2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Perspectiva narativă într-o proză realistă/obiectivă/Ion-L.Rebeanu

Variantele 40, 50:

Perspectiva narativă într-o proză realistă/obiectivă/ într-o operă epică

Ion (Liviu Rebreanu)



Apariţia romanului Ion în 1920 reprezintă o dată memorabilă în evoluţia literaturii române: apariţia acestui prim roman realist obiectiv „rezolvă o problemă şi curmă o controversă” (Eugen Lovinescu). Faţă de celelalte romane realiste care l-au precedat, respectiv Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon (1863) sau Mara de Ioan Slavici (1894/1906), Ion ilustrează ceea ce Lovinescu recomanda prozatorilor moderni, respectiv trecerea de la subiectiv la obiectiv în sensul deliricizării prozei, al renunţării la excesele idilice din operele semănătoriste sau la nota moralizatoare a celorlalte creaţii ardeleneşti. Astfel, Rebreanu reuşeşte prin Ion să creeze primul roman modern, chiar dacă fundalul acţiunii nu îl constituie spaţiul citadin.

Cea mai evidentă trăsătură a acestui roman din punctul de vedere al modernizării se regăseşte la nivelul perspectivei narative, care este de tip auctorial. Naraţiunea se face la persoana a treia, de către un narator omniprezent, omiscient, exterior evenimentelor relatate. Aşa cum susţine Nicolae Manolescu, acest narator adoptă o poziţie de „extarteritorialitate, înfăţişează o lume care există în afara lui şi poate foarte bine închipuită şi în absenţa lui”. Viziunea naratologică, noţiune ce desemnează raportul dintre cantitatea de informaţii ştiute de narator şi cele ştiute de personaj, este „din spate” (Tzvetan Todorov), corespunzându-i focalizarea de tip „zero”. Aceste aspecte ţin se regăsesc mai ales în proza realistă, din programul estetic al acestui curent regăsindu-se intenţia de a descrie fapte în mod verosimil, cu o precizie aproape ştiinţifică, în spiritul exactităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru. Aceeaşi preferinţă se regăseşte şi în romanele lui Rebreanu, el însuşi menţionând, în eseul „Cred”: „pentru mine arta înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă.”

Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate, care respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei. Criticul Nicolae Manolescu încadrează opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai importantă decât iluzia artei. Obiectivitatea este o condiţie a acestui tip de roman, prin naraţiunea la persoana a treia, realizată de către un narator omniscient şi impersonal.

Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera că şi tema destinului este definitorie pentru roman. Titlul este sugestiv din această perspectivă, reprezentând numele personajului principal, care devine astfel, personaj eponim. În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi complementare, avand în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. În ceea ce priveşte planurile narative, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prin care prezintă simultan viaţa ţărănimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) şi viaţa intelectualităţii (preotul Belciug şi familia Herdelea). Se poate vorbi aşadar chiar despre un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii aparţinând unor grupuri sociale diferite.

O trăsătură realistă ce evidenţiază prezenţa unui narator omniprezent şi omniscient, cu statut demiurgic, este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. În acelaşi timp, descrierea ilustrează condiţia socială a unor personaje şi anticipează rolul acestora în desfăşurarea narativă. Finalul reprezintă descrierea aceluiaşi drum, după încheierea evenimentelor, drum care se pierde, de această dată, în „şoseaua mare”, înscriind destinul individual al personajelor în marele destin universal. Simetria incipitului cu finalul corespunde concepţiei lui Rebreanu despre roman, înţeles ca un „corp sferiod”.

În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale. În ceea ce priveşte planurile narative, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor paralele, prin care prezintă simultan viaţa ţărănimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) şi viaţa intelectualităţii (preotul Belciug şi familia Herdelea). Se poate vorbi aşadar chiar despre un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul a două familii aparţinând unor grupuri sociale diferite.

Un alt element specific romanului realist este prezentarea aspectelor monografice ale satului românesc tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. Rebreanu acordă horei un rol esenţial pentru că ea coagulează viaţa satului, fiind nu numai loc de întâlnire şi de petrecere, dar şi de confruntări. Se fixează în acelaşi timp şi timpul şi spaţiul (duminica, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea)

Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al romanului. Personajul principal este exponenţial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime, dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. M. Forster, Ion este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod convingător prin reacţiile şi gesturile lui. El se opune personajelor plate, construite în jurul unei singure idei sau calităţi, precum Ana, Florica. Construcţia personajelor de către un narator demiurgic presupune obiectivarea viziunii. Modernitatea prozei lui Rebreanu constă în atitudinea neutră, impersonală a naratorului, care nu impune cititorului propria atitudine asupra personajului, ceea ce explică interpretările contradictorii ale lui Călinescu sau Lovinescu asupra protagonistului. Totuşi, moartea lui Ion în final reprezintă o modalitate moralizatoare de rezolvare a conflictului.

Romanul realist mai presupune un tip anume de personaj, purtător de cuvânt al naratorului, ceea ce-i conferă acestuia un grad mai mare de obiectivitate: personajul alter-ego. Acesta este Titu Herdelea, care va apărea şi în alte romane (Răscoala, Gorila). În Ion, el face legătura dntre cele două planuri şi îi detemină pe membri celor două familii să comunice. Este un personaj tipologic, reprezentând intelectualul dilematic, care caută răspunsuri la marile probleme ale existenţei personale şi sociale.

Tehnica narativă este tipic realistă. În primul rând, opera respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei, romanul având o desfăşurare logică şi cronologică. Totuşi, naratorul adaugă procedeul anticipării, prin care se prefigurează evoluţia unui personaj prin replici, gesturi, situaţii care anunţă evenimentele ulterioare. În „Ion”, cel ami important element cu valoare de anticipare este apariţia Savistei, în momentele cheie ale romanului.

Prin urmare, Liviu Rebreanu construieşte un roman realist, obiectiv, care rămâne un model pentru proza de acest tip din literatura noastră.