1. Sinonime: statornică = stabilă, definitivă, invariabilă, fermă; triumfător = victorios, învingător, biruitor;

zel = hărnicie, perseverenţă, sârguinţă, bunăvoinţă; gânduri = cugetări, imaginaţie, idei, reflecţii.

2. Sensuri diferite ale cuvintelor "maximă" şi "a împlini": *La examenul de limba română, Andreea a luat notă maximă. *Pentru a se împlini din punct de vedere profesional, va trebui să fie promovat în funcţia de director.

3. Registrul arhaic al limbii: ciubuc, felegean, ciocoi, osebit, vătaf, scărei, postelnic.

4. Câmpul semantic al cuvântului "ambiţie": voinţă, statornic, hotărâre, zel

5. Perspectiva narativă: se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient, focalizarea zero şi naraţiunea la persoana a III-a.

6. Registru stilistic. Oralitatea: cuvinte şi expresii populare: ”a se crăpa de ziuă”, " se zice că", “ a se deştepta”;registru arhaic: “feligenele”, “ ciubuc”, "ciocoi",

7. Rolul proverbelor rostite de Păturică este unul mobilizator pentru sine însuşi, sugerând tenacitatea în ambiţia de a parveni: "voinţa tare şi statornică învinge toate obstacolele"; "picătura găureşte piatra"

8. Afirmaţia: “făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei” ilustrează faptul că toate eforturile lui Dinu Păturică şi întreaga sa energie sunt direcţionate în desăvârşirea ipocriziei şi perfidiei, menite să-l ajute în îmbogăţirea şi ascensiunea pe scara socială.

9. Apartenenţa fragmentului la categoria prozei realiste:

- ilustrează o anumită perioadă istorică, prima jumătate a secolului al XIX-lea, când în Ţara Românească se dezvoltă o nouă clasă socială: ciocoimea

- prezintă fapte verosimile ale epocii, în care atitudinea şi mentalitatea ciocoilor este tipică pentru această categorie umană

- viziunea este obiectivă, omniscientă şi naraţiunea la persoana a III-a

- utilizarea detaliilor în firul narativ

10. Păturică este caracterizat în mod direct de carte narator, ca fiind “un om extraordinar”, “ambiţios”, însuşiri neapărat necesare unui personaj care doreşte să parvină. Indirect, din faptele, atitudinile sale se desprind şi alte trăsături. Structura de parvenit este evidentă, el fiind hotărât ca, prin orice mijloace, să ajungă "om mare şi niciun obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă". Inteligent şi ambiţios, el „căta să înveţe carte multă”, să reţină numai ceea ce îi poate folosi în setea de îmbogăţire, deoarece “să zicem numai că Păturică ar fi fost în stare să dea contemporanilor săi o dovadă strălucită că ea se realizează câteodată”. În mod direct, naratorul reliefează duplicitatea şi viclenia personajului, care „făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei”. Faptele sale scot în evidenţă, în mod indirect, machiavelismul şi făţărnicia personajului: „îl făcea pe fanariot să-l creadă cel mai credincios şi devotat dintre servitorii săi”, iar după ce pleca boierul, se ducea la vătaf "şi-i făcea o mulţime de linguşiri". În acelaşi timp, era amabil cu servitorii, ca să-i câştige de partea lui şi să adoarmă bănuielile: „el se purta cu mare amabilitate către toţi servitorii casei, fără excepţiune; îi ajuta la lucrările lor şi le împlinea dorinţele”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre înţelepciune:“Înţelepciunea este o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.” (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga conform căreia înţelepciunea, în cazul în care ajunge să fie vândută şi cumpărată, poate fi considerată o marfă.

În primul rând, înţelepciunea este un apanaj personal, un lucru pe care îl dobândeşti în timp şi pe care nu-l poţi cumpăra sau vinde. Chiar dacă împrumuţi sau îţi însuşeşti ideile unor filozofi sau ale unor oameni de cultură, acest lucru nu înseamnă că ai devenit brusc un înţelept. Numai experienţa proprie de viaţă, izbânzile şi eşecurile, momentele de tristeţe şi de bucurie, ezitările şi cutezanţele te pot face să devii o persoană înţeleaptă. De aceea, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, capătă o concepţie mai amplă şi mai profundă asupra lucrurilor, fapt datorat chibzuinţei dobândite de-a lungul anilor.

De altfel, Mihai Eminescu are aceeaşi concepţie despre înţelepciunea ca rezultat direct al trăirilor proprii, idee exprimată în poezia "În zadar în colbul şcolii": "Ci trăieşte, chinuieşte şi-ai s-auzi iarba cum creşte".

Un alt argument pentru care înţelepciunea nu este şi nu trebuie să fie o marfă care se poate vinde ar fi faptul că înţelepciunea se câştigă numai învăţând din propriile greşeli sau din ceea ce observăm în jur şi ne însuşim din atitudinile celorlalţi. Atunci când simţi pe pielea ta urmările greşelilor, cu siguranţă vei lua aminte data viitoare devenind astfel mult mai atent în luarea unor decizii.

În concluzie, înţelepciunea pe care o vinzi nu este în fapt nimic altceva decât înţelepciunea cumpărată, nu propria ta experienţă, propriile tale cugetări.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea unei poezii studiate ca artă poetică:

* "Odă (în metru antic)" de Mihai Eminescu

* "Plumb" de George Bacovia

* "Testament" de Tudor Arghezi

* "Flori de mucigai" de Tudor Arghezi

* "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga

* "Din ceas dedus…" de Ion Barbu

* "Către Galateea" de Nichita Stănescu (Alina Baştar, Cristina Bunilă)

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea