2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Varianta 21, 25, 32: Modalităţi de construcţie a unui personaj dramatic/Particularităţile de realizare a unui personaj


Ion Luca Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Ion Creanga, Ioan Slavici si Mihai Eminescu. Este autorul nemuritoarelor “Momente şi  schiţe”, precum şi a numeroaselor nuvele grupate în fantastice (“La hanul lui Manjoală”), psihologice (“Kir Ianulea”, “O facile de Paşti”) sau realiste  (“Două loturi”). A îmbogăţit literatura dramatică prin capodopere ale genului ca: “O scrisoare pierdută”, “Conu Leonida faţă cu recţiunea”, “D’ale carnavalului”, “O noapte furtunoasă” sau drama “Năpasta”.

Meritul lui Caragiale este acela de a fi depăşit cadrul comediei clasice, având capacitatea de a individualiza personajele, prin comportament, particularităţi de limbaj sau nume, dar şi prin combinarea elementelor de statut social şi psihologic, prin eliminarea caracterului schematic al intrigii şi prin acordarea unor roluri esenţiale în construcţia subiectului dramatic unor personaje secundare (Cetăţeanul turmentat – element al hazardului sau Agamemnon Dandanache – element surpriză).

La nivelul personajelor, specific comediei este personajul tip. Acesta întruneşte în modul cel mai expresiv trasăturile/caracteristicile esenţiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă, având un caracter invariabil şi fiind aşadar un personaj plat care nu evoluează pe parcursul operei; portretul său moral este dominat de o calitate esenţială, confirmată de toate celelalte trăsături ale personajului. Astfel, Zaharia Trahanache este tipul încornoratului, Zoe Trahanache tipul cochetei şi al adulterinei, Ştefan Tipătescu tipul primului-amorez şi al donjuanului, Farfuridi şi Brânzovenescu tipul demagogului sau Ghiţă Pristanda tipul servitorului incult.

Caracterizarea directă realizată de autor în lista cu „persoane” de la începutul piesei, unde Zaharia Trahanache este prezentat ca fiind ”prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar şi al altor comitete”, el fiind unul dintre stâlpii locali ai partidului aflat la putere alături de Farfuridi şi Brânzovenescu, aşa cum el însuşi pretinde (autocaracterizare). Caracterizarea directă este realizată şi de alte personaje, ilustrative în acest sens fiind dialogurile cuplului Farfuridi-Brânzovenescu, care se tem de trădare din partea lui Trahanache şi a lui Tipătescu.

Caracterizarea indirectă a personajului se realizează prin faptele, gesturile, atitudinile şi replicile personajului, care îl înfăţişează pe Trahanache drept un ins calm, liniştit, imperturbabil, cu o gândire plată şi cu un temperament formal, dar viclean pentru că ştie să disimuleze şi să manevreze cu abilitate intrigi politice. De exemplu, atunci când el şi ai lui sunt şantajaţi nu se agită, ci abil răspunde cu un contraşantaj, descoperind o poliţă falsificată de Caţavencu.

Cu aceeaşi abilitate politică îi combate si pe Farfuridi şi Brânzovenescu care îl bănuiesc pe prefect de trădare şi care ajung apoi să creadă despre Trahanache: ’E tare, tare de tot...solid bărbat’. Recunoaşte imoralitatea şi corupţia la nivelul societăţii, dar practică înşelăciunea şi frauda falsificând listele de alegatori şi promiţându-i lui Dandanache unanimitate in alegeri. El nu admite insă imoralitatea în sânul familiei şi de aceea nu crede în autenticitatea scrisorii pe care o consideră plastografie. Din acest punct de vedere, critica literară admite că Trahanache este un personaj echivoc, textul piesei oferind argumente pentru a susţine atât faptul că Venerabilul cunoaşte adevărul despre adulterul Zoei, cât şi argumente contra.

Un merit incontestabil al lui Caragiale faţă de predecesorul său, Alecsandri, este de a fi depăşit caracterul plat al personajelor prin complexitatea psihologică şi prin dezvoltarea tuturor tipurilor de comic (de situaţie, de caracter, de intenţie, de limbaj) ca modalităţi indirecte de caracterizare a personajului. Trahanache nu este numai tipul încornoratului, aşa cum a stabilit Pompiliu Constantinescu în studiul „Comediile lui Caragiale”, ci reprezintă în acelaşi timp ticăitul (prin ticul „Ai puţintică răbdare!) care trage de timp, derutându-şi astfel adversarii, sau politicianul viclean, care nu se lasă intimidat de şantajul lui Caţavencu. Numele său indică trăsătura sa dominantă de caracter, deoarece este un derivat de la substantivul „trahana” (cocă moale), ceea ce sugerează caracterul său maleabil, iar prenumele îi demască obiceiul de a nu se precipita, fiind legat de conţinutul semantic al verbului ”a zaharisi”. Comicul de intenţie se manifestă atât în prezentarea lui printre celelalte personaje ca fiind preşedintele tuturor comitetelor şi comisiilor, cât şi în prezentarea Zoei ca fiind soţia „celui  de sus”, Caragiale satirizând orgoliul/vanitatea personajului. Referitor la comicul de limbaj, Trahanache se evidenţiază prin ticul său verbal, ca şi prin nonsensul enunţului „Într-o soţietate fără prinţipuri, care va să zică că nu le are…”. Astfel, dramaturgul nu îţi iartă personajele, evidenţiindu-le defectele cu scopul de a le sancţiona.

Chiar şi la nivelul personajelor, Caragiale este un inovator în literatura română, rafinând procedele de realizare a portretelor acestora şi marcând o etapă de maturizare a dramaturgiei româneşti.