O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale

Comedia – specie a genului dramatic, apărută în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezintă personaje, întâmplări, moravuri într-un mod care stârneşte râsul, având un final fericit.
Tipuri: comedia de situaţii, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, eroică, grotescă.
Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.
Caracteristici:
stârneşte râsul;
Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).
conflict derizoriu (nesemnificativ);
Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi întretinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice.
Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se transformă într-o importantă sursă a comicului.
personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte morale care sunt satirizate;
Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia adulterină; Trahanache – soţul încornorat; Pristanda – poliţaiul slugarnic; Caţavencu – demagogul etc.
conflict între aparenţă şi esenţă;
Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă şi esenţă produce efecte comice.
deznodământ vesel;
Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă, refăând pacea. Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constituţional».
stil parodic.
Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole.