Evolutia protagonistului/ conditia intelectualului -roman subiectiv





Evoluţia protagonistului unui roman subiectiv studiat /Condiţia intelectualului într-un roman subiectiv studiat

Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Introducere:

Odată cu afirmarea romanului subiectiv citadin, tipologia cu care cititorul se familiarizase în romanele realiste (personaje tipice în situaţii tipice, exponenţiale pentru o categorie socială) este înlocuită de un nou personaj, intelectualul hipersensibil, hiperlucid şi hiperanalitic, caracterizat în primul rând prin experienţa de cunoaştere pe care o asimilează, capabil aşadar de drame interioare de ordin mai ales cognitiv. Unul dintre prozatorii care ilustrează modernismul lovinescian în proză este Camil Petrescu, ale cărui romane - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust – şi drame de idei (Jocul ielelor, Act veneţian, Suflete tari) aduc în prim-plan intelectuali aflaţi în căutarea absolultului, fie în dragoste, fie în ideea de dreptate socială.
Apărut în 1930, primul dintre cele două romane citate se înscrie în categoria prozelor moderniste prin renunţarea la tematica socială în favoarea unei teme orinetate spre interioritatea protagonistului (condiţia intelectualului şi experienţlele sale de cunoaştere), prin accentuarea realităţilor interioare în dauna celor exterioare, prin lipsa de importanţă a intrigii, ale cărei fapte au încărcătură doar în măsura în care declanşează revelaţii în conştiinţa personajului. Scris din perspectiva actorială a naratorului, la persoana I, opera are o structură ce sfidează cronologia, romanul erotic (capitolele II-VI) reprezentând o retrospectivă inserată prin procedeul memoriei involuntare în cadrul romanului de război.

Condiţia intelectualului:

Condiţia de intelectual a lui Ştef Gheorghidiu se poate discuta sub mai multe aspecte. Student şi apoi absolvent al Facultăţii de Filozofie, el moşteneşte de la tatăl sau, fost profesor universitar şi gazetar cu reputaţie, gustul lecturii şi spiritul idealist şi interogativ. Având pasiunea lecturii, trăieşte în lumea filozofiei, ignorând aspecte ale vieţii sociale cotidiene. La facultate este recunoscut ca fiind unul dintre studenţii remarcabili, fiind singurul care îşi va susţine teza fără a consulta notiţe şi dovedind astfel stăpânirea totală a informaţiilor. Nu în ultimul rând, spiritul interogativ si dilematic, folosirea unui limbaj ostentativ neologistic şi enunţarea unor fraze cu caracter axiomatic individualizează, la nivel stilistic personajul.
Lecturile şi discutarea lor devin o activitate şi în viaţa cuplului: chiar dacă în vremea studenţiei Ela îl însoţeşte la cursurile de istoria filozofiei şi de matematică doar pentru a petrece timpul alături de el, după căsătorie discuţiile celor doi accentuează preocupările constante ale bărbatului pentru lectură, spre deosebire de lejera superficialitate a femeii. Capitolul E tot filozofie reprezintă o lecţie a lui Ştef ţinută Elei despre intuiţionismul bergsonian şi despre curentele realtiviste din filozofie, Kant reprezentând lectura preferată a personajului.
Complementar actului lecturii este gestul scrierii şi al rememorării trecutului petrecut alături de Ela. Pentru Gheorghidiu retrăirea dragostei într-o situaţie-limită are ca scop ordonarea existenţei, depăşirea stării de incertitudine, a dezechilibrului lăuntric, ceea ce conferă actului scrierii o valoare terapeutică. Pe de altă parte, confesiunea de tip jurnal publicată la câţiva ani de la participarea la Primul Război Mondial este mărturia revelaţiei majore a personajului, ce constată inadvertenţa dintre conţinutul mitizant al literaturii despre război şi realitatea dramatică a morţii aproapelui, a absurdităţii uciderii celuilalt, a pierderii libertăţii individuale de a acţiona.

