2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Poezie traditionalista / Imaginarul poetic traditionalist

Variantele 75, 78: Caracteristicile limbajului într-o poezie tradiţionalistă studiată/ Imaginarul poetic tradiţionalist

ION PILLAT - Aci sosi pe vremuri


 


Introducere:

Tradiţionalismul este o orientare estetică din perioada interbelică ce a evoluat în paralel cu modernismul (teoretizat de Eugen Lovinescu) şi a fost teoretizat de Nichifor Crainic. Se caracterizează prin ataşament faţă de valorile trecutului, prin redescoperirea spaţiului rural şi a tradiţiilor. Deşi teoretic se vorbeşte despre două orientări în perioada interbelică, criticii literari vorbesc în ultimele decenii despre existenţa unui singur curent general extins între cele două războaie mondiale, respectiv modernismul. Când Nicolae Manolescu susţine că „tradiţionalismul e un stil, o formulă inventată de poeţii moderni ieşiţi adesea din şcoala simbolismului”, de fapt reia observaţiile lui Călinescu referitoare la dificultatea încadrării unor poeţi precum Ion Pillat sau Vasile Voiculescu în estetica tradiţionalistă, care nu poate fi susţinută decât la nivelul recuzitei, nu şi la cel ala viziunii poetice.

              Didactic şi convenţional încadrat la orientarea tradiţionalistă din perioada interbelică, Ion Pillat este un iubitor de literatură, un rafinat cititor, format în universul livresc al bibliotecii familiei, dar şi  autorul unei opere ce poate fi împărţită în 3 etape: cea parnasiano–simbolistă (vol. “Visări păgâne”, “Eternităţi de o clipă”), cea tradiţionalistă propriu–zisă (vol. “Pe Argeş în sus”, “Satul meu”) şi cea clasicizantă (vol. “Poeme într-un vers”, „Scutul Minervei”). Dificultatea încadrării poetului la tradiţionalism este amintită şi de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Pillat având o sensibilitate şi o viziune specifice modernismului, în ciuda cadrului rural al poeziilor sale.


Motivarea apartenenţei poeziei la direcţia tradiţionalistă:


                   Poezia “Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul “Pe Argeş în sus” publicat în 1923.

               Tema poemului este ciclicitatea existenţei şi scurgerea  ireversibilă a timpului, ce provoacă eului liric un sentiment al rupturii fiinţei. Ion Pillat este creatorul pastelului spiritual/psihologic în sensul că el descrie spaţiul rural doar ca pe un fundal pe care proiectează criza lăuntrică provocată fie de trecerea timpului, fie faţă de înstrăinarea faţă de satul natal, argument că Ion Pillat este poet tradiţional doar prin recuzită şi modern prin viziune.

               Titlul poemului sugerează întoarcerea spre trecut prin sintagma “pe vremuri”; de asemenea, în titlu mai remarcăm prezenţa deicticului “aci” (marcă a lirismului subiectiv) şi forma de perfect simplu a verbului, care desemnează o acţiune recent încheiată, ideea că revelaţia poetului este recent asumată.

             Faţă de poeţi precum Lucian Blaga, care renunţă la rigorie prozodiei, poemul păstrează ritmul (iambic), rima (împerecheată) şi măsura (13 silabe) poeziei tradiţionaliste şi o structură clasică. Incipitul  cuprinde primele 3 distihuri (6 versuri), în care regăsim indici spaţiali ai unui cadru rustic şi intim: “La casa amintirii/Cu obloane şi pridvor/ păianjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor”. Întoarcerea spre trecut se realizează prin prezenţa unor termeni ce compun câmpul semantic : amintire, poteri, haiduc, îmbătrâniră, pe vremuri. În opziţie cu timpul perceput la nivel individual, macrotimpul este unul încremenit, mitic, scurgându-se în alte dimensiuni. Corelat cu cel cosmic, timpul individual trezeşte un sentiment de nostalgie eului liric: “În drumul lor spre zare îmbătrăniră plopii”. Numai trecutul este văzut ca un timp al vitalităţii, idee sugerată prin aluzia la haiduci şi poteri.

               Următoarele şapte distihuri compun secvenţa ce reconstituie scenariul erotic de altădată, ai cărui protagonişti sunt bunicii; prin recuzită (berlină, crinolină) şi prin aluziile culturale la cele două poeme romantice: “Le Lac” de Lamartine şi “Sburătorul” de Ion Heliade Rădulescu, ambii poeţi romantici, dar aparţinând unor spaţii culturale diferite, este sugerat trecutul.

