Artă poetică
- crez literar, operă literară, care exprimă principiile estetice ale autorului ei, concepţia acestuia despre menirea poetului, despre funcţiile literaturii, despre modul în care trebuie scrisă aceasta;
Testament, de Tudor Arghezi

Este o artă poetică, un poem programatic apărut în primul volum de poezii argheziene – Cuvinte potrivite, 1927.
Titlul semnifică întreaga operă a unui artist care este lăsată ca moştenire spirituală generaţiilor viitoare. Poetul este un Mesia care îşi asumă rolul de a scrie o carte. Eul liric sintetizează toate cântecele care există virtual în fiecare din noi.
Poezia este structurată în două părţi:
Prima parte are un caracter are un caracter adresativ (primele 12 versuri). Eul liric dialoghează cu un lector imaginar încercând să-l conştientizeze pe acesta de însemnătatea operei artistice.
Cuvântul central este cel de carte, care apare surprins din mai multe unghiuri:
- cartea este privită ca un document scris ce salvează de uitare numele artistului: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”
- cartea apare ca treaptă ce realizează legătura dintre generaţiile trecute şi cele viitoare: „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”
- cartea este un hrisov, este asemănată cu Biblia pentru că ea conţine moştenirea spirituală a generaţiilor: „Aşeaz-o cu credinţă căpătâi/ Ea e hrisovul vostru cel dintâi”
-cartea este un document social care exprimă suferinţa poporului: „Ea e hrisovul vostru cel dintâi/ Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele vărsate-n mine”
În partea a doua a poeziei poetul exprimă ideile esenţiale ale sale. Cartea apare ca expresie a progresului omenirii de la munca fizică la munca intelectuală: „Ca să schimbăm acum întâia oară/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară”.
Metafora „cuvinte potrivite” are mai multe conotaţii în text:
- opera trebuie să fie un act de trudă, de muncă: „Şi frământate mii de săptămâni/ Le-am prefăcut în versuri şi icoane”
- selectare, îmbinare pentru a ajunge la un vers care să exprime valori morale.
- poetul trebuie să transfigureze realitatea, să valorifice limbajul poporului care presupune originalitate, naturaleţe, plasticitate. Arghezi cultivă estetica urâtului, idee pe care o preia de Charles Baudelaire. El are misiunea de a valorifica acele cuvinte considerate până atunci non-poetice: „Făcu-i din zdrenţe muguri şi coroane”, „Veninul strâns l-am preschimbat în miere”.
- poetul are şi un rol social, el trebuie să exprime atât suferinţa confraţilor săi, cât şi să le aline durerea: „Am luat ocara.../Am pus-o când să-mbie, când să-njure”.
Arghezi recunoaşte că opera artistică nu este doar produsul inspiraţiei divine ci şi al eforturilor, al trudei: „Slovă de foc şi slovă făurită/ Împărecheate-n carte se mărită”. Identificăm două metafore; „Slovă de foc” reprezintă inspiraţia, „slovă făurită” munca.
Versificaţia este tradiţională prin cultivarea unei rime pereche şi modernă prin ritmul neregulat.





Înapoi la rezolvari