- basmul este specia epicii populare şi culte, cu largă răspândire, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare, aflate în luptă cu forţe malefice ale naturii sau ale societăţii, pe care le biruiesc în cele din urmă
- basmul este specia epică de mare întindere, de obicei în proză, care narează întâmplări fabuloase (fantastice) ale unor personaje imaginare, înzestrate cu însuşiri supranaturale
- basmul cult păstrează trăsăturile celui popular:
1. caracterul moral: lupta dintre bine şi rău, încheiată cu victoria binelui, promovarea stărilor umane unanim acceptate (curaj, vitejie, omenie, isteţime, iubire)
2. caracterul mitic: evenimente care se petrec între timp şi spaţii nedeterminate
3. caracterul iniţiatic: eroul luptă pentru dobândirea unui nou statut
- caracteristici:
1. ilustrează altă lume decât cea reală: acţiunea se petrece în împărăţiile lui Verde Împărat şi ale Împăratului Roş, personajele sunt împăraţi, fii şi fiice de crai
2. tema basmului: înfruntarea dintre bine şi rău, încheiată cu victoria binelui
3. finalul este fericit (triumful binelui)
4. întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice
5. există personaje reale şi personaje fantastice, acestea din urmă având puterea de a se metamorfoza
6. timpul şi spaţiul nu sunt clar precizate
7. timp fabulos şi spaţiu mitic: “Amu cică era odată ”, “într-o ţară mai îndepărtată”, “tocmai la o margine a pământului”
8. motive narative tipice: călătoria, probele, răzbunarea, demascarea spânului, pedeapsa, căsătoria, cifra 3, superioritatea mezinului, supunerea prin vicleşug
9. cifre fatidice: craiul avea 3 fii, există 3 apariţii ale spânului, spânul îl supune la 3 probe iniţiatice, calul vine de trei ori să mănânce jăratic, apoi se scutură de 3 ori.
10. modalităţi narative: fuziunea real-ireal
11. elemente magice
12. umanizarea fantasticului prin compunerea eroilor
13. dramatizarea acţiunii prin dialog
14. stil paremiologic
15. modalităţi de caracterizare a personajelor (directă, autocaracterizare, caracterizare indirectă: gesturi, mimică, limbaj)
“Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă este un basm cult deoarece:
1. este o operă epică în proză care narează o serie de întâmplări cu ajutorul unor personaje
2. întâmplările au loc într-un spaţiu real: curtea craiului, a împăratului Verde, a împăratului Roş, dar şi într-unul fantastic: grădina cu sălăţi păzită de un urs fabulos, izvorul unde se adapă un cerb înstelat, tărâmul în care se întâlnesc cei cinci năzdrăvani
3. la acţiune participă personaje reale (verosimile): fiul craiului, cei doi împăraţi, dar mai ales năzdrăvane (fantastice, fabuloase): cei cinci năzdrăvani, fata împăratului Roş, Sfânta Duminică
4. apar animale năzdrăvane credincioase (adjuvanţi): calul lui Harap-Alb, turturica, crăiasa furnicilor şi a albinelor sau care pun în primejdie (ursul din grădina cu sălăţi, cerbul)
5. apar obiecte miraculoase (tava cu jăratec, armele şi hainele de mire, cele trei smicele, apa vie şi apa moartă)
6. conflictul are loc între bine (Harap-Alb) şi rău (Spân)
7. prin eroul care reprezintă binele sunt personificate valorile perene ale umanităţii: bine, frumos, adevăr, milostenie, prietenie, iubire
8. cultivă principii morale esenţiale: adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul
9. sunt folosite formule iniţiale (“Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori”), mediane (“Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) şi finale (“Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă”)
10. motive specifice (împăratului fără urmaş, superiorităţii mezinului, podului, calului năzdrăvan, interdicţiei, al probelor, al substituirii prin înşelăciune, al obiectelor magice)
11. are un autor cunoscut
- la Ion Creangă, principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele fabuloase se comportă în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn, clar prin seninătate, absenţa tragicului