Stilurle funcţionale ale limbii române

[Attila]

Stilurle funcţionale ale limbii române


Cuvantul stil vine de la latinescul stylus care inseamna condei. Naturalistul francez Buffon definea, inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea, stiulul ca fiind intrebuintarea individuala a limbii, afirmand ca „stilul este omul insusi” („le style c’est l’homme meme”). Asadar, el considera ca fiecare individ are stiulul sau, de aceea l-a definit stil individual, iar in functie de imprjurarile in care cineva vorbeste si de starea de spirit in care se gaseste, stilul poate fi:
a) stil neutru (indiferent): un raspuns dat unui trecator;
b) stil familiar (apropiat, intim): folosit intre „ai casei” sau cu prietetnii;
c) stil solemn (grav, ceremonios, protocolar): se adreseaza unei ofcialitati, unei persoane importante in ierarhia sociala.
Tudor Vianu, estetician, considera ca stilul reuneste ansamblul notatiilor pe care vorbitorul sau autorul le adauga expresiilor sale tranzitive, iar Ion Coteanu, lingvist, afirma ca „poetic sau nu, stilul este si expresia verbala a unui mod de a gandi”



Clasificarea stilurilor s-a facut in functie de exprimarea oamenilor, dupa apartenenta lor la un grup social, fapt ce imprima in vorbire sau scriere anumite particularitati comunegrupului respectiv.
In general, se admite existenta urmatoarelor stiluri functionale ale limbii:
A) Stilul beletristic este folosit in operele literare, de aceea se mai numeste si stilul literaturii artistice si are urmatoarele caracteristici:
- utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin muzicalitate si forta sugestiva, contureaza imagini plastice in constiinta cititorului;
- cuvintele expresive, figurile de stil, topica si punctuatia sunt relevante pentru anumite stari afective ale autorului sau pentru ideile pur intelectuale ori notionale ale textului;
- se adreseaza mai ales imaginatiei si sensibilitatii cititorului, ideile trebuie-asadar-descoperite in expresia figurata si sugestiva a textului beletristic;
- este bogat in elemente lexicale: arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon si argou care au ca scop reflectarea realitatii prin imagini sugestive si crearea unor efecte de natura emotionala;
- stilul beletristic este conotativ, deoarece cuvintele primesc sensuri noi, figurate, prin polisemnie, bogatie sinonimica, sensuri secundare.

B) Stilul stiintific este utilizat in lucrarile cu caracter stiintific, tehnic si are urmatoarele caracterisitci:
- transmite informatii asupra unor fenomene, obiecte, procese menite sa dezvolte teorii, conceptii si idei, sa relateze rezultatele obtinute prin investigarea diferitelor domenii ale realitatii sau sa precizeze tehnologii cu caracter aplicativ;
- comunicarea se realizeaza prin notiuni stiintifice, rationamente riguroase, clare, precise;
- pune in lumina ideile, adresandu-se gandirii logice, nu sensibilitatii cititorului;
- cuvintele se folosesc cu sensul propriu, nu figurat;
- vocabularul stiintific cuprinde numeroase neologisme, termeni de specialitate cu circulatie internationala;
- uneori, limbajul stiintific cuprinde si elemente expresive, cuvinte cu valoare afectiva cu scopul de a intari un punct de vedere al autorului, de a sublinia la pozitia intelectuala ilustrata prin argumentatie logica;
- stilul stiintific este denotativ, adica utilizeaza cuvintele cu sens propriu, termeni de specialitate, termeni ce vizeaza precizia comunicarii.

C) Stilul administrativ (oficial) este folosit in actele oficiale emise de diverse firme; institutii si intreprinderi (adeverinte, certificate, expertize, procese verbale etc.) sau in cele adresate unor oficialitati de catre persoane fizice ori juridice (cereri, memorii, reclamatii, actiuni in justitie etc.); si are urmatoarele caracteristici:
- apeleaza la clisee sau formule lexicale: “se adevereste prin prezenta…”, “Va aducem la cunostinta ca…”
- se folosesc obligatoriu alineate, paragrafe, articole numerotate (“art.3”) in scopul scoaterii in evidenta a ideilor
- exprimarea este lapidara (concisa), clara, neutra, impersonala, obiectiva

D) Stilul publicistic (jurnalistic) este caracteristic ziarelor si revistelor, articolelor de presa ce dezbat diferite probleme economice, culturale, stiintifice, sociale, politice etc; se foloseste atat in presa scrisa cat si in cea audiovizuala si are urmatoarele caracteristici:
- exprimarea este accesibila cititorului cu o cultura medie, urmarind informarea publicului si comentarea – pe intelesul tuturor – a ideilor si problemelor de interes public;
- stirile se redacteaza clar, succint, precis, la obiect;
- uneori, exprimarea recurge la un lexic bogat si variat, cu virtuti expresive, menit sa convinga si sa determine, in acelasi timp, stari afective.



Calitatile generale ale stilului

1. Corectitudinea este respectarea stricta a regulilor gramaticale, a ortografiei in vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism.
De exemplu: dezacordul (“ziaristii a participat la manifestare…”), folosirea incorecta a acuzativului (“cartea care am luat-o…”), cuvinte sau expresii enuntate gresit (“servici”, “in ceea ce privesc problemele”) etc.

2. Claritatea este data de folosirea cuvintelor cu sensurile lor de baza bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt:
- obscuritatea – stilul confuz, greoi;
- stilul echivoc – confuzie in exprimare, astfel incat nu se poate sti exact la ce se refera vorbitorul
- nonsensul – exprimare fara logica, fara sens, deseori aberanta (“Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desarvarsire”- Ion Luca Caragiale).

3. Proprietatea este calitatea stilului privind folosirea cuvintelor ce exprima exact ideea, apeland la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvantului. Abaterile se produc din cauza necunoasterii sensurilor unor cuvinte si duc la un stil impropriu

4. Precizia este capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicarii, de a gasi acele cuvinte care sa exprime cel mai bine ideea pe care vorbitorul doreste sa-o transmita. Abaterile de la precizia exprimarii pot duce la:

- stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obositoare de cuvinte inutile, ceea ce produce digresiunea.
Definind un astfel de stil, Voltaire il numea “o mare de cuvinte intr-un pustiu de idei”, iar Titu Maiorescu, referindu-se la “betia de cuvinte”, afirma ca boala se numeste lipsa de idei”, iar Titu Maiorescu, referandu-se “betia de cuvinte”, afirma ca “boala se numeste lipsa de idei”;
- pleonasmul este greseala de exprimare prin repetarea inutila a unor cuvinte ce exprima aceeasi idee (“si-a adus aportul”);
- tautologia reflecta saracia vocabularului, neputinta de a gasi cuvintele cu sensul cel mai potrivit in exprimare din care cauza il repeta (“Am sa va arat cum arata coperta cartii”;”Urmeaza acum urmatorul invitat…”)