2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Varianta 39 Imaginea familiei -roman postbelic

Varianta 39: Imaginea familiei într-un roman postbelic

Moromeţii (Marin Preda)


Introducere:


Marin Preda, important romancier postbelic, se impune în literatură ca o adevarată conştiinţă, ca un autor care a rezistat în epoca ameninţată de cenzura comunistă, apărând literatura bună. Romanele sale, Moromeţii, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, certifică rezistenţa prin cultură a autorului lor.


Particularităţile discursului narativ în roman:


Moromeţii I apare în 1955, iar volumul al doilea 12 ani mai târziu, fiind una dintre puţinele realizări estetice ale deceniului al şaselea. Romanul are ca temă destrămarea unei familii de ţărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, în perioada de dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial. Problematica celor două volume este diferită, dar tematica este unitară, reconstituindu-se imaginea satului românesc într-o perioadă de criză şi înregistrând transformări ale instituţiilor şi mentalităţilor.

Romanul începe simbolic cu aşezarea acţiunii sub semnul unui timp îngăduitor, tolerant. In ceea ce priveşte spaţiul intâmplărilor, acesta este satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării. Finalul primului volum arată că “timpul nu mai avea răbdare”, deci se poate vorbi despre o structură circulară. După cum se observă, relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate incă din incipitul romanului. Pe măsură ce conflictele se dezvoltă, istoria îi neutralizează pe unii dintre eroi, pentru că indiferent de voinţa indivizilor, timpul curge implacabil. Există în roman o dublă valoare a timpului: timpul istoric, răbdător în primul volum, apoi accelaerat în volumul al II-lea şi cel individual, microtimpul; raportul dintre aceste două timpuri reprezintă o supratemă a literaturii lui Preda, prin care se înţelege modificare structurii inetrioare a personajelor prvocate de marile evenimente istorice precum Al Doilea Război mondial, Reforma Agrară din 1945, colectivizarea. Tensiunea romanului decurge tocmai din această pendulare între timpul istoric şi timpul individual, aşa cum observă însuşi Moromete: “Nu am decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria este înceată şi nepăsătoare”. Astfel, Eugen Simion susţine că “Moromeţii stau sub un clopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor”, iar tema centrală a romanului ar fi “libertatea morală în luptă cu fatalităţile istoriei”.


Prezentarea construcţiei subiectului ales:


Acţiunea volumului I este cuprinsă în trei mari secvenţe epice. Cea dintâi începe într-o sâmbătă seara şi continuă până în după-amiaza zilei următoare, aspecte precum dragostea dintre Polina şi Birică, foamea achizitivă de pământ a lui Tudor Bălosu şi fiul său, Victor, boala lui Vasile Boţoghină, ţăran suferind de ftizie, pus pe neaşteptate in faţa destinului ireversibil, răzvrătirea lui Tugurlan, spiritul distructiv al Guicăi, sora lui Ilie Moromete, realităţile rurale (“premilitara”, adunările din poiana fierăriei lui Iocan, Căluşul din curtea lui Bălosu). A doua mare secvenţă epică surprinde satul în febra secerişului, iar ultima secvenţă înfăţişează conflictul direct dintre Ilie Moromete şi fiii săi. Cum ritmul derulării evenimentelor este lent, căci timpul este răbdător cu oamneii, tehnica narativă este cea secvenţială, fiind decuăpate scene representative pentru caracterul de frescă al romanului: cina familiei Moromete, tăierea salcâmului, căluşul, secerişul.

Volumul al doilea prezintă destrămarea satului tradiţional, noua realitate rurală pe fundalul reformei agrare din 1945 şi a colectivizării, iar acţiunea se întinde pe o durată de aproximativ un deceniu, astfel încât tehnica narativă este cea rezumativă. Deşi în acest volum accentul se deplasează de pe destinul Moromeţilor pe evoluţia unei ideologii abuzive, Marin Preda dă operei sale unitate, liantul celor două volume fiind problema pământului.

Naratorul este obiectiv, relatează la persoana aIII-a , fiind exterior faptelor relatate. Astfel, perspective narativă este auctorială, corespunzându-I o viziune naratologică “din spate” şi focalizarea preponderant zero. În ceea ce priveşte stilul, textul se remarcă prin oralitate, prin îmbinarea stilului direct cu cel indirect şi mai ales cu cel indirect liber, cu rolul ambiguizării vocii narative şi al prezentării gândurilor personajelor.


Prezentarea imaginii familiei, prin referire la scene semnificative pentru evoluţia conflictului:


Aşa cum sugerează şi titlul operei, în centrul romanului se află familia Moromete, o familie hibridă, compusă din copii provenind din două căsătorii: de la prima soţie, Ilie a avut trei băieţi, Paraschiv, Nilă şi Achim, iar în urma căsătoriei cu Catrina, are încă trei copii: Ilinca, Tita şi Niculae. Relaţiile dintre membrii acestei familii sunt conflictuale şi se evidenţiază în scena cinei, care are în roman triplu rol: este un pretext narativ prin care sunt prezentate personajele eponime, prefigurează tensiunile din familie şi ilustrează o realitate rurală cu rol în crearea caracterului monografic al romanului. Moromeţii mînâncă afară, în tindă, la o masă joasă, rotundă şi subdimensionată, Moromete adjudecându-şi poziţia de pater familiae prin “locul său pe pragul celei de-a doua odăi, de pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”. Autoritatea paternă se va evidenţia în multe scene de familie din roman, culminând cu cea a bătăii lui Paraschiv şi Nilă, punct culminant al crizei paternităţii rănite. Alături de tatăl care “stătea parcă deasupra tuturor”, stau cei trei fii, “spre partea dinafara tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară”, detaliu cu rol anticipativ. Ei se aşază la masă “absenţi, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice pietre de moară”, ceea ce evidenţiază atitudinea lor dispreţuitoare şi nepăsătoare. Faţă în faţă stă Catrina, alături de copiii ei, între Paraschiv, Nilă şi Achim şi ceilalţi trei neexistând o relaţie afectivă. Discuţia de la masa la care se manâncă simplu constă în replici tăioase, batjocoritoare, ironice sau tensionate, dar băieţii cei mari ating totuşi un subiect sensibil: plecarea lui Achim cu oile la Bucureşti, pe care Moromete o priveşte, deocamdată, cu neîncredere. Singurul interval de autenticitate afectivă al celor prezenţi este cel în care se aude cântecul lui Birică: “ascultau toţi fără să se mişte, uitând în aceste clipe de ei înşişi”.

Deşi familia are pământ din lotul Catrinei şi din cel al lui Ilie, iar forţa de muncă o constituie copiii, hrana şi îmbrăcămintea fiind asigurate de creşterea unor oi, unitatea familiei Moromete este măcinată de un triplu conflict.

Unul constă în dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie. Aceştia au impresia că tatăl lor economiseşte banii obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincăi şi Titei şi pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Părerea celor trei fraţi este intreţinută cu rea voinţă de Guica, sora lui Moromete, care speră de fapt să fie ingrijită de cei trei băieţi. In cele din urmă, ei fug la Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră intr-un grav declin financiar.

În volumul al doilea, naratorul arată că Moromete reuşeşte să restabilească echilibrul financiar al familiei vânzând cereale la munte. El pleacă la Bucureşti după feciori, dar visul lui de a-şi vedea familia reunită eşuează pentru că băieţii refuză să se întoarcă. După un timp, Nilă moare pe front, iar Paraschiv sfârşeşte tragic, îmbolnăvindu-se de tuberculoză. Achim reuşeşte să-şi deschidă un magazin alimentar, care mai târziu trece in proprietatea statului.

Nici Niculae Moromete nu rămâne alături de familie. După cum se arată tot în volumul al doilea, el nu reuşeşte să ajungă învăţător după cum dorea, ci intră într-o şcoală de partid, devenind activist, astfel încât sistemul de valori al tatălui, “cel din urmă ţăran”, se confruntă cu viziunea antimoromeţiană a fiului.

Al doilea conflict, prezentat mai amplu în al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina. Moromete nu reuşeşte nici măcar să-şi petreacă bătrâneţea alături de soţia sa. Supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi pentru că nu a trecut casa şi o parte din pământ pe numele ei, Catrina se mută la fiica ei din prima căsătorie, Alboaica.

Al treilea conflict de familie este desfăşurat în volumul intâi. Cei implicaţi sunt Moromete şi sora sa , Maria, poreclită Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se recăsătorească şi să o ţină în casă, dar Moromete i-a construit un bordei departe de casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a Mariei. Ea este autoarea morală a plecării băieţilor celor mari. Guica moare uitată de nepoţi şi de fratele ei, care nici nu participă la inmormântare.

Întreg romanul prezintă destrămarea familiei. Scena care marchează începutul acestui declin este cea a doborârii salcâmului, pe care Moromete îl taie pentru a acoperi din cheltuielile implicate de plecarea lui Achim cu oile la Bucureşti. Scena este plină de detalii cu funcţie simbolică: salcâmul este tăiat dimineaţa devreme, pe fundalul unor bocete din cimitir, când luna pare “un soare ciuntit, mort şi rece”, de către Moromete şi Nilă. Mirarea băiatului la auzul intenţiei tatălui este justificată de naratorul omniprezent şi omniscient prin descrierea copacului ca centrum mundi, loc de joacă al copiilor din tot satul în orice anotimp, axă ce conferă locului proporţii, căci după ce se prăbuşeşte, “grădina, caii, Moromete însuşi arătau becisnici”, iar “cerul deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile”. Gravitatea scenei este atenuată de spiritul ironic al lui Ilie, care are puterea de a se amuza pe socoteala lui Nilă, ce aduce caii în dreptul salcâmului ce stă să cadă. Momentul prăbuşirii copacului este descris simbolic: salcâmul se caltină, “bălăbănindu-se, ca şi cum n-ar fi vrut să părăsească cerul, stârnind linştea dimineţii ca o vijelie”. Apariţia ciorilor ce croncăne “urât, parcă a pustiu” are funcţie premonitorie: odată cu doborârea salcâmului începe declinul familiei Moromete.

Conflictul dintre Ilie şi cei trei fii se acutizează mai ales în finalul romanului, conturând drama paternităţii rănite. Moromete înţelege că Achim, despre care află ca umblă îmbrăcat bine la Bucureşti, nu va trimite banii promişi. După o tentativă eşuată de a fugi cu caii familiei înainte de seceriş, Paraschiv şi Nilă se hotărăsc să plece după ce vor primi partea lor de bani din grâul vândut, timp în care îngraşă şi caii. În ciuda încercării disperate a tatălui de a se impune în scena bătăii cu parul, cei doi fug, iar tatăl înţelege că menţinerea celor două loturi de pământ nu a garantat unitatea familiei. Conflictul interior al tatălui are la bază neputinţa lui de a înţelege alegerea fiilor, lupta dintre dorinţa lui de a le transmite valorile satului tradiţional şi distanţarea copiilor de acestea. Astfel, Ilie rămâne “cel din urmă ţăran în acest roman al deruralizării satului” (Nicolae Manolescu).

Volumul al doilea prezintă acelaşi proces al dezbinării familiei, chiar dacă Moromeţii nu mai sunt în prim-plan. Părăsit de nevastă, abandonat de fiii săi, uitat şi de Ilinca şi Tita, căsătorite, Moromete se stinge în singurătate, susţinând că a dus o existenţă independentă, semn al menţinerii libertăţii interioare în ciuda evenimentelor istorice sau destrămării familiei.

Destinul familiei Moromete se împleteşte cu al altor familii din sat: Aristiţa, Tudor, Victor Bălosu reprezintă familia ţăranului înstărit, zguduită de voinţa şi autoritatea Polinei, căsătorrită în ciuda dorinţei tatălui cu Birică, ţăranul sărac; Anghelina şi Vasile Boţoghină vând jumătate din pământ pentru vindecarea bărbatului, iar la seceriş se descurcă numai cu cei doi copii, Vatică şi Irina, Ţugurlan este ţăranul revoltat, închis pentru încercarea lui de a se revolta împotriva înşelăciunilor lui aristide, primarul satului, iar descrierea familiei lui Traian Pisică rămâne una dintre cele mai autentice pagini din roman.


Exprimarea argumentativă a unui punct de vedere despre imaginea familiei din perspectiva finalului:


Prin urmare, în romanul Moromeţii drama dezbinării familiei, pe fundalul destrămării structurilor satului tradiţional, demonstrează, la scară minoră, impactul delirului istoriei asupra individului, modificarea sistemului de valori al ţăranului de odinioară, la care Ilie asistă neputincios.