2007

"Scopul educatiei este acela de a
inlocui o minte goala cu una deschisa"
- Malcom
Acasa Subiecte
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Proba A Proba C Proba D Proba E Proba F
Programa
Programe discipline
Rezolvari
Proba Orala
Lb.Romana Engleza Franceza
Proba Scrisa
Lb.Romana Matematica Geografia Romaniei Istoria Romanilor Economia Intreprinderi Economia Franceza Biologie
Suport
Romana
Limba Romana-utileIon Creanga -Basmul cult - Povestea lui Harap-AlbMihail Sadoveanu- Povestirea - Hanu AncuteiCostache Negruzzi- Nuvela istorica - Alexandru LapusneanulMircea Eliade - Nuvela fantastica - La TiganciMihai Eminescu-Nuvela fantastica - Sarmanul DionisIoan Slavici - Nuvela psihologica - Moara cu NorocIoan Slavici - Romanul traditional - MaraLiviu Rebreanu - Romanul obiectiv - IonCamil Petrescu - Romanul subiectiv - Ultima noapte de dragoste intaia..George Calinescu - Romanul realist - Enigma OtilieiMarin Preda - perioada postbelica - MorometiiI.L.Caragiale - Comedia - O scrisoare pierdutaCamil Petrescu - DramaVasile Alecsandri - pasoptismulMihai Eminescu - poezieGeorge Bacovia- simbolismVasile Voiculescu- traditionalismIon Pilat - traditionalismTudor Arghezi-modernismIon Barbu - modernismNichita Stanescu- neomodernism
Matematica Franceza Geografia Romaniei Istorie Marketing Economie
Calendar Articole Carti
Informatii
Sfaturi Practice
Evaluare Online
Geografie
Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3 Varianta 4 Varianta 5 Varianta 6 Varianta 7 Varianta 8 Varianta 9 Varianta 10 Varianta 11 Varianta 12 Varianta 13 Varianta 14 Varianta 15 Varianta 16 Varianta 17 Varianta 18 Varianta 19 Varianta 20 Varianta 21 Varianta 22
Contact  

Reclama


Articole

Recomandari

Rezolvari variante2007 Limba Romana - Subiectul III - eseu Ptint   Scade Mareste
Varianta 2 trasaturi roman obiectiv -roman de George Calinescu

Varianta 2: Trăsături ale romanului obiectiv

ENIGMA OTILIEI (G. Călinescu)


 


Afirmaţia criticului literar Gheorghe Glodeanu despre romanul lui George Călinescu, surprinde, într-adevăr, cele mai importante trăsături ale balzacianismului asimilat de prozatorul roman. Atât caracteristicile ce ţin de conţinut (individualizarea caracterelor, observaţia socială) cât şi cele care se referă la forma, la tehnica narativă (narator omniscient, relatare la persoana a treia) evidenţiază formula estetică balzaciană, aplicată romanului “Enigma Otiliei”.

În primul rând, George Călinescu, important critic şi prozator interbelic, ilustrează concepţia sa critică şi teoretică despre roman, considerându-l pe Balzac modelul esenţial. În eseul “Teoria romanului”, el consideră că romanul trebuie să fie o scriere tipic realistă, care să demonstreze idei printr-o experienţă de viaţă. În acest sens, criticul respinge proustianismul din romanele vremii sale (Camil Petrescu), optând pentru formula realistă, balzaciană. Totuşi, Nicolae Manolescu, în articolul său din volumul “Arca lui Noe”, consideră că obiectivitatea romanului “Enigma Otiliei” e paradoxală, pentru că nu mai ilustrează, conform definiţiei, absenţa din text a unui narator, ci dimpotrivă, intervenţia permanentă a unui comentator savant şi expert. De aceea, s-a spus că, la Călinescu, mijloacele literaturii interferează cu cele ale criticii şi că toate aspectele sunt privite cu ochiul unui estet. Romancierul însuşi mărturiseşte că vrea să creeze documente de viaţă, asemenea lui Balzac, dar , de fapt, el face mai mult decât atât, comentează viaţa.

Realismul, obiectivitatea se relevă prin temă (raportarea unei societăţi degradate moral la ban ca valoare supremă), structură (sferică), tehnica detaliului, crearea de personaje tipice.

Tema  este evidenţiată încă din titlu, care pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei şi care face din roman o poveste a enigmei feminităţii. În intenţia scriitorului, cartea purta titlul “Părinţii Otiliei”, ilstrând astfel motivul balzacian al paternităţii, urmărit în relaţiile părinţi-copii, în contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului pot fi considerate părinţi ai Otiliei, pentru că, într-un fel sau altul, îi hotărăsc destinul. De pildă, moş Costache îşi exercită lamentabil rolul de tată, deşi nu este lipsit de sentimente faţă de Otilia. El se gândeşte la viitorul ei, vrea chiar să o înfieze, dar amână la nesfârşit gestul. Şi Pascalopol, mult mai vârstnic decât Otilia, mărturiseşte că în iubirea pentru ea îmbină pasiunea cu paternitatea. De asemenea, tema moştenirii este un alt element de inspiraţie balzaciană, fiind ilustrată prin lupta dusă de familia Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu.

De altfel, romanul este structurat pe două mari planuri narative: povestea de iubire dintre Felix şi Otilia, pe de o parte, şi încercările familei Tulea de a moşteni averea lui Costache, pe de altă parte.

Acţiunea romanului începe cu venirea la Bucureşti a tânărului Felix Sima, un orfan care terminase liceul la Iaşi şi voia să devină medic. El soseşte în casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Acesta o creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Giurgiuveanu are o soră, Aglae Tulea, care o consideră pe Otilia un pericol pentru moştenire.

Lupta pentru moştenirea bătrânului este dată de Aglae şi de ginerele ei, Stănică Raţiu. Aceştia vor, fiecare pentru el, să pună mâna pe banii lui C. Giurgiuveanu. Tocmai de aceea ei vin foarte des în casa lui Costache şi vor să fie siguri că bătrânul nu o înfiază pe Otilia şi nici nu face vreun testament.

Cei doi bănuiesc că moş Costache ţine ascunsă în casă o mare sumă de bani. La un moment dat, moş Costache se îmbolnăveşte şi atunci Aglae îşi aduce toată familia în casa bătrânului, aşteptându-i moartea. Totuşi Costache îşi revine, dar mai târziu în urma unui efort mare, paralizează, ceea ce o determină pe Aglae să se reîntoarcă.

În cele din urmă, banii sunt furaţi de arivistul Stănică chiar de sub salteaua bolnavului paralizat şi din cauză că a fost jefuit fără să poată face nimic, Costache moare.

Un alt argument care susţine obiectivitatea romanului în spirit balzacian este incipitul, care fixează cadrul spaţial şi temporal: “Într-o seară de la începutul lui iulie 1909[…[, pe strada Antim…” După descrierea amănunţită a străzii, a casei lui Costache, în stil tipic balzacian, sunt prezentate personajele, în jurul cărora se va concentra conflictul. Esenţială pentru încadrarea romanului în realismul balzacian este descrierea din primele pagini , prin situarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu, prin impresia de verosimilitate dată de detaliile topografice şi prin tehnica detaliului semnificativ: “Varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii, mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor….”

În plus, o altă metodă balzaciană este aceea a prezentării însuşirilor personajelor prin deducerea acestora din mediul în care trăiesc. Se pătrunde astfel, prin descrierea interioarelor, în psihologia personajelor. Balzac spunea că o casă e un document moral şi sociologic, iar exemplul în acest sens este casa lui Costache Giurgiuveanu. Prin contrastul dintre pretenţia de bogăţie şi bun gust a locatarilor şi realitatea mizeră şi sărăcăcioasă sunt sugerate trăsăturile acestora: incultura (ce reiese din amestecul de stiluri arhitectonice), snobismul (din limitarea artei clasice), delăsarea (starea precară a locuinţei). Tehnica folosită în prezentarea cadrului e aceea a focalizării, adică restrângerea treptată a cadrului de la stradă la casă, la interioare şi la personaje.

