rudele lor greceşti în funcţiile de conducere ale Principatelor (Moldova şi Ţara Româneascӑ), se revoltӑ şi se organizeazӑ intr-o "partida naţionalӑ boiereascӑ". Ei cer respectarea AUTONOMIEI Principatelor, repunerea românilor în drepturile deţinute în Evul mediu sau chiar, mai mult, UNIREA ŞI INDEPENDENŢA deplinӑ a Principatelor faţӑ de turci.

Aceste cereri constituie problema naţionalӑ a românilor, ce apare în secolul XVIII şi continuӑ pânӑ la 1918, când Marea Unire împlineşte planul naţional.

Antecedentele ideii de unitate culturalӑ a românilor se gӑsesc în scrierile cronicarilor umanişti români din sec XVII-XVIII. Planul unirii politice a celor trei ţӑri române s-a intitulat "planul Regatului Daciei" şi a fost iniţiat de principele maghiar al Transilvaniei Gabriel Bethlen în 1627, ca urmare a cuceririi celor trei ţӑri de cӑtre Mihai Vitezul la 1600.

Aceastӑ luptӑ naţionalӑ a românilor este favorizatӑ de douӑ fenomene istorice externe care se petrec în aceeaşi perioadӑ: Criza orientalӑ şi Iluminismul.

Criza orientalӑ

Dupӑ înfrângerea turcilor la ASEDIUL VIENEI din 1683, teritoriul Principatelor devine teatru de rӑzboi pentru luptele din cadrul Crizei orientale. Este vorba de campaniile militare organizate de Rusia şi de Austria pentru a înfrânge Imperiul Otoman si a-i lua pӑmânturile.

Din aceastӑ cauzӑ, Transilvania intrӑ din 1688 sub stӑpânire austriacӑ. Mai multe provincii româneşti sunt ocupate de Austria: Banat (1716), Oltenia (doar între 1718-1738), Bucovina (1775). Rusia ocupӑ şi ea un teritoriu – Basarabia (1812, prin Pacea de la Bucureşti). Integrarea tuturor acestor teritorii într-un singur stat românesc va forma scopul programului naţional al românilor

În contextul acestor rӑzboaie, boierii munteni şi moldoveni din partida naţionalӑ sperӑ cӑ armatele Rusiei şi Austriei vor elibera Principatele de Imperiul Otoman şi vor ajuta ca Principatele sӑ se modernizeze sub garanţia colectivӑ a Marilor Puteri Garante:

· în contextul rӑzboiului ruso-turc din 1768-1774, în timpul negocierilor pentru împӑrţirea Poloniei dintre Austria-Rusia-Prusia, Partida Naţionalӑ din Moldova si Tara Româneasca redacteazӑ "Memoriul de la Focşani (1772)" prin care cer UNIREA şi INDEPENDENŢA PRINCIPATELOR faţӑ de Imperiul Otoman, sub garanţia colectivӑ a Rusiei, Austriei şi Prusiei. => prin Pacea de la Kuciuk Kainargi (1774), Rusia obţine PROTECTORATUL asupra Principatelor.

· În TRANSILVANIA, la propunerea ocupantului austriac, unii preoţi ortodocşi acceptӑ sӑ treacӑ la greco—catolicism (1698) => ei încep lupta pentru drepturi egale ale românilor cu maghiarii, saşii şi secuii, numitӑ MIŞCAREA SUPPLEXULUI. Aceasta este lupta naţionalӑ a românilor ardeleni, prin episcopii greco-catolici (Ioan Inochentie Micu Klein – 1744, Ioan Bob - 1792) şi Şcoala Ardeleanӑ (1791 - Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior etc.)

Prin solicitarea EGALITĂŢII, supplexurile sunt totodatӑ proiecte democratice.

B). SEC XVIII-XIX: Iluminismul (reformismul)

şi NAŞTEREA PROIECTULUI DEMOCRATIC LIBERAL LA ROMÂNI

Sub influenţa ILUMINISMULUI occidental, boierii cu vederi liberale din partida naţionalӑ sunt deschişi la DEMOCRATIZAREA ţӑrii. Iluminismul soseşte în Principate prin ideile democratice ale Revoluţiei Franceze (1789) şi ale gândirii politice liberale engleze, care propun reforme sociale şi politice.

PROIECTELE BOIEREŞTI iau forma contractului social (constituţia) din care decurg statul de drept, egalitatea cetӑţenilor în faţa legii indiferent de avere,

respectarea drepturilor naturale ale omului, respectarea drepturilor civile şi SEPARAREA PUTERIOR ÎN STAT:

· 1769 – proiectul de republicӑ a marii boierimi redactat de mitropolitul Gavrilă Callimachi al Moldovei

· 1802 – proiectul de republicӑ a marii boierimi al lui Dumitrache Sturdza (Moldova)

· In timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu (1821), armata de panduri si voluntari (ţӑrani) se declarӑ Adunare a norodului şi redacteazӑ un proiect constituţional numit "Cererile norodului romanesc" (ianuarie 1821) în care propun: adunare legislativӑ democraticӑ, libertatea comerţului şi crearea unei armate naţionale => în 1822 de teama unei noi rӑscoale antiotomane a românilor, otomanii permit REVENIREA DOMNITORILOR PĂMÂNTENI (români), fapt ce reface AUTONOMIA Principatelor =>

· 1822 – proiectul "Constituţia Cӑrvunarӑ" este redactat de comisul Ionicӑ Tӑutu pentru domnitorul pâmântean al Moldovei Ioniţӑ Sandu Sturdza, propunând o monarhie în care domnitorul sӑ fie sub controlul micii boierimi (mult mai numeroasӑ decât marea boierime). Proiectul era bazat direct pe Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetӑţeanului (Franţa, 1789) prin care Revoluţia Francezӑ desfiinţase privilegiile nobilimii. Nu va fi aplicat din cauza opoziţiei marii boierimi.

FALSA AUTONOMIE INTERNĂ REDATĂ PRINCIPATELOR

Autonomia a fost recunoscutӑ oficial de otomani prin Tratatul de pace de la Adrianopol din 1829. Tratatul prevedea retrocedarea raialelor (cetӑţi ocupate de turci din 1417 - Turnu si Giurgiu şi din 1538 - Brӑila) şi plata unui tribut simbolic => comerţul Principatelor devenea liber. ebacalaureat.ro

Tratatul de la Adrianopol menţine atât SUZERANITATEA ORTOMANĂ cât şi PROTECTORATUL RUSESC asupra Principatelor, prin care Rusia pretindea cӑ apӑra interesele ortodocşilor din Imperiul Otoman, dar în realitate se amesteca în politica internӑ a românilor => Rusia impune in Principate primul document cu rol de constituţie din ţӑrile române numit "REGULAMENTUL ORGANIC" (1831). Acesta prevede structurarea instituţiilor politice dupӑ principiul separӑrii puterilor în stat, aplicat însӑ parţial, nedemocratic:

1) PUTEREA LEGISLATIVĂ - deţinutӑ de o ADUNARE OBŞTEASCĂ unicameralӑ- formatӑ numai din marii boieri;

2) PUTEREA EXECUTIVĂ - deţinutӑ în continuare de domnitor cu puteri nelimitate; se formeazӑ un guvern din mari boieri, Sfatul Ministerial, care însӑ NU este permanent şi are rol pur consultativ;

3) PUTEREA JURIDICĂ – deţinutӑ de curţile de judecata si, pentru prima datӑ la români, de curţile de apel = este cea mai beneficӑ mӑsurӑ adusӑ de Regulament.

=> Boierii cu vederi liberale PRTOTESTEAZĂ CONTRA REGULAMENTULUI ORGANIC pentru cӑ nu respecta autonomia si pentru cӑ oferea putere prea mare domnitorului:

· În 1838, boierul liberal Ion Câmpineanu redacteaza un alt proiect de constituţiecare oferea putere legislativa şi burghezilor; el redacteazӑ şi un Act de unire si independenţӑ a Principatelor, ca reacţie la Actul adiţional al Regulamentului Organic impus de Rusia în 1835, ce nu permitea schimbarea Regulamentului fӑrӑ acordul Rusiei şi Porţii.

REVOLUŢIILE DE LA 1848-1849

Revoluţiile "paşoptiste" din toate cele trei ţӑri române se înscriu într-un context revoluţionar care a cuprins toatӑ Europa (de la Londra la Iaşi) şi reprezintӑ lupta civilӑ a burghezilor şi a boierilor cu vederi liberale împotriva stӑpânirii otomane (în Principate), pentru drepturi egale pentru toţi oamenii, pentru organizarea statului pe principiile democraţiei liberale (separaţia puterilor, respectarea drpturilor omului, guvernarea reprezentativӑ, vot liber). În Transilvania revoluţia românӑ a luat forma unei lupte naţionale pentru drepturile egale ale românilor cu naţiunile privilegiate.

· Cererile revoluţionarilor din 1848 se pot impӑrţi în trei categorii:

a) Probleme politice – egalitate în drepturi indiferent de avere şi religie, guvernare reprezentativӑ, separarea puterilor în stat, votul censitar;

b) Probleme naţionale – dorinţa de unire si independenţӑ (pentru paşoptistii munteni şi moldoveni), recunoaşterea drepturilor egale ale naţiunii române din Transilvania şi a bisericii ortodoxe cu celelalte naţiuni si biserici din Transilvania;

c) Problema socio-economicӑ – împroprietarirea ţӑranilor si desfiinţarea obligaţiilor lor faţӑ de boieri, desfiinţarea privilegiilor boiereşti.

Cererile revoluţionarilor de la 1848 au fost cuprinse în documente program. Printre cele mai radicale (maximale) programe s-au aflat:

1) Proclamaţia de la Islaz din Tara Româneascӑ cititӑ într-o adunare popularӑ pe 9 iunie 1848 (redactatӑ de Ion Heliade Rӑdulescu) – cerea domn ales pe cinci ani din orice stare socialӑ, împroprietӑrirea clӑcaşilor cu despӑgubiri şi emanciparea evreilor;

2) Petiţia naţionalӑ de la Blaj, din Transilvania (redactatӑ de românii ortodocşi şi greco-catolici printre care George Bariţiu) cititӑ într-o adunare naţionalӑ din 3-5 mai 1848 care îi reunea prima datӑ pe ortodocşi cu greco-catolicii, prezidatӑ de episcopii celor douӑ biserici surori ale românilor– cerea şi desfiinţarea iobӑgiei fӑrӑ despӑgubiri;

3) Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova (document scris de Mihail Kogӑlniceanu), publicat la Cernӑuţi în august 1848, ca o completare maximalӑ a primului program revoluţionare din Moldova (Petiţia-Proclamaţie de la Iaşi din martie 1848) – cerea unirea Moldovei cu Tara Româneascӑ si independenţa noului stat, "ca cununa tuturor [cererilor], ca cheia bolţii, fӑrӑ care s-ar prӑbuşi tot edificiul naţional."

Revoluţionarii din Iaşi au fost arestaţi de trupele ruseşti ori au fugit în Transilvania, la câteva zile de la lansarea revoluţiei în martie 1848.

În schimb, la Bucureşti, în iunie-septembrie 1848 a activat un guvern provizoriu condus de Nicolae Bӑlcescu şi I.H. Rӑdulescu, care a trecut la pregӑtirea unor legi democratice. Împroprietӑrirea ţӑranilor clӑcaşi era discutatӑ într-o adunare din care fӑceau parte reprezentanţi ai tuturor stӑrilor sociale – prima adunare democraticӑ din istoria românilor.

În Transilvania, în 1849, revoluţia românilor a fost nevoitӑ sӑ ia forma unui rӑzboi de apӑrare condus de Avram Iancu contra maghiarilor, care doreau sӑ încorporeze Transilvania şi Banatul la un stat independent al Ungariei. Toate revoluţii burgheze române au fost înӑbuşite de armatele Sfintei Alianţe (Rusiai, Austria) şi ale Imperiului Otoman. Astfel, în Principate s-a repus în aplicare Regulamentul Organic, întârziind planul de modernizare pentru mai bine de un deceniu. Doar în Transilvania s-a fӑcut imediat simţit efectul cererilor românilor, prin desfiinţarea deplinӑ a iobӑgiei în 1849.

A DOUA ETAPĂ a epocii moderne de referӑ chiar la formarea statului modern român. Statul român modern s-a format prin UNIREA PRINCIPATELOR Moldova si Ţara Româneasca în timpul domniei lui Al. Ioan Cuza (1859-1866).

Unirea Principatelor a fost posibilӑ dupӑ înfrângerea Rusiei in rӑzboiul Crimeei (1853-1856) de o coaliţie a statelor occidentale venite în sprijinul Imperiului Otoman. La PACEA DE LA PARIS in 1856, marile puteri au acceptat sa discute un nou statut internaţional pentru Principatele Române:

- Principatele au fost scoase de sub protectoratul rusesc şi puse sub garanţia colectivӑ a marilor puteri, denumite acum puteri garante (Franţa, Sardinia, Anglia, Prusia, Austria, Rusia si Imperiul Otoman);

- Marile puteri acordӑ Moldovei S Basarabiei, pentru a lua Rusiei controlul asupra gurilor Dunӑrii, navigaţia pe Dunӑre fiind declaratӑ liberӑ;

- Principatele sunt întrebate daca vor sa se uneascӑ =>

=> În 1857 românii din Moldova si Ţara Româneascӑ spun în Adunӑrile ad-hoc de la Iaşi şi Bucureşti cӑ Principatele VOR UNIREA sub conducerea unui PRINŢ STRĂIN dintr-o familie conducӑtoare a Europei şi care sa treacӑ la ortodoxie. Dupӑ adunӑrile pentru împroprietӑrire de la Bucureşti din 1848 Adunӑrile ad-hoc sunt primele adunӑri româneşti organizate democratic: în afara boierilor şi burghezilor, aici sunt prezenţi şi ţӑranii.

=> Marile Puteri au acceptat doar o unire falsӑ, prin CONVENŢIA DE LA PARIS din 1858 = douӑ capitale (Bucureşti si Iaşi), doi domnitori, douӑ guverne, douӑ adunӑri obşteşti (parlamente unicamerale).

· Singurul mod de unificare era legislativ (aceleaşi legi) şi judecӑtoresc (aceeaşi Înaltӑ Curte de Casaţie şi Justiţie cu sediul la Focşani)

· Convenţia de la Paris devine un document cu rol de constituţie a Principatelor, care înlocuieşte Regulamentul Organic.

· Noul stat a primit numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţӑrii Româneşti.

DUBLA ALEGERE A LUI CUZA ŞI RECUNOAŞTEREA UNIRII DEPLINE

În ianuarie 1859 au loc alegerile pentru domnie din Iasi si apoi din Bucuresti, pe baza Convenţiei de la Paris. => Pentru cӑ în Adunarea electivӑ de la Iaşi este ales domnitorul Al. I. Cuza, unioniştii din Adunarea electivӑ din Bucureşti îl propun si obţin alegerea lui Al. I. Cuza domn si la Bucureşti (24 Ianuarie 1859).

Astfel s-a realizat DUBLA ALEGERE a lui Cuza ca domn al Principatelor Unite (Mica Unire).

=> Cuza a realizat imediat unificarea instituţiilor politice şi administrative ale Principatelor.

Puterile garante au fost convinse de cӑtre unioniştii români sӑ accepte Unirea; ultimul stat care acceptӑ Unirea a fost Imperiul Otoman în 1861.

3: 1862-1918: CONSOLIDAREA STATULUI ROMȂN MODERN ŞI DESĂVȂRŞIREA SA PRIN MAREA UNIRE din 1918

A TREIA ETAPĂ a epocii moderne se referӑ la consolidarea statului modern român (1862-1918). Aceastӑ consolidare s-a facut pe plan politic intern prin democratizarea societӑţii si instituţiilor politice, pe plan economic prin stimularea industriei naţionale şi pe plan extern/ naţional prin câştigarea independenţei şi Marea Unire.

În politica internӑ, în 1862-1866, Cuza a dat reformele care au contribuit la consolidarea tânӑrului stat modern român, pe direcţia democratizӑrii:

· Legea electoralӑ (1864) – burghezii primesc dreptul de vot

· Statutul Dezvoltӑtor al Convenţiei de la Paris (1864) – creeazӑ Senatul ca a doua camerӑ a Adunӑrii Obşteşti, pentru mai multӑ susţinere a reformelor

· Reforma agrarӑ (1864) – ţӑranii clӑcaşi devin ţӑrani liberi prin împroprietӑrire cu condiţia ca ei sa plӑteascӑ contravaloarea proprietӑţii primite. În felul acesta a inceput rezolvarea problemei agrare din România. În acelaşi timp, prin reforma agrarӑ, ţӑranii emancipaţi trebuie sӑ plӑteascӑ impozit statului.

· Legea instrucţiunii plublice (1864)– prin care învӑţӑmântul primar a devenit gratuit si obligatoriu.

· CONSTITUŢIA DIN 1866

Actul care consolideazӑ cel mai mult democraţia româneascӑ în sec XIX este Constituţia din 1866.

