2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Particularitati de realizare a unui personaj dintr-o nuvela istorica Evolutia unui personaj de inspiratie istorica dintr-o opera epica

Varianta 12, 19: Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă istorică Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică dintr-o operă epică

Alexandru Lăpuşneanul (Costache Negruzzi)


 


Introducere:

Prozator ce aparţine generaţiei literare de la 1848, C. Negruzzi se individualizează in literatura română prin varietatea temelor şi a speciilor literare abordate. Opera sa, numită ironic „Păcatele tinereţelor”, cuprinde patru mari părţi: „Amintiri din juneţe”, „Fragmente istorice”, „Neghină şi pălămidă”, „Negru pe alb. Scrisori la un prieten”.


Prezentarea elementelor textului narativ semnificative prntru realizarea personajului:


Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul”, este prima nuvelă istorică din literatura română, dar ilustrează în acelaşi timp şi trăsăturile prozei romantice. Acestea au fost sintetizate pentru prima dată în literatura noastră de Mihail Kogălniceanu, teoreticianul generaţiei romantice paşoptiste: evadarea din prezentul apăsător, aspiraţia spre infinit, interiorizarea, întoarcerea la natură şi la tradiţii, cultivarea istoriei şi a moravurilor.

Textul reprezintă o nuvelă, deoarece este o specie în proză, cu o construcţie riguroasă, cu un singur fir narativ. Se caracterizează printr-un conflict unic, desfăşurat în mai multe spaţii şi într-un interval mai mare de timp. Personajele nu sunt numeroase, fiind surprinse în ceea ce au ele mai semnificativ. Caracterul istoric al operei reiese din inspiraţia din trecutul naţional, prin temă, subiect, personaje şi culoarea epocii.

Tema nuvelei este evocarea unei perioade din istoria Moldovei de la sfârşitul secolului al XVI-lea: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi luptele cu boierii pentru impunerea autorităţii domneşti.

În ceea ce priveşte structura, nuvela este delimitată în patru capitole care poartă fiecare câte un moto semnificativ. Celor patru părţi, precedate de câte un moto rezumativ: Dacă voi num ă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai sama, Doamnă!, Capul lui Moţoc vrem!, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu le corespund în mod echitabil momentele subiectului : expoziţiunea şi intriga (revenirea lui Lăpuşneanu în ţară cu intenţia de a-şi recăpăta tronul) se regăsesc în prima parte, desfăşurarea acţiunii se extinde în partea a doua şi parţial în cea de-a treia, punctual culminant (scena uciderii boierilor) se identifică în a treia parte, iar deznodământul (moartea domnitorului) apare în ultima secvenţă.

Subiectul cuprinde aşadar o serie de evenimente declanşate de reluarea tronului de către Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, confiscarea averilor boierilor de către noul domn, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moţoc de către mulţime şi moartea tiranului prin otrăvire.

Timpul şi spaţiul acţiunii sunt în conformitate cu specificul nuvelei istorice, clar precizate: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, în Moldova.


Prezentarea statutului social, psihologic al personajului:


Personajele  sunt caractere deja formate şi se conturează, în general, din stările conflictuale. Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul personalităţii sale. Statutul său social trebuie pus în relaţie cu tema operei, Lăpuşneanul având o existenţă istorică determinată, despre care autorul află, aşa cum el însuşi declară, din cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin. Conform principiilor esteticii romantice, Negruzzi este primul scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti. În mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspiraţie a nuvelei „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin, dar, de fapt, imaginea personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanul este conturată în altă cronică, cea a lui Grigore Ureche. De aici, Negruzzi preia scene, fapte (sosirea lui Lăpuşneanul în Moldova pentru a domni a doua oară, întâmpinarea lui de către boieri, uciderea celor 47 de boieri, boala şi omorârea prin otrăvire a domnitorului) şi chiar replici (de pildă, moto-ul primului şi al ultimului capitol al nuvelei). Totuşi, scriitorul se distanţează de realitatea istorică, prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Concepţia sa nu este identică cu cea a cronicarilor, el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de cronicari, care îl blamau. Astfel, este accentuată latura pur umană a personajului, care în tendinţa sa de a-şi depăşi condiţia, de a intra cu orice preţ în istorie, încearcă să-şi menţină puterea prin orice mijloace, chiar dacă unele sunt de o cruzime ieşită din comun. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

În ceea ce priveşte statutul psihologic al personajului, acesta este evidenţiat atât prin caracterizarea directă, cât şi prin cea indirectă. Portetul fizic este schiţat, accentuându-se acele trăsături care pun în evidenţă caracterul crud, dur şi firea imprevizibilă a acestuia: „ochii scânteiră ca un fulger”, „muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau”. De asemenea, în spiritul esteticii romantice, este detaliată vestimantaţia personajului, nu neapărat din raţiuni estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenţia culoarea locală: „Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa tucească.”


