O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale - Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate

Perioada (Epoca) Marilor Clasici

Comedia: O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale;

Curentul cultural/literar; Orientare tematică : Realism clasic

• Specia literară/genul literar: Comedie de moravuri/Genul dramatic

• O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale (reprezentată pe scenă în 1884)

Cuprins:

• ✓ Eseu Viziune despre tema si lume - Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale (1270 de cuvinte)

• ✓ Eseu O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale (Eseu de 650 de cuvinte)

• ✓ Modele de Variante Bacalaureat Subiectul al III-lea: Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale 
• ✓ Cuplu de personaje Felix-Otilia din Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale (Eseu de 1726 de cuvinte)

• ✓ Eseu 726 de cuvinte particularități de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic : Ștefan Tipătescu din O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 

• ✓ Eseu - Cuplu de personaje - Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale - Trahanache si Catavencu (Eseu de 1115 de cuvinte) 

• ✓ Eseu de 747 de cuvinte Cuplu de personaje Ștefan Tipătescu - Zoe Trahanache din Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale 

• ✓ Caracterizarea unui personaj de comedie: Stefan Tipatescu din comedia O scrisoare pierduta
• ✓ Ghita Pristanda din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
• ✓ Cetateanul Turmentat din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
• ✓ Agamemnon Dandanache din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
• ✓ Nae Catavencu din "O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

 

 

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate.

Eseu Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale (1270 de cuvinte)

 

INTRODUCERE

Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească. Despre aceasta G. Ibrăileanu afirma că, aflată la intersecţia a trei curente literare : clasicismul, romantismul şi realismul, ,,duce cultul formei până la exagerare” .

Realist clasic, Caragiale este socotit un Molière al românilor, “cel mai mare creator de viată din intreaga noastra literatura” G. Ibrăileanu. Acesta crează personaje memorabile, evocări ale unor tipuri umane eterne.

Capodopera dramaturgiei noastre, comedia “O scrisoare pierdută”, a fost prezentată prima data pe scena Teatrului Naţional Bucureşti ȋn anul 1884.

  EVIDENTIEREA TRASATURILOR

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare şi produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menţionate: personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere (parvenitul obraznic, sclavul şiret, aristocratul mândru); conflictul se concentrează ȋn jurul contrastului dintre aparenţă şi esenţă; deznodământul este vesel; stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior şi ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor.

Comedia “O scrisoare pierduta” apartine realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturala “Junimea” si estetica realistului se gasesc in critica “formelor fara fond” si a politicienilor corupti, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observatie acut, veridicitatea obtinuta prin tehnica acumularii detaliilor, individualizarea personajelor prin limbaj.

TEMA SI VIZIUNEA

Tema operei lui Caragiale este parvenitismul, expus prin redarea vietii publice si de familie a unor personaje comice. Creatia lui Caragiale pune in valoare tema prin prezentarea discrepantelor majore dintre “a parea” (aparenta) si “a fi” (esenta).

Viziunea asupra lumii pe care Caragiale o expune in opera sa este una critica. Cu scopul corectarii moravurilor societatii, aceasta opera comica starneste rasul, pedepsind astfel gresitele deprinderi ale oamenilor.

Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului, formand un orizont al asteptarii. Titlul comediei lui Caragiale este semnificativ, redă esenţa şi circumscrie tema operei, referindu-se la pretextul ȋn jurul căruia evoluează evenimentele - pierderea scrisorii. Articolul nehotarat “o” din titlu arata atat banalitatea cat si repetabilitatea evenimentului, atat in opera, cat si in realitate.

Sursa de inspiratie pentru opera lui I.L.Caragiale este viata politica a anului 1883. In acel an, problematica revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupari: cea moderata, condusa de I.C.Bratianu si cea radicala, condusa de C.A.Rosetti. Acest fapt impreuna cu farsa unor alegeri petrecute in acel an a condus la nevoia satirizarii evenimentelor, cu scopul corectarii greselilor clasei politice.

Actiunea operei se petrece “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”. Scopul acestor repere spatio-temporale este acela de a generaliza. Neprecizarea unei locatii sau a unui moment de timp a facut ca aceasta opera sa ramana reprezentativa de-a lungul istoriei. Repetabilitatea evenimentelor prezentate s-a dovedit a fi o realitate, facand ca piesa lui Caragiale sa devina o capodopera a literaturii noastre. 

Sursa de haz o reprezintă contrastul dintre desfăşurarea conflictului şi rezolvarea lui. Ridicolul este subliniat de intransigenta initiala şi compromisul final. Deznodământul este fericit, marcat prin ȋmpăcarea celor implicati ȋn conflict.   Conflictul principal al operei este reprezentat de infruntarea pentru puterea si influenta politica a doua forte rivale. Sunt puse fata in fata gruparea aflata la putere, reprezentata de prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache - presedintele gruparii locale a partidului si Zoe - sotia lui Trahanache si Nae Catavencu, un ambitios avocat, redactor sef si proprietar al ziarului “Ragnetul Carpatilor”. Conflictul secundar apare datorita cuplului comic Branzovnenescu - Farfuridi, care se tem de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica si puterea conflictului sunt sustinute gradat prin inlantuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul piesei si prin tehnica amplificarii treptate a conflictului (tehnica “bulgarelui de zapada”).

