Primul Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial

Neutralitatea (1914-1916)
La 15 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo în urma căruia arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa au fost ucişi de un naţionalist sârb. Asasinatul a servit ca pretext Austro-Ungariei pentru atacarea Serbiei la 15 iulie 1914. În mai puţin de o săptămână, marile puteri europene erau antrenate în război, prin intrarea în funcţiune a celor doua alianţe. Carol I şi oamenii politici români aveau motive întemeiate să se teamă de război. Poziţia geografică a României, potnţialul ei economic şi uman făceau inevitabilă implicarea ţării noastre în conflict. Alianţa cu Puterile Centrale complica însă lucrurile. Era evident că România nu putea să lupte alături de Austro-Ungaria.Poziţia noastră faţă de război a fost stabilită la Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie 1914. La şedinţa prezidată de rege au participat membrii guvernului, foşti prim-miniştri şi conducătorii principalelor partide politice.
În comunicatul oficial se preciza că atitudinea de neutralitate a României se motiva prin faptul că nu a fost prevenită de aliatul său de izbucnirea războiului, aşa cum prevedea tratatul de alianţă, iar Austro-Ungaria nu fusese atacată.

Negocieri
În perioada neutralităţii, opinia publică românească şi principalele partide politice erau frământate de posibila intrare a României în război şi de problema întregirii naţionale.
După moartea regelui Carol I (27 sept. 1914) responsabilitatea poli­ticii externe a fost asumată de I.I.C. Brătianu. Deşi atât Brătianu, cât şi regele Ferdinand I înclinau spre Antanta, ei nu intenţionau să renunţe la neutralitate fără garanţii complete din partea Aliaţilor privind situaţia României şi realizarea obiectivelor sale naţionale. Brătianu a fost prudent în negocierile cu Antanta pentru a nu angaja prematur ţara în război. În acelaşi timp era conştient că România nu putea rămâne neutră până la sfârşitul războiului, dacă dorea reali­zarea unirii.
Încă din 1914, România a stabilit o înţelegere formală cu Italia, cu care „să acţioneze împreună pentru lichidarea Austro-Ungariei în favoarea ei" şi a încheiat o convenţie cu Rusia, prin care era recu­noscut dreptul României de a ocupa teritoriile austro-ungare locuite de români (Transilvania, Banat, Bucovina) în schimbul „neutralităţii binevoitoare" faţă de ruşi.
În iulie 1916, Aliaţii occidentali au acceptat condiţiile lui Brătianu.
La 4 august 1916, I.I.C. Brătianu şi reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Italiei la Bucureşti au semnat con­venţiile politice şi militare care stipulau condiţiile intrării României în război.
Consiliul de Coroană din 14 august 1916 a aprobat oficial tratatele şi a declarat război Austro-Ungariei.
Beligeranta (1916-1918)
România a intrat în război fără ajutorul promis din partea Antan­tei. După patru luni de luptă, armata română pierdea două treimi din teritoriul naţional şi jumătate din efectiv. Cauzele acestei înfrângeri au fost multiple: obiectivele încredinţate armatei române erau ambiţioase, dar nerealiste; România era înconjurată din trei părţi de duşmani; în sud, avea de apărat o frontieră de 1 700 km; avea o armată numeroasă, dar slab echipată şi lipsită de experienţă; aliaţii nu şi-au respectat pro­misiunile; planul de război obliga la ofensive pe două fronturi.
Ofensiva victorioasă a trupelor române în Transilvania a fost umbrită rapid de înfrângerea de la Turtucaia, iar ofensiva austro-ger-mană din Transilvania s-a încheiat cu străpungerea trecătorilor Carpaţilor Meridionali. În plus, mareşalul von Mackensen a trecut Dunărea şi a ocupat Bucureştiul (23 noiembrie 1916).
Guvernul, autorităţile, armata şi o parte a locuitorilor s-au retras în Moldova. Două treimi din România au rămas sub un regim de ocupaţie militară foarte sever. Germania a dominat prin administraţia şi economia organizate cu eficienţă teutonică. Alimentele au fost ra­ţionalizate, populaţia a avut mult de suferit.
Refugiul
Frontul s-a stabilizat în final în sudul Moldovei (ianuarie 1917) şi capitala a fost stabilită temporar la Iaşi. Aici a fost format un guvern de uniune naţională, în care au intrat şi conservatorii demo­craţi (11 decembrie 1916). Principalele obiective pe plan intern ale acestui guvern au fost reforma agrară şi cea electorală. Moralul scăzut al ostaşilor în urma înfrângerii suferite, teama faţă de posi­bilele tulburări sociale şi revoluţia rusă din martie 1917 au dat im­puls reformelor. La 23 martie 1917, regele a remis o proclamaţie către trupele sale.
Situaţia populaţiei din Moldova a fost foarte grea în perioada 1917-1918. Resursele erau insuficiente pentru o populaţie de două ori mai numeroasă decât înainte. Suferinţele au fost agravate de iz­bucnirea unei epidemii de tifos, care a răpus peste 80 000 de oameni,
In ciuda acestei situaţii grele, speranţele românilor au renăscut, Personalităţi ca regina Măria, N. Iorga, George Enescu le-au încurajat sentimentele patriotice.
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz
Până în mai 1917, armata română a fost refăcută, fiind dotată cu armament modern şi având un moral ridicat. Un rol important în refacerea acesteia 1-a avut misiunea militară franceză, condusă de ge­neralul Henri Berthelot. Armata română, reorganizată în Armata I şi Armata a II-a, număra 460 000 de oameni.
Războiul a fost reluat pe frontul din Moldova în iulie 1917. Gene­ralul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăşti, în ca­drul efortului general aliat de pe fronturile de est şi vest de a învinge Puterile Centrale. Dar succesul obţinut de armata română nu a putut fi exploatat. Situaţia din Galiţia şi Bucovina se agravase, iar trupele ruse din Moldova se dezorganizau. La 24 iulie 1917, von Mackensen profită de situaţie şi lansează o ofensivă menită să scoată România din război. In bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-6 august 1917), ruşii se retrag din faţa atacului german. Dar Armata I română reuşeşte să-i oprească pe germani, provocându-le pagube importante.
În nord, Armata a II-a română a reuşit să respingă un atac austro-german la Oituz. Ca urmare, planul Puterilor Centrale a eşuat, dar evenimentele din Rusia (25 octombrie 1917 — lovitura de stat bolşevică) au schimbat radical situaţia militară şi politică.

