Lecţia despre cub de Nichita Stănescu





 

Lecţia despre cub

                                                 Nichita Stănescu

 

Volumul ,,Opere imperfecte” apărut în 1979 ,care se deschide  cu poezia ,,Lecţia  despre cub” este ,în esenţă o meditaţie asupra miracolului  frumosului şi a perfecţiunii.                       

Prin conţinut textul este o artă poetică neomodernistă în care autorul pune accent pe rolul artistului şi pe modul de recepetare a operei ,dar şi prin elementele prozodice.

Tema poeziei,,Lecţia despre cub” este concepţia despre perfecţiunea artistică,în dublă relaţie :dintre poet şi creaţie ,dintre publicul receptor şi creaţie.

Substantivul ,,lecţia” din titlul  poeziei, ca şi utilizarea formei impersonale a verbelor  în ansamblul textului ,ilustrează concepţia artistului despre calea ce trebuie urmată pentru atingerea perfecţiunii. Cubul însă este metafora simbol a textului pentru  idea de perfecţiune.

În imaginarul poetic ,prima secvenţă ilustrează într-un limbaj metaforic  etapele muncii artistului ,în încercarea sa de a obţine desăvârşirea,din ,,reţeta” creării unui obiect considerat perfect în spaţiul tridimensional. Sensurile acestuia exprimă în acelaşi timp acţiuni ce presupun din ce în ce mai mult rafinament pentru că idealul artistului este să atingă perfecţiunea. Ingredientele care l-ar putea să obtină cubul perfect sunt exprimate prin verbe: ,,se ciopleşte cu o daltă de sânge”, ,,se lustruieşte cu ochiul lui Homer”, transmiterea unei scântei divine, a unei iluminări, a strălucirii necesare operei de artă  , ,,se răzuieşze cu raze”.

În următoarea etapă circumscrisă primei secvenţe ţine de nevoia de iubire, de trăirea subiectivă,exprimată prin gestul sărutului, semn nu doar al adoraţiei ci şi o modalitate de a transfera starea afectivă creatorului şi a lumii întregi asupra operei de artă: „ se săruta de nenumărateori cubul/ cu gura ta, cu gura altora/ si mai ales cu gura infantei.” Însă în mod  paradoxal  ,perfecţiunea creaţiei se naşte din inefabila  imperfecţiune  a creaţiei finite. Perfecţiunea nu este sinonimă cu frumuseţea ,iar acest fapt poate fi înţeles pe măsura în care ni se întâmplă uneori ca un lucru fără cusur  care ni se pare desăvârşit,de obicei lucrurile imperfect atrag mai mult atenţia pentru că conferă individualitate ,unicitate obiectului.

Distrugerea perfecţiuniiformale , ultima idee dezvoltată în secvenţă, reprezintă momentul final al creaţiei. Renunţarea la perfecţiunea creată e necesară şi e realizată însuşi de creator. Instrumentul folosit pentru anularea perfecţiunii este ciocanul, iar gestul e realizat cu rapiditate( „ brusc”).

Mesajul esteprin urmare, acela că creatorul neomodernist îşi trece prin etape diferite creaţia construind perfecţiunea clasică, transferând asupra ei sensibilitatea romantică ,dar distrugând convenţionalul, atât la nivel lingvistic cât şi la nivel prozodic.

În centrul celei de-a doua secvenţe  poetice se află receptarea umană. Privirea receptorului, umanitatea însăşi, interpretează imperfecţiunea creaţiei ca semn al incapacităţii omului de a o depăşi, în timp ce tonul de regret demonstrează contrariul: dificultatea receptorului de a depăşi nevoia de a vedea forma perfectă.


În final repetarea pronumelui nehotărât „toţi” are rolul de a accentua diferenţa ireconciliabilă dintre creator şi public, iar exclamaţia  ironică:

 „ Ce cub perfect ar fi acesta,/ de n-ar fi avut un colţ sfărâmat” evidenţiază atitudinea mulţimii în faţa unei creaţii care nu corespunde viziunii ei faţă de artă.

            La nivel formal ideile poetice sunt exprimate  cu ajutorul versului liber ,unde iniţiala majusculă se utilizează  la începutul  fiecărui enunţ ,dar nu şi al fiecărui vers  ceea ce ilustrează prezenţa ingambamentului  procedeu de sintaxă  poetică modernă şi lipsa organizării strofice.

            Nivelul stilistic  se caracterizează prin ambiguitate creată de folosirea metaforelor ,a simbolurilor, sensurile conotative ale cuvintelor .

            Nivelul semantic ,se concentrează în jurul câmpului semantic  al creaţiei susţinand ideea centrală  a textului  referitoare  la condiţia artei  şi a artistului şi a semnificaţiei simbol ,,cubul”.

            Nichita Stănescu este unul dintre reprezentanţii poeziei neomoderniste care a impus o nouaparadigmă prin metaforele şocante, neobişnuite, prin desemantizarea limbajului, prin plasarea unor convenţii poetice clasice în contexte noi. Poezia aparţine neomodesnismului prin: subiectivitate,ambiguitatea susţinută de sensuri conotative ale cuvintelor, prezenţa ingambamentului ,prezenţa metaforei şi a simbolului, imagini artistice neobijnuite,prozodie.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]