PREZENTAREA TEMEI PE MOMENTELE SUBIECTULUI

Tema operei “O scrisoare pierduta” este sustinuta in intregul text al creatiei, prin seria de intamplari comice expuse cititorului.

Ȋn expoziţiune, primele două scene ale actului I, este prezentată casa prefectului Ştefan Tipătescu, observându-se amânarea anunţării veştii despre scrisoare, ȋn discuţia cu Ghiţă Pristanda.

Intriga o reprezintă pierderea unei scrisori de amor a prefectului către Zoe, nevasta lui Trahanache, dar conflictul se precizează odată cu anuntaarea intenţiei de şantaj a lui Caţavencu, care a furat scrisoarea de la Cetăţeanul Turmentat, care, la rândul său, o găsise Catavencu ameninţa cu publicarea acestei scrisori ȋn ziarul său dorind mandatul de deputat. Ȋn desfăsurarea acţiunii Trahanache pare a nu da importanţă scrisorii, considerând-o o plastografie, Tipătescu e hotărât să-l distrugă pe Caţavencu, iar Zoe hotărâtă să-i susţină pretenţiile pentru a nu fi compromisă.

Farfuriidi şi Branzovenescu, avocaţi ȋn partidul  la putere, acuză de trădare. Tensiunea creşte prin arestarea lui Caţavencu şi conflictul pare a se ȋncheia cu victoria acestuia, deoarece Tipătescu e convins de Zoe.

Lovitura de teatru este sosirea telegramei prin care centrul cere alegerea lui Dandanache.

Puctul culminant se petrece ȋn actul III, după discursurile electorale ale lui Farfuridi şi Caţavencu, la comunicarea candidatului de la centru, când se iscă bătaia pusă la cale de Zoe şi Fănică, gasind poliţa falsificată de Caţavencu.  Ȋn bătaie Catavencu pierde pălăria ȋn căptuşala căreie ţinea scrisoarea. Găsită de acelaşi Cetăţean Turmentat scrisoarea e ȋnapoiată “andrisantului” cunoscut, adica lui Zoe. Fericită, Zoe ȋl iartă pe Caţavencu, cerândui să conducă manifestaţia ȋn cinstea adversarului politic.

Deznodământul aduce ȋmpăcarea, totul ȋncheindu-se ȋntr-o atmosferă de sărbătoare şi veselie unanimă.

Comicul de situaţie e redat prin ȋncurcături, confuzii, coincidenţe. Se observă pierderea şi găsirea scrisorii de două ori şi de către acelaşi personaj, cuplul comic Farfuridi- Brânzovenescu, triunghiul conjugal Tipatescu-Zoe-Trahanache, paralelismul şantajului ce stă la baza parvenirii, până la final când toţi se ȋmpacă.

Comicul de moravuri e realizat şi la nivel public, prezentând corupţia ȋn societate, şi la nivel particular, la nivel familial, prin relaţia celor doi, Zoe si Trahanache, cel din urma ignorand relatia intima a sotiei sale.

Comicul de caracter surprinde diferite tipuri umane: Fanfaronul, ipocritul, cocheta, Don Juan-ul, prostul fudul apar in comedia universala clasică, dar la Caragiale sunt şi particularităţi, de exemplu Trahanache e “ȋncornoratul simpatic”. Paul Constantinescu ȋmparte  tipurile comice la Caragiale ȋn nouă categorii, din care ȋn “O scrisoare pierdută” regăsim: ȋncornoratul ȋntruchipat de Trahanache, amorezul ȋn personajul Tipătescu, cocheta Zoe, demagogul reprezentaat ȋn trei personaje - Caţavencu, Dandanache şi Farfuridi, Brâncovenescu, servitorul ȋn personajul Ghiţă, cetăteanul reprezentat de Cetăţeanul Turmentat.

Comicul de nume e subliniat şi ȋn studiul lui G. Ibrăileanu: “numele proprii ȋn opera Domnului Caragiale”.

Zaharia Trahanache arată zahariseală, amânare, dar şi modelare uşoară de superiori şi de Zoe, “trahanaua” fiind o coca moale.

Pristanda e servil, umil, fără personalitate, joacă aşa cum I se cantă, numele venind de la un joc popular.

Nae Caţavencu e ipocrit, palavragiu, numele derivând de la “caţă” şi “caţaveică”. 

Agamemnon Dandanache poartă numele vestitului rege de la Troia. Numele acestuia e  diminutivat “Agamiţă” şi face numai dandanale.

Comicul de limbaj se realizează la toate nivelurile limbii. Generatoare de comic sunt ticurile verbale “puţintică răbdare”, “…”,   greşelile de pronunţie “”, “bampir”, “andrisant”, paronimele “scrofulous”, “remuneraţie”, nonsensul “industria română e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire” sau     “ ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic [..]”, pleonasmul şi cacofonia “o soţietate fără prinţipiu va să zică  că nu le are”, tautologie “măsa-măsii”, “foncţia-Foncţie”, “coana Joiţica”, stil prolix, anacolut, nepotriviri de stil.

