ROMANUL SUBIECTIV modern Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu





 

ROMANUL SUBIECTIV

(modern)

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

                Romanuleste specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă care se poate desfăşura pe mai multe

planuri, cu personaje numeroase, bine individualizate.

                Trăsăturile romanului subiectivsunt :

-          opoziţia faţă de subiectele şi normele tradiţionale;

-          naraţiunea este subiectivă (se preferă persoana I);

-          naratorul devine de cele mai multe ori personaj;

-          impunerea timpului prezent;

-          romanul devine uneori jurnal;

-          tehnici narative folosite: memoria involuntară, fluxul conştiinţei, monologul interior;

-          cronologia este anulată de cele mai multe ori;

-          preferinţa pentru personajul intelectual şi pentru mediul urban;

-          focalizare internă (naratorul ştie tot atât cât personajul) şi viziune „îmreună cu”.

Prin scriitorul interbelic Camil Petrescu, romanul se orientează spre o altă direcţie, aceea a anilizei psihologice, impunând timpul prezent şi folosirea persoanei I . Memoria este cea care actualizează gânduri şi fapte trecute, dând sentimentul concretului.

Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a fost publicat în anul 1930.

Semnificaţia titlului :

Cuvântul „noapte” repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, nesiguranţa, tainele firii umane. Cele două nopţi sugerează cele două etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele.

Tema literarăsurprinde drama intelectualului lucid, însetat de sentimentele absolutului în dragoste, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a războiului absurd.

Structura: romanul este împărţit în două părţi :

-          prima parte – cuprinde relatarea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa, Ela;

-          a doua parte – reprezintă jurnalul eroului aflat pe frontul primului război mondial (o experienţă trăită în mod direct).

Romanul reuneşte două planuri:

-          unul obiectiv, exterior (povestirea unor întâmplări);

-          unul subiectiv, interior (analiza profundă şi lucidă a unor sentimente: gelozia, incertitudinea, dezamăgirea, inadaptarea, neputinţa atingerii absolutului).

Perspectiva narativă

În romanul modern, perspectiva subiectivă presupune relatarea la pers. I, cu focalizare internă şi viziune „împreună cu”. Naratorul este implicat, realizându-se identitatea dintre planul naratorului şi al personajului. Punctul de vedere este unic şi subiectiv, al personajului narator care mediază între cititor şi celelalte personaje. Situarea naratorului în mijlocul evenimentelor conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate şi analizate.

Subiectul :

Prima carte:

Romanul începe printr-un artificiu de compoziţie. Acţiunea din primul capitol („La Piatra Craiului, în munte”) se desfăşoară mai târziu decât întâmplările relatate în restul cărţii întâi : în primăvara lui 1916, în timpul concentrării pe Valea Prahovei, Ştefan Gheorghidiu asistă, la popota ofiţerilor, la o discuţie despre fidelitatea în dragoste. Aceasta îi va trezi amintiri dureroase legate de cei doi ani şi jumătate ai căsniciei cu Ela.

Cu resurse materiale modeste, Ştefan (student la Filozofie) se căsătorise cu Ela, o studentă la Litere pe care o vede ca pe o fiinţă perfectă. Împreună cu aceasta duce la început o existenţă romantică, de tineri îndrăgostiţi şi săraci.

Moştenirea primită în mod neaşteptat de la unchiul Tache strică armonia sentimentală a cuplului.


Acum, Ştefan descoperă în soţia sa noi trăsături de caracter care îl dezamăgesc.

Obligaţi să se integreze în înalta societate a Bucureştilor, cei doi tineri îşi schimbă fundamental stilul de viaţă. Pentru Ela, banii devin o sursă de noi plăceri: cumpărături costisitoare, case elegante, petreceri şi admiratori. Ştefan este atras în afaceri păguboase  de Nae Gheorghidiu,  fratele tatălui său.

În timp ce Ştefan nu se poate adapta în înalta societate, soţia sa se integrează perfect în cercurile celor bogaţi, iniţiată de Anişoara, verişoara lui Ştefan. Criza sufletească a tânărului se accentuează atunci când, în timpul unei excursii la Odobeşti, soţia sa începe să îl simpatizeze pe Grigoriade, un tânăr avocat şi bun dansator. Acest fapt trezeşte gelozia lui Gheorghidiu. La rândul său, el se răzbună, aducând în casă o femeie uşoară, iar Ela îl părăseşte.

În primăvara lui 1916 îi regăsim pe cei doi tineri împăcaţi, dar bănuielile bărbatului că femeia îl înşeală se amplifică tot mai mult.

