2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Varianta 61, 66: Modernismul unui text lirc de Lucian Blaga

Varianta 61, 66: Modernismul unui text lirc de Lucian Blaga/raportul autor-eu liric

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


Încadrarea autorului în context:


Lucian Blaga este o figură aparte în peisajul liricii interbelice: volumele sale marchează o detaşare atât de tematica rurală socială specifică poeţilor ardeleni precum Octavian Goga sau George Coşbuc, cât şi de linia simbolistă deschisă de Macedonski, de la care se revndică ceilalţi poeţi moderni interbelici, precum Bacovia sau Arghezi. Format la Viena, în anii mişcărilor de tip Secession sau Jugendstil, Blaga se revendică, cel puţin în primele volume de poezii şi în primele drame, de la estetica expresionistă.


Expresionismul


Expresionismul este o mişcare culturală ce se dezvoltă în Germania în primele decenii ale secolului al XX-lea, mai precis între 1911 şi 1925, iniţial în artele plastice, apoi şi în literatură, ca reacţie împotriva ameninţării cu războiul, a alienării individului prin excesul de tehnicism, a vieţii artificiale şi a standardizării sufletului, cărora le corespund drama impasului metafizic, senzaţia de pierdere în haos, persetimentul iminenţei unei catastrofe niversale. Astfel, remediile sunt de căutat în coborârea în mit şi anistorie, în timpurile originare, în primitivitatea rurală, arhaică, primordială.

Teoretizată iniţial de W.Worringer prin referire la operele plastice ale lui Munch sau Van Gogh, iar la noi de Blaga în „Feţele unui veac”, atitudinea creatorului expresionist nu este una pasivă, supusă obiectului pe care să-l înregistreze cu fidelitate, ci se caracterizează prin raportare la absolut, prin vizionarism, tensiune extatică, prin transcenderea realităţii spre un dincolo care reface posibilă comuniunea cu misterul cosmic. De aceea se accentuează fondul emoţional, crearea unor tensiuni puernice şi se preferă eroii zbuciumaţi, iar limbajul se caracterizează prin stil exploziv (în locul celui descriptiv), prin încărcătura revelatorie a cuvintelor ce devin simboluri ale unei realităţi mai puternice.

Forţa inovatoare a poeziei lui Blaga vine, prin urmare, din părăsirea vechilor teme şi motive ale literaturii ardelene şi din afilerea la curentele de acută sensibilitatea europeană. Poezia sa este una de cunoaştere, de rediscutare a raportului între eul liric şi univers, este străbătută de marile întrebări ontologice, formulate metaforic, într-un limbaj interiorizat, ce se caracterizează prin forţa sugestiei. La nivel tematic, expansiunea eului, jubilaţia dionisiacă, neliniştea, tristeţea metafizică, germinaţia universală, resurecţia erosului la apusul vieţii, setea de extincţie, marea trecere, somnul şi tăcerea ca unice modalităţi de reintegrare în ritmul cosmic originar sunt numai câteva din constantele liricii blagiene.

Pe de altă parte, prin afilierea sa la revista Gândirea, Blaga intră în contact cu estetica tradiţionalistă, de care se detaşează însă: cel mult putem vorbi de o recuzită tradiţionalistă în poezia blagiană, dar filtrată de viziunea modernă, astfel încât opziţia rural(patriarhal) –citadin nu trebuie înţeleasă în sens socil sau istoric, ci la nivel spiritual. Spaţiul rural permite reintegrarea în echilibrul universal, redă plinătatea finnţei originare, pe când spaţiul citadin condamnă la o existenţă fragmentară, la „treaza tristeţe şi la superficialitatea lucidă”.