Criticat pentru autoritarism, Cuza a fost forţat de "monstruoasa coaliţie" liberalo-conservatoare sӑ abdice, pentru a lӑsa locul unui prinţ strӑin, dupӑ dorinţa Adunӑrilor ad-hoc din 1857 => Imediat dupӑ încoronarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866), Parlamentul României voteaza prima CONSTITUŢIE A ROMȂNIEI (1866) = legea fundamentalӑ a României moderne.

  • Regimul politic este democraţia liberalӑ;
  • Numele oficial al statului este România;
  • Constituţia nu specificӑ NIMIC DESPRE SUZERANITATEA OTOMANĂ;
  • Forma de guvarnӑmânt este monarhia constituţionalӑ;
  • Se aplicӑ separaţia puterilor in stat: domnitorul conduce dar nu guverneazӑ, însemnând cӑ el acceptӑ legile votate în parlament si numeşte un prim-ministru care guverneazӑ cu miniştrii sӑi în locul domnului;
  • Separarea puterilor in stat sporeşte puterea Parlamentului (puterea legislativӑ), numit „Reprezentanţa naţionalӑ", format din douӑ camere: Senat şi Camera Deputaţilor.
  • Proprietatea este declaratӑ „sacrӑ şi inviolabilӑ".

Parlamentul din 1866 a votat degraba aceastӑ Constituţie care preia modelul Constituţiei Belgiei din 1831, pentru a-i cere prinţului strӑin sӑ conducӑ ţara pe principii democratice, constituţionale. Prerogativele constituţionale ale domnitorului îi permiteau acestuia sӑ dizolve parlamentul şi sӑ respingӑ prin veto absolut proiectele de lege ale Parlamentului. Carol I nu a recurs niciodatӑ la aceste prerogative, pe care politicienii liberali le considerau nedemocratice. Singurele agitaţii republicane (contra monarhiei strӑine) s-au produs în august 1870 la Ploieşti, sub conducerea lui Candiano Popescu, mişcare opritӑ imediat de forţele poliţieneşti.

· În 1881, dupӑ ce România devine independentӑ faţӑ de otomani, Parlamentul României proclamӑ REGATUL, oferindu-i lui Carol I titlul de rege. Acesta a fost al doilea amendament adus Constituţiei din 1866, şi a contribuit la consolidarea prestigiului şi independenţei statului modern român.

· În 1917, votul universal şi noua reformӑ agrarӑ au fost decretate de regele Ferdinand în semn de recunoştinţӑ pentru victoriile soldaţilor români de la Mӑrӑşti, Mӑrӑşeşti şi Oituz (iulie-august 1917), acestea fiind ultimele modificӑri ale Constituţiei din 1866.

ÎMPLINIREA IDEALURILOR NAŢIONALE: Independenţa şi Marea Unire

1877-1880: INDEPENDENŢA DE STAT

În politica externӑ România urmӑreşte sӑ împlineascӑ planul sӑu naţional prin CÂŞTIGAREA INDEPENDENŢEI DE STAT ABSOLUTE FAŢĂ DE IMPERIUL OTOMAN:

În contextul REDESCHIDERII CRIZEI ORIENTALE în 1875-1876 prin rӑscoala antiotomanӑ a sârbilor din Bosnia şi a bulgarilor, în aprilie 1877 România semneazӑ Convenţia militarӑ ruso-românӑ ce a permis armatei Rusiei sӑ traverseze teritoriul românesc ca sӑ vinӑ în sprijinul rӑscoalei bulgarilor contra Imperiului Otoman <=> Convenţia are valoarea unui act de independenţӑ, pentru cӑ nu ţine cont de obligaţiile de vasalitate ale României faţӑ de Poartӑ => otomanii bombardeazӑ porturile româneşti de la Dunӑre =>

=> Independenţa României a fost proclamatӑ in Parlamentul României în 9 mai 1877 de ministrul de externe Mihail Kogӑlniceanu. Intervenţia României în rӑzboi a fost solicitatӑ de Rusia dupӑ douӑ luni. Trupele române, conduse de Carol I, îi înfrâng pe turci la Plevna. Acesta a fost primul rӑzboi la care participӑ armata românӑ dupӑ refacerea ei în timpul domniei lui Cuza.

Rӑzboiul ruso-turc din 1877-1878 a avut douӑ pӑci: Pacea ruso-turcӑ de la San Stefano (martie 1878), la care România nu a fost primitӑ, şi pacea internaţionalӑ de la Congresul de la Berlin (iulie 1878), la care a fost primitӑ şi delgaţia României. Congresul de la Berlin a limitat influenţa câştigatӑ de Rusia în Balcani.

Congresul de la Berlin (1878) a hotӑrât sӑ alipeascӑ Dobrogea la România şi sӑ RECUNOASCĂ INDEPENDENŢA României, cu urmӑtoarele CONDIŢII, îndeplinite deplin în 1880:

· România sӑ acorde cetӑţenie românӑ si necreştinilor (astfel în 1879 se produce primul amendament al Constituţiei - modificarea articolului 7 al Constituţiei va fi fӑcutӑ doar formal);

· România sӑ cedeze sudul Basarabiei cӑtre Rusia (în ciuda protestelor premierului Ion C. Brӑtianu)

· România sӑ ofere despӑgubiri (în rate eşalonate pe 50 de ani) firmei germane Stroussberg în contul concesiunii cӑii ferate Mehedinţi-Roman, pe care guvernul român o anulase unilateral în 1871.

CONSOLIDAREA INDEPENDENŢEI

Atitudinea Rusiei faţӑ de România dupӑ rӑzboi a determinat ruptura dintre cele douӑ state pânӑ la primul rӑzboi mondial. Ca o consecinţӑ pentru nerecunoştinţa Rusiei faţӑ de ajutorul dat de România în rӑzboiul din 1877-1878, România se aliazӑ cu Austro-Ungaria şi Germania pentru apӑrarea contra unui eventual atac al Rusiei, intrând, printr-un tratat secret, în TRIPLA ALIANŢĂ (1883).

În 1913, prin intrarea în al doilea rӑzboi balcanic contra Bulgariei, România îşi extinde teritoriul cu sudul Dobrogei (CADRILATERUL), ca mӑsurӑ pentru contracararea presiunii Bulgariei da ocupa toatӑ Dobrogea.

1918-1923: DESĂVÂRŞIREA STATULUI NAŢIONAL-UNITAR ROMÂN

În 1916-1918 România participӑ la PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1914-1918) cu scopul "reîntregirii neamului", şi a desӑvârşirii planului naţional. România a ales sprijinirea ANTANTEI (Anglia, Franţa, Rusia), şi nu a Tripei Alianţe pentru cӑ dorea şӑ câştige prin luptӑ teritoriile româneşti stӑpânite de Austro-Ungaria (Bucovina, Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat). Dar, din cauza ieşirii Rusiei Sovietice din rӑzboi (1917), şi România a trebuit sӑ semneze o pace separatӑ cu Germania la Buftea în mai 1918 =>

=> MAREA UNIRE a fost realizatӑ pe cale democraticӑ, şi nu militarӑ, prin decizia de unire cu Vechiul Regat exprimatӑ în cadrul unor adunӑri naţionale ale românilor din BASARABIA (în 27 martie 1918), BUCOVINA (28 noiembrie 1918), TRANSILVANIA (1 decembrie 1918).

Unirea nu ar fi avut loc fӑrӑ destrӑmarea imperiilor Austro-Ungaria (Bucovina, Transilvania) si Rusia (Basarabia), din cauza participӑrii lor la Primul Rӑzboi Mondial:

-Rusia a ieşit singurӑ din rӑzboi din cauza loviturii de stat comuniste (bolşevice) din 1917 condusӑ de LENIN => Lenin a permis popoarelor din fostul Imperiu Rus sӑ aleagӑ autonomia, dar sӑ ramânӑ aliate în Federaţia Rusӑ.

-Austro-Ungaria a fost infrântӑ de Antanta, iar popoarele din cadrul ei şi-au proclamat fiecare independenţa (Polonia, Ungaria, Austria, Cehoslovacia), sau au format state mai mari (Regatul Iugoslavia, România Mare). Asemenea Rusiei, Ungaria a devenit dupӑ rӑzboi un stat comunist condus de Bela Kun, care pregӑtea cu bolşevicii ruşi o invadare a României Mari pentru dezmembrarea ei.

Provinciile româneşti au trecut prin etape asemӑnӑtoare în vederea integrӑrii în Vechiul Regat:

1. Basarabia în 1917 şi Bucovina în 1918, asupra cӑrora exercita pretenţii teritoriale Republica Sovieticӑ Ucraina, şi-au proclamat AUTONOMIA în cadrul Rusiei, respectiv al Austro-Ungariei, prin intermediul unor INSTITUŢII CONSTITUITE DEMOCRATIC ale românilor: Congresul Ostaşilor Moldoveni din Basarabia (Chişinӑu, octombrie 1917) şi Adunarea constituantӑ a Bucovieni (Cernӑuţi, octombrie 1918). În aceste adunӑri românii şi-au organizat instituţii de conducere dupӑ principiul DEMOCRATIC al SEPARĂRII PUTERILOR ÎN STAT (legislativӑ, executivӑ, juridicӑ) care vor funcţiona pânӑ la unirea lor cu România.

