NUVELA: Moara cu noroc de Ioan Slavici pentru examenul de BACALAUREAT





NUVELA

                                                Moara cu noroc

de Ioan Slavici

 

1.      Definiția nuvelei.

2.      Particularitățile nuvelei psihologice

3.      Încadrarea nuvelei „Moara cu noroc” în creația lui I.Slavici

4.      Tema și viziunea despre lume

5.      Raportul dintre incipit și final

6.      Particularități de realizare a personajului; conflictul interior.

7.      Raporturile dintre două personaje; conflictul exterior.

 

 

1.      Definiția nuvelei.

       Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, mai mari decât ale schiței și mai mici decât ale romanului. Spre deosebire de povestire, care pune accentul pe acțiune, nuvela insistă asupra personajelor bine conturate, complexe, din viața cărora se prezintă mai multe episoade. Nuvela are un singur fir epic și un conflict puternic.

 

2.      Particularitățile nuvelei psihologice

    Nuvela psihologică folosește introspecția (prezintă din interior gândurile și sentimentele personajelor), în timp ce alte tipuri de nuvele deduc psihologia personajului din manifestările lui exterioare: din acțiuni, replici, gesturi etc. De asemenea, în nuvela psihologică, conflictul interior predomină asupra conflictului exterior.

 

3.      Încadrarea nuvelei „Moara cu noroc” în creația lui I.Slavici

                 „Moara cu noroc” a apărut pentru prima dată în volumul „Novele din popor” (1884). Ca toate operele lui Slavici, „Moara cu noroc” aparține realismului.

 

 

4.      Tema și viziunea despre lume

 Tema nuvelei este dezumanizarea provocată de dorința de înavuțire.

Lumea operei lui Slavici este, în special, lumea satelor și a târgurilor ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acțiunea din unele nuvele ale scriitorului se petrece și la București, dar mediul acestui oraș nu este prezentat cu înțelegerea și cu pătrunderea cu care este evocat mediul ardelenesc.

Viziunea despre lume a lui Ioan Slavici este puternic marcată de principiile morale. El este inițiatorul „eticismului ardelean”, cum avea să numească E.Lovinescu preocuparea scriitorilor ardeleni pentru problemele morale.

În nuvelele lui Slavici a căror acțiune are loc în satul ardelenesc, comunitatea rurală acționează ca o instanță ce veghează la respectarea principiilor morale și sancționează încălcarea lor. Dar acțiunea nuvelei „Moara cu noroc” se petrece într-un han, departe de alte așezări omenești. În singurătatea hanului din Câmpia Aradului, autoritățile au puține mijloace de a asigura respectarea legii.


Aici domnește legea celui mai puternic. De aceea este cu atât mai greu, pentru personajul Ghiță, să lupte împotriva influeneței malefice a lui Lică, nefiind sprijinit de o comunitate. G.Călinescu a comparat întinsa câmpie a Aradului, așa cum apare ea în „Moara cu noroc”, cu preria din Vestul Sălbatic american, populată cu turme de bizoni, în vreme ce, pe șesul evocat de I.Slavici, pasc nesfârșite turme de porci.

Principiile morale care îl ghidează pe Slavici îi fuseseră transmise de mama sa din vechea tradiție a satului românesc, dar scriitorul le regăsise și în opera filozofului chinez Confucius.

Titlul nuvelei constă în numele hanului unde se petrece acțiunea. Acolo existase mai înainte o moară, considerată cu noroc pentru drumeții care o vedeau când ieșeau din pădurea plină de primejdii și se bucurau că scăpaseră, iar cei care se îndreptau în direcția opusă puteau găsi, la moară și mai apoi la han, alți drumeți cu care să se întovărășească spre a fi în siguranță. Dar, în finalul nuvelei, denumirea „Moara cu noroc” primește o conotație de amară ironie din perspectiva sfârșitului tragic.

 

5.      Raportul dintre incipit și final

                  Perspectiva etică din care este abordată acțiunea nuvelei, reiese din faptul că nenorocirile lui Ghiță sunt cauzate de nerespectarea principiului cumpătătrii, enunțat de soacra lui Ghiță încă din incipitul nuvelei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”  Acest incipit este simetric cu finalul ce constă tot într-o replică a bătrânei: „Știam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dată.”  Intervine așadar și tema destinului, care sancționează vina tragică a lipsei de cumpătare.

