1. Sinonime: ţărm = mal; a urma = a însoţi, a întovărăşi; fantome = fantasme, năluci; amurg = apus, asfinţit, înserare;

2. Cratima leagă două cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti într-o singură silabă şi a diminua numărul silabelor în vers, pentru păstrarea măsurii şi a ritmului (DOOM-2)

3. Expresii/locuţiuni cu verbul "a lăsa": a lăsa totul baltă; a lăsa ( pe cineva) în pace; a lăsa ( pe cineva ) la greu; a nu se lăsa; a lăsa (ceva/pe cineva) în urmă; a lăsa corigent; a lăsa ( pe cineva) cu ochii în soare; a-l lăsa puterile; a lăsa de izbelişte; a lăsa mască (pe cineva)

4. Sens conotativ cu "amurg" şi "anotimp": *În amurgul vieţii pricepe omul preţul fericirii. *Adolescenţa este anotimpul iubirii.

5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a poeziei moderne, preluată şi de neomodernişti şi sugerează continuitatea ideilor şi imaginilor poetice exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale limbii", Ed.Nemira)

6. *Comparaţie: "Ţărmul […] te-a urmat/ ca o umbră, ca un şarpe dezarmat; *Epitet cromatic – “ochiul tău verde”

7. Imaginea artistică “regina mea de negru şi de sare” este o metaforă construită prin antiteză, prin care eul liric sugerează un scurt portret al iubitei şi o chemare, o adresare directă în cazul vocativ.

8. Strofa a patra exprimă intensitatea sentimentului de iubire, stare spirituală care-i aduce iluminare eului liric: "viaţa mea se iluminează". Ca simbol al sufletului, metafora "ochiul tău verde" şi comparaţia "cenuşiu ca pământul" sugerează amploarea emoţiei atotcuprinzătoare, în toate momentele vieţii, idee redată prin opoziţia sintactică "amiază/amurg". Ultimul vers accentuează dinamismul sentimentului de iubire, care revigorează spiritul îndrăgostitului, atitudine conturată prin interjecţia afectivă "Oho" şi enumeraţia verbelor "alerg", "salt", "curg", a căror semantică (al căror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanţă, stare accentuează şi de prezentul gnomic şi persoana I singular a acestor verbe.

9. Simetria sintactică "mai lasă-mă", prezentă în ultima strofă şi în versul liber din finalul poeziei, ilustrează dorinţa ferventă a eului liric, care imploră timpul să-i prelungească starea de extaz pe care i-o oferă iubirea, în linie temporală descendentă, "un minut" sau măcar "o secundă". Rugămintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunză", "un fir de nisip", "o briză", "o undă"), iar versul liber din final exprimă speranţa dar şi nesiguranţa eului liric privind durata iubirii, "un an", "un timp".

10. Titlul poeziei "Viaţa mea se iluminează" exprimă impactul pe care sentimentul de iubire îl are asupra eului liric, o stare de extaz care-i iluminează spiritul. Titlul este reluat în primul vers al strofei a treia, fiind introdus prin "şi" narativ, care sugerează consecinţa pe care dragostea o exercită asupra îndrăgostitului.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre cunoaşterea de sine: "Omul nu are prieten mai bun şi duşman mai rău decât pe sine." (John Lubbock)

Consider afirmaţia lui John Lubbock perfect valabilă, întrucât omul este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde în mare măsură de acţiunile sale.

În susţinerea ideii că omul nu are prieten mai bun decât pe sine, aş aduce argumentul că orice om ar trebui să aibă încredere în sine, dar pentru aceasta, el trebuie să se cunoască bine şi corect, să-şi formeze concepţii solide, să-şi controleze reacţiile în diverse situaţii. De altfel, ideea autocunoaşterii este definită încă din antichitate şi ilustrată de scriitori în operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia îndemnul "Cunoaşte-te pe tine însuţi" şi-l ilustrează în mai multe creaţii lirice, între care "Odă (în metru antic)" şi "Glossă".

În altă ordine de idei, omul are numeroase slăbiciuni şi este supus multor tentaţii, cărora, dacă nu le rezistă, poate să-şi facă mult rău. Incapacitatea de a se autocontrola şi de a-şi impune o disciplină în viaţă poate provoca omului neplăceri şi chiar necazuri, de unde rezultă că poţi deveni propriul duşman.Orice om trebuie să-şi conştientizeze defectele şi calităţile, să-şi asume greşelile şi eşecurile, încercând în acelaşi timp să le corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte importantă atât în formarea şi evoluţia unei persoane, cât şi în integrarea în societate.

În concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru viitorul sau formarea personalităţii sale, toate fiind determinate de mai mulţi factori, printre care autocunoaşterea, autoanaliza şi, nu în ultimul rând, perceperea realităţii înconjurătoare prin prisma propriilor concepţii şi valori etice dobândite în timp.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Rolul incipitului şi al finalului într-un roman studiat:

* "Mara" de Ioan Slavici

* "Ion" de Liviu Rebreanu

* "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu

* "Enigma Otiliei" de George Călinescu

* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu

(Alexandra Radu şi Adriana Aioanei)

© Editura Badea Scoala Superioara Comerciala "Nicolae Kretzulescu"-Bucuresti
Colectiv clasa a XII-a, coordonator prof. Mariana Badea