OPINIA

In opinia mea, in comediile sale I.L.Caragiale rămâne fidel propriei ideologii conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, modul cel mai direct de demascare a prostiei, inculturii, demagogiei şi fariseismului: „nimic nu arde pe ticaloşi mai mult ca râsul”.

CONCLUZIA

                Ȋn studiul „Comediile d-lui I.L.Caragiale”, Titu Maiorescu apăra valoarea estetică a operelor marelui clasic şi susţine rolul moralizator al artei acestuia. Comedia „O scrisoare pierdută” este, ȋn concluzie, o capodoperă a nemuritorului Caragiale, un pilon de rezistenţă ȋn comedia românească şi, nu ȋn ultimul rând, supunându-se machiavelismul, un mecanism de facilă critică a falselor valori şi a inculturii.

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

 

Cuplu de personaje Felix-Otilia din Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale (Eseu de 1726 de cuvinte)

 

 

Relaţia dintre Felix şi Otilia

Cuprinsă între  1918 şi 1939, perioada interbelică se evidenţiază în literatură printr-o deosebită dezvoltare a romanului. În cadrul “secolului romanului”, proza este caracterizată prin coexistenţa tendinţelor moderniste, ce domină epoca, cu cele tradiţionaliste.

Publicat în anul 1938, "Enigma Otiliei" este un roman, caracterul acestuia ilustrând mai multe tipare : clasic şi obiectiv, prin perspectiva narativă, realist, balzacian, prin temă, veridicitate, personajele "tipice în împrejurări tipice", tehnica detaliului semnificativ folosită în descrieri, monografic sau social prin aspectele lumii urbane înfăţişate, interbelic prin perioada în care este încadrat, de sinteză estetică, prezentând şi elemente moderne- naturalismul, constând în interesul pentru alienare şi senilitate, motivate prin ereditate şi mediu şi tehnicile moderniste de caracterizare(comportamentismul, pluriperspectivismul, reflectarea poliedrică, oglinzile paralele) şi romantice- prin gruparea antitetică a personajelor(de exemplu, Moş Costache şi Pascalopol) şi analiza sentimentului erotic.

Personajele realiste sunt tipice, în situaţii tipice, relaţiile ce se fundamentează între ele evidenţiind tarele societăţii tentaculare, precum obsesia banului, superficialitatea iubirii sau insecuritatea adolescentină.

Tema relevă caracterul balzacian şi citadin al lucrării. Scriitorul este interesat de problematica balzaciană, abordând subiecte precum paternitatea şi moştenirea.Aceasta este o frescă socială întrucât conţine o imagine amplă a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea şi reprezintă un fundal în cadrul căruia are loc maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-și putea clădi o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie (bildungsroman). De asemenea, este abordată tema iubirii, de factură romantică şi cea a dezagregării personalităţii, modernă. Viziunea este realistă, oferind în detaliu experienţe verosimile din viaţa burgheziei bucureştene, accentuând diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, în afară de Felix şi Otilia, toate celelalte personaje dorind să pară ceea ce nu sunt.

La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv comun articulat căruia îi este subordonat un substantiv propriu în cazul genitiv,ce denumeşte personajul feminin ,eponim, al romanului, revelând fascinaţia lui Felix pentru misterul Otiliei. Titlul iniţial, modificat din motive editoriale, "Părinţii Otiliei", ilustra motivul balzacian al paternităţii, dat fiind faptul că fiecare dintre personaje are un aport la soarta orfanei Otilia, luând locul figurilor parentale.

Perspectiva narativă este  obiectivă, cu o viziune “dindărăt” şi un narator omniscient şi omniprezent ,ce relatează la persoana a III-a. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti, fapt dovedit prin limbajul uniformizat(de exemplu, personajul-reflector Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje). Modul principal de expunere este naraţiunea, ce se îmbină cu descrierea şi dialogul.

Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Enigma Otiliei” , şi anume interior şi exterior. Conflictul central este exterior, de natură socială, declanşat de moştenirea lui moş Costache, a cărui avere se cuvine fiicei sale vitrege, Otilia Mărculescu, dar care se manifestă pe de o parte prin ostilitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei şi pe de altă parte prin dezbinarea familiei Tulea, cauzată de interesul lui Stănică Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpiei. Conflictul erotic, deopotrivă exterior, are loc între Felix Sima şi Leonida Pascalopol pentru iubirea Otiliei. Conflictele interioare sunt cel al lui Felix între terminarea studiilor şi iubirea pentru Otilia, al lui Pascalopol, privitor la sentimentele faţă de tânără şi al Otiliei dintre iubirea ideală promisă de Felix şi viaţa fără griji alături de Pascalopol.

Felix şi Otilia, intelectualul în formare şi femeia enigmatică, alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii adolescentine în acest roman realist.

Otilia Mărculescu este personajul principal şi eponim al romanului, întruchipare a feminităţii enigmatice, a eternului mister feminin, a sufletului indescifrabil.

Felix Sima este tipologizat ca un personaj principal, complex, dinamic, fiind tipul intelectualului naiv. Este pur şi desăvârşit, fiind surprins în evoluţie, cunoscând iubirea pentru prima dată. Fiul medicului Sima de la Iaşi, Felix vine la Bucureşti pentru a studia Medicina, locuieşte la unchiul său, bătrânul avar Costache Giurgiuveanu şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia, o tânără cu temperament de artistă, studentă la Conservator.

Cocheta şi ambiţiosul din tipologia clasică, fata exuberantă şi tânărul raţional, personaje principale ce scot în evidenţă sensibilitatea romantică, dar şi atracţia contrariilor, au în comun condiţia socială, ambii fiind orfani care au încă nevoie de protectori, în persoana lui moş Costache, respectiv a lui Pascalopol, şi statutul de intelectual, superior, raportat la copiii familiei Tulea. Aceştia sunt studenţi în Bucureştiul anului 1909.

Pentru descrierea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei, din care se deduc trăsăturile de caracter, alături de tehnici moderne precum pluriperspectivismul şi comportamentismul, conferind ambiguitate personajelor. Acestea sunt caracterizate în mod direct de către narator şi prin autocaracterizare, sau în mod indirect, trăsăturile reieşind din faptele lor şi relaţiile dintre acestea.

Felix Sima este caracterizat în mod direct de narator încă din incipitul romanului, când ajunge la casa lui moş Costache Giurgiuveanu, fiindu-i punctat portretul fizic: "un tânăr de vreo optsprezece-nouăsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean [...]. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie".

În ceea ce priveşte portretul fizic al Otiliei, acesta este surprins din perspectiva lui Felix "un cap prelung şi tânăr de fată, încătcat cu bucle, căzând pe umeri.". Verişoara Otilia, pe care o ştia doar din scrisori, se dovedeşte a fi o surpriză plăcută, graţie frumuseţii ei -"Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri", "trupul subţiratec, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect".

În scena jocului de table, Aglae le acordă tinerilor aceeaşi etichetă, cu ajutorul caracterizării directe "N-am ştiut, faci azil de orfani".

Otilia îi va purta de grijă lui Felix, încă din seara sosirii tânărului în casa lui moş Costache. Neavând o cameră pregătită, Otilia îi oferă cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi prin amestecul de dantele, partituri, romane franţuzeşti şi parfumuri o parte din personalitatea exuberantă a Otiliei. În cazul acestui portret se recurge la tehnica balzaciană a caracterizării prin descrierea mediului.

Între cei doi se naşte încă de la început o afecţiune delicată, determinată şi de condiţia lor de orfani. Impulsiv şi încă imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, glorificând-o pe Otilia drept un ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl descumpăneşte, pentru că nu-şi poate explica schimbările de atitudine, fapt ce determină eternizarea imaginii Otiliei- "Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i totuşi dovezi de afecţiune.".

Otilia mărturiseşte cu sinceritate faţă de Felix, prin autocaracterizare, că are un temperament dificil, spunând "Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă![...] Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată". Portretul său este realizat şi prin tehnici moderne. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin comportamentism. Aceastei tehnici îi este adăugată cea a reflectării poliedrice, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma, misterul feminităţii. Ea este "fe-fetiţa" cuminte pentru moş Costache, "admirabilă, superioară" pentru Felix, "cu un temperament de artistă" pentru Pascalopol, "o stricată" pentru Aglae, "o fată deşteaptă" pentru Stănică. Cel care intuieşte adevărata personalitate a Otiliei este Weissmann, prietenul lui Felix, care, îi spune acestuia, la un moment dat : "Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariţie luminoasă".

Felix nu este un ambiţios lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil să iubească dezinteresat. Hotărât să-şi facă o carieră, se bazeată pe luciditate şi profunzime intelectuală. Contradicţiile Otiliei îl nedumeresc pe Felix. Iniţial, acesta ezită între a se încrede în spusele familiei Tulea şi a o iubi pur pe Otilia. Mai apoi, când Otilia pleacă pe neaşteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurtă aventură cu Georgeta, "pupila" unui general, pe care i-o prezintă Stănică. Cele două femei contribuie în egală măsură la maturizarea lui Felix. Tânărul este în permanenţă gelos pe Pascalopol, pe care îl acuză de sentimente nu tocmai paterne faţa de cea pe care el o iubeşte. În momentul în care Pascalopol vine s-o ia pe Otilia la teatru, Felix este deranjat nu de veselia fetei, ci de "satisfacţia reţinută" a bărbatului, "care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne". Ciudată i se pare şi înclinaţia Otiliei, "o prietenă de vârsta lui", pentru un bărbat atât de matur. Permanent această relaţie dintre Otilia şi Pascalopol îl va contraria pe tânăr.

 

Ultima întâlnire dintre Felix şi Otilia, înaintea plecării ei din ţară împreună cu Pascalopol, este esenţială pentru conturarea personalităţii tinerilor şi a atitudinii lor faţă de iubire. Dacă Felix este intelectualul ambiţios, care nu suportă ideea de a nu realiza nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate absolută, contrastând cu disponibilitatea tânărului de a o aştepta oricât pentru a se căsători cu ea. Dându-şi seama de această diferenţă, dar şi de faptul că ar putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţa căsătoriei cu Pascalopol.

