Mesterul Manole, de Lucian Blaga

Drama = specie a genului dramatic care apare în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Franţa şi în Germania, cu precursori în Anglia epocii elisabetane (sec. 16-17).
Caracteristici:
amestec de tragic şi comic;
protagonistul este un caracter complex, îmbinând trăsături pozitive şi negative;
c. conflictul este puternic, între forţe adesea egale, şi de natură
psihologică;
d. deznodământul este mai apropiat de realitate decât în tragedie sau comedie;

Blaga a publicat aceasta piesa în 1927. El a prelucrat un mit de intensa circulatie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificatiile baladei populare încât se poate vorbi de o asimilare totala a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depaseste schema mitica prin gândire filozofica si tehnica expresionista. Pornind de la elementele mitului popular, Blaga realizeaza o drama moderna pe tema conditiei creatorului de arta. Blaga îsi pune personajul într-o dilema tragica, aceea de a alege între pasiunea devastatoare pentru creatie si iubire, dragoste de viata. El face din Manole un personaj tragic, constient de caracterul irational, absurd al jertfei care i se cere: „Jertfa aceasta de neînchipuit - cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu poate s-o ceara fiindca e jertfa de sânge, din adâncimi puterile necurate nu pot s-o ceara fiindca jertfa e împotriva lor”
. Blaga multiplica conflictul realizând o adevarata serie conflictuala. Astfel personajul este în conflict cu porunca oficiala, cu Divinitatea, cu pasiunea pentru creatie, cu iubirea si cu sine însusi. Mesterul trebuie sa aleaga între pasiunea pentru creatie si iubire. Dramatismul personajului rezulta din plasarea lui sub semnul unei serii conflictuale si a interogatiei absolute. Personajul este complex prin framântarile sale dramatice, prin întrebarile pe care si le pune, prin starile sufletesti atât de contradictorii prin care trece (consternare, durere, speranta, frenezie creatoare, bucurie, secatuire sufleteasca). Conflictul interior, optiunea între pasiune si iubire este amplificat de conflicte secundare. Astfel mesterii se revolta împotriva lui Manole si vor sa abandoneze constructia. Ba, mai mult, banuiesc ca mesterul si-ar fi anuntat sotia despre juramântul facut. Dintre toate sotiile Mira este aceea care apare pentru a împiedica un omor care i se pare împotriva firii. Blaga foloseste metafora femeie-biserica care trimite la vocatia creatiei, a nasterii. Astfel biserica este simbolul creatiei care învinge timpul. Femeia este eterna prin destinul ei de a da viata.
Creatia presupune însa nu numai sacrificarea celuilalt (Mira) ci si sacrificiul de sine. Astfel moartea mesterului nu este un accident ca în balada populara ci este o moarte voluntara. Numai prin disparitia creatorului se poate impune o opera de arta, o dogma, o ideologie. Este necesara deci o asimilare totala în creatie si mesterul este constient de acest lucru.


Înapoi la rezolvari