Eseu Luceafărul de Mihai Eminescu - Temă şi viziune

Luceafărul de Mihai Eminescu - Poezia romantică: Romantismul - Mihai Eminescu 

• Curentul cultural/literar; Orientare tematică : Romantism

• Specia literară/genul literar: -Poem romantic (o alegorie pe tema geniului; o meditație filozofică asupra condiției umane duale);

• Luceafărul de Mihai Eminescu (apare în 1883 în Almanahul Societății Academice Social-Literare România Jună, fiind reprodus în Convorbiri literare)

Cuprins:

• Eseu Luceafărul de Mihai Eminescu - Temă şi viziune

• Variante Bacalaureat Subiectul al III-lea: Mihai Eminescu

Eseu Luceafărul de Mihai Eminescu - Temă şi viziune

1. Încadrare tipologie, curent literar, perioadă/orientare tematică.

Poet aparţinând perioadei ,,marilor clasici ai literaturii române”, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Mihai Eminescu abordează o varietate tematică impresionantă, de factură romantică. Poemul,, Luceafărul ʺ a apărut pentru prima dată în ,,       Almanul Societății Academice Social Literare România Junăʺ, în 1883, iar apoi in revista Convorbiri literare.Sinteză a liricii eminesciene, ,,Luceafărul” este un poem romantic, fapt dovedit prin problematica propusă – condiţia geniului, iubirea, natura cosmică şi terestră, timpul etc., prin amestecul de genuri literare, prin utilizarea antitezei, atât la nivelul structurii textului, cât şi la cel al conţinutului etc.

Caracterul romantic al poemului este evident, în primul rând, în tematica abordată. Incompatibilitatea dintre geniu şi omul comun se evidențiază în alegoria iubirii dintre o fată de împărat şi Luceafăr, fiinţe aparţinând unor lumi diferite – planul terestru şi cel cosmic.

Antiteza romantică pune în evidenţă incompatibilitatea celor două lumi, celesta si terestra, idee afirmată explicit chiar prin replicile personajelor: ,,Căci eu sunt vie, tu eşti mort”; ,,Au nu-nţelegi tu oare/Cum că eu sunt nemuritor/Şi tu eşti muritoare?”.

2. Tema prin referire la o secventa comentata

Condiţia omului de geniu, raportată la omul comun este tema majoră a poemului. Acesteia i se asociază problematica timpului, a iubirii şi a naturii, a cosmogoniei.

Tema iubirii şi a geniului este figurată în sacrificiul Luceafărului, hotărât să renunţe la condiţia sa. Rugămintea adresată Demiurgului, prin care astrul cere anularea condiţiei supreme, justifică sacrificiul în numele iubirii: Reia-mi al nemuririi nimb/Şi focul din privire,/Şi pentru toate dă-mi în schimb/O oră de iubire...”.

3. Analizeaza la alegere doua componente de structura si limbaj ale textului poetic studiat, din seria:imaginar poetic, titlu, motiv poetic, figuri semantice/ tropi, elemente de prozodie.

Poemul se structurează în patru tablouri distincte, construite în maniera romantică a antitezei.

Incipitul poemului  se afla sub semnul basmului.Timpul este mitic: A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata.Primul tablou surprinde ambele planuri, cosmic şi terestru, ilustrând iubirea fetei de împărat pentru Luceafar.La randu-i, Luceafarul o îndrăgeste pe fată și se lasă tot mai mult copleșit de dorul ei.Semnificația alegoriei este că fata pământeană aspiră spre absolut , iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialității.Tabloul al doilea conturează idila Cătălin-Cătălina, în plan teluric. Identitatea onomastică sugerează apartenența la aceeași categorie, cea a oamenilor comuni.Cătălina afirmă asemănrea dincolo de sttutul social: Și guraliv și de nimic/Te-ai potrivi cu mine.Chiar dacă acceptă iubirea pămăntenă, Cătălina aspiră încă la iubirea ideală a Luceafărului:,,O de Luceafărul din cer /M-a prins un dor de moaarte, ceea ce ilustreaza aspirația specific umană spre absolut. Tabloul al treilea se plasează doar în plan cosmic şi cuprinde zborul Luceafărului spre Demiurg şi rugămintea astrului de a fi dezlegat de nemurire. Cel de al patrulea tablou, simetric cu primul, surprinde din nou ambele planuri, terestru şi cosmic, evidenţiind spiritualizarea iubirii Cătălin – Cătălina şi detaşarea Luceafărului. Idila Cătălin-Cătălina are loc în cadru romantic.Scenele de  iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei înflorite, în singurătate și liniște sub lumina blândă a lunii.Luceafărul acceptă dramatismul propriei condiții, care se naște din constatarea că relașia om-geniu este incompatibilă.Omul comun nu-si poate depăși limitele, iar geniul manifestă unprofund dispreț față de incapacitatea acestuia:,,Ce-ți pasă ție , chip de lut?Dac-oi fi eu sau altul?

Încă din titlu ne este sugerată structura duală şi contradictorie a personajului: ca stea, Luceafărul aparţine unei alte sfere decât celei pământeşti. Fiind însă ,,steaua Venerei”, el cunoaşte tentaţia iubirii, a pământescului. Numele Hyperion (hyper – supra, eon – duh mijlocitor între om şi divinităţi) nu mai sugerează dualitatea condiţiei geniului, ci doar apartenenţa la celest. De aceea, astrul este ,,Luceafărul”, atunci când este raportat la fata de împărat, deci la terestru, şi ,,Hyperion”, în replica Demiurgului finalul poemului, când îşi înţelege condiţia damnată: ,,În locul său menit din cer/Hyperion se-ntoarse”.

Prin antiteză sunt ilustrate cele două metamorfoze ale Luceafărului, angelică şi demonică, situaţie tipic romantică.La chemarea fetei Cobori în jos,luceafăr bland…, Luceafărul se smulge din sfera lui, spre a se întrupa din cer și mare, asemenea lui Neptun, ca un tânăr voievod, totodată un mort frumos cu ochii vii.In această ipostază angelica, Luceafărul are o frumusețe construită romantic:păr de aur moale,umbra feței străvezii.. În ipostază demonică, născut din soare şi noapte, portretul menţine opoziţia mort – viu, dar se observă un număr mai mare de simboluri ale vieţii, marcând creşterea în intensitate a iubirii, a setei de pământesc: ,,Ochii vii/ ce scânteie” devin acum  ,,mari şi minunaţi”, lucind ,,adânc, himeric”.

Portretul fetei este surprins şi el în relaţie de simetrie. În incipitul poemului fata este ,,preafrumoasă” şi ,,mândră” în absolut. Perspectiva din care este conturată imaginea fetei este sobră, gravă şi aparţine Luceafărului. În debutul tabloului al doilea, portretul fetei apare din nou, dar, de astă dată, perspectiva aparţine lui Cătălin: ,,Dar ce frumoasă se făcu/ Şi mândră, arz-o focul”. Frumuseţea ei este relativizată la nivelul pământescului.

Sub aspectul prozodiei, se remarcă rima încrucişată a celor 98 de catrene, măsura versului de  7-8 silabe şi ritmul iambic, ce susţine tonalitatea gravă a poemului.

 Soarta Luceafărului seamănă cu cea a geniului pe pământ, în sensul imposibilităţii accederii la fericire.Finalul poemului este relevant. Născut în ,,cercul strâmt”, metaforă a limitării, omul va fi ,,petrecut” spre moarte, dar este recompensat prin iubire. În opoziţie, geniul, în ,,lumea” lui, se bucură de eternitate, dar este ,,rece”, adică incapabil de a trăi iubirea .

^{↑Înapoi la Cuprins}

Variante Bacalaureat Subiectul al III-lea: Mihai Eminescu:

1. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu

^{↑Înapoi la Cuprins}

Poezia romantică: Romantismul Mihai Eminescu (2 poezii obligatorii pentru examenul de bacalaureat)

• Eseuri Floare albastră de Mihai Eminescu:

  • ✓ Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu: Text suport "Floare albastră" de Mihai Eminescu 
  • ✓ Tema şi viziunea despre lume/Particularităţi de structură, compoziţie şi limbaj...în poezia "Floare albastră" de Mihai Eminescu

• Glossă de Mihai Eminescu

• sau Luceafărul de Mihai Eminescu, alte modele de eseuri:

  • ✓ Eseu Luceafarul de Mihai Eminescu
  • ✓ Eseu 2 Poezia romantica Luceafarul de Mihai Eminescu

Alte conținuturi pentru examenul de Bacalaureat: