09a. Populatia densitate, spor natural, migratie, structura

POPULAŢIA

POPULAŢIA EUROPEI

725 milioane de locuitori numără Europa.

Densitatea populaţiei

66 de loc/km² este media densităţii europene, cu variaţii pe întinsul său;
peste 300 loc/km² în partea nord-vestică a marilor aglomeraţii urbane din Olanda, Belgia, regiunea Rhin – Ruhr, regiunea Middlands şi Londra, nordul Italiei;
peste 100 loc/km² în preajma metropolelor;
între 50 şi 100 loc/km² în Europa Centrală şi Europa de Vest;
sub 50 loc/km² în Europa de Sud, Europa de Nord şi Europa de Est.

Mişcarea naturală a populaţiei (sporul natural)

Diferenţa dintre natalitate şi mortalitate compune sporul natural, care în Europa se apropie de valoarea 0, plasând continentul într-o situaţie de dramatism demografic.
Rata natalităţii prezintă valori ridicate în anumite ţării ale Europei de Vest şi Sudice: Islanda, Irlanda, Albania, şi valori scăzute în ţări ale Europei de Est şi Centrale: Ucraina, Rusia, Ungaria, Austria, Germania.
Astfel, bilanţul natural (sporul natural) înregistrează:

  • valori negative în Europa de Est şi Centrală: Letonia (- 7‰), Ucraina (- 6,2‰), Rusia, Belarus, Ungaria, România etc.
  • valori constante în jurul valorii de 0, în Europa de Vest şi de Nord
  • valori pozitive în Islanda, Irlanda, Albania, Andorra, Liechtenstein.

Speranţa de viaţă are o medie europeană ce depăşeşte 70 de ani, cu un maxim în Islanda de 83 de ani, pentru femei şi 79 de ani pentru bărbaţi, şi cu un minim în Rusia pentru populaţia masculină de 56 de ani.
Mişcarea naturală poate fi urmărită în timp prin evoluţia populaţiei.

  • sec. III – sec. XVI, creştere lentă a populaţiei, de la 40 mil. la 80 mil.
  • la mijlocul sec. XVIII populaţia atinge 140 mil. (ca urmare a debutului Revoluţiei Industriale)
  • sfârşitul sec. XIX, populaţia atinge 400 mil. (împreună cu îmbunătăţirea condiţiilor de trai)
  • 2004, 725 de milioane, valoare ce anunţă stagnarea creşterii demografice

 

Mişcarea teritorială a populaţiei (migraţia)

Factorii care conduc la migraţiune

  • Factorul economic; Europa de Vest prezintă condiţii foarte bune de viaţă
  • Factorul sanitar şi educaţional, stabileşte traseul populaţiei specializate către centrele universitare şi medicale dinspre Europa de Est şi Centrală, către Europa de Vest
  • Factorul politic; în Uniunea Europeană există libera circulaţie a populaţiei ca principiu de bază al acestei structuri politice

Se poate concluziona direcţia mobilităţii populaţiei: de la E la V.

Structura populaţiei

  • Structura rasială

Europa are o populaţie care aparţine rasei europene (europoidă), ce prezintă trei subgrupuri: * subgrupa scandinavă, cu talie înaltă, faţă alungită, păr blond, ochi albaştri
* subgrupa mediteraneană, cu talie medie, păr de culoare închisă, ten măsliniu, ochi negri sau căprui
* subgrupa alpină, cu talie mică, păr închis la culoare, faţă rotunjită şi ochi căprui.
Există şi enclave rasiale precum laponii, evreii, africanii, romii şi grupuri ale Asiei.

  • Structura lingvistică

Majoritatea limbilor vorbite pe întinsul continental aparţin limbilor din familia indo – europeană, care prezintă următoarele grupe:

  • grupa romanică (latină): italiană, spaniolă, franceză, portugheză, română
  • grupa germanică: germana, daneza, suedeza, norvegiana, islandeza, flamanda (olandeza), engleza
  • grupa slavă: polona, rusa, ucraineana, slovaca, ceha, sârba, slovena, macedoneana, croata, bulgara
  • grupa celtică: irlandeza, scoţiana, galeza (welsh)

Alte limbi vorbite sunt din familia uralo – altaică cu grupele:

  • grupa finică: finlandeza, estona, laponeza
  • grupa ungrică: ungara
  • grupa altaică: vorbită de tătarii de pe Volga şi găgăuzii din rep. Moldova
  • Structura confesională

Europa aparţine religios creştinismului, cu cele patru ramuri:

  • creştinismul catolic, în Europa de Vest şi de Sud
  • creştinismul ortodox, în Europa de Est
  • protestanţi, în Europa Centrală şi de Nord
  • neoprotestanţi (baptişti şi adventişti)

Alte religii au caracter local, precum islamul şi cultul mozaic.

  • Structura pe sexe şi pe vârstă

Se observă o ponderea mai mare a persoanelor de sex feminin şi un proces de îmbătrânire a populaţiei prin creşterea ponderii populaţiei vârstnice (peste 61 de ani) în detrimentul populaţiei tinere (0 – 20 de ani). Aceasta face ca piramida vârstelor să prindă formă de fus sau, în anumite situaţii, să se întoarcă.

  • Structura populaţiei active

În privinţa ocupaţiilor practicate de populaţie se observă diferenţe care pot fi raportate la situaţia economică a fiecărui stat. Astfel, în statele foarte dezvoltate ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar este mare şi foarte mare, în statele în curs de dezvoltare, populaţia este angajată mai ales în sectorul secundar. România are cea mai mare pondere a populaţiei angajate în sectorul primar.

 

POPULAŢIA ROMÂNIEI

Numărul total în 2002 (anul ultimului recensământ): 21, 7 milioane de locuitori.

Distribuţia geografică a populaţiei – factori

  • Factori naturali, pe toate treptele de relief, inclusiv în zona montană puternic fragmentată.
  • Factori sociali, densitatea va fi mai mare în zonele unde există un interes economic.
  • Factori tehnico – economici, daţi de amenajarea unor căi de transporturi sau punerea în valoare a unor aspecte de economice (resurse, unităţi industriale, terenuri fertile)

Densitatea populaţiei

91 loc/km², densitatea medie a ţării calculată prin raportarea suprafeţei la numărul de locuitori.
Sub 50 loc/km², densităţile cele mai reduse localizate în judeţele Tulcea (cu mari întinderi de ape şi izolată relativ prin lipsa căilor directe de acces), Caraş – Severin (cu largi spaţii montane), Covasna, Harghita etc. Se observă cum factorul relief şi cei tehnico – economici reglează densitatea.
Peste 100 loc/km², densitate peste media naţională se înregistrează în Muntenia Centrală (judeţele Prahova de sud şi Ilfov, cu valoarea maximă a ţării de 187 loc/km²), în judeţele Iaşi, Galaţi, Braşov, Sibiu, Cluj, Dolj, adică în majoritatea teritoriilor cu resurse naturale şi economice ridicate. Culoarele văilor reprezintă un alt spaţiu unde densitatea este ridicată.

Mişcarea naturală a populaţiei (sporul natural)

- 1, 4 ‰ este valoarea sporului natural, care se prezintă sub forma sa negativă de deficit natural.
Acest aspect are mai multe explicaţii: starea nivelului de trai al populaţiei, condiţia femeii, planning-ul familial, migraţia etc. Acest trend negativ se menţine din mijlocul anilor 1980 ca urmare a situaţiei economice şi politice din România. După 1992 are un uşor traseu ascendent, dar se menţine negativ.

Maxime ale acestei valori se pot observa pe piramida vârstelor pentru două perioade:

  • perioada 1950 -1955, când populaţia se reface după al doilea război mondial şi după foametea ce-a urmat
  • perioada 1966 – 1970, când în urma unui decret sunt interzise întreruperile de sarcini. În 1967 s-a înregistrat maximul pentru România de 18 ‰.

Sporul natural reprezintă diferenţa dintre natalitate şi mortalitate.
Natalitatea are valorile cele mai mari în Moldova, iar cele mai scăzute în Banat şi Bucureşti.
Mortalitatea se prezintă invers: valorile cele mai ridicate în Banat (populaţia îmbătrânită), şi cele mai scăzute în Moldova şi Dobrogea.

Mişcarea teritorială a populaţiei (migraţia)

Aceasta îmbracă două forme în ţara noastră:

  • migraţia internă, fie de la sat la oraş cum s-a întâmplat în ultimii 50 de ani, fie între judeţe (până în 1990, de la E la V, iar după invers, la o revenire).
  • migraţia externă, foarte acut conturată sub forma migraţiei temporare (pentru locul de muncă). Şi migraţia externă definitivă are valori mari.

O largă categorie de populaţie execută migraţiune de tip diurn (navetă) pentru educaţie sau pentru locul de muncă.

 

Structura populaţiei

  • Structura etnică

89% din populaţie sunt români, făcând din România un stat naţional român. Condiţiile istorice ne-au adus în contact cu alte naţionalităţi cu care am convieţuit şi cu care ne-am format ca popor.
Maghiarii au pătruns în Transilvania în sec. XII. Reprezintă cea mai numeroasă minoritate naţională: 6%. Sunt majoritari în judeţele Covasna şi Harghita, unde poartă numele de secui.
Romii au fost aduşi ca sclavi în Moldova şi Ţara Românească între secolele XII şi XVIII din India şi Pakistan. Sunt în procent de 2,3% distribuiţi uniform în ţară.
Germanii sunt alcătuiţi din două ramuri: saşii, în Transilvania de sud (judeţele Sibiu şi Braşov) veniţi în sec. XII din Saxonia, şi şvabii, în Banat (judeţele Timiş şi Caraş – Severin) veniţi în sec. XVIII din partea de SV a Germaniei. Sunt în pondere de 0,3%.
Alte minorităţi sunt turci şi tătari în Dobrogea, sârbi, croaţi, bulgari la graniţele sudice, ucraineni în Maramureş, ruşi lipoveni în Delta Dunării, evrei, slovaci, italieni la graniţa de vest, etc.

  • Structura pe sexe şi pe vârste

Se remarcă o pondere mai ridicată de 51% a populaţiei de sex feminin, ca urmare a speranţei de viaţă mai ridicată a acestora: 73 de ani.
Pe vârste, populaţia formează următoarele categorii:

  • populaţia tânără (0 – 20 de ani), sub 20% şi în scădere
  • populaţia adultă (21 – 60 de ani), fiind numită şi populaţia activă ca urmare a faptului că practică activităţi economice aducătoare de venituri
  • populaţia vârstnică (peste 61 de ani), peste 18% şi în creştere ca urmare a tendinţei de îmbătrânire a populaţiei

Această structură poate fi exprimată grafic, printr-un desen numit piramida vârstelor. Analiza acesteia relevă o subţiere a bazei formată din tineri şi a creştere a vârfului format din vârstnici. Forma actuală a piramidei fiind de fus.

  • Structura confesională

86% din populaţia ţării este creştin ortodoxă. Alte confesiuni practicate: creştini catolici, creştini greco-catolici, protestanţi (în Transilvania, mai ales), musulmani, mozaici (evrei), alte culte.

  • Structura social – economică

Face referire la populaţia angajată în cele trei ramuri ale economiei.
În sectorul primar (agricultură şi exploatarea resurselor), 35%.
În sectorul secundar (industrie şi construcţii), 40 %.
În sectorul terţiar (servicii), 25%.

© prof. Gabriel Bortoş

Alte Lectii din geografie