În perioada interbelică, există 2 tendinţe majore în literatură:
- direcţia tradiţionalistă reprezentată de revista ‘Gândirea’ şi de cercul gândiriştilor condus de Nichifor Crainic. Reprezentanţi: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.
Se pune accent pe apărarea tradiţiei.
Spiritul critic se menţine, dar împotriva tendinţelor moderne.
Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului naţional.
Curente literare: sămănătorismul, poporanismul, gândirismul.
Gândirismul: mişcare literară dezvoltată în jurul revistei “Gândirea”, avându-l ca redactor pe Nichifor Crainic.
Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.
Se cultivă valorile naţionale, dimensiunea ortodoxă.

Sensul tradiţiei – în acest studiu, N. Crainic distinge între romantici şi intelectualii europenizanţi; romanticii afirmau poporul şi erau interesaţi de folclor, în timp ce intelectualiştii tăgăduiau poporul şi abdicau de la autohtonism.
Tradiţionalismul voieşte o cultură creatoare de valori autohtone; ţinta supremă a unui popor este creaţia după chipul şi asemănarea lui.
N. Crainic pleacă de la analiza cuvântului “orient“, arătând că există un nonsens în sintagma “orientare spre occident”; orientarea cuprinde în sine cuvântul "orient“ şi înseamnă îndreptarea spre orient. Criticul arată că întoarcerea spre trecut a scriitorilor trebuie concepută într-un mod dinamic combătând ideile “sămănătoriste“. Respinge anumite exagerări ale curentului “sămănătorist“, care pusese accentul pe ideea istorică şi ideea folclorică în defavoarea ideii religioase. Criticul arată că viaţa poporului român nu este doar o sumă de instincte primare, ci că întreaga noastră cultură este străbătută de duhul creator al cultului ortodox şi al concepţiei lui bizantine.
Colaboratori: V. Voiculescu, L. Blaga, Cezar Petrescu, I. Pillat, Ion Minulescu.
- direcţia modernistă cunoaşte şi ea două orientări:
Mişcările artistice care exprimă o ruptură de tradiţie, atitudine modernistă = atitudine antiacademică, anticlasică, anticonservatoare, împotriva tradiţiei.
Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.
Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista şi cenaclul “Sburătorul”.
Teoria sincronismului
Teoria formelor fără fond este susţinută de către criticul Eugen Lovinescu.
Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul şi etnicul).
Caracteristici ale curentelor de avangardă:
- respingerea tradiţiei;
- spiritul de frondă (opoziţie faţă de trecut);
- spiritul ludic (de joacă) – poemele lor mizează pe fantezie, vis, joc de imagini;
- forme de exprimare şocante.
Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul, constructivismul.
Reprezentanţi ai avangardismului: Urmuz, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Geo Bogza.
Reviste avangardiste: ‘Contimporanul’, ‘Punct’, ‘Urmuz’, ‘unu’.
Termenul de modernism a fost impus în critica literară de Eugen Lovinescu, care întemeiaza la Bucureşti revista ‘Sburătorul’ şi cenaclul cu acelaşi nume. Revista a activat între anii 1919- 1922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promovează o serie de scriitori tineri în revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Călinescu
Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea unor tendinţe moderniste în evoluţia literaturii.
Sburătorul refuză să-şi arate preferinţa pentru vreo formulă estetică
anumită, astfel încât la revistă colaborau sămănătorişti, parnasieni, simbolişti, realişti.
Ideile lovinesciene vor fi restrânse şi publicate în Istoria literaturii române contemporane şi în Istoria civilizaţiei române moderne.
Sburătorul va pleda pentru racordarea literaturii române cu spiritul veacului.
Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform căreia civilizaţia şi cultura se propagă prin imitaţie de la superior la inferior. Literatura trebuie să părăsească tradiţionalismul sămănătorist şi gândirist şi să se înscrie în modernitate cultivând inspiraţia citadină şi preluând noi forme promovate de literatura europeană. Mai întâi, se împrumută forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltată, apoi se creează şi un fond original, forme proprii, ţinându-se cont şi de specificul românesc. Lovinescu susţine că imitaţia simplă fără asimilaţie nu are nici o valoare. Criticul acceptă teoria formelor fără fond criticată de Titu Maiorescu, dar consideră că formele pot să-şi creeze fondul.