2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Costache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru Lapusneanul Ptint   Scade Mareste
Particularităţi ale nuvelei istorice

Particularităţi ale nuvelei istorice


 


Introducere:

Dintre reprezentanţii literaturii române din perioada paşoptistă, Costache Negruzzi s-a impus în conştiinţa tuturor cititorilor ca autor al primei nuvele istorice prin “Alexandru Lăpuşneanul”. Creator al volumului Păcatele tinereţelor, publicat în 1857, Negruzzi a fost şi unul dintre autorii de opere dramatice din epocă prin titluri cum ar fi „Muza de la Burdujeni”; totuşi, principala sa vocaţie rămâne cea de prozator.

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este un text ilustrativ pentru perioada pasoptista a literaturii romane, perioada in care orientarea estetică predominantă este romantismul şi ale cărei principale direcţii sunt prezentate de Mihail Kogalniceanu în “Introductie” la “Dacia literara”. Nuvela va apărea în primul număr al acestei publicaţii, , ilustrând astfel eforturile paşoptiştilor de a reliza o literatură originală, inspirată din realităţile naţionale.


Precizarea trăsăsturilor nuvelei istorice:


   Alexandru Lapusneanul este un text în proza de dimensiuni medii, cu un numar mediu de personaje (principale, secundare, colective), al cărui unic fir narativ prezintă cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, accentual punandu-se pe complexitatea de caracter a protagonistului, ceea ce justifică încadrarea operei în specia nuvelei.

La nivel tematic, nuvela prezintă cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, trecutul istoric fiind o tema romantica prin excelenţă. Viziunea subiectivă a prozatorului este puternic influenţată de gustul romanticilor pentru excepţional: îndepărtându-se de modelul real al domnitorului, aşa cum îl aflăm din cronici sau din “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” de C. Gane, Negruzzi ilustrează politica de îngrădire a autoritatii boierilor de catre un domn despotic şi autoritar.

Ca surse de inspiraţie, prozatorul se întoarce la Letopiseţul Ţării Moldovei, la Grigore Ureche pentru episodul acestei domnii şi la Miron Costin, de unde preia episodul uciderii boierului Batişte Veleli pentru pedepsirea lui Moţoc. Totuşi, în spiritul romanticilor, Negruzzi va opera importante modificări atât asupra faptelor, cât şi asupra persoanjelor, urmărind crearea antitezelor şi a situaţiilor excepţionale. Ilustrati raportul realitate/fictiune intr-o opera studiata

Raportul realitate fictiune este o trasatura esentiala a oricarui text literar. Desi el este cel mai evident in textele de literatura fantastica, chiar si operele realiste il evidentiaza, stiut fiind faptul ca intr-un roman/nuvela realista doar geneza este constituita din fapte reale, opera in sine constituindu-si firul epic pe principiul mimesisului si pe cel al verosimilitatii.

Nuvela istorica Alexandru Lapusneanul respecta ideologia romantica, inspirandu-se din trecutul istoric al neamului, prezentand cea de-a II-a domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Se poate astfel aduce in discutie si distinctia persoana-personalitate-personaj referitor la statutul domnitorului.

Persoana istorica reprezenata de Alexandru Lapusneanul se poate reconstitui din surse cum ar fi cronica lui Grigore Ureche (“Letopisetul Tarii Moldovei”) sau din alte documente istorice ale epocii din care se desprinde portretul unui domnitor autoritar, strateg, al unui polititcian abil, ale carui gesturi de pedepsire a boierilor nu sunt cu nimic mai spectaculoase decat cele ale lui Tepes sau Stefan cel Mare (despre care se stie ca a ucis peste 60 de boieri intru-un mod similar cu cel al lui Alexandru Lapusneanul).

Negruzzi a pornit de la aceste surse istorice si a accentuat in mod intentionat anumite trasaturi de caracter ale personajului, urmarind crearea unui personaj romantic prin caracterul sau exceptional in situatii exceptionale si prin realizarea lui in antiteza cu alte personaje din opera.

