Modernismul a fost promovat de revista «Sburătorul» (1919-1922; 1926-1927)
şi de cenaclul cu acelasi nume.
Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea unor tendinţe moderniste în evoluţia literaturii.
„Sburătorul” refuză să-şi arate preferinţa pentru vreo formulă estetică anumită, astfel încât la revistă colaborau sămănătorişti, parnasieni, simbolişti, realişti.
Ideile lovinesciene vor fi restrânse şi publicate în Istoria literaturii române contemporane şi în Istoria civilizaţiei române moderne.
„Sburătorul” va pleda pentru racordarea literaturii române cu spiritul veacului.
Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform căreia civilizaţia şi cultura se propagă prin imitaţie de la superior la inferior. Literatura trebuie să părăsească tradiţionalismul sămănătorist şi gândirist şi să se înscrie în modernitate cultivând inspiraţia citadină, şi preluând noi forme promovate de literatura europeană. Mai întâi se împrumută forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltată, apoi se creează şi un fond original, forme proprii, ţinându-se cont şi de specificul românesc. Lovinescu susţine că imitaţia simplă fără asimilaţie nu are nici o valoare. Criticul acceptă teoria formelor fără fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considerând că formele pot să-şi creeze fondul.
În concepţia lui Lovinescu, modernismul presupunea:
trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitică;
preocuparea pentru problematica intelectualului;
trecerea de la poezia epică, cultivată de exemplu de George Coşbuc, la o poezie care cultivă simbolul, subiectivismul extrem;
epicul va tinde spre o creaţie obiectivă (vezi cazul lui Rebreanu).
Criticul afirmă primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de artă este de natură estetică şi nu etică. Ea constă în acea înaltare impersonală, în acea obiectivare a cititorului, prin care uită de sine, trăind emoţii estetice.