Ion Barbu, Riga Crypto si Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,

De cuscrul mare dăruit

Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,

Un cântec larg tot mai încearcă,

Zi-mi de lapona Enigel

Şi Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaş fruntaş!

Ospăţul tău limba mi-a fript-o,

Dar, cântecul, tot zice-l-aş,

Cu Enigel şi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!

Cu foc l-ai zis acum o vară;

Azi zi-mi-l strâns, încetinel,

La spartul nunţii, în cămară.

*

Des cercetat de pădureţi

În pat de râu şi-n humă unsă,

Împărăţea peste bureţi

Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!

Dar printre ei bârfeau bureţii

De-o vrăjitoare mânătarcă,

De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi

Din gropi ieşeau să-l ocărască,

Sterp îl făceau şi nărăvaş,

Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,

Pe-acelaşi timp trăia cu el,

Laponă mică, liniştită,

Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,

În noul an, să-şi ducă renii,

Prin aer ud, tot mai la sud,

Ea poposi pe muşchiul crud

La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare

Lin adormi, torcând verdeaţă:

Când lângă sân, un rigă spân,

Cu eunucul lui bătrân,

Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

- Enigel, Enigel,

Ţi-am adus dulceaţă, iacă.

Uite fragi, ţie dragi,

Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,

Mulţumesc Dumitale.

Eu mă duc să culeg

Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,

Scade noaptea, ies lumine,

Dacă pleci să culegi,

Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând...

Zorile încep să joace

Şi eşti umed şi plăpând:

Teamă mi-e, te frângi curând,

Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,

Mult aş vrea, dar vezi, de soare,

Visuri sute, de măcel,

Mă despart. E roşu, mare,

Pete are fel de fel;

Lasă-l, uită-l, Enigel,

În somn fraged şi răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,

Ca o lamă de blestem

Vorba-n inimă-ai înfipt-o!

Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,

Şi ursul alb mi-e vărul drept,

Din umbra deasă, desfăcută,

Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,

Tot polul meu un vis visează.

Greu taler scump cu margini verzi

De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nţelept,

Că sufletu-i fântână-n piept,

Şi roata albă mi-e stăpână,

Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;

La umbră, numai carnea creşte

Şi somn e carnea, se dezumflă,

Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subţirel

Lapona dreaptă, Enigel,

Dar timpul, vezi, nu adăsta,

Iar soarele acuma sta

Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.

Lumina iute cum să-i placă?

El se desface uşurel

De Enigel,

De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;

De zece ori, fără sfială,

Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!

Ascunsa-i inimă plesneşte,

Spre zece vii peceţi de semn,

Venin şi roşu untdelemn

Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure

Ciupearcă crudă de pădure,

Că sufletul nu e fântână

Decât la om, fiară bătrână,

Iar la făptură mai firavă

Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,

De a rămas să rătăcească

Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,

Să toarne-n lume aurul,

Să-l toace, gol la drum să iasă,

Cu măsălariţa-mireasă,

Să-i ţie de împărăteasă.