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu  nu strivesc corola de minuni a lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919, Poemele luminii, deşi iniţial este publicată în revista “Glasul Bucovinei”, în ianuarie, apoi în “Renaşterea română”, două luni mai târziu. Poezia este expresia viziunii artistului asupra universului şi anticipă teoriile din eseurile Eonul dogmatic sau din Trilogia cunoaşterii. Deşi principala vocaţie a scriitorului este cea de poet, Blaga este şi autorul unui sistem filozofic în care ideea centrală este perceperea universului ca o mare taină, faţă de care două atitudini sunt posibile: una dintre ele poartă numele de cunoaştere paradisiacă şi se defineşte prin numirea obiectelor, prin limitarea lor la concept, este o cunoaştere empirică, analitică, raţională, logică în ultimă instanţă, îndepărtând omul de emoţia participării la misterul universal. Respingând acest demers, Blaga alege cunoaşterea de tip luciferic, intuitivă,  simpatetică, poetică, participativă, care separă obiectul în două parţi, cea vizibilă (fanică) şi cea tăinuită (criptică), intenţia fiind de a potenţa partea ascunsă, astfel încât să se regeneraze misterul lumii primordiale. În termenii din eseul Eonul dogmatic, prima modalitate de luare în posesie a universului este numită plus-cunoaşterea, iar cea de-a două minus-cunoaşterea. Fără a fi numite prin aceste sintagme, cele două tipuri de cunoaştere sunt definite la nivelul imaginarului poetic înainte de cristalizarea sistemului filozofic blagian, în poezia citată.

Definitoriu pentru lirismul acestui autor este specificul raportului dintre autor şi eu liric. În cazul dat, se explică astfel: autorul este Lucian Blaga, autorul concret desemnând persoana reală din perioada interbelică a literaturii române, iar autorul abstract creatorul universului liric din volumele ce poarta semnătura poetului; eul liric este o proiecţie a autorului abstract în text, iar textul fiind o artă poetică, ipostaza eului liric este cea de creator. Acest raport nu este unul de identificare, după cum nici în romanele moderne cu naraţiune la persoana I nu există identificare între autor şi personaj – narator (Camil Petrescu şi Ştef Gheorghidiu). Totuşi, prin vocea eului liric Blaga îşi expune propria viziune asupra Universului, asupra luării în posesie a acestuia prin cunoaştere.

Textul este o artă poetică deoarece prezintă crezul artistic al lui Lucian Blaga, concepţia lui despre poezie şi menirea artistului în relaţie directă cu misterul cosmic, astfel încât tema poemului este definirea unui raport între eul liric şi univers.

            Titlul conţione o metaforă revelatorie prin care este definit universul ca o mare taină, ca o entitate desăvârşită: “corola de minuni” trimite la ideea de perfecţiune (rotunjimea plină – Gaston Bachelard) prin raportarea la forma circulară, dar şi la mister prin conţinutul semantic al substantivului “minuni”, fenomene inexplicabile pe cale raţională. De asemenea, titlul cuprinde şi mărci ale eului liric: pronumele şi verbul la persoana I şi emfatizare (“eu u strivesc”), astfel încât poezia se încadrează în tipul de lirism subiectiv

            Poemul este structurat în 3 secvenţe. Incipitul  este format din primele 5 versuri, ce definesc cunoaşterea de tip luciferic/poetic prin detaşarea de un demers opus, raportat la raţional (mintea). Remarcăm reluarea titlului în versul iniţial şi referinţa pentru verbe la forma negativă (“nu strivesc, nu ucid”) pentru a accentua opoziţia între cele 2 tipuri de cunoaştere şi pentru a condamna indirect efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoaşterii empirice. Metaforele plasticizante (“ochi, flori, buze, morminte”) reprezintă  manifestări ale tainelor în Univers, trimiţând la totalitatea experienţelor de luare în posesie a realităţii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existenţei, la iubire, cunoaştere sau moarte, dar şi la telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvântului (buze), lumea morţii (morminte).

             În cea de-a doua secvenţă este dezvoltată opoziţia dintre cunoaşterea de tip luciferic/poetică şi cea de tip paradisiac/ştiinţifică, opoziţie accentuată prin comparaţia amplă cu luna, motiv literar ce nu mai reprezintă astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantică, ci un simbol care potenţează misterul, partea criptică a exisentului. O serie de motive se regăsesc în câmpul semantic al ideii de taină: „vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric”, „taina nopţii”, „întunecata zare”, „sfânt mister”, căci eul liric refuză claritatea regimului diurn în favoarea regimului nocturn, căci îi permite integrrea fiinţei individuale în Totul cosmic.

             Ultima secvenţă cuprinde motivaţia cunoaşterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza demersului cognitiv al artistului stă afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondenţe între Univers şi sine, simţindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenerează continuu. Astfel, poetul devine el însuşi o formă de manifersatre a tainei.

             Relaţia de opoziţie este vizibilă în raport cu  ideea principală a poemului - anume diferenţa dintre cele două tipuri de cunoaştere (luciferică şi paradisiacă) - şi se realizează prin formele verbelor alese ( gradaţia „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc”, „iubesc” pentru cunoaşterea luciferică, „strivesc”, „ucid”, „sugrumă” pentru cunoaşterea paradisiacă) sau prin determinanţii substantivului „lumină” (lumina mea vs. lumina altora). Astfel, pe lângă recurenţa succesiunii de motive flori, ochi, buze, morminte,  putem vorbi despre laitmotivul luminii, ce semnifică în acest poem cunoaşterea. Motiv central al întregului volum, el va permite alte echivalări în poezii precum Lumina raiului (stralucire, sacralitate), Lumina (elan, forţă, vitalism, elan, iubire, pricipiu generator de viaţă), Vreau să joc! (avânt spre înalt), Pax magna (puritate). Prin urmare, lumina este o metaforă revelatorie cu multiple conotaţii, căpătând forţa cuvintelor magice, a logosului creator.

Relaţia de simetrie se realizează prin repetiţia seriei de metafore plasticizante: „ochi, flori, buze, morminte”, ca şi prin titlul care se repetă în primul vers acestea constituind elementele de recurenţă al poemului.

O trăsătură ce individualizează poezia lui Blaga este preferinţa pentru cuvinte-imagini, ce vor genera metafore revelatorii în volumele următoare: taină, mister, lumină, noapte, vrajă, mister, a iubi. Cum a numi reprezintă în viziunea poetului a limita, a văduvi de puterea sacră, autorul conferă cuvântului harul originar, reîntregindu-l, reînvestindu-l cu puterea creatoare. Poetul devine astfel „un mântuitor al cuvintelor”, care le „scoate din starea lor naturală şi le aduce în satrea de graţie”, după cum se autodefineşte.

Elementele expresioniste din poezie sunt, aşadar, următoarele: raportarea eului la perspectiva cosmică, eliberarea afectului ce stă la baza demersului artistului, metafora revelatorie ce domină iamginarul poetic, liberatea prozodică şă nu în ultimul rând natura decorativă, emblematică, hieroglifică a imaginilor poetice, amintind de gustul pentru decorativ al artiştilor plasticii secesionişti (motivele vegetale precum corola, flori).


În loc de concluzii:


Prin Lucian Blaga poezia interbelică românească cunoaşte o experienţă inedită, deşi nu      singulară (Aron Cotruş, B. Fundoianu în poezie, Vasile Voiculescu, A.Maniu sau G.M. Zamfirescu în teatru sau Ion Vinea, Ion Călugăru şi Felix Aderca în proză sun enumeraţi de Ov.S. crohmălniceanu ca fiind reprezentanţi ai expresionismului românesc). Prozele autobiografice Hronicul şi cântecul vărstelor sau Luntrea lui Charon şi dramele expersioniste Meşterul Manole, Zamolxe, Cruciada copiilor, Tulburarea apelor completează tabloul creaţiilor blagiene, făcând din autorul ardelean una dintre prezenţele cela mai active din epocă.