Evoluţia reliefului şi relieful Europei
Scutul continental
Partea cea mai veche a continentului se află în partea de est şi este reprezentată de Platforma Est – Europeană. Aceasta este nucleul Europei, la care s-au alipit treptat următoarele părţi, succesiv de la nord la sud.
Platforma Est – Europeană este lipită de Asia prin lanţul de munţi hercinici, Munţii Ural. Este extrem de stabilă din punct de vedere tectonic, puternic erodată până la nivelul unor podişuri şi câmpii de eroziune; Câmpia Europei de Est (cea mai întinsă), Podişul Volgăi, Colinele Nordice, Podişul Central – Rus, Podişul Valdai.
Partea sudică a acestei platforme este acoperită de sedimente recente, fluvio-maritime ce compun următoarele unităţi: Câmpia (Depresiunea) Precaspică (situată sub nivelul mării), Câmpia Marii Negre, Câmpia Niprului, Podişul Moldovei.
Orogenul caledonian
Primul sistem montan ce s-a alipit acestei platforme este cel caledonian (la sfârşitul paleozoicului), care a înălţat sistemele din nordul Europei. Acestea sunt puternic erodate, formează blocuri montane numite horsturi şi au văi adânci. Culmea este în platformă, iar altitudinile sunt scăzute. Acestui sistem îi aparţin lanţurile: Munţii Scandinaviei, Munţii Grampian, Munţii Caledonici.
Munţii Scandinaviei ating altitudini de peste 2400 m, datorită unei supraînălţări la finalul glaciaţiunii. Marginile atlantice ale acestui lanţ prezintă văi adânci şi înguste (săpate de gheţarii ce coborau din Munţii Scandinaviei) numite fiorduri (Sogne Fjord, Trondheim Fjord etc.)
Aceste lanţuri montane sunt însoţite de zone de sedimentare sau de eroziune ce compun Câmpia Lacustră – Finlandeză (de eroziune glaciară), Podişul Norrland, Câmpia Suediei de Sud.
Unitate caledoniană este şi Podişul Casimcei.
Orogenul hercinic
Acesta este cel de-al doilea sistem, cel care a înălţat partea mediană a continentului. Catenele montane sunt erodate, majoritatea masivelor fiind munţi în bloc numiţi horsturi. Horsturile sunt separate de culoare de văi ce se numesc grabene (Ex. Grabenul Rinului, Grabenul Ronului). Au altitudini medii, alcătuire geologică complexă, culmi în platformă. Exemplele hercinice cuprind: Munţii Penini şi Cambrian în Insula Marea Britanie, Masivul Central Francez, Munţii Vosgi, Munţii Jura, Munţii Pădurea Neagră, Masivul Renan (Munţii Rinului), Patrulaterul Ceh (Metaliferi, Sudeţi, Pădurea Cehiei, Sumava), Munţii Măcinului.
Partea centrală a Peninsulei Iberice este compusă din asemenea catene montane, care la un loc denumesc regiunea meseta spaniolă (Munţii Iberici, Munţii Castiliei, Cordiliera Centrală, Serra de Estrela etc.)
Însoţind aceste masive apar regiuni largi de eroziune care includ podişuri cu aspect de bazin şi câmpii de eroziune glaciară. Printre acestea Câmpia Irlandei, Bazinul Londrei, Bazinul Parizian, Podişul Ardeni, Câmpia Nord – Europeană, Podişul Cehiei etc.
Orogenul alpin
Este sistemul cel mai recent şi cel care franjurează partea sudică a continentului. Sistemele montane sunt semeţe, cu masivitate accentuată, culme zimţată şi ascuţită, varietatea a formelor de relief.
În Peninsula Iberică lanţurile alpine sunt Cordiliera Betică (Sierra Nevada), Munţii Cantabrici, Munţii Pirinei. Peninsula Italică este marcată de Munţii Apenini, terminaţi prin lanţul Munţilor Alpi, ce deţin în vârful Mont Blanc altitudinea de 4807 m. Peninsula Balcanică este montană şi include Munţii Carpaţi (vârful Gherlachovka atingând 2655 m), Munţii Stara Planina (Balcanici), Munţii Rodopi, Munţii Dinarici, Munţii Pind.
Separaţia dintre Europa şi Asia din partea de SE este dată de Munţii Caucaz ce ating 5642 m în vârful Elbrus.
Domeniul alpin curpinde şi regiuni de sedimentare precum: Câmpia Andaluziei, Câmpia Padului, Câmpia Panonică, Podişul Podolic, Podişul Getic, Câmpia Română etc.
Vulcanismul
Partea sudică a Europei este activă din punct de vedere tectonic având loc erupţii vulcanice şi vibraţii ale scoarţei frecvent. Vulcani activi sunt Etna (cu altitudine de 3340 m), Stromboli, Vezuviu, Santorini (de pe Insula Thira). Riftul Medio – Atlantic a permis înălţarea celei mai întinse insule vulcanice a lumii, Insula Islanda cu mai multe coşuri vulcanice (Askja, Hekla).
Fâşia centrală a Europei păstrează urmele unor vechi erupţii vulcanice prin conuri şi cratere. Asemenea urme sunt în Masivul Central Francez sub forma unor aglomerări de vulcani, în Masivul Renan (Munţii Rinului) unde craterul s-a prăbuşit dând o formă numită maare, şi lanţul vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali: Oaş – Gutâi – Ţibleş – Călimani – Gurghiu – Harghita.
