Varianta 29 Relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ, apartinand lui Liviu Rebreanu. Ion Pop al Glanetasului si Ana





  Bacalaureat 2009: Varianta 29: Relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu.Ion Pop al Glanetaşului si Ana, fiica lui Vasile Baciu,

Creator al romanului românesc de tip obiectiv, Liviu Rebreanu publică  în anul 1920 romanul „Ion" care, îl viziunea lui Eugen Lovinescu,  notează „o dată istorică în procesul de obiectivate a literaturii  noastre epice". Pentru iniţiatorul modernismului românesc, romanul  „Ion" reprezintă o creaţie realistă care „rezolvă o problemă şi curmă o  controversă", având In centru problematica pământului, depăşeşte  spaţiul unei proze tradiţionale.
  Tema romanului este prezentarea  lumii satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, prin  intermediul figurii ţăranului român. Romanul creează tipologii,  asemenea doctrinei realiste, conform căreia arta literatura imită  realitatea.
  Ion reprezintă tipul ţăranului sărac, tânăr, harnic,  care trăieşte într-o lume în care pământul este valoarea centrală.  Satul în care trăieşte este subordonat problematicii pământului,  întrucât ţăranii fără pământ aparţin categoriei „sărăntocilor".  Iniţial, Ion Pop al Glanetaşului este privat de pământ din cauza  viciilor tatălui său, fiind nevoit să-1 recupereze: „Ce-ar fi trebuit  să fie Glanetaşu, a fost feciorul. Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde  punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca  ochii din cap". Astfel, Ion are nevoie de pământ, devine „victima  măreaţă a fatalităţii biologice", aşa cum afirmă N. Manolescu.
  Incadrată  în aceeaşi tipologie a ţăranului român, Ana, fiica lui Vasile Baciu,  este „fată cu stare, harnică, supusă, ruşinoasă, prototipul femeii de  la ţară. Spre deosebire de Ion, Ana se încadrează în categoria  ţăranilor înstăriţi fiind „făgăduită de tatăl ei lui George Bulbuc,  deoarece: „Ea, fată cu stare, el fecior de bocotan, se potriveau". Ana  devine un centru deinteres pentru Ion, pentru că pământurile lui Vasile  Baciu reprezintă pentru Ion un mijloc de a-şi câştiga demnitatea în sat  şi de a-şi contura identitatea.
  Tema cuplului este ilustrată în  acest roman prin intermediul celor două personaje, aflate în raport de  subordonare reciprocă: Ion este subordonat Anei în numele pământului,  iar Ana este subordonată lui Ion în numele iubirii. Ascultându-şi  glasul pământului", care îi macină continuu fiinţa, Ion se căsătoreşte  cu Ana, fără s-o iubească, pentru că sufletul Iui era destinat  Floricăi, ceea ce naşte un puternic conflict interior: „Nu-i fusese  dragă Ana şi nici acum nu-şi dădea seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe  Florica... dar Florica e mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri  şi case şi vite mai multe".
  Pământul devine ţinta supremă a  acţiunilor sale, iar iubirea pentru Florica trece pe locul al doilea.  Pentru Ion, pământul este totul: obiect al muncii sale, mijloc de a  obţine demnitatea în sat, scop al acţiunilor sale, mijloc de a obţine  demnitatea în sat, scop al acţiunilor sale, posibilitatea de a-şi  recupera identitatea, un mod de a-şi înlătura frustrările. De asemenea,  „glasul pământului" devine din ce în ce mai puternic, astfel încât  acesta „pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare,  copleşindu-l. Se simţea mic şi slab, cât un vierme pe care-1 calci în  picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place".  Pământul dă sens existenţei lui, dar intensitatea dorinţei sale de a  avea pământ este exagerată, devine o obsesie care îl acaparează,  asemenea unei porniri instinctuale: „II cuprinse o poftă sălbatecă să  îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în sărutări. întinse mâinile spre  brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede.. Mirosul acru, proaspăt şi  răcoritor îi aprindea sângele". Pământurile sunt pentru el nişte  „ibovnice credincioase" care îl ajută s-o uite pe-Florica şi s-o  distrugă pe Ana.
  Dacă Ion îşi recapătă identitatea pe măsură ce  obţine pământurile, Ana şi-o pierde. Fiind predestinată unei existenţe  tragice, Ana trăieşte în numele iubirii, sperând că va primi vreodată  dragostea lui Ion.
  Autorul o surprinde în trei ipostaze: cea de  fiică a lui Vasile Baciu, cea de soţie a lui Ion, cea de mamă. Firavă,  cu o slăbiciune interioară continuă, fără personalitate, Ana acceptă  atât reproşurile aprige ale tatălui său, cât şi umilinţa din partea lui  Ion. Treptat, se înstrăinează de familie, fiind tot timpul îngândurată,  repetându-şi cu supunere bocetul: „norocul meu, norocul meu...". Ajunge  să simtă totul mult intens, să-şi conştientizeze destinul şi să fie  stăpânită de „o silă grea pentru tot ceea ce o înconjura", iar copilul  i se pare o povară. îi apare în minte obsesiv imaginea lui Avram,  cârciumarul satului care se spânzurase, ceea ce reprezintă pentru ea un  pretext ce-i declanşează decizia finală. Alege să se sinucidă, episod  descris minuţios de prozator.
  In viziunea lui G. Călinescu, pentru personajul principal din romanul omonim scris de L. Rebreanu, „femeia  reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii".  Moartea Anei, anulează obsesia pentru pământ. Chiar dacă îşi pierde  familia, Ion se simte puternic, mândru, învingător. In schimb, Ana este  învinsă atât de cinismul lui Ion, cât şi de propria slăbiciune,  împlinindu-şi scopul, Ion revine Ia „glasul iubirii" şi, în cele din  urmă, este învins de iubire. Astfel, situaţia finală a personajului  este dramatică, chiar surprinzătoare, întrucât personajul este condus  toată viaţa de „glasul pământului", dar moare în numele glasului  iubirii".
In acest roman, L. Rebreanu a creat un personaj  contradictoriu, care, în lupta sa pentru pământ, a dat dovadă de o  cruzime ce nu-i poate fi iertată. Dacă pentru G. Călinescu „Ion nu e  însă decât o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune", în  viziunea Iui E. Lovinescu „Ion este expresia instinctului de stăpânire  a pământului, în slujba căruia o inteligenţă ascuţită, o cazuistică  strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă:  nimic nu-i rezistă...", fiind un personaj controversat, complex, supus  dezumanizării.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -


Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 29

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre relatiile dintre doua personaje ale     unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu. In elaborarea eseului,     vei avea in vedere urmatoarele repere:
 
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru constructia     personajelor alese (de exemplu: tema, perspectiva narativa, actiune, conflict,     relatii temporale si spatiale, constructia subiectului, modalitati de caracterizare,     limbaj etc.);
- evidentierea situatiei initiale a celor doua personaje, din perspectiva tipologiei     in care se incadreaza, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trasaturilor celor doua personaje, semnificative pentru ilustrarea     relatiilor, prin raportare la doua episoade/ secvente narative ale textului     narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relatiile dintre cele doua personaje,     din perspectiva situatiei finale/ a deznodamantului.

Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este     la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare     cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 


Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]