Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin rapi şi gropi adânci

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi.

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n calimară

Bătrânii au adunat, printre plavani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagane urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni

Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lăsând întreaga dulcea lui putere

Am luat ocara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatră

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucat

Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Si izbăveste-ncet pedesitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure

Ieşită la lumină din padure

Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi

Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.

Slovă de foc şi slovă faurită

Împarechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.

Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei

Zace mania bunilor mei.