Daca realizam o comparatie intre cronica lui Ureche si nuvela istorica in discutie, vom constata urmatoarele modificari operate de Negruzzi, toate avand o motivatie estetica. Daca in cronica dialogul dintre Alexandru Lapusneanul si boierul de la Tecuci este amintit fugitiv, retinandu-se doar replica “Daca voi nu ma vreiti…” (replica ce va deveni moto), în nuvelă scena este dramatizată prin dialog cu scopul de a sublinia autoritatea si spiritual disimulant a lui Alexandru Lapusneanul si de a crea antiteze intre Lapusneanul si boieri sau intre Motoc si ceilalti boieri. In cronica, Motoc, Veverita, Spancionc si Stroici fug in Polonia unde sunt ucisi din porunca lui Lapusneanul, iar in nuvela Negruzzi ii pastreaza pentru crearea antitezei si pentru a realiza tipul boierului marsav. Dialogul dintre Ruxanda si Lapusneanul este de asemenea o fictiune a lui Negruzzi cu scopul de a realiza o antiteza intre cruzimea domnitorului si blandetea sotiei. Scena de la biserica este creata de Negruzzi pentru evidentierea unei antiteze intre calmul acestei intalniri si cruzimea macelului de mai tarziu. Uciderea lui Motoc prin azvarlirea lui  multimii revoltate are ca sursa de inspiratie un episod din cronica lui Miron Costin, respectiv cel al uciderii boierului Batiste Veveli. Piramida de capete tine de asemenea de caracterul personajului creat de Negruzzi. Daca in cronica Ureche ofera doua variante mortii lui Lapusneanul, in nuvela Negruzzi il prefera pe cel mai spectaculos, respectiv otravirea domnitorului (si nu moartea naturala cauzata de boala), avand aceeasi intentie a crearii unui personaj exceptional intr-o situatie exceptionala. Astfel, aşa cum afirma Daniel Grojnowski, nuvela ca specie este gândită de autor mai ales din perspective finalului, care trebuie să fie “cel mai adesea şocant”. Putem spune că Negruzzi foloseste adevarul istoric/realitatea doar ca punct de plecare al nuvelei, modificarile aduse de el nefiind gratuite, ci raspunzand esteticii romantismului.


Evidenţierea raporturilor dintre erou şi celelalte personaje:


La nivelul personajelor, remarcăm faptul ca protagonistul este în egală măsura şi eponim, numele său apărând însoţit de articolul hotărât enclitic, ceea ce accentuează unicitatea acestuia. Personaj excepţional în situaţii excepţionale, Lăpuşneanul este o întruchipare a domnitorului crud, machiavelic, posesor al unei diabolice arte a disimulării, bun cunoscător al psihologiei celuilalt, cu o voinţă de fier, un temperament vulcanic şi o autoritate ineluctabilă, îndepărtându-se de imaginea mitică a unor domnitori precum Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân. Trăsăturile sale de caracter se evidenţiază în scene revelatorii precum cea a intâlnirii cu boierii de lângă Tecuci, unde dovedeşte labilitate psihică prin trecerea de la aparenta stăpânire de sine la exteriorizarea autorităţii şi la cinism în dialogul cu Moţoc sau în partea a doua a nuvelei, în care în prezenţa Ruxandei cu greu îşi stăpâneşte instinctul de a scoate pumnalul. Cea mai grăitoare dintre situaţiile excepţionale rămâne însă cea a uciderii nemiloase a celor 47 de boieri, culminând cu aşezarea capetelor lor în formă de piramidă, element pur neconfirmat de cronicariul Ureche.

Conflictul principal al nuvelei are la bază setae de putere şi de răzbunare a domnitorului tiranic, aşadar este un conflict social între boierii trădători din prima domnie şi Lăpuşneanul. El este dublat şi de un conflict secundar, între Lăpuşneanul şi boierul trădător, Moţoc. Conflictul interior constă în tensiunea care decurge din sentimentele şi opţiunile contradictorii ale aceluiaşi personaj. În text, personalitatea protagonistului este în sine contradictorie, dar personajul care se frământă cel mai mult este Ruxanda, capabilă în fibal să-şi omoare soţul.