 

6.      Particularități de realizare a personajului; conflictul interior.

            Ghiță este personajul principal al nuvelei, un personaj realist prin caracterul lui veridic și prin importanța factorului economic și social în mentalitatea și în planurile lui de viitor. Statutul său inițial este acela al unui cizmar de la țară care trăiește în sărăcie împreună cu familia, formată din soția lui, Ana, din mama acesteia și din copilul Petrișor. Un al doilea copil se naște pe parcursul acțiunii.

Ghiță dorește să strângă bani ca să deschidă la oraș un atelier de cizmărie cu zece calfe. În acest scop, el ia în arendă hanul de Moara cu noroc, dorind inițial să rămână aici numai până când va strânge suma de bani necesară. Reiese de aici dorința lui de a-și schimba statutul social și de a dobândi bunăstarea pentru familia sa.

La început, șederea la Moara cu noroc este profitabilă, căci hărnicia și purtarea lui prietenoasă îi atrag prețuirea celor care poposesc la han, în asemenea măsură, încât aceștia nu mai spuneau că se duc la Moara cu noroc, ci se duc la Ghiță.

Soacra lui, care inițial se opunea proiectului de a lua în arendă hanul, se bucură acum și-l apreciază pe Ghiță pentru hărnicia și stăruința lui de a duce o viață mai bună. Personajul principal este astfel caracterizat în mod direct de către alt personaj.

Viața tihnită de la han încetează, pentru Ghiță, din momentul în care apare Lică Sămădăul, care îl constrânge pe hangiu să-i devină complice. Astfel se declanșează conflictul interior al lui Ghiță, ce se accentuează pe parcurs; este un conflict între patima de înavuțire și dorința de a redeveni un om cinstit. Mai intervin, în acest conflict, grija pentru familia lui și dorința de a-și răzbuna orgoliul rănit de Lică.

Constrâns să-i fie complice lui Lică, Ghiță se frământă îndelung, caută justificări și scuze compromisului moral făcut din necesitate, dar și din dorința de câștig. În sufletul său, se dă o luptă dramatică; el își compătimește copiii că nu mai pot avea un tată om cinstit, iar exclamația retorică subliniază suferința interioară a personajului în fața acestei realități. Pe de altă parte, Ghiță caută scuze pentru comportamentul lui și se compară, în cadrul unui monolog interior, cu un cocoșat care nu este bucuros de cocoașă, dar nici nu poate scăpa de ea. Această comparație a unui defect moral cu o deficiență fizică este falsă și menită doar să-l liniștească pe protagonist, permițându-i să-și continue acțiunile necinstite.

Lică îl folosește ca informator și îi dă să schimbe la oraș banii rezultați din furt, pentru ca astfel să nu existe dovezi împotriva lui. Ghiță face însă un joc dublu, ca Lică să poată fi prins. Hangiul îi dă banii jandarmului Pintea, pentru ca acesta să-i schimbe, obținând în acest fel dovezile necesare. Dar Ghiță nu este total cinstit cu Pintea, deși la început se gândește să-i mărturisească faptul că lui îi revenea un comision din această tranzacție. În cele din urmă, Ghiță renunță la a spune adevărul, gândindu-se că n-are rost ca Pintea „s-o mai știe și pe-asta”. Deci dorința lui de câștig este mai mare decât dorința de adevăr. Implicat în afecerile necinstite ale lui Lică, Ghiță se însingurează, se închide în sine, devenind tot mai puțin comunicativ cu Ana. Aceasta îl simte înstrăinat de ea și bănuiește alte cauze, ceea ce o va determina, în cele din urmă, să-i cedeze lui Lică. Când, în final, Ana află adevărul și îi reproșează lui Ghiță că nu i l-a spus la timp, declanșând astfel tragedia, Ghiță se apără, neasumându-și responsabilitatea, prin replica: „Nu mi-a dat Dumnezeu gândul ăl bun.”

Pentru a-l preda pe Lică lui Pintea, Ghiță își sacrifică soția, lăsând-o ca momeală ca să-l rețină pe Sămădău la han. Acest fapt îl determină pe Pintea să-l caracterizeze pe hangiu ca pe un om „tare”.

Caracterizările directe ale protagonistului de către alte personaje sunt contradictorii, reflectând complexitatea personajului principal și frământarea sa lăuntrică ce-l face să apară celorlalți sub diverse ipostaze. Dacă Pintea îl consideră „tare”, în schimb Ana îl percepe ca „slab” și îl caracterizează cu dispreț ca „muirere îmbrăcată în straie bărbătești”.

Lică îl consideră periculos, din cauza patimii lui Ghiță pentru o singură femeie. Sămădăul nu intuiește deci că dorința de a se elibera de sub influența lui va fi, pentru Ghiță, mai oputernică decât dragostea pentru Ana. În final, el își ucide soția, pretextând că n-o poate lăsa vie după moartea lui.

Modalități diverse de caracterizare (directă de către narator sau de către alte personaje, autocaracterizare, caracterizare indirectă prin acțiuni și prin raportul cu alte personaje) conturează personajul Ghiță ca veridic și deosebit de complex ca structură interioară măcinată de un intens conflict de ordin moral.

 

 

 7.      Raporturile dintre două personaje; conflictul exterior.

              Lică este șeful porcarilor, sămădău, responsabil de turmele de porci, trebuind să plătească proprietarilor orice porc lipsă din turmă Portretul fizic prezentat de narator prin caracterizare directă scoate în evidență caracterul hotîrât al personajului: „Lică, un om ca de 36 de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc”

Descrierea vestimentației lui Lică subliniază statutul său social, superior celorlalți porcari. El este îmbrăcat elegant și poartă accesorii prețioase: cămașă albă și subțire cu floricele, pieptar cu bumbi de argint și bici cu mâner de os, împodobit cu ghintulețe de aur.

Îi cunoștea pe „toți oamenii buni, dar mai ales pe cei răi”.

Când sosește la han, se prezintă cu agresivitate și întreabă cine e hangiul. Îi condiționează lui Ghiță rămânerea la han de colaborarea la afacerile lui necinstite.

Confruntarea dintre cele două personaje este determinantă pentru felul în care va evolua conflictul. Este ca un duel, în care fiecare caută punctul slab al celuilalt și încearcă să-și impună superioritatea.

Lică sosește la han pe un drum ocolit și îmblânzește câinii spre a-l surprinde pe Ghiță și a-i arăta că nu se poate feri de el. La aceasta, Ghiță reacționează trimițându-și sluga – la sfatul Anei – în sat, pentru a-i spune preotului că a venit Lică la han, manevră pe care Ghiță i-o va dezvălui lui Lică atunci când acesta va deveni amenințător, iar sămădăul îi va spune că nu-l va ierta niciodată pentru acestă faptă.

În această primă confruntare, Lică îi cere lui Ghiță să-i devină complice. Hangiul refuză și se dovedește mai tare decât Lică din punct de vedere fizic, dar Sămădăul nu ezită să-și cheme oamenii în ajutor, având față de Ghiță avantajul numărului.

Abil, bun cunoscător de oameni, Lică intuiește slăbiciunea lui Ghiță pentru câștig și îl supune, luându-i banii. De asemenea, își schimbă atitudinea și tonul când vede că Ghiță este afectat de situația lui de inferioritate.

Caracterizările directe ale lui Lică de către alte personaje diferă în funcție de cât de bine îl cunoșteau acestea. Astfel, bătrânei, Lică i se pare la început „un om prea cumsecade”. Pintea, care îl cunoaște bine și îi poartă o ură nestinsă, afirmă că patima lui Lică e aceea de a stăpâni, de a-i domina pe alții. Această trăsătură devine de nesuportat pentru Ghiță.

Lică este caracterizat indirect prin faptele sale. Acesta comite crime, furturi și înșelăciuni ce denotă degradarea sa morală. Plănuiește jefuirea arendașului și uciderea femeii îndoliate și chiar a copilului, fapte la care participă direct.

Dorind să-l lecuiască pe Ghiță de slăbiciunea pentru o singură femeie, Lică îi cere acestuia să-și abandoneze nevasta în brațele sale, fapt acceptat de hangiu, pentru ca Lică să fie prins de Pintea.

În finalul nuvelei, Lică poruncește incendierea hanului Moara cu noroc și, fiind pe punctul de a fi prins de jandarmul Pintea, Sămădăul preferă să se sinucidă, izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar. Acest fapt relevă orgoliul nemăsurat al lui Lică.

Pe tot cuprinsul operei, Lică este o întruchipare a maleficului. Este lipsit de slăbiciuni, hotărât, orgolios și are abilitatea de a descoperi și specula ceea ce este vulnerabil în fiecare. 

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]