Comedia – teatrul de secol XIX, clasic (O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale)

• Număr mare de personaje


• Tematica orientată spre exterior: moravurile vieţii politice în perioada alegerilor, la sfărşit de secol


• Accentuarea conflictelor exterioare


• Răsturnările de situaţie, mişcarea scenică abundentă: comicul de situaţie (cupluri, triunghiuri, confuzia, qui pro quo, păcălitorul păcălit, evoluţia inversă)


• Personaje plate


• Rezolvarea conflictului printr-o soluţie de compromis


• Tensiunea scenică realizată prin acumularea situaţiilor ce contribuie le dezvoltarea intrigii (tehnica bulgărelui de zăpadă)


• Didascaliile oferă informaţii despre statutul personajelor şi despre decoruri, nu insistă asupra vieţii interioare a personajelor, lăsându-le să se creeze de la sine.

Teatrul modern – drama de idei – se caracterizează prin repunerea în discuţie a unor convenţii ale genului dramatic (Act veneţian de Camil Petrescu)

• Micşorarea numărului de personaje


• Tematica orientată spre interior: drama intelectualului aflat în căutarea absolutului în dragoste


• Accentuarea conflictelor interioare sau a celor între mentalităţi –importanţa relaţiei protagonist-antagonist


• Reducerea mişcării scenice (în defavoarea spectacolului dramatic), accentuându-se confruntarea dintre sistemele axiologice ale celor două personaje


• Crearea unor personaje rotunde şi mobile


• Rezolvarea conflictului prin reorganizarea sistemului de valori a protagonistului


• Tensiunea scenică realizată prin confruntarea dialogică, prin revelaţiile personajelor


• Didascaliile numeroase, care insistă nu atât asupra elementelor de recuzită sau de mişcare scenică, ci mai ales asupra stărilor interioare şi asupra revelaţiilor în conştiinţa personajelor