 Tipic operelor de inspiraţie istorică, în această nuvelă regăsim triada domnitor tiranic – domniţă angelică – boier slugarnic şi mârşav, respectiv Lăpuşneanul – Ruxanda – Moţoc, tot aşa cum în Despot-vodă de Vasile Alecsandri putem exemplifica prin Despot – Ana lui Moţoc – Moţoc. Caracterul exceptional al lui Alexandru Lapusneanul este scos in evidenta prin plasarea lui în antiteza cu aceste personaje: demonismului său i se opune blândeţea şi inocenţa Ruxandei, iar forţei autoritare slăbiciunea şi ipocrizia, oportunismul şi cameleonismul lui Moţoc.

Nu în ultimul rand, tot în spirit romatic nuvela prezintă personaje aparţinând tuturor straturilor sociale: domnitor, boierimea tânără (Spancioc, Stroici), boierimea conservatoare (Moţoc, Veveriţă), ţărănimea – realizată pentru prima dată în literatura română ca personaj colectiv.

Un alt argument prin care se demosntreaza caracterul romantic al nuvelei este refacerea culorii locale: prin descrierea vestimentatiei domnitorului si a Ruxandei, în care predomină purpura şi aurul ca însemne ale celor aleşi, ale puterii,  prin prezentarea ospatului cu bucate turceşti sau prin plasarea unor detalii în text ce evidenţiază mentalităţi ale epocii (refuzul boierilor de a săruta poala lui Lăpuşneanul) creează o atmosferă de epocă;  la nivel lexical, aceasta este susţinută prin folosirea arhaismelor si a regionalismelor (armaş, voda, pre, prosti ).


Elemente de construcţie a subiectului şi a discursului narativ:


Desi este o nuvela preponderant romantica, “Alexandru Lapusneanul” are o structura clasica (de altfel este stiut faptul ca in perioada pasoptista se impletesc in operele scriitorilor români elemente romantice cu elemente clasice), prin evoluţia gradată a subiectului epic, prin dramatizarea scnelor prin dialog,  prin armonia si echilibrul celor patru părţi, precedate de câte un moto rezumativ: Dacă voi num ă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai sama, Doamnă!, Capul lui Moţoc vrem!, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu. Celor patru părţi le corespund în mod echitabil momentele subiectului : expoziţiunea o constituie  revenirea lui Lăpuşneanul în ţară cu intenţia de a-şi recăpăta tronul, intriga este reprezantată de setea de răzbunare a domnitorului, ambele regăsindu-se în prima parte, desfăşurarea acţiunii se extinde în partea a doua şi parţial în cea de-a treia, punctul culminant (scena uciderii boierilor) este plasat în a treia parte, iar deznodământul (moartea domnitorului) apare în ultima secvenţă. De altfel, acest eclectism al elementelor clasice şi romantice este specific romantismului de tip Biedermeier, specific culturilor şi literaturilor est-europene şi implicit celei române.

Nu in ultimul rand, la nivelul procedeelor artistice, Negruzzi exceleaza in folosirea antitezei.  Pe de o parte, sunt plasate în opoziţie personaje, nu numai cele principale, ci şi personajele episodice: Spancioc şi Stroici se detaşează de Moţoc prin refuzul lor de a-l sluji pe Lăpuşneanul şi prin rolul lor important în eliminarea din scaunul Moldovei  domnului tiran. Pe de altă parte, putem vorbi şi despre scene antitetice: lipsită din cronica lui Ureche, scena discursului lui Lăpuşneanul de la biserică este o ficţiune a lui Negruzzi cu scopul de a sublinia cruzimea măcelului de la ospăţ din scena imediat următoare. În esenţă, toată nuvela poate fi citită ca un crud episod din istoria Moldovei, ce face şi mai strălucitoare figura lui Ştefan cel Mare.


În concluzie, Alexandru Lăpuşneanul rămâne, prin caracterul de sinteză estetică, prin gestul de pionierat pe care îl reprezintă, prin echilibrul compoziţional, una dintre creaţiile de certă valoare ale perioadei paşoptiste.