TRANSILVANIA, care fӑcea parte din Ungaria de la formarea dualismului Austro-Ungaria din1867, s-a confruntat cu refuzul Ungariei de a îi acorda o autonomie deplinӑ. În 12 octombrie 1918, la Oradea, Consiliul Naţional Român Central (CNRC) redacteazӑ DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A NAŢIUNII ROMÂNE din zonele ungureşti şi, în semn de opoziţie faţӑ de comunizarea Ungariei, în noiembrie 1918 pregӑteşte Marea Adunare Naţionalӑ care va hotӑrî unirea cu România.

2. Românii au proclamat UNIREA cu Vechiul Regat, în urmӑtoarele ADUNĂRI:

27 martie/ 9 aprilie 1918: BASARABIA- în Sfatul Ţӑrii (forul legislativ) din Chişinӑu

15/ 28 noiembrie 1918: BUCOVINA - în Congresul General al Etniilor Bucovinei, la Cernӑuţi (adunare extraordinarӑ)

18 noiembrie/ 1 decembrie 1918: TRANSILVANIA – în Marea Adunare Naţionalӑ din Alba Iulia (adunare extraordinarӑ), formatӑ din 1228 delgaţi ai românilor din Ardeal, Maramureş, Crişana, Banat, Partium şi în prezenţa a circa 100 de mii de oameni. În aceeaşi zi, reprezentanţii CNRC (Vasile Goldiş), ai greco-catolicilor (episcopul Iuliu Hossu) şi ortodocşilor (episcopul Miron Cristea) din Transilvania aduc la Bucureşti Actul Unirii.

Românii ardeleni au format la Marea Adunare Naţionalӑ de la Alba Iulia instituţii reprezentative provizorii dupӑ principiul separaţiei puterilor (executivul Transilvaniei a fost Consiliul Dirigent de la Sibiu condus de Iuliu Maniu), care se vor menţine pânӑ la întrunirea Adunӑrii Constituante de la Bucureşti în 1920, ca o condiţie impusӑ guvernului de la Bucureşti pentru angajarea deplinӑ a statului naţional-unitar pe calea democraţiei universale. Deşi Basarabia şi Bucovina susţin acelaşi principiu democratic de organizare a României Mari, aici instituţiile locale nu se pӑstreazӑ dupӑ hotӑrârea de unire.

În acelaşi timp, lideri ai mişcӑrilor naţionale din aceste provincii sunt primiţi în Guvernul de la Bucureşti - Pantelimon Halippa din Basarabia, Iancu Flondor din Bucovina, iar Iuliu Maniu conduce guvernul local provizoriu al Transilvaiei (Consiliul Dirigent de la Sibiu). => Regele FERDINAND acceptӑ unirea acestora cu România prin decrete-regale în sӑptӑmânile urmӑtoare hotӑrârilor de unire, iar primul Parlament al României interbelice, întrunit în 1919, ratificӑ legile pentru recunoaşterea Marii Uniri în 29 decembrie 1919.

Armatele Vechiului Regat contribuie la apӑrarea statului naţional-unitar abia format prin intervenţie împotriva armatelor ruseşti, ucrainene (1918) şi ungureşti (1919). Ba mai mult, la solicitarea Marilor Puteri şi cu ajutorul unor trupe franceze, şi ca o condiţie pentru recunoaşterea internaţionalӑ a Marii Uniri, armetele României intrӑ în Ungaria comunistӑ (Republica Sfaturilor) şi înlocuiesc guvernul comunist al lui Bela Kun (1 august 1919) cu unul social-democrat. =>

=> La Pacea de la Paris din 1919-1920 marile puteri recunosc Marea Unire cu condiţia respectӑrii de cӑtre România a drepturilor minoritӑţilor naţionale, pe baza Statutului Minoritӑţilor redactat la Paris în 1919. Un merit deosebit în campania pentru recunoaşterea Marii Uniri revine reginei Maria "Întregitoarea" care a vizitat în 1919 Parisul şi Londra. Prin intevenţia armatӑ contra ameninţӑrii din Rusia şi Ungaria, România Mare şi-a continuat existenţa pânӑ la rapturile teritoriale din 1940.