Singura soluţie: pacea
Armatele ruseşti din Moldova, în curs de dezmembrare, devin adevărate bande de jefuitori. Forţele române sunt transformate în forţe de politie pentru zona din spatele frontului. Aliaţii României ar fi dorit ca ea să continue să lupte singură. Acest lucru era însă im­posibil. După ce bolşevicii şi ucrainenii au semnat tratate de pace cu Puterile Centrale, România este obligată să accepte condiţiile grele ale tratatului de la Bucureşti (24 aprilie 1918). Guvernul prezidat de Alexandru Marghiloman (martie-noiembrie 1918) nu a avut o sarcină uşoară. Pentru mulţi români care suferiseră şi luptaseră în Moldova, Marghiloman era un trădător. Deşi prin Tratatul de la Bucureşti Ro­mânia devenea dependentă politic şi economic de Puterile Centrale, guvernul a obţinut recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.
Sfârşitul războiului a dus la o răsturnare spectaculoasă a situaţiei României. La 28 octombrie 1918, regele Ferdinand a ordonat armatei sa reintre în război şi, la 18 noiembrie, s-a întors la Bucureşti în fruntea trupelor sale. Curând după aceea s-a născut România Mare.

Cronologie
1914
15 iunie: asasinarea la Sarajevo a prinţului moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand (atentatul de la Sarajevo).
15 iulie: Austro-Ungaria declară război Serbiei. Începe primul război mondial.
21 iulie: Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăşte adoptarea unei politici de neutralitate armată.
27 septembrie: moartea regelui Carol I.
28 septembrie: urcarea pe tron a regelui Ferdinand I, nepotul şi succesorul lui Carol I.

1916
4 august: se semnează la Bucureşti Convenţia politică şi militară dintre An­tanta şi România.
14 august: Consiliul de Coroană decide intrarea României în război.
14 august: România declară război Austro-Ungariei.
23 noiembrie: armatele germano-austro-ungare ocupă capitala.
11 decembrie: la Iaşi, se formează „guvernul naţional" —I.I.C.Bratianu-Take Ionescu.

1917
28 februarie: începe revoluţia din Rusia.
2 martie: ţarul Nicolae II abdică.
11-19 iulie: bătălia de la Mărăşti.
24 iulie-6 august: bătălia de la Mărăşeşti.
26 iulie-9 august: bătălia de la Oituz.
25 octombrie: lovitura de stat bolşevică de la Petrograd.

1918
24 aprilie: Tratatul de pace de la Bucureşti.
28 octombrie: regele Ferdinand I ordonă armatei să reintre în război.
28 noiembrie: intrarea regelui Ferdinand şi a reginei Măria în Bucureşti.