În epilog, câţiva ani mai târziu de la aceste întâmplări, Felix se întâlneşte în tren cu Pascalopol, care îi dezvăluie faptul că i-a redat Otiliei cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar ea a devenit soţia unui conte exotic. Felix observă în fotografia pe care i-o arată moşierul o femeie frumoasă, dar în care nu se mai distinge tânăra exuberantă din trecut- "un aer de platitudine feminină stingea totul".

La rândul lui, Felix îşi realizează ambiţiile profesionale, devenind un medic renumit şi profesor universitar. Acesta înţelege că, într-o astfel de societate, dragostea nu mai este un sentiment pur, iar căsnicia devine o afacere, nu o împlinire a iubirii- chiar el "se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente".

 

Relaţia dintre Felix şi Otilia este definitorie pentru formarea caracterului celor două personaje, manifestându-se într-un moment cheie, cel al adolescenţei. Prin intermediul cunoaşterii prin Eros, cei doi se descoperă pe sine şi, realizând diferenţele dintre ei, Otilia este cea care realizează sacrificiul din iubire şi deschide calea împlinirii adevărate, conformă cu aspiraţiile lor.

În concluzie, cuplul Felix-Otilia rămâne unul dintre cele mai tulburătoare din literatura română, prin sinceritatea şi intensitatea trăirilor, dar şi prin spiritul raţional care motivează neîmplinirea iubirii, ilustrând în contrast tipologia ambiţiosului şi pe cea a cochetei, personaje realiste, conturate cu ajutorul influenţelor moderniste.

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

 

Cuplu de personaje Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale - Trahanache si Catavencu (eseu de 1115 cuvinte)

 

 

INTRODUCERE

Perioada marilor clasici reprezintă etapa de efervescenţă culturală românească. Despre aceasta G. Ibrăileanu afirma că, aflată la intersecţia a trei curente literare : clasicismul, romantismul şi realismul, ,,duce cultul formei până la exagerare” .

Realist clasic, Caragiale este socotit un Molière al românilor, “cel mai mare creator de viată din intreaga noastra literatura” G. Ibrăileanu. Acesta crează personaje memorabile, evocări ale unor tipuri umane eterne.

Capodopera dramaturgiei noastre, comedia “O scrisoare pierdută”, a fost prezentată prima data pe scena Teatrului Naţional Bucureşti ȋn anul 1884.

               

CELE PATRU ELEMENTE

Tema operei lui Caragiale este parvenitismul, expus prin redarea vietii publice si de familie a unor personaje comice. Creatia lui Caragiale pune in valoare tema prin prezentarea discrepantelor majore dintre “a parea” (aparenta) si “a fi” (esenta).

Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului, formand un orizont al asteptarii. Titlul comediei lui Caragiale este semnificativ, redă esenţa şi circumscrie tema operei, referindu-se la la pretextul ȋn jurul căruia evoluează evenimentele - pierderea scrisorii. Articolul nehotarat “o” din titlu arata atat banalitatea cat si repetabilitatea evenimentului, atat in opera, cat si in realitate.

Sursa de inspiratie pentru opera lui I.L.Caragiale este viata politica a anului 1883. In acel an, problematica revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupari: cea moderata, condusa de I.C.Bratianu si cea radicala, condusa de C.A.Rosetti. Acest fapt impreuna cu farsa unor alegeri petrecute in acel an a condus la nevoia satirizarii evenimentelor, cu scopul corectarii greselilor clasei politice.

Actiunea operei se petrece “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, „daca nu ma-nsel [...] in anul de gratie 1883”. Scopul acestor repere spatio-temporale este acela de a generaliza. Neprecizarea unei locatii si sintagma prin care este introdus reperul temporal au facut ca aceasta opera sa ramana reprezentativa de-a lungul istoriei. Repetabilitatea evenimentelor prezentate s-a dovedit a fi o realitate, facand ca piesa lui Caragiale sa devina o capodopera a literaturii noastre. 

Sursa de haz o reprezintă contrastul dintre desfăşurarea conflictului şi rezolvarea lui. Ridicolul este subliniat de intransigenta initiala şi compromisul final. Deznodământul este fericit, marcat prin ȋmpăcarea celor implicati ȋn conflict.   Tensiunea dramatica si puterea conflictului sunt sustinute gradat prin inlantuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul piesei si prin tehnica amplificarii treptate a conflictului (tehnica “bulgarelui de zapada”).

 

STATUTUL PERSONAJELOR

Zaharia Trahanache este unul dintre personajele centrale ale comediei lui I.L.Caragiale. Acesta apare atat in ipostaza incornoratului simpatic, cat si in cea a politicianului abil. Acesta refuza sa creada, din „enteres” sau din diplomatie in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei sale. Conform criticului Pompiliu Constantinescu, el reprezinta si „tipul politic”, abil si avid de putere, fiind „prezidentull” mai multor „comitete si comitii” din judet si de aceea,, unul dintre „stalpii” locali ai partidului de la putere.

                Nae Catavencu este avocat, directorul ziarului „Racnetul Carpatilor”, seful opozitiei politice din judet, intruchipand arivistul si demagogul, fiind un personaj ridicol construit prin mijloace comice. Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta politica. El ajunge in posesia scrisorii de amor prin inselaciune si viclenie si nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a pune mana pe putere.

               

EVOLUTIA CUPLULUI DE PERSONAJE

                Trahanache si Catavencu sunt doi adversari politici care isi urmaresc continuu interesele personale si ascensiunea in plan politic, personaje ridicole construite prin contrastul dintre esenta si aparenta, dramaturgul uzand si cele mai variate surse ale comicului.

 Cei doi se folosesc in egala masura de santaj ca arma politica.

Nae Catavencu, sustinand un fatarnic patriotism si dorind sa para un cetatean „onorabil” este in esenta un santajist josnic. Acesta ameninta cu informarea publicului il legatura cu moravurile amoroase ale prefectului. Catavencu se comporta, asadar, fara niciun scrupul il lupta politica, avand un singur scop: „Vreau mandatul de deputat [...] nimic altceva”. Catavencu da dovada si de viclenie, prin modul in care intra in posesia scrisorii de amor, furand documentul de la cetateanul turmentat.

Contradictia dintre esenta si aparenta contureaza indirect relatia dintre Nae Catavencu si Zaharia Trahanache. Cei doi converseaza politicos, Catavencu il invaluie pe Trahanache in „delicateturi”: „Venerabile-n sus, venerabile-n jos”. Aparentul respect este, de fapt, cel ce ascunde santajul exprimat subtil, care mai tarziu se transforma in disperare:”vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani”.

Trahanache este numai in aparenta naiv, fiind in esenta un politician abil care dirijeaza cu mana forte interesele partidului, caci de interesele partidului atarna si interesele sale. Trahanache fusese invitat de Catavencu la redactia ziarului sau, fapt pe care „prezidentul” i-l relateaza prefectului. In aceasta scena relevanta domina comicul de situatie, Trahanache incercand sa-l consoleze pe Tipatescu si sa-l calmeze. Desi Trahanache sustine ca scrisoarea e o plastografie, tot el amplifica, cu subinteles, spaima amantului demascat, dorind sa se amuze: „sa zici si tu ca era a ta”.

Desi pare „moale”, senil si plat in gandire, Trahanache este foarte abil, la fel ca rivalul sau politic, Catavencu. Trahanache gaseste, astfel, imediat, obiectul contrajantajului: o polita falsificata de Catavencu. El exclama: „l-am prins cu alta si mai boacana!”

Se observa de asemenea ca, nu doar prin santaj se sintetizeaza cuplul Catavencu-Trahanache ci si prin lipsa de scrupule si falsificarea documentelor. La randul sau, „venerabilul neica Zaharia”, practica inselaciunea cu un calm imperturbabil cand trebuie ssa calculeze voturile. „Daca-l putem aduce sa voteze cu noi?”, spune acesta cand se gandeste la oferirea dreptului electoral.

In replica, limbajul folosit de Trahanache accentueaza faptul ca acesta se comporta dupa cum ii dicteaza „enteresul”. La inceput, cand publicarea scrisorii era o problema, acesta afirma:”zi-i misel si pace”, referindu-se la Catavencu, rivalul sau. In final, cu aceeasi capacitate de dedublare de care da dovada si Catavencu, Trahanache il admira zgomotos pe rivalul sau: „Ei, aici mi-ai placut! Bravos! Sa traiesti!”.

                Raspunsul la complimente nu intarzie sa apara, din partea lui Catavencu. In finalul operei, acesta bea in cinstea „impartialului nostru prezident, Trahanache”, dupa ce amandoi, mulandu-se pe situatie, il sustin pe Dandanache, dupa cum cere centrul.

 

OPINIA

In opinia mea, Zaharia Trahanache si Nae Catavencu sunt doua personaje riguros construite, memorabile, care impresioneaza puternic. Lumea eroilor lui Caragiale este una in care „scopul scuza mijloacele”, principiu dupa care actioneaza cei doi rivali.  Ei sunt deosebit de abili, iar in timp ce lupta politica pare a se da in mod direct, ea se duce prin replici cu subinteles si prin arme de santaj pe care cele mai abile personaje le detin.

 

CONCLUZIA

                Mare moralist clasic si observator lucid al realitatii, I.L.Caragiale doreste sa combata viciile oamenilor prin comedia sa, punandu-le in fata o oglinda. Prin ras, acesta pedepseste moravurile - “ridendo castigat mores”. Prin conturarea cuplului de adversari politici Trahanache-Catavencu, I.L.Caragiale rămâne fidel propriei ideologii conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, modul cel mai direct de demascare a prostiei, inculturii, demagogiei şi fariseismului: „nimic nu arde pe ticaloşi mai mult ca râsul”.

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

 

Eseu de 747 de cuvinte Cuplu de personaje Ștefan Tipătescu - Zoe Trahanache din Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale 

 

 

Comedia este o specie a genului dramatic cu acțiune structurată în acte, scene și tablouri în care categoria estetică dominată este comicul.

I.L. Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român, George Călinescu prezentând-ul drept ''naturalistul nostru prin excelenţă”. Reprezentativă pentru viziunea despre lume a scriitorului este comedia de moravuri  „O scrisoare pierdută”, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din evenimente reale, politice ale anului 1883. Autorul construiește o adevărată galerie tipologică de personaje printre care se distinge și cuplul Ștefan Tipătescu – Zoe Trahanache.