CONCLUZIE: Marea Unire s-a realizat pe cale democraticӑ, prin votul românilor şi al altor minoritӑţi din provinciile unite cu România, astfel statul naţional-unitar român neputând fi contestat de Marile Puteri. Marea Unire a contribuit la consolidarea democraţiei în România, pe baza solicitӑrii DREPTURILOR CIVILE ŞI POLITICE PENTRU TOŢI LOCUITORII ROMÂNIEI, INDIFERENT DE ETNIE, RELIGIE, RASĂ SAU AVERE. => CONSTITUŢIA din martie 1923 apӑrӑ libertӑţile democratice ale tuturor cetӑţenilor României Mari.

1919-1939: CONSOLIDAREA SATULUI NAŢIONAL-UNITAR ROMÂN ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1919-1939)

Marea Unire a contribuit la CONSOLIDAREA DEMOCRAŢIEI în România interbelicӑ mulţumitӑ legilor votate in Parlamentul României.

Democratizarea vine ca urmare a condiţiilor privind egalitatea în drepturi dintre români şi minoritӑţile etnice, impuse Bucureştiului de românii din Transilvania şi Bucovina când au fӑcut Unirea în 1918 şi de Marile Puteri victorioase când au redactat "Statutul Minoritӑţilor", la Conferinţa de Pace de la Paris în 1919 =>

Legile democratice au fost:

1) Votul universal (numai pt bӑrbaţi) – 1917 (prin decret-regal)

2) Reforma agrarӑ ( cea mai generoasӑ din toatӑ Europa) – 1919-1920

3) · CONSTITUŢIA DIN 1923

>era cea mai democraticӑ constituţie a României pânӑ atunci

>este model pt constituţia din 1991(constituţia actualӑ)

>minoritӑţile naţionale au drepturi egale cu românii si chiar sunt reprezentate in Parlament (au partide, şcoli proprii), mӑsurӑ nespecificatӑ în Constituţia din 1866

>limiteazӑ puterea regelui si creşte puterea parlamentului ó România este ca forma de guvernӑmânt o MONARHIE PARLAMENTARĂ.

În 1926 ia naştere Partidul Naţional Ţӑrӑnesc, condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, prin fuziunea între Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţӑrӑnesc din Basarabia, care susţin dezvoltarea democraticӑ a României.

1938: REGIMUL AUTORITAR CARLIST

Dupӑ primul rӑzboi mondial, pe fondul sӑrӑciei şi nemulţumirii popoarelor, în Europa se manifestӑ cele douӑ politici extremiste aflate la poli opuşi: comunismul şi fascismul. Acestea se aflӑ în opoziţie deoarece comunismul dorea sӑ impunӑ egalitatea de avere şi drepturi între oameni, în schimb fascismul era conservator, elitist şi naţionalist. URSS dorea dezmembrarea României Mari, consideratӑ în cercurile extremei stângi ale Internaţionalei a III-a de la Moscova (Comintern) stat multinaţional şi imperialist

În plus, Bulgaria, Ungaria, Germania şi Italia erau state revizioniste pentru cӑ doreau revizuirea graniţelor lor hotӑrâte prin Pacea de la Paris => De aceea, Bulgaria si Ungaria se aliazӑ cu Italia fascistӑ (Mussolini) şi Germania nazistӑ (Hitler) care susţin anularea prevederilor tratatelor de Pace de la Paris şi anexarea unor teritorii ale României Mari.

Acestea pun o presiune mare asupra României => REGELE CAROL II (1930-1940) PREIA MODELUL FASCIST (CORPORATIST) al lui Mussolini şi impune un regim personal (1938-1940), pe baza Constituţiei din 1938, care îi permite sӑ guverneze prin decrete-regale şi sӑ scoatӑ partidele şi mişcarea legionarӑ în afara legii. Carol justificӑ mӑsurile pentru apӑrarea graniţelor ţӑrii şi combaterea influenţei comunismului.

Politica autoritarӑ a lui Carol şi sistemul de alianţe defensive ale României se dovedesc incapabile sӑ apere integritatea teritoriului României în noul context mondial. Din cauza participӑrii României la al doilea rӑzboi mondial de partea Germaniei, dupӑ 23 august 1944 URSS va impune comunismul stalinist în România.

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]