În ceea ce priveşte personajele, acestea ilustrează o umanitate canonică, prin tipologiile în care se încadrează, dând obiectivitate romanului. Ele se definesc printr-o singură trăsătură, fixată încă de la începutul romanului şi nu evoluează, cu excepţia lui Felix. Restul reprezintă caracterele clasice, balzaciene: aristocratul rafinat (Pascalopol), cocheta (Otilia), femeia uşoară (Georgeta), lacomul (Aglae) avarul (moş Costache), arivistul (Stănică Raţiu), debilul mintal (Titi), fata bătrână (Aurica) .

Deşi se realizează tipologii, la construirea acestora este aplicată o formulă estetică modernă, şi anume ambiguitatea personajelor. Spre exemplu, moş Costache nu este dezumanizat de patima sa, astfel are o iubire profundă pentru Otilia. Aceeaşi ambiguitate se remarcă şi în construirea personajului Stănică Raţiu: el este, simultan, demagog al ideii de paternitate şi sentimental. Astfel, când vorbeşte, chiar are impresia că işi doreşte un copil şi se iluzionează că este capabil de fapte bune. Cu toate acestea, băieţelul pe care il avusese ii murise din cauza neglijenţei sale şi a Olimpiei, soţia lui şi fiica Aglaei Tulea, sora autoritară a lui Costache Giurgiuveanu.

George Călinescu îşi construieşte personajele şi în funcţie de etica lor. Astfel, unii actanţi sunt dominaţi de moralitate (Felix, Otilia, Pascalopol), iar alţii - de interese meschine (Aglae, Stănică). Această viziune este una antitetică. Spre exemplu, inteligenţa lui Felix este în contrast cu imbecilitatea lui Titi, iar feminitatea misterioasă a Otiliei - cu urâţenia Auricăi.

Un personaj realizat amplu, prin procedeul reflectării poliedrice, este Otilia. Portretul ei este complex si contradictoriu: “fe-fetiţa” cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata “admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă, dar şi copilăroasă pentru Pascalopol, “o dezmăţată, o stricată” pentru Aglae, “o fată deşteaptă”, cu spirit practic pentru Stănică şi o rivală în căsătorie pentru Aurica.

Alte procedee folosite în realizarea personajelor sunt:  comportamentismul ( prin care se transmit exclusiv datele concrete, obiective ale comportamentului, fără a se cunoaşte gîndurile personajelor, cu excepţia celor dezvăluite de ele însele) şi interesul pentru procesele psihice deviante (alienarea-Titi, senilitatea-Simion)

În ceea ce priveşte tehnica narativă, discursul îi aparţine unui narator omniscient, omniprezent, care relatează la persoana a treia, controlând traiectoriile existenţei personajelor sale. Deşi naratorul pare a nu se implica în acţiune, el face mai mult decât atât, comentează permanent evenimentele, ceea ce a şi determinat observaţia că autorul îşi prelungeşte mijloacele criticii în literatură.

O tehnică ce ţine de modernitatea romanului constă în introducerea în naraţiune a unor secvenţe tipice genului dramatic, cum este aceea a jocului de cărţi la căpătâiul lui moş Costache care agoniza. Prin intermediul monologului interior, sunt evidenţiate gândurile personajelor prezente, fiecare preocupat de o altă problemă, niciunul sensibil la drama muribundului.

De asemenea, umorul este un alt element al originalităţii lui G. Călinescu, romanul fiind considerat comic prin folosirea unor procedee caracteristice: tipologia redusă la esenţă,  personajele – caricaturi (Simion), prezenţa unor teme şi motive specifice comediei.

Limbajul este uniformizat, ceea ce trădează faptul că naratorul se ascunde în spatele personajelor sale. Sunt utilizate aceleaşi mijloace ligvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura acestora.

 În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian, obiectiv. Naratorul prezintă viaţa societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, folosind procedee specifice ca realizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizării, motivul paternităţii, veridicitatea, depăşind însă modelul realismului clasic, prin elementele de modernitate (spiritul critic şi polemic, ambiguitatea personajelor, reflectarea poliedrică).