Modalităţi de caracterizare şi relevarea trăsăturilor personajului prin referire la evoluţia conflictului:

Naratorul se implică direct în prezentarea personajului, trădând o viziune subiectivă, prin comentariile şi judecăţile de valoare emise: „Lăpuşneanul nu avusese vreme a-şi dezveli urâtul caracter”, „rosti o deşănţată cuvântare”. Şi celelalte personaje îl caracterizaeză direct, Moţoc şi domniţa Ruxanda subliniindu-i „virtuţile”, din nevoia de a obţine favoruri. Astfel, chiar şi în momentul uciderii celor 47 de boieri, deşi speriat de moarte, Moţoc îl linguşeşte, declarându-se de acord cu fapta domnitorului: „Măria ta, ai urmat cu mare înţelepciune...” Domniţa Ruxanda, crezând ca-şi poate îndupleca soţul să înceteze omorurile în rândul boierilor i se adresează şi ea elogios: „Bunul meu domn! Viteazul meu soţ!”

Totuşi, cele mai multe trăsături ale personajului reies însă din caracterizarea indirectă, din faptele şi comportamentul acestuia, din modul în care vorbeşte şi din relaţiile cu celelalte personaje ale operei. El este un personaj eponim, inspirând titlul textului, un personaj romantic, excepţional, care evoluează în împrejurări excepţionale. Trăsăturile sale de caracter se evidenţiază în scene revelatorii precum cea a întâlnirii cu boierii de lângă Tecuci, unde dovedeşte labilitate psihică prin trecerea de la aparenta stăpânire de sine la exteriorizarea autorităţii şi la cinism în dialogul cu Moţoc. Cea mai grăitoare dintre situaţiile excepţionale rămâne însă cea a uciderii nemiloase a celor 47 de boieri, culminând cu aşezarea capetelor lor în formă de piramidă, element pur ficţional, neconfirmat de cronicariul Ureche.

Figură complexă, demonică, stranie, el este tipul domnitorului tiran şi crud, o personalitate contradictorie, ale carei trăsături sunt subordonate uneia esenţiale: voinţa de putere. De asemenea, forţa, autoritatea, instabilitatea emotionala, capacitatea de a disimula trădează un temperament vulcanic, cinic, machiavellic.

 Conflictul , factor determinant în desfăşurarea operei, este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Acesta este de natură exterioară, explicită, între domnitor şi boieri şi se conturează încă din intrigă, când are loc întâlnirea cu boierii, inclusiv cu Moţoc. Din dialogul cu el reiese relaţia anterioară dintre cei doi, bazată pe interese comune şi trăsătura definitorie a lui Moţoc: slugărnicia. Scena anticipează destinul personajului, întrucât domnitorul îşi exprimă în mod direct convingerile legate de caracterul lui Moţoc pe care-l cunoaşte foarte bine: „Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut pre mine, vei vinde şi pre Tomşa...” Este un conflict explicit, în care adversarii se acceptă, fiecare ştiind precis că o alianţă aparentă ar fi soluţia de moment în elaborarea planurilor lor. Lăpuşneanul îl iartă pe Moţoc, căci „îi e trebuitor”, iar boierul „ştie că Alexandru Vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el”.

Personajul nu evoluează, chiar şi în final fiind dominat de o singură trăsătură definitorie: cruzimea. În gonie, pe patul de moarte, el nu ezită să-i ameninţe pe toţi cei ce-l veghează, inclusiv popria familie: „iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei...”. Finalul consemnează în mod concis sfîrşitul domnitorului, în stilul caracteristic lui Negruzzi: „Astfel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei”. Se realizează astfel, simetria cu incipitul, care rezumă evenimentele ce motivează revenirea la tron a domnitorului şi atitudinea lui răzbunătoare.


Raportul personajului cu un alt personaj:


Caracterul exceptional al lui Alexandru Lapusneanul este scos în evidenta  şi prin plasarea lui în antiteza cu alte personaje precum boierul mârşav, slugarnic, linguşitor, Moţoc. Acesta reprezintă tipul boierului intrigant, trădător, viclean, laş, care nu îşi urmăreşte decât propriile interese. De altfel, şi el este un personaj machiavellic, pentru că îşi epuizează viaţa în nesfârşite conflicte şi intrigi de culise. Cinismul lui Lăpuşneanul este dus la extrem în dialogul cu boierul pe care tocmai îl condamnase la moarte în capitolul al treilea şi căruia îi explică acum, în ultimele clipe, planul pregătit încă de la început: „Luaţi-l de-l daţi norodului şi spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru Vodă celor ce pradă ţara”.


Concluzie:


Prin urmare, Negruzzi realizează în acastă nuvelă portretul unui domnitor singular prin cruzime şi machiavelism, detaşându-se prin capacitatea analitică de zugrăvire a monstruosului, de îmbinare a realităţii cu ficţiunea.