
Glossă , de Mihai Eminescu
Apariţie - decembrie1883, vol. de Poezii, editie îngrijită de Titu Maiorescu
Tipul poemului - este o poezie filosofică prin ideile pe care le dezbate, idei
preluate din filosofia grecească şi romantică (Kant si Schopenhauer - filosofi romantici).
Temă - ideea centrală la care se referă un text, de exemplu: copilăria, dragostea,
timpul, războiul, satul, oraşul, jocul, călătoria, aventura, condiţia geniului, singurătatea.
Motiv literar - unitate minimală care ajută la conturarea temei într-un text.
Tema - este un cod etic al omului de geniu care arată că omul superior trebuie să
se renunţe la fericirea iluzorie a vieţii omeneşti şi să se autocunoască prin raţiune şi
contemplaţie.
Motive:
- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat şi în strofele 6 şi 8 - ipocrizia lumii -
apare şi la Shakespeare: “Alte măşti, aceeaşi piesă/Alte guri, aceeaşi gamă“; lumea este
privită ca o scenă în care oamenii sunt actorii, jucând diverse roluri.
- apare motivul lumii-sirenă, care întinde “lucii mreje”; lumea atrage prin
spectacolul şi carnavalescul ei, dar omul de geniu care ştie acestea trebuie să se ferească
să nu cadă în mrejele ei.
‘Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje.’
- apare motivul schopenhauerian al prezentului etern:
“Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate”. Trecutul si viitorul sunt iluzorii si
sunt cuprinse in prezent. Doar prezentul e real si are consistenta.