Depresiunea Colinară a Transilvaniei





Acestă unitate de podiş şi deluroasă este situată în partea de centrală a Carpaţilor.

Limite

Depresiunea Colinară a Transilvaniei (D.C.T.) este limitată spre nord şi est cu Carpaţii Orientali, spre sud cu Carpaţii Meridionali, iar spre vest cu Carpaţii Occidentali şi Dealurile de Vest.

Geneza

D.C.T. este în primul rând o depresiune tectonică formată prin prăbuşirea secţiunii centrale a Carpaţilor la sfârşitul mezozoicului şi acoperirea acesteia cu apele Mării Panonice.

Ulterior, de-a lungul neozoicului s-a produs o intensă sedimentare a bazinului maritim.

Caracteristici specifice

Sedimentarea podişului s-a făcut prin transportul materialelor aduse din munţi de râuri. Aceste materiale sunt pietrişuri şi nisipuri, depuse peste un fundament identic Carpaţilor alcătuit din şisturi cristaline. În părţile marginale aceste materiale au suferit o cimentare şi transformare în gresii, conglomerate, marne şi argile.

În interiorul stratelor din partea centrală s-a acumulat gazul metan ce a dus la boltirea puternică a stratelor formând domuri gazeifere. Pe margini sâmburii de sare cutată au produs alungirea stratelor formând cute diapire. Râurile ce traversează D.C.T. au modificat structura stratelor monoclinale ducând la punerea în relief a unor coline (dealuri) ce dovedesc caracteristica unităţii: depresiune colinară. Colinele, domurile gazeifere, cutele diapire alcătuiesc tipul de relief deluros.

Altitudinea maximă a D.C.T este de 1080 m în Dealul Becheci, restul unităţii având altitudini cuprinse între 500 şi 700 m.

Tipul de relief structural este pus în evidenţă în partea centrală, căci o serie de cueste sunt orientate spre exterior, iar partea interioară formează platforme. Pe argile se produc alunecări de teren şi procese de eroziune ce formează pământuri rele (bad-lands, la Râpa Roşie).

D.C.T. se compune din două mari regiuni, diferite datorită aspectului reliefului: partea centrală, de podiş alcătuieşte Podişul Transilvaniei şi partea marginală deluroasă.

Podişul Transilvaniei este secţionat de râuri în: Podişul Someşan, la nord de cele două Someşuri, Câmpia Transilvaniei, între Someşuri şi Mureş (la cca 450 m, intens cultivată, de unde şi supranumele de câmpie) şi Podişul Târnavelor, între Mureş şi Olt (cu margini abrupte spre sud numite Podişul Secaşelor şi Podişul Hârtibaciului).

Zona marginală se compune din: Subcarpaţii Transilvaniei, o zonă cu dealuri şi depresiuni submontane ce împrumută aspectul Subcarpaţilor propriu-zişi situată lângă Carpaţii Orientali, depresiunile submontane Făgăraş (pe Olt) şi Sibiu (pe Cibin) situate lângă Carpaţii Meridionali, şi Culoarul Alba Iulia – Turda (de contact litologic, pe Arieş şi Mureş), Dealul Feleac situate lângă Carpaţii Occidentali.

Clima

Clima acestei unităţi este temperat-continentală de tranziţie. Totuşi, altitudinea a impus etajarea elementelor climatice; acestea se includ etajului colinar înalt, cu temperaturi de 8-6°C şi precipitaţii de 700-1000 mm/an.

Sectorul predominat de influenţă climatică este oceanic, cu un surplus de precipitaţii datorită circulaţiei maselor de aer vestice purtate de vântul de vest. În Culoarul Alba Iulia-Turda se produc primăvara vânturi de tip foehn.

Hidrografia

Râurile acestei unităţi aparţin grupei de vest şi sunt afluente Tisei. Acestea sunt: Someş (format la Dej prin confluenţa Someşului Mare cu Someşul Mic), Mureş (ce colectează Arieşul, Sebeşul şi Târnava-iniţial formată la Blaj prin unirea Târnavei Mari şi Târnavei Mici). Oltul este afluent Dunării şi colectează numeroase râuri scurse de pe vesantul nordic al Munţilor Făgăraş şi râul Cibin.

Numeroase lacuri au fost menajate de om în D.C.T.: iazuri şi heleştee precum L. Geaca. L. Zau de Câmpie, L. Ştiucii şi de baraj antropic pe râul Olt. Prin blocarea gurilor de vărsare a unor râuri s-au format limanuri fluviatile.

Lacuri în masive de sare s-au format la Sovata (L. Ursu), Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Ocna Dej, Turda.

Vegetatia

Asociaţiile vegetale aparţin pădurilor de amestec stejar şi fag, iar în zonele înalte apar păduri de fag.

Fauna

Caracteristică pădurilor sunt mamifere precum căprioara, mistreţul, lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele, iepurele. Între păsări se remarcă găinuşa de alun, ciocănitoarea, cucul, fazanul, prepeliţa, şoimul, bufniţa iar între peşti mreana şi bibanul.

Solurile

Partea superficială terestră se succede de la clasa argiluvilsolurilor cu tipurile cenuşiu şi brun – roşcat, la clasa cambisolurilor cu tipurile brun – roşcat de pădure şi brun – acide de pădure.

Hazarde

Hazardele naturale cu manifestare frecventă sunt viiturile pe cursul râurile neamenajate cu sisteme de diguri şi alunecările de teren. Regiunea este foarte populată, iar activităţile desfăşurate de populaţie au condus la diferite hazarde antropice: degradarea solurilor ca urmare a păşunatului excesiv şi a practicilor agricole incorecte, poluarea aerului (în zona marilor oraşe, în zona Copşa Mică), înlocuirea vegetaţiei cu o serie de culturi agricole, poluarea apelor datorită industriei chimice din zona Tg. Mureş, Copşa Mică, Făgăraş etc.

Resurse naturale

Cea mai valoroasă resursă a regiunii este gazul metan din domurile gazeifere centrale. Acestuia i se adaugă sarea şi rocile de construcţie (argila, pietrişurile). Resurse de suprafaţa sunt solurile, fondul forestier şi faunistic, apele. Peisajul a condus şi la anumite perimetre cu valoare turistică.

© prof. Gabriel Bortoş

Alte Lectii din geografie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]