Statutul social al personajelor este observat în lista de personaje de la începutul piesei. Tipătescu este prefectul județului, așadar unul dintre stâlpii puterii locale, cel mai important personaj în procesul electoral.  Poziția sa marcantă este doar aparentă, în realitate comportamentul său fiind dictat de sentimentele de iubire pe care le manifestă față de Zoe. Despre Zoe aflăm că este „soția celui de mai sus”, a lui Zaharia Trahanache, cu opt ani mai tânără decât acesta, fiind singurul personaj feminin dintr-o lume a politicului dominată de bărbați. Din punct de vedere psihologic, relația dintre cele două personaje este realizată pe baza antitezei dintre caracterul slab al lui Tipătescu și cel puternic, manipulator al lui Zoe. Astfel, în relația de cuplu, Tipătescu reprezintă planul afectelor, iar Zoe pe cel al raționalului.

Relația inimă dintre cele două personaje (dragostea pe care și-o poartă) reiese, înainte de toate, din conținutul scrisorii, pe care prefectul i-o adresează lui Zoe. Față de aceasta, Tipătescu se crede irezistibil, iar limbajul utilizat este de un comic savuros. Scena VI din Actul al II-lea devine, de asemenea, reprezentativă pentru observarea relației dintre cele două personaje. Zoe se folosește în mod dramatizat de aparenta slăbiciune feminină, pentru a-l determina pe Tipătescu să-l susțină în alegeri pe Nae Cațavencu. Acesta cedează în fața rugăminților și se retrage în umbra femeii iubite, recunoscându-i, astfel, autoritatea.

Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică dispune de un cronotop restrâns. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte”, iar timpul este limitat la 3 zile, anul de grație 1883, dar precizarea ambiguă „în zilele noastre” permite actualizarea acestui timp carnavalesc. Acțiunea schematizează cele cinci momente clasice din spectacolul de teatru. În expozițiune este reliefat conflictul de interese dintre grupul disident al lui Nae Cațavencu și aripa moderată reprezentată de prefect, Trahanache, Pristanda și Zoe (conflict derizoriu). Intriga constă în pierderea scrisorii de dragoste în ajunul zilei și se reconstituie din relatările personajelor într-o cronologie inversă. Este urmărit în continuare traseul sinuos al scrisorii compromițătoare. Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat și pretinde să fie susținut în alegeri de grupul celor care dețin puterea. Acesta obține promisiunea lui Zoe că va fi desemnat drept candidat la întâlnirea din seara următoare, însă printr-o depeșă (adusă de Pristanda) centrul impune candidatura lui Agamemnon Dandanache. Punctul culminant expune desemnarea candidaturii lui Dandanache urmată de încăierarea rivalilor politici și soldată cu pierderea scrisorii de către Cațavencu. Deznodământul este unul vesel: scrisoarea este înapoiată lui Zoe și se sărbătorește victoria lui Dandanache.

Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii conservatoare, tipul donjuanului, al „primului amorez”, dominat de amanta sa, Zoe (tipul cochetei, ambițioasei, femeia puternică, ce conduce din umbră politica județului, folosindu-se de seducție pentru a manipula).  Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, Tipătescu este cel mai puțin marcat comic, fiind un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv după cum îl caracterizează în mod direct Trahanache („E iute! Nu are cumpăt.”). Caracterizarea indirectă se realizează prin comportament, limbaj, dar și nume. Prenumele prefectului face trimitere la personalitatea marcantă a lui Ștefan cel Mare, în timp ce numele său vine de la cuvântul „tip” și este derivat cu cel mai banal sufix din onomastica românească „-escu”, fapt ce plasează personajul în anonimat. Diminutivul Fănică, utilizat de cunoscuți, pune în evidență contrastul dintre aparență (Ștefan, stăpânul județului) și esență (Fănică, bărbatul slab în fața femeii). Ștefan Tipătescu este un prieten duplicitar (are o legătură amoroasă cu soția prietenului său, Zaharia Trahanache), orgolios (este sigur că va câștiga candidatura), abuziv (are gândire de stăpân medieval, transformându-l pe Pristanda în slugă personală) și ușor influențabil (dominat și șantajat emoțional de Zoe)

În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj, Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache sunt ironizați pentru legătura amoroasă extraconjugală, semnificative în acest sens fiind numele lor de alint (Fănică și Joițica).

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

 

Variante Bacalaureat Subiectul al III-lea: Comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale 

 

 

1. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate.

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

Eseu 726 de cuvinte particularități de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic : Ștefan Tipătescu din O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 

 

Comedia este o specie a genului dramatic cu acțiune structurată în acte, scene și tablouri în care categoria estetică dominată este comicul.

I.L. Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român, George Călinescu prezentând-ul drept ''naturalistul nostru prin excelenţă”. Reprezentativă pentru viziunea despre lume a scriitorului este comedia de moravuri  „O scrisoare pierdută”, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din evenimente reale, politice ale anului 1883. Autorul construiește o adevărată galerie tipologică de personaje printre care se distinge și Ștefan Tipătescu, tipul „primului amorez”.

Statutul social al personajului este observat în lista de personaje de la începutul piesei, acesta fiind prefectul județului, așadar unul dintre stâlpii puterii locale, cel mai important personaj în procesul electoral.  Poziția sa marcantă este doar aparentă, în realitate comportamentul său fiind dictat de sentimentele de iubire pe care le manifestă față de Zoe. Din punct de vedere psihologic, Ștefan Tipătescu reprezintă un caracter slab , ușor influențabil. Personajul se autovictimizează, susținând că și-a sacrificat carierapromițătoare „de dragul partidului și a lui Zoe”, în realitate, el nu face nimic pentru a-și depăși condiția, fiind un adaptat al lumii în care trăiește. Versatilitatea comportamentului său se reflectă în schimbările de atitudine, trecând brusc de la calm la furie.

Caracterul slab al lui Ștefan Tipătescu reiese, înainte de toate, din conținutul scrisorii de amor pe care i-o trimite amantei sale. Epistola evidențiază nu numai relația amoroasă, adulterină dintre Zoe și Tipătescu, dar și discrepanța dintre esență și aparență a caracterului bărbatului. Comicul reiese din pretențiile acestuia de a fi o personalitate autoritară în viața politică, însă adevărata realitate îl surprinde drept un individ neancorat, ce acționează pe baza sentimentelor. Un alt acces sentimental și furios al personajului are loc atunci când ordonă arestarea lui Cațavencu (care era deținătorul scrisorii compromițătoare și amenința cu publicarea ei) , în loc să opteze pentru o atitudine mai diplomatică și negociatoare.

Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică dispune de un cronotop restrâns. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte”, iar timpul este limitat la 3 zile, anul de grație 1883, dar precizarea ambiguă „în zilele noastre” permite actualizarea acestui timp carnavalesc. Acțiunea schematizează cele cinci momente clasice din spectacolul de teatru. În expozițiune este reliefat conflictul de interese dintre grupul disident al lui Nae Cațavencu și aripa moderată reprezentată de prefect, Trahanache, Pristanda și Zoe (conflict derizoriu). Intriga constă în pierderea scrisorii de dragoste în ajunul zilei și se reconstituie din relatările personajelor într-o cronologie inversă. Este urmărit în continuare traseul sinuos al scrisorii compromițătoare. Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat și pretinde să fie susținut în alegeri de grupul celor care dețin puterea. Acesta obține promisiunea lui Zoe că va fi desemnat drept candidat la întâlnirea din seara următoare, însă printr-o depeșă (adusă de Pristanda) centrul impune candidatura lui Agamemnon Dandanache. Punctul culminant expune desemnarea candidaturii lui Dandanache urmată de încăierarea rivalilor politici și soldată cu pierderea scrisorii de către Cațavencu. Deznodământul este unul vesel: scrisoarea este înapoiată lui Zoe și se sărbătorește victoria lui Dandanache.

Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii conservatoare, tipul donjuanului, al „primului amorez”. Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, Tipătescu este cel mai puțin marcat comic, fiind un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv după cum îl caracterizează în mod direct Trahanache („E iute! Nu are cumpăt.”). Caracterizarea indirectă se realizează prin comportament, limbaj, dar și nume. Prenumele prefectului face trimitere la personalitatea marcantă a lui Ștefan cel Mare, în timp ce numele său vine de la cuvântul „tip” și este derivat cu cel mai banal sufix din onomastica românească „-escu”, fapt ce plasează personajul în anonimat. Diminutivul Fănică, utilizat de cunoscuți, pune în evidență contrastul dintre aparență (Ștefan, stăpânul județului) și esență (Fănică, bărbatul slab în fața femeii). Ștefan Tipătescu este un prieten duplicitar (are o legătură amoroasă cu soția prietenului său, Zaharia Trahanache), orgolios (este sigur că va câștiga candidatura), abuziv (are gândire de stăpân medieval, transformându-l pe Pristanda în slugă personală) și ușor influențabil (dominat și șantajat emoțional de Zoe).

În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Lumea „eroilor” lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unui statut social nemeritat, cum este și în cazul prefectului Tipătescu, un personaj fără spirit rațional-politic.

^{↑Înapoi la Cuprins}

 

• Alte Eseuri:
  
  
  • •  O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale - Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unei comedii studiate.
    • ✓ O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale - Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.
    • ✓ Eseu COMEDIA: O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale pentru Examenul de Bacalaureat
    • ✓ O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale - eseu
    • ✓ Caracterizarea unui personaj de comedie: Stefan Tipatescu din comedia O scrisoare pierduta
    • Ghita Pristanda din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
    • Cetateanul Turmentat din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
    • Agamemnon Dandanache din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
    • Nae Catavencu din "O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

 

 

Alte conținuturi pentru examenul de Bacalaureat:

Limba română: Teorie pentru rezolvarea subiectelor de bac: Proba orală de competențe: Tot ce trebuie sa stii la Proba orala BAC Romana Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Aspecte teoretice si Modele de subiecte Solutii si Rezolvari    Proba scrisă: Tot ce trebuie sa stii pentru a rezolva subiectul I și II din cadrul examenului de bacalaureat la limba si literatura romană:  Subiectul I  Subiectul al II-lea  Subiectul al III-lea Rezolvari Teste de Antrenament   ESEURI Subiectul al III-lea Limba si Literatura Romana. LISTA OPERELOR LITERARE