            Dincolo de elemntele de recuzită, se insistă asupra portretului bunicii, dominat de motivul ochilor „de peruzea”, simbol al privirii protectoare a femeii. Imaginea auditrivă sporeşte doza de ambiguitate a textului : „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Ambivalenţa spaţiului sacru, care celebrează unirea celor doi, dar aminteşte şi de condiţai de muritor a individului, este compensată de etrenizarea clipei de dargoste : „dar ei în clipa asat simţeau c-o să rămână”.

Cea de-a treia secvenţă realizează legătura dintre scenariul erotic trecut şi cel prezent, exprimând drama trecerii timpului prin motivul fotografiei:”Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete /Te vezi aievea numai în ştersele portrete. /Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, /Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...” acest intermezzo dă o tonalitate gravă poemului, astfel încât pe fundalul acestui scenariu erotic este proiectată drama înstrăinării de timpul copilăriei, dar şi cea a efemerităţii fiinşei umane.

            Scenariul erotic din prezent  are alţi protagonişti: eul liric reia povestea de dragoste din trecut, într-un cadru al cărui fundal general este acelaşi, dar se elementele de recuzită se schimbă : Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:/Pe urmele berlinei trăsura ta stătu./Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară./Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.“ Aluziile livreşti nu mai ţin de estetica romantică, ci de cea simbolistă, contemoporană noului cuplu: poeme de Francis Jammes şi Balada lunei de Horia Furtună.

Epilogul cuprinde reluarea unei imagini auditive din secvenţa a doua, respectiv bătaia clopotului care păstrează o notă de ambiguitate, nunta semnificând consfiinţirea ritualului erotic, iar moartea asumarea condiţiei umane.


            Caracteristicile limbajului poetic- rolul expresiv al nivelului lexico-semantic, morfosintactic :


            La nivel lexical, poezia se remarcă prin prezenţa elementelor populare (aci, pridvor, obloane, a zăbreli, zăvor, ciubuc), cu rolul refacerii atmosferei tipice trecutului. La nivel morfologic, alternarea verbelor la timpuri trecute (perfect simplu şi imperfect, folosite cu rolul de a spori aura ireală a scenariului erotic din trecut, sau perfect compus, cu rolul de exprima asumarea de către eul liric a experienţei afective) cu cele la prezent accentuează ideea ciclicităţii existenţei.

            Nivelul stilistic evidenţiază preferinţa pentru tropi (figuri semantice), ce se regăsesc în pasajele cu valoare de pastel: personificarea apare în primele distihuri: ”Păianjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor/  Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc...”, accentuând în mod paradoxal imaginea spaţiului abandonat şi sentimentul de melancolie provocat de îndepărtarea de un spaţiu intim al trecutului afectiv. Versul cu rezonanţă metaforică „În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii” transferă asupra elementelor naturii durerea trecerii ireversibile a timpului. Indicii temporali ai înserării sunt accentuaţi prin comparaţie: „Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,/Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad... ”. O apariţie singulară o constituie exclamaţia retorică din secvenţa mediană, ce accentuează starea generică de melancolie a eului liric, provocată de constatarea efenmerităţii fiinţei umane: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/Te vezi aievea numai în ştersele portrete.”

            Ambiguitatea ca trăsăstură modernistă a limbajului poetic se evidenţiază în repetiţia versurilor referitioare la bătaia clopotului, accentuând atmosfera textului. De asemenea, aluziile livreşti prin care se reconstituie prezentul şi trecutul reprezintă tot un procedeu revedicat de la estetica modernistă, vizând un cititor iniţiat.

            Într-o epocă în care experienţele simboliste sau poezia blagiană ilustrau libertatea prozodică, „Aci sosi pe vremuri” respectă rigorile prozodice, fiind compusă din distihuri cu rimă împerecheată, ritm iambic şi mpăsură de 13 silabe.


          Încheiere :      

            Având aluzii la timpul trecut, realizând tabloul unui cadru rural şi conservând o structură clasică, poezia “Aci sosi pe vremuri” reflectă estetică tradiţionalistă; totuşi, prin accentele grave ale crizei trecerii timpului, prin tonalitatea gravă şi prin senrimentele de melancolie declanşate de înstrăinarea eului liric de spaţiul intim şi secutizant al trecutului, ea se revendică de asemenea de la estetica modernistă.