Junimea – junimismul

Este o mişcare literară şi culturală de la sfârşitul secolului al XIX-lea iniţiată de câţiva tineri, care veniseră de la studii din străinătate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .
A fost înfiinţată în 1863. A avut revistă proprie, apărută la 1 martie 1867 – “Convorbiri literare”.
Junimiştii au avut preocupări în trei domenii:
cultura – prin prelecţiuni populare organizate de aceştia, pentru educarea maselor;
domeniul limbii –
T. Maiorescu propune să se scrie în limba română cu ortografie fonetică şi nu etimologizantă; ortografie fonetică – se pronunţă aşa cum se scrie;
T. Maiorescu s-a pronunţat în ceea ce priveşte neologismele într-un articol din 1881 – Neologismele; el arată că acolo unde în limba română există pe lângă cuvântul slavon un cuvânt de origine latină trebuie îndepărtat cel de origine slavonă şi păstrat cel latin; Ex: vom zice binecuvântare şi nu blagoslovenie; bunavestire şi nu blagoveştenie; Acolo unde lipseşte din limbă un cuvânt şi trebuie neapărat introdusă o anumită idee vom împrumuta din limbile neolatine, în special din franceză şi italiană.
domeniul literaturii – cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 – Direcţia nouă în poezia şi proza românească; în acest studiu, prezintă situaţia poeziei şi a prozei româneşti de până la el, în acelaşi timp sesizând apariţia unui “om al timpului modern“, Mihai Eminescu. Îl numeşte pe Vasile Alecsandri «cap al poeziei noastre în generaţia trecută», afirmând despre «pasteluri că sunt o podoabă a literaturii române».
A susţinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici,
combătând mediocrităţile.
Titu Maiorescu a impus o direcţie nouă în literatura română. Deşi nu a făcut analiză pe text, a sintetizat în anumite afirmaţii valoarea şi importanţa celor mai buni scriitori ai vremii:
- în poezie – Mihai Eminescu
- în proză – Ioan Slavici – promotorul realismului rural
- Ion Creangă – geniu “poporal”
- În dramaturgie – I.L. Caragiale