Statutul de narator-personaj:

Protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu este un narator-personaj ce relatează experienţa de viaţă la persoana I, într-o manieră subiectivă, fiind necreditabil. Tehnicile moderne prin care se realizează confesiunea sunt : introspecţia (modalitatea specifică prozei de analiză psihologică prin care personajul principal îşi analizează trăirile sufleteşti în cele mai mici nuanţe), autoscopia, monologul interior (dezvăluirea interiorităţii la persoana I), fluxul conştiinţei (relatarea faptelor sau transcrierea gândurilor în ordinea subiectivă în care le reconstituie afectivitatea naratorului), memoria involuntară (rememorarea unui fapt în urma unei senzaţii sau a stimulării unui simţ, deci neintenţionat/programat). Acest tip de narator anulează cronologia faptelor specfică prozei realist obiective, relatându-le în funcţie de subiectivitatea sa.
O consecinţă directă a existenţei naratorului-personaj este modificarea raportului dintre acesta şi lumea evocată: dacă în romanul obiectiv naratorul omniprezent şi omniscient se afla într-o postură demiurgică, în romanul de analiză psihologică naratorul este un eu central, „actor” care oferă cititorului propria viziune asupa celor relatate.

Modalităţi de caracterizare:

Modalitatile de caracterizare ce compun portretul personajului sunt atât directe, cât şi indirecte. Fraze prin care Gheorghidiu se autocaracterizează, insistând asupra preocupării sale exclusive pentru viaţa interioară sau pentru intelect. Portretul său fizic sugerează neglijenţă şi nepăsare: „Aveam manşetele prea largi şi cu colţurile sucite în afară”, „Nu-mi făceam decât câte un costum de haine pe care-l purtam până se uza”. Detestând ieşirile şi evenimentele mondene, este conştient de „neştiinţa sa la dans” sau de „neglijenţa în îmbrăcăminte”, atuurile Elei. Pe de altă parte, Gheorghidiu este conştient de caracterul său inadaptat social, asumându-şi „îndârjirea şi sarcasmul cu care apăram părerile”, „intoleranţa mea intelectuală”. Intensitatea dramei interioare sporeşte pe măsură ce personajul devine şi obiectul, şi subiectul analizei, conform spuselor lui Gelu Ruscanu: „câtă luciditate, atâta dramă”. Astfel, monologul interior şi analiza psihologică permit o sondare a stărilor de conştiinţă, o înţelegere a evenimentelor din perpectiva personajului, care îşi pune permanent întrebări existenţiale: „Sunt inferior celorlalţi de vîrsta mea? În aceleaşi împrejurări, alţii cum s-ar fi comportat?”.
De asemenea, protagonistul este reflectat şi prin replicile celorlalte personaje: Ela îl ironizează, numindu-l „filozof care pune în toate o patimă”, după cum doamna cu părul argintiu întâlnită la evenuimentele mondene precum cursele de cai îl numeşte „omul cu sensibilitatea năzdravană”, atrăgându-i atenţai că „atata luciditate e insuportasbilă”.
Modalităţile indirecte de caracterizare le constituie discutiile, scenele ce au trezit revelaţii în conştiinţa personajului, gandurile, atitudinile, evidentiate prin tehnici moderne precum monologul interior, introspectia, fluxul constiintei. Doua experiente fundamentale de cunoastere îi modeleaza spiritual: cea erotica,in care idealul iubirii absolute formulat in urma discutiei de la popota este infirmat de realitate, şi cea legata de razboi, în urma căreia Gheorghidiu înţelege că posibila trădare în dragoste a unei femei este incomparabilă cu absurditatea morţii aproapelui, cu durerea pierderii celor dragi, cu ororile razboiului .
Încă de la începutul romanului, tânărul sublocotenent de 23 de ani, înrolat în Regimentul XX din Munţii Piatra Craiului, îşi rememorează trecutul, fiind prezentat ca un om preocupat de problematica vieţii, în căutarea unor răspunsuri clare la ceea ce îl frământă: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la facultate şi bănuiam că mă înşeală”. Acesta este începutul drumului spre căutarea adevărului, Ştefan dorind să dezlege enigma vieţii sale. El se teme de o posibilă dezamăgire din partea persoanei iubite, deoarece pentru el iubirea înseamnă totul. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal.
Conceptia despre iubire aminteste de idealul lui Pietro Gralla din Act veneţian. Gheorghidiu rosteste fraze din care se deduce ca limbajul colocvial si plin de clisee al ofiterilor de la popota îl irită. El nu vede in iubire un set de reguli sau compromisuri, nici o înţelegere care se poate uşor anula, ci o trăire intensă si refuza si formula superficiala a cui Corabu, adept al despartirii fara regrete, fara resentimente. Gheorghidiu considera ca orice iubire rerprezinta o comuniune a spiritelor, o “cristalizare” în sens sthendalian ce presupune timp si profunzime, devotament si purificare.
Orgoliul de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente se concretizează prin mariajul cu Ela. Dispreţuirea valorilor materiale îl caracterizează în scena vizitei la unchiul Tache, unde rezistă cu superioritate afişată ironiilor celor doi unchi ai săi legate de proacupările sale intelectuale şi unde dovedeşte curajul de a-şi afirma răspicat sistemul de valori, chiar şi atunci când acesta nu coincide cu cel al unchiului bogat a cărui avere poate fi moştenită. Reacţia sa la primirea moştenirii este tipică pentru un individ lipsit de simţ pragmatic: o consideră asigurarea traiului decent, ceea ce implică dedicarea studiului filozofiei. Spirit interogativ şi însetat de cunoastere, Ştef este inadaptat social si incapabil de compromis, trăsături evidenţiate chiar din primul capitol, din timpul şi de după discuţia de la popotă pe marginea legitimităţii graţierii bărbatului care îşi ucisese nevasta adulteră. El nu poate accepta banalitatea argumentelor aduse, limbajul nenuanţat, expunerea neînsoţită de dovezi ale propriei experienţe. Altădată, călătorind cu trenul, îl stânjenesc discuţiile din compartimentul vecin despre posibila intrare a României în război, purtate în acelaşi registru bogat în clişee.
Experienţa erotică reprezintă o modalitate de autocunoaştere: capabil de sentimente intense, văzând în iubire singurul plan al împlinirii sufleteşti, este totuşi dominat de îndoială şi devine victima geloziei, astfel incat romanul erotic este de fapt o “monografie a indoielii” (Constantin Ciopraga), la sfârşitul căreia Ştef nu este un învins decât în măsura în care Ela idee a fost infirmată de Ela realitate, în schimb el gaseste în sine forţa de a depăşi eşecul în dragoste, reorganizându-şi sistemul de valori (analogie cu Pietro Gralla).
Experienţa războiului reprezintă pentru el o etapă obligatorie: el declară că nu vrea să lipsească de la o experienţă decisivă pentru interioritatea individului ca cea a războiului: „Nu pot să dezertez, căci n-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă, ca acea pe acre o voi face, de la acre să lipsesc, mai precis care să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea faţă de mine, cei care au fost acolo, o suoerioritate care mi se pare inacceptabilă.” Întreg jurnalul de pe front reprezintă o confesiune ce demitizeaza războiul, coborându-l de pe scena istoriei: sunt prezentate lipsurile soldatilor şi sentimentele dominante de teamă, frică, incertitudine, revolta împotriva absurdităţii luptei, suferinţa provocată de moartea aproapelui, pe fundalul unor lupte în care curajul este de fapt o formă a instinctului de autoapărare. Realitatea exterioară a războiului este interiorizată de personaj, căci interesează mai ales reflexul conflagraţiei în conştiinţa lui Gheorghidiu, pentru care drama colectivă capătă accente mult mai dramatice decât cea personală.
Cedarea averii şi divorţul pe care Ela îl acceptă reprezintă finalul deschis al romanului şi totodată dovada forţei lăuntrice a personajului, care depăşeşte eşecul în dragoste şi renunţă la trecut.

Încheiere:

Prin personaje precum Ştef Gheorghidiu sau Pietro Gralla, Camil Petrescu creează tipul intelectualului inadaptat social, hiperlucid şi hiperanalitic, căutător al absolutului în dragoste, infirmat de realitatea ale cărei compromisuri le refuză. Prin urmare, înlocuirea personajelor tipice în situaţii tipice cu personaje autorefelexive, preocupate cu precădere de viaţa lor lăuntrică, ignorând legile realităţii sociale, reprezintă unul dintre elementele definitorii ale prozei moderne de analiză psihologică.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]