Romanul Experientei






            ROMANUL  EXPERIENȚEI



Romanul experienței este un tip de roman care s-a impus în perioada interbelică în literatura română prin opera unor scriitori precum Camil Petrescu sau Mircea Eliade. Modelul din literatura universală este romancierul francez André Gide.



Pentru romancierii din epoca interbelică, experiența este o modalitate de cunoaștere a eului pe care îl investighează în profunzime. Ei caută și provoacă experiențe noi pentru a se cunoaște mai bine, pentru a ști cum reacționează în situații limită.



Romanul experienței este strâns legat de conceptul de autenticitate. Observând că romancierii moderni nu se mai pot considera omniscienți, Camil Petrescu sublinia că aceștia devin conștienți de faptul că nu se pot cunoaște profund decât pe sine. Romanul devine astfel o modalitate de prezentare a eului în toată autenticitatea sa, cu maximum de sinceritate.



Camil Petrescu înțelegea prin autentic tot ce e omogen și solidar ca structură și permite cunoașterea întregului pornind de la parte.



Autenticitatea este definită de Mircea Eliade ca o degradare a conștiinței magice. În timp ce magia crede că omul poate fi orice și poate face orice, autenticitatea înseamnă a te mulțumi cu faptul că, neputând fi și face orice, poți fi cel puțin tu însuți și îți poți crea propria ta lume.



Caracteristică romanului experienței este utilizarea unor documente intime precum jurnalul sau scrisorile.



Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este structurat în două părți ce corespund celor două experiențe fundamentale ale personajului-narator: iubirea și războiul. Faptul că această creație a lui Camil Petrescu este un roman al experienței este dovedit de importanța pe care o are războiul pentru personajul-narator Ștefan Gheorghidiu, care se hotărăște să plece pe front, deși ar fi putut să evite aceasta. Hotărârea îi este dictată de dorința ca experiența fundamentală a războiului să nu lipsească din personalitatea sa. De asemenea, el nu voia ca, neparticipând la lupte, să se simtă inferior față de cei care ar fi mers pe front.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]