Enigma Otiliei
de George Călinescu
-roman balzacian-
George Călinescu s-a afirmat ca istoric şi critic literar („Viaţa lui Mihai Eminescu” ,”Istoria literaturii române de la origini şi pana în prezent”),ca estetician(„Sensul clasicismului”,”Estetica basmului”) ca poet(„Lauda lucrurilor”),ca dramaturg(„Şun” sau „Calea netulburată”),ca romancier(”Cartea nunţi”, „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanidei”)
Spre deosebire de Titu Maiorescu care făcea o distincţie neta între poet si critic(prin articolul”Poeţi şi critici”)Călinescu susţine ideea preocupărilor literare,a raporturilor intime dintre scriitori şi critici:”critica nu înseamnă absenţa însuşirilor literare,ba dimpotrivă le implică”.
Călinescu susţine ideea apariţiei unui roman modern,argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu sufletul uman. Prin romanele sale, George Călinescu se înscrie în literatura realistă a secolului al XIX lea,cu influenţe balzaciene.
În „Enigma Otiliei” se împletesc elemente balzaciene, clasice, romantice şi realiste.
BALZACIANISMUL este prezentat prin tema romanului care ilustrează viaţa burgheziei bucureştene,o lume degradată de puterea banului. Întreaga acţiune constituindu-se în jurul averii lui moş Costache,care caracterizează personajele mai mult sau mai puţin interesate de moştenire.
Balzac a subliniat faptul că banul distruge etica unei societăţi:”Zeul la care se închina toţi este banul”.
Romanul urmează arta narativă balzaciană şi prin folosirea tehnicii detaliului care oferă o protecţie realistă a scenelor de viaţă şi a personajelor principale la evenimentele epice. Autorul este omniscient(ştie totul),aşa cum se observă din primele rânduri ale romanului.
Autorul face o descriere minuţioasăa străzii întunecate cu aspect „bizar”. Varietatea arhitecturii,amestecul de stiluri, ferestrele neobişnuit de mari în raport cu înălţimea caselor,lemnăria vopsită,toate făceau din strada bucureşteană „o caricatură în moloz a străzii italice”.Exteriorul casei lui Costache este prezentat în detalii semnificative sugerând calitatea şi gustul estetic: imitaţii ieftine, intenţia impresionării prin grandoare, zidăria crăpată şi scorojită. Este descrisă şi uşa din lemn umflat şi dezghiocat;imensă:”de forma nunei ferestre gotice”. Înfăţişarea lugubră a imobilului sugerează avariţia lui Costache.
Asemenea descrieri sunt relevante şi pentru caracterizarea altor personaje-camera Otiliei,casa lui Pascalopol. Mobilele,obiectele şi veşmintele, atmosfera prefigurau caracterul şi exprimau modele de viaţă , educaţie şi temperamentul personajului.
Tipologia personajelor este de esenţă clasică. Acestea sunt conturate realist dominate de o singură trăsătură fundamentală:sunt tipuri general umane de circulaţie universală (avarul, arivistul,baba absolută) aşa concepea scriitorul:”psihologia unu individ a devenit artiştea interesantă decât când a intrat intr-un tip”. Scriitorul abordează modalităţile clasice de caracterizare a personajelor:descrierea mediului, portretul fizic, fapte,acţiuni. Scritorul cunoaşte gândurile,frământările, face aprecieri asupra comportamentului, îşi exprimă propriile opinii.
Elementele romantice existente în romanul „Enigma Otiliei” sunt atât folosirea antitezei în prezentarea personajelor,astfel de o parte se situează Felix, Otilia,Pascalopol şi de cealălaltă parte clanul Tulea şi Stănică Raţiu; cât şi descrierea naturii Bărăganului la dimensiunea fantastică.
Romanul sintetizează mai multe elemente literare şi formule narative: clasicism,romantism, realism de tip balzacian, tehnici de caracterizare a personajelor. E un roman reprezentativ al literaturii române, o creaţie originală care răspunde principiului format de prozator:”trebuie să fim cât mai originali şi ceea ce conferă originalitatea unui roman nu e metoda ci realismul fundamental,(…)literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman.
