Moromeţii, de Marin Preda
Roman de tip obiectiv
Ilie Moromete - personajul principal (I vol. – Moromeţii, 1955)
Conflictul principal este de natură tragică şi se dă între om şi istorie, istorie care îi marchează în mod hotărâtor destinul, deşi omul are iluzia că se poate sustrage ei. Incipitul aduce în prim-plan problema timpului. „Se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici, fără conflicte mari.”
Răbdarea aceasta este o impresie greşită a oamenilor înşişi, aflaţi în pragul unor imense răsturnări istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred că stă în puterea lor de a evita marile conflicte. Naratorul ne induce în eroare pentru a face mai viu conflictul, mai puternică ieşirea acestei lumi din matcă. În spaţiul epic al lui Marin Preda funcţia acestui timp este însă paradoxală. El nu mai are răbdare şi va produce în sânul ţărănimii schimbări fulgerătoare, care pun în cumpănă însuşi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite în perfectă concordanţă cu timpul sugerat şi un sfert din volumul întâi se petrece de sâmbătă seara până duminică noapte, adică de la întoarcerea Moromeţilor de la câmp până la fuga Polinei cu Birică. Ritmul evenimentelor se precipită în ultima parte a volumului I, semn al faptului că „timpul nu mai avea răbdare”. Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al doilea război mondial.
Familia lui Ilie Moromete este şi ea măcinată de tot felul de conflicte în aparenţă minore, dar care vor duce treptat la destrămarea ei şi la schimbarea totală a personajului principal, Ilie Moromete, care-şi pierde controlul asupra familiei sale.
Starea conflictuală este permanentă.
Există conflicte între:
- Moromete şi Catrina, deoarece aceasta vrea să-i fie trecută casa pe numele ei, fapt promis de Moromete când acesta vânduse un pogon de pământ din zestrea soţiei. Catrina îl va părăsi pe Ilie în volumul al doilea, în urma aflării veştii ca Moromete le-a promis băieţilor că dacă se vor întoarce acasă le va da lor totul. Femeia supusă de la începutul vol. I se va transforma radical în cel de-al doilea volum.
- fraţi; chiar dispunerea membrilor familiei la masă de la începutul romanului arată rivalităţile existente între copiii din prima căsătorie şi cei din a doua căsătorie a lui Moromete. Copiii din prima căsătorie (Achim, Paraschiv şi Nilă) stăteau spre tindă gata de plecare dacă s-ar fi iscat vreo ceartă. Cei făcuţi cu Moromete stăteau de partea cealaltă lângă mama lor, Catrina.
- Niculae şi tatăl său, care nu vrea să-l trimită la şcoală. Ca filosofie a existenţei, Niculae este un antimoromeţian. Moromete se rupe definitiv de fiul său în al doilea roman. Conflictul dintre el şi Niculae simbolizează conflictul dintre două concepţii despre ţăran. Niculae refuză orice dialog. El este în căutarea unor valori care să-i ordoneze existenţa.
- tată şi cei trei fii, care vor să meargă la oraş să se îmbogăţească rapid.
Intrarea ţăranilor mai înlesniţi în circuitul comerţului de cereale are nu numai o importanţă economică, ci le modifică în primul rând atitudinea faţă de pământ. Ei nu mai sunt ţăranii lui Rebreanu, apăsaţi de “acea obsesie a pământului, teribilă ca o fatalitate”. Centrul vieţii economice ţărăneşti s-a deplasat de la posesia şi exploatarea pământului la valorificarea produselor sale ţărăneşti. Relaţia omului cu pământul a fost desacralizată. Ţăranii din Moromeţii încep să se deosebească între ei prin cu totul altceva decât numărul strict al pogoanelor şi anume prin faptul că unii au, iar alţii nu au posibilitatea de a cumpăra sau de a vinde.
Pe lângă aceste crize interne, există şi o criză externă a familiei produsă de: impozite, datorii la bancă şi alte datorii de gospodărie.