Una dintre cele mai importante căi de cunoaştere este experienţa. Ea este totodată şi cea mai dură, multe întamplări ale vieţii cerându-se abordate cu mult curaj.





Un prim argument în sprijinul ideilor mele ar fi faptul că atitudinea fiecărui om faţă de situaţiile cu care se confruntă este una foarte pesonală, în sensul că există oameni care trăiesc doar câteva decenii şi lasă în urmă o bogată experienţă de viaţă şi oameni care, deşi ating vârste matusalemice, reuşesc să-şi păstreze inocenţa cognitivă. Este vorba aici despre curajul de a păşi pe tărâmuri necunoscute şi de a căuta mereu noi provocări.





Un al doilea argument ar fi faptul că cei mai mulţi oameni au predispoziţia de a ceda în faţa obstacolelor, după cum marturiseşte autorul citat. El afirmă, totodată, că de multe ori dificultatea, înălţimea obstacolului sunt aparente şi trebuiesc înfruntate în mod curajos, ezitarea ilustrând ulterior zicala: “după război, mulţi viteji se-arată”. În plus, acceptarea neputinţei privează mintea şi sufletul de bucuria unei victorii; din dezertare în dezertare, subconştientul se încarcă negativ şi sentimentul eşecului se permanentizează.





Aşadar, curajul este una dintre cele mai utile calităţi umane, fiind un energizant al minţii şi o treaptă spre cunoaştere.