După discuţia de la popotă, Gheorghidiu reuşeşte să obţină o permisie pentru a-şi vedea soţia aflată la Câmpulung. Bucuria de a o revedea este întunecată de vestea că Grigoriade s-ar afla în oraş ca reporter de război. Obsedat că cei doi sunt de fapt împreună şi supărat că Ela pusese problema moştenirii în cazul în care bărbatul ar muri pe front, el hotărăşte să îi surprindă şi să îi împuşte.

Îl împiedică  întâlnirea cu un superior care îl ia la unitate deoarece România intrase în răboi, urmând a începe luptele cu armata ungară.

Cartea a douaprezintă înainarea armatei române prin Transilvania care atunci era anexată Imperiului Austro-Ungar, dar şi retragerea dureroasă şi plină de jertfe omeneşti.

În faţa urgiei războiului, gelozia îi pare ridicolă.

Ştefan are curajul să înfrunte cele mai mari pericole, asumându-şi moartea fără nicio ezitare şi se simte solidar cu soldaţii din subordine.

Războiul apare din perspectiva luptătorului, tragic, fără scene eroice şi lipsit de glorie. Totuşi, spune George Călinescu, avem aici „tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos, despre război”.

Este prezentată imaginea unui front improvizat: domină un haos general, soldaţii merg spre ţinte necunoscute, comandanţii înşişi sunt dezorientaţi, unii mor de frică, alţii încearcă cu disperare să scape de prăpădul apocaliptic.

În capitolul „Întâmplări pe apa Oltului”, Gheorgidiu primeşte ordin să ancheteze două surori bănuite de spionaj. Însă atunci când armata română este nevoită să treacă Oltul, un singur regiment reuşeşte acest lucru (cel condus de Maria Mănciula, una din cele două surori), reuşind să învingă inamicul.

Groaza războiului atinge punctul culminant în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, plin de amănunte care dau impresia de autentic.

Rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce la Bucureşti, iar Ela îl primeşte extrem de grijulie. O scrisoare anonoimă îi întăreşte bănuielile referitoare la relaţia ei cu Grigoriade, dar constată cu surprindere că acum totul îi este indiferent şi îi propune să se despartă

El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa şi tot ce este în casă, „adică tot trecutul”.

„Ultima noapte...” este un roman modern, psihologic prin unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, memoria afectivă, naraţi unea la persoana I, autenticitatea trăirii şi stilul anticalofil.

Ştefan Gheorghidiu

Ştefan este un tânăr de 23 de ani care moştenise de la tatăl său pasiunea pentru filozofie. El are de înfruntat opoziţia unei familii care nu îi apreciază calităţile.

Orfan de tată, el şi-a găsit singur drumul în viaţă, fără sprijin material din partea mamei sau al surorilor. Ducând o viaţă modestă, el se cufundă în filozofie şi în lumea ideilor pure, fiind însetat de iubirea absolută. Admirat pentru inteligenţa şi performanţele sale intelectuale, Ştefan trezeşte interesul celei mai frumoase fete de la Litere, cu care se căsătoreşte experimentând absolutul în dragoste. Primind moştenirea din partea unchiului său, Tache, mama lui este prima care se simte ofensată şi şi îi cere o parte din avere. Ulterior îl dezamăgeşte şi Ela, demonstrându-i că se autosugestionase în iubire.

 

                Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator al evenimentelor. El trăieste în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte intamplarile de pe front, şi una a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Ghioghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, traită, a războiului.

                Personajul este caracterizat direct de către alte personaje (spre exemplu de către Nae Gheorghidiu: „N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea... Cu filozofia dumitae nu faci doi bani” sau Ela: „eşti de o sensibilitate imposibilă”) şiprin autocaracterizare: “mă chinuiam lăuntric ca să par vesel si eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.

Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje.

Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexivă, care îşi analizează în amănunt, cu luciditate, stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevar: “Câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi deci atâta dramă”.

Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Stefan Ghiorghidiu adună progresiv semene ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios.

Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofică, el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.

Ştefan speră să găsească în Ela idealul sau de iubire şi feminitate către care aspiră cu toată fiinţa, ideal care s-a prabuşit dramatic şi din cauza concepţiei sale absolutizante: “cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”.

Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin durabil şi trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent şi moral, neputând să facă niciunul din compromisurile cerute de societatea în care trăieşte, afacerile în care incercase să se implice fiind în dezacord cu firea lui cinstită.

A doua experienţă de viată fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este razboiul, o experienţă trăită direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.

Experienţa războiului este cea care îl ajută să depăşească prima dramă, cea a iubirii.

Stilul este anicalofil, susţinând autenticitatea, trăirea directă şi se caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat.

 In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de razboi” este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si autenticitatea trairii.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]