Identitate culturală în context European

[Attila]

Identitate culturală în context European

Atunci când vorbim de identitate culturală ne gândim îndeosebi la limbă, cultură, patrimoniul cultural, la tradiţii şi la religie. Nici unul dintre acestea nu a căpătat, însă, un caracter de uniformitate, nu a fost acceptat în unanimitate de statele membre sau de cele care îşi doresc cu ardoare integrarea în Uniunea Europeană. Există o limbă europeană? Nu! Şi probabil nici nu va exista prea curând una, deşi există ţări care au reuşit să se impună şi să-şi promoveze limba la nivel universal valabil. La fel şi în cazul culturii, a tradiţiilor ori a religiilor. Nici său, ci fiecărui stat membru în parte.una nu poate fi atribuită spaţiului european în întregul său, ci fiecărui stat membru în parte.
Spaţiul european este unul al naţiunilor. Să ne amintim că în anul 1954, când s-a înfiinţat Uniunea Europei Occidentale (UEO), în scopul întăririi cooperării între statele vesteuropene în domeniul securităţii, se crea de fapt o alianţă militară europeană. Toate statele componente aveau obligaţia generală de asistenţă în caz de agresiune contra unui stat membru, prezervarea păcii şi securităţii în Europa. Ulterior, UEO a oferit statelor membre o platformă de cooperare economico - socială, dar fiecare stat şi-a păstrat pe mai departe identitatea şi unicitatea. Europa a devenit ceea ce au vrut europenii sau, ca să-l parafrazez pe Jonathan Schelee, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, Europa este şi continuă să fie un proiect al cetăţenilor ei. În acest context românii trebuie să fie pregătiţi să-şi aducă contribuţia la acest proiect, însă trebuie sub nici o formă să-şi piardă identitatea, să imite ori să copieze ceea ce există la alţii. A te integra într-un sistem este, fără urmă de îndoială, un mare avantaj, dar păstrarea identităţii este nu doar o obligaţie, ci chiar singura şansă de supravieţuirea a individualităţii.
Semnificaţiile conceptului de cultură

A defini cultura înseamnă a defini însăşi condiţia umană, în unitatea şi varietatea ei, în încercările nesfârşite de a crea, de a lăsa posterităţii valori inestimabile. Prin cultură, omul îşi depăşeşte mediul de existenţă şi dă sens vieţii sale. Nu există o definiţie standard a culturii. De fapt, cultura, spune Abraham Moles, se pretează la o “definiţie deschisă”, oricând susceptibilă de corecturi şi adăugiri.
Conceptul de cultură poate fi definit folosindu-ne de o perspectivă interdisciplinară care ar putea descifra articulaţia diverselor sale aspecte şi implicaţiile socio-umane. Numai printr-o privire de ansamblu în toate ramurile vieţii sociale şi în toate disciplinele educaţionale ne putem face o idee completă în legătură cu ceea ce reprezintă de fapt cultura. Cum acest lucru este practic imposibil de realizat în doar câteva pagini, voi încerca să surprind doar câteva definiţii, păreri şi idei legate de conceptul de cultură, în scopul de a înţelege rolul şi implicaţiile ei în societatea contemporană.
Cultura ne apare ca un ansamblu de limbaje, simboluri şi semnificaţii care sunt integrate într-un amplu şi complex proces de comunicare. Cel care dă tonus şi culoare acestui ansamblu este omul, interesat mereu de tot ceea ce-l înconjoară.
În acest sens, Edgar Morin afirmă că “omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o fiinţă naturală prin cultură”. Deci, cultura este un fel de a doua natură a omului, o natură secundară, apărută prin îmbogăţirea naturii primordiale fără însă a vorbi de o ruptură radicală între cele două realităţi. Ele se combină permanent în fiinţa umană.
Pentru om, cultura reprezintă mediul specific de existenţă. Ea delimitează un domeniu existenţial, caracterizat prin sinteza dintre obiectiv şi subiectiv, dintre real şi ideal. Cultura defineşte sintetic modul uman de existenţă şi este simbolul forţei creatoare a omului. Ea reprezintă un adevărat sistem de valori. S-au căutat tot felul de definiri şi de explicaţii care să stabilească sfera în care se mişc cultura ca realitate sau concept. Pentru a surprinde mai bine acest aspect putem face o apreciere legată de partea materială şi cea spirituală a creaţiei întrucât ele reprezintă laturile constitutive ale vieţii umane.


Curente Moderniste si Avanagardiste

MODERNISM (fr.moderne – lat. modernus – recent)
Tendinte inovatoare dintr-o anumita etapa a unei literaturi.Apare la sfirsitul secolului al 19-lea si se dezvolta la inceputul secolului 20, in opozitie cu traditionalismul, predomenind noi principii de creatie.
In literatura latino-americana de dupa 1880,modernismul este influentat de simbolismul francez,caracterizat de muzicalitate si exotism.
In literatura romina criticul literar Eugen Lovinescu a teoretizat modernismul prin cenaclul „Sburatorul” in lucrarile de doctrina: „Istoria civilizatiei romine moderne”, „Istoria literaturii romine contemporane”, „Memorii” etc. Tendintele moderniste sustin sincronizarea literaturii nationale cu literatura europeana,cu spiritul vremii, prin integrarea elementelor de originalitate ce apartine tendintei. Teoria sincronismului si a diferentierii reprezinta puncte importante in studiile de doctrina lovinesciene.
Trasaturi: trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala, la o literatura inspirata din mediul citadin,evolutia prozei de liric, la epic–deci cultivarea prozei obiective; intelectualizarea poeziei-prin evolutia de la epic la liric; dezvoltarea romanului psihologic, analitic; adaptarea unei formule moderne. qz444y3442czzu
Reprezentanti: I.Barbu, C.Petrescu, I.Voronca, A.Holban, P.Constantinescu, G.Braescu, G.Calinescu, V.Steinu, H.Papadat-Bengescu s.a.

AVANGARDA(AVANGARDISM) (fr. avant-garde)
Termen militar denumind detasamentul care exploreaza terenul necunoscut pentru a pregati inaintarea grosului trupei.Manifestata in primele decenii ale secolului 20 si caracterizata prin spiritul de fronda, prin negarea violenta a formelor dearta consacrate, prin proclamarea a noului.Avangarda se caracterizeaza prin: activism si negarea traditiei, prin extremism,prin concentrarea asupra creatiei ca proces si prin absenta interesului pentru opera, pentru rezultatul acestui proces.
Miscarea de avangarda ilustreaza o stare de criza prin acte anarhice si revolte spectaculoase.
Actiune de soc, avangarda are functie regeneratoare si dischizatoare de drum.In literatura romana se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales in anii 1922-1932 prin intermediul unor reviste „Contemporanul”, „Urmuz”, „Alge” etc.
Ca precursor al avangardismului poate fi socotit „Urmuz” care,prin prozele sale insolite unice,anunta absurdul suprarealist. Acest ziar a fost condus deinitiatorul avangardismului romanesc Tudor Arghezi.
Reprezentanti din literatura universala: Tristan Tzara, Hans Arp, Marinetti, Breton etc.
Reprezentanti din literatura romana: Tudor Arghezi, Macedonski, Davidescu, Aderca.

[crisdum]